M-am întâlnit cu prezbiterii bisericii, cu unii și personal, pentru a vorbi despre schimbările care vor avea loc în biserică. Câțiva dintre ei m-au încurajat să citesc Faptele apostolilor capitolul 20 pentru că atunci când ei au analizat situația, s-au gândit la Fapte 20, și mi-au sugerat și mie persoane diferite în momente diferite. A fost interesat, pentru că în timp ce analizam situația la rândul meu, același pasaj mi-a venit în minte. Nu cred că e o coincidență, faptul că toți am gravitat în jurul acestui pasaj. Cred de asemenea că are de-a face cu faptul că luna aceasta citirea a fost din cartea Faptele apostolilor. În Fapte 20, Pavel își ia rămas bun de la biserica din Efes. Pavel condusese această biserică timp de câțiva ani, și acum își ia rămas bun de la liderii de acolo. În timp ce citeam, am găsit atât de multe asemănări cu situația mea. Și evident că și diferențe semnificative. Nu spun că eu sunt asemenea lui Pavel. Există evident foarte multe diferențe între noi dar cu toate acestea foarte multe lucruri sunt asemănătoare. Așa că voi folosi acest pasaj ca un fel de ghid pentru următoarele câteva săptămâni, scoțând în evidență diferite lucruri din acel pasaj care au o însemnătate mare pentru mine, și mergând de la el și la alte pasaje.
În Fapte capitolul 20, începând cu versetul 17 spune următoarele: „Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii. Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. Şi acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” E un pasaj puternic. Pavel spune, „Voi mă cunoașteți, nu m-ați auzit numai vorbind în public, ci mi-ați văzut viața și ați văzut cum trăiesc, ceea ce eram eu de fapt.” Pavel mai spune, „Acum merg la Ierusalim. Nu știu ce mă așteaptă acolo. Simt în Duhul că mă așteaptă vremuri grele, dar merg, asta m-a chemat Dumnezeu să fac, și sunt împins de Duhul să fac asta.” Dar ce mă impresionează pe mine la acest pasaj e că el se uită la acei oameni și spune, „Eu plec” - și era o situație diferită pentru că spune – „și nu mă veți mai vedea niciodată.” Ceea ce nu se aplică în cazul nostru. Dar el a spus, făcând o mărturisire în versetul 26 „De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” Pavel le spune efesenilor, „Eu pot să merg în pace de aici, pentru că știu că nu m-am dat înapoi și v-am spus tot. Chiar și adevărurile care dureau. V-am spus totul despre Dumnezeu. Nu doar un aspect mărunt. Nu m-am ferit de la a vă spune, nu am fost un laș, v-am spus totul.” Uitându-mă la acest pasaj, m-am rugat, „Doamne, vreau să merg cu acea pace. Vreau să știu că am spus tot.” Chiar în această dimineață mă rugam, „Doamne, e ceva ce îmi e teamă să le spun oamenilor?” Pentru că nu vreau să am regrete și să simt că am dat înapoi când a fost vorba să spun ceva anume. A fost interesant să gândesc așa pentru că mă consider o persoană destul de directă în ceea ce privește urcarea pe această scenă și declararea a ceea ce eu cred că e Cuvântului lui Dumnezeu și chiar a unor lucruri mai problematice. În această dimineață m-am confruntat cu asta și am spus, „Doamne, vreau să mă cercetez. Vreau să văd dacă este vreun păcat sau ceva de ce să-mi fie frică, vreun loc de care m-am ferit.”
V-am spus data trecută că am fost la liceul Sinaloa, și m-a cuprins nostalgia în timp ce mă rugam Domnului. În această dimineață am simțit libertatea să fiu și mai nostalgic și am mers la Chuck E Cheese care nu se mai află acolo. Nu am mai fost acolo de multă vreme. Mă aflam în parcare și nici nu mi-am dat seama exact unde s-a aflat vechea noastră biserică Cornerstone, dintre Terahata și Madera. Încercam să-mi dau seama unde s-a aflat clădirea. În locul ei acum e un magazin de băuturi. Biserica Cornerstone acum e „Leo’s liquor.” M-am uitat la intrare. Ușile erau la fel. Totul era la fel. Inima mi-a fost copleșită, pentru că unii dintre voi v-ați dat viața Domnului acolo. Unii dintre voi v-ați îndrăgostit de Isus în acea încăpere. Mă gândeam la amintirile din acea încăpere și la timpul petrecut acolo. Mi-am amintit de diferite persoane care au fost acolo de-a lungul anilor, și viețile care au fost schimbate în acea încăpere. Și văzând în prezent locul plin de băuturi, mi-am spus: „Ce trist!” Am început să mă gândesc și I-am spus Domnului că văd - și vă mărturisesc și vouă - văd o slăbiciune în sufletul meu în anumite privințe. Îmi amintesc de zilele de început, și sunt sincer cu voi, am fost mult mai nepăsător cu privire la ce simțeau, credeau și cum răspundeau oamenii. Eram mult mai îndrăzneț. Evident că sunt domenii din viața mea care au crescut, și e multă maturitate în acele zile, dar a fost vorba și de un curaj tineresc care spunea, „Nu-mi pasă ce crezi tu, uite ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Îl voi expune așa cum e. Dacă vrei să pleci, pleacă. Asta spune.” În timp ce mă rugam, Domnul mi-a arătat că au fost perioade de-a lungul anilor în care aproape că am dat înapoi. Și am dat înapoi. M-am speriat puțin. M-am descurajat puțin. Și m-am retras într-un fel. Și poate nu am expus tot ce mi-a cerut El să expun. În timp ce mă gândeam, cu precădere la ultimii câțiva ani, mi-am dat seama... Câteodată când citeam un pasaj din Scriptură și învățam din el mă gândeam în sinea mea... Nu e vorba de frica de respingere – dar mi-am dat seama că acum într-un fel ne privește o lume întreagă, fiecare afirmație pe care o fac e analizată. Fiacare are opinia lui. Și va încerca să-ți facă cunoscută acea opinie cumva. Fie prin email, printr-o scrisoare, un telefon, pe numărul de celular luat de la cineva, pe un blog. Și m-am trezit gândind: „Bun, dacă o spun așa, voi ajunge pe blogul respectiv sau respectiv. Dacă o spun așa, altcineva va spune altceva. Dacă voi spune asta, voi primi probabil 40 sau 50 de emailuri. Dacă o spun așa, voi primi probabil 500.”
E o lume ciudată lumea în care trăim acum. Te gândești dacă poți răspunde. Te întrebi ce săptămână îți stă înainte, dacă poți răspunde la atâția oameni. Sau mai bine o spun invers. Îmi amintesc însă de zilele de demult în care veneam aici, și vorbeam orice. Asta am de zis! Asta am de zis! Și dacă mă întâlneai în piață și vroiai să te legi de mine, minunat! Dar asta spune Biblia. Era mai multă „nepăsare.” În această dimineață am venit înaintea lui Dumnezeu și I-am spus că vreau să fiu așa, vreau să mă întorc la a fi așa. Vreau să fiu acea persoană simplă care spune orice. Dar începi să auzi o grămadă de evaluări și cred că asta se întâmplă în toate viețile noastre, nu-i așa? Începem să auzim păreri ale atâtor oameni, care intră în mințile noastre, și dacă nu te forțezi să stai singur în prezența lui Dumnezeu, nu vei putea face ce a făcut Pavel. Pavel a spus, „Sunt nevinovat, pentru că v-am spus tot. V-am spus tot.” Așa că gândindu-mă la următoarele câteva săptămâni și tot ceea ce vreau să vă împărtășesc, m-am rugat, „Doamne, care e cel mai important lucru, ce vreau să reafirm și să știu că nu m-am dat înapoi deloc de la a spune?”
Și primul lucru care îmi vine în minte este sfințenia lui Dumnezeu. Cei care m-au cunoscut de-a lungul anilor știu că am o mare pasiune pentru acest subiect. Sfințenia lui Dumnezeu. Ori de câte ori citesc aceste descrieri ale lui Dumnezeu din Biblie, spun, „O, noi nu Îl înțelegem. Nu Te înțelegem!” Am fost abordat și întrebat cu privire la o serie de predici video, „Despre ce ai vrea să vorbești dacă ai putea vorbi lumii întregi?” Și spun același lucru: despre sfințenia lui Dumnezeu; frica de Dumnezeu. Aud cum vorbesc oamenii despre Dumnezeu în zilele noastre. Și e dezgustător! Chiar este! Îl punem la întrebare și spunem, „Dumnezeu nu îmi poate spune mie...” Ba da poate! El poate face orice vrea! Dumnezeu are libertate. Trebuie să înțelegem că există o Ființă în ceruri, și în momentul în care o veți vedea... Nu vreau ca în ziua în care veți sta înaintea lui Dumnezeu, să spuneți, „Francis, de ce nu mi-ai spus ca va fi așa intens?” Vă promit că orice imagine aveți în mintea voastră despre Dumnezeu chiar acum, nu e destul de mare. Și momentul în care Îl veți vedea, momentul în care Îl veți vedea pe Dumnezeu... Fiecare din această cameră va trebui să stea în fața Lui într-o zi.
...momentul în care Îl veți vedea pentru prima dată pe Dumnezeu, vă promit că vă veți face mici și veți leșina. Va fi absolut înspăimântător! Toți cei din Scriptură care L-au văzut, profeți, oameni mari ai lui Dumnezeu, în momentul în care L-au văzut, au avut reacția, „N-am văzut așa ceva în viața mea!” Și lucrul care mă sperie e că majoritatea oamenilor, marea majoritate a celor care locuiesc în țara noastră, nu cred că ei se vor face mici sau vor leșina când Îl vor vedea pe Dumnezeu. Ei nu înțeleg sau nu cred că El este cu adevărat sfânt. Noi cântăm aceste cântece, „Sfânt, sfânt, sfânt,” pentru că îngerii spun mereu, „Sfânt, sfânt, sfânt,” însemnând că e diferit de mine. El nu e ca mine. E separat de mine. Și mulți dintre noi ne concentrăm la așa de multe lucruri în timpul săptămânii. Ne gândim, „O nu, economia merge în jos... Sunt preocupat de conducere... Sunt preocupat de asigurarea de sănătate.” Una sau alta. Dar vă spun că în momentul în care Îl veți vedea veți înțelege cât de ridicole au fost toate acele gânduri. Pentru că ar fi trebuit să fiți preocupați de un singur lucru. Faptul că într-o zi Îl vei vedea. Și acela va fi cel mai intens moment al existenței tale. Când Isaia L-a văzut pe Dumnezeu, primul lucru care i-a trecut prin minte a fost, „Sunt un om mort. Sunt atât de păcătos.” Îl avem pe Isaia, profetul, care probabil trăia o viață mai sfântă decât oricine din această încăpere. Dar cu toate acestea, în momentul în care Îl întâlnește pe Dumnezeu, spune: „Mă va omorâ. Sunt atât de păcătos. Atâta gunoi a ieșit din gura asta.” Vedeți, în momentul în care stai în fața lui Dumnezeu ești pus față în față cu păcătoșenia ta. Acum te poți compara cu alți oameni, pentru că doar pe ei îi vezi. Vezi alte ființe umane și te gândești, „O, eu sunt mai bun ca el. Sunt mai bun ca ea. Sunt mai sus pe scară. Sunt mai mult în partea bună.” Dar vă spun că în momentul în care Îl veți vedea pe Dumnezeu, toate acestea vor zbura pe geam. Pentru că atunci nu vă veți compara cu alți oameni ci cu Dumnezeul sfânt!Și veți fi la fel ca și Isaia care imediat după ce Îl vede e confruntat cu propria păcătoșenie. E incredibil cât de mulți oameni cred că ei sunt buni. Am vorbit cu foarte puțini oameni care cred că ei sunt răi. Vorbesc cu atât de mulți oameni care cred că partea bună o contrabalansează pe cea rea în viața lor. Dar vă spun că atunci când Îl veți vedea pe Dumnezeu nu veți mai simți așa.
Apocalipsa capitolul 4 e un pasaj pe care vreau să vi-l împărtășesc. Știu că am mai făcut-o aici, dar vreau să accentuez importanța lui din nou, pentru că aici Ioan Îl vede pe Dumnezeu. Ioan Îl vede pe Dumnezeu. Înainte de a trece la pasaj, vreau să vă redau contextul. În Apocalipsa 1 Ioan Îl vede pe Isus. Aude vocea Lui, se întoarce să vadă cine vorbește, își dă seama că e Isus glorificat. În momentu în care Îl vede, leșină. Amintiți-vă că e vorba de Ioan, ucenicul iubit. Când se vorbea de cei 12 ucenici, și de cel pe care îl iubea Isus, cu care era intim, de care era foarte apropiat, îl iubea foarte mult, se vorbea despre Ioan. Și acum Ioan Îl vede pe Isus după ce acesta a înviat din mormânt și S-a înălțat la cer ani mai târziu. Ioan Îl vede pe Isus în Apocalipsa capitolul 1 și, spune el, în momentul în care Îl vede... Amintiți-vă că e vorba de prietenul lui cel mai bun, iubirea lui – cade pur și simplu la pământ, leșină. Isus vine apoi și îi spune, „Ioan, nu-ți fie frică, sunt Eu, Isus. Îți amintești? Am avut o relație strânsă. E în regulă.” Apoi Isus începe să-i vorbească și îi dă niște cuvinte pe care să le scrie. Și spune, „Uite ce vreau să spui tuturor acestor biserici. Dă acest mesaj tuturor bisericilor.” Biserica din Efes. Biserica din Tiatira. Cele șapte biserici diferite. Și ultima căreia îi vorbește în Apocalipsa 3, e biserica din Laodiceea. Și El spune bisericii din Laodiceea, „Voi sunteți căldicei. Nu sunteți fierbinți, în clocot, nu sunteți nici reci. Sunteți undeva la mijloc. Și de aceea te voi vărsa din gura Mea. Pentru că nu ești serios în privința Mea. Sunteți ca și o băutură căldicică pe care ați considerea-o dezgustătoare.” „Dar,” spune El, „putem schimba asta. Invită-Mă în viața ta cu adevărat și îți voi da niște haine ca să nu fii găsit gol. Pentru că acum ești gol, ticălos, nenorocit, sărac, orb și te voi vărsa din gura Mea, pentru că ești căldicel. Dar apoi face o afirmație la sfârșit și spune, „Am spus aceste lucruri pentru că te iubesc și vreau să te pocăiești și vreau să vin în viața ta cu adevărat și să fac o schimbare majoră.” Apoi chiar la sfârșit El spune, „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie.”
„Te voi lăsa să domnești cu Mine.” Așa încheie. El spune, „Ori te voi vărsa din gura mea dacă nu te schimbi, ori dacă vei birui, voi veni în viața ta și te voi schimba. Și te voi aprinde pentru Mine, Mă vei iubi cu adevărat. Și la sfârșit vei sta pe scaunul de domnie cu Mine.”
Imediat după asta urmează Apocalipsa capitolul 4, unde este descris tronul lui Dumnezeu. Este o descriere atât de intensă. Nu știu ce imagine vă vine în minte atunci când vă gândiți la Dumnezeu, dar cei mai mulți dintre noi Îl asemănăm cu lucruri pe care le vedem. Spunem, „Probabil e ca mine, dar mai mare.” Gândim așa și încercăm să-L asemănăm pe Dumnezeu cu ceva. Și adevărul e că lucrăm cu ce știm. Ioan a încercat să descrie ce a văzut când L-a văzut pe Dumnezeu. Și e lăsat fără cuvinte. Încearcă să găsească orice analogie umană ca să ne ajute să înțelegem cum arată. Și vedem asta în Apocalipsa 4 versetul 1, „După aceste lucruri, m-am uitat” – imediat după ce spune că „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie” - Ioan se uită și spune, „şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de jasp şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.” Imediat după ce Dumnezeu spune, „Te voi vărsa din gura Mea dacă ești căldicel, dar cei care veți birui veți sta cu Mine pe scaunul de domnie.” Ioan spune, „M-am uitat și o ușă s-a deschis în ceruri și mi s-a spus să urc.” El e literalmente luat în ceruri. Nu știu ce credeți voi că ați vedea acolo, dar Ioan descrie ceea ce vom vedea. „Pentru că,” spune el, „asta am văzut eu. Am mers acolo în duhul meu și am văzut acest tron și o persoană stând pe el. Dar avea înfățișarea unei pietre de jasp şi de sardiu.” Jaspul e ca un rubin, e o piatră roșiatică și transparentă și sardiul e ca un cristal sau diamant. E o piatră transparentă. Și el nu Îl descrie pe Cel ce stă pe tron ca o persoană în carne și oase, ca noi. El spune că e o ființă care strălucește. Se aseamănă cu niște bijuterii. E ca diamantele și rubinele. Nu era ca o persoană obișnuită. El mai spune că în jurul tronului Lui era un curcubeu ca o piatră de smarald.
Apoi merge mai departe în versetul 4, „Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului.” Continuă în descrierea lui prin a spune că era un tron cu o Ființă care strălucea pe el ca diamantele și rubinele, o altfel de Ființă. Apoi existau 24 de tronuri în jurul tronului mare, și spune că bătrânii de pe ele erau îmbrăcați în haine albe, și aveau cununi de aur pe cap. Și cei mai mulți critici ar spune că aceștia reprezintă cumva credincioșii din toate vremurile. Se face o asemănare cu cei 24 de preoți. Dar în mare aceștia reprezintă – așa credem noi – pe cei care L-au urmat pe Dumnezeu de-a lungul anilor. Ei sunt reprezentanții noștri. Mai târziu îi veți vedea căzând cu fețele la pământ și scoțându-și coroanele înaintea tronului. De acolo vin versurile cântării, „Ne plecăm, ne aruncăm coroanele la picioarele lui Isus.” E ideea de a-I da Lui tot ceea am avut sau făcut vreodată. Totul e pentru slava Lui. Totul se învârte în jurul acestei Ființe.
Și Ioan mai spune că din tron ieșeau fulgere și tunete. Noi care locuim în California de sud nu avem ocazia să vedem fulgere și tunete. Unii veniți din zona centrală de vest, alții din alte locuri. Am avut ocazia să văd cum e o furtună. Îți ia pur și simplu respirația. Volumul e mare. Eu sunt entuziasmat de furtuni. De câte ori era o furtună cu fulgere, ieșeam afară – chiar dacă riscam. Îmi place acea putere, acel sunet. Dar nu-mi pot imagina să văd un astfel de tron, și să văd fulgere huruitoare, tunete bubuitoare ieșind dintr-un tron.
Apoi vorbește de șapte lămpi de foc din jurul acestui tron, pe care le descrie ca fiind cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu. Oameni diferiți au interpretat această parte în mod diferit, dar voi fi sincer cu voi – eu nu înțeleg în totalitate. Atunci când Zaharia vorbește de Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu și folosește numărul șapte – eu recunosc că nu înțeleg în totalitate. Nu înțeleg Duhul Sfânt și de ce e reprezentat de aceste șapte lămpi. Și știu că oamenii au găsit o mulțime de explicații, dar pentru mine e un mister. Într-un fel aceste șapte lămpi care ard reprezintă cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, care cei mai mulți sunt de acord că e un alt cuvânt pentru Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, la singular. Eu nu înțeleg.
Tot ceea ce știu e că dacă aș fi acolo, mi-ar fi frică. Vorbim despre o Ființă care e sfântă, de aceea vreau să fiu atent și să nu vă dau doar simple ilustrații, sau răspunsuri simple. Ceea ce cred că Ioan ne arată e că nu putem cerceta în profunzime această Ființă. E o Ființă care stă pe tron și care nu seamănă cu nimic din ce am văzut noi vreodată, cu fulgere și tunete ieșind din tronul Lui, cu niște lămpi de foc în jurul tronului, și în jurul tronului se mai afla o mare de sticlă ca și cristalul. Cum va fi să ne aflăm înaintea acestui Dumnezeu? Când te-ai gândit ultima dată la asta? Cum va fi când te vei înfățișa înaintea Lui? Ce altceva contează? În lumina acestei priveliști pe care o vom vedea, atunci când vom sta înaintea Lui, ce va conta? M-am gândit la acest moment tot mai mult și spun, „Doamne, vreau să fiu gata pentru asta. Abia aștept să Te văd. Cred că voi fi uimit...”
Mă gândesc la acest moment. Poate din cauza serviciilor de înmormântări. Avem câte unul în fiecare săptămână în această încăpere, sau la câteva săptămâni. Și mă gândesc, toți acești oameni au văzut deja asta! Au văzut deja! Cum a fost pentru ei, le-a mai păsat de orice altceva? Din nou - vreau să spun asta cu mult respect, pentru că Biblia ne spune să-i respectăm pe cei care sunt mai în vârstă ca noi, dar în același timp, ca păstor, trebuie să spun că unii dintre voi care sunteți mai în vârstă ca mine încă sunteți preocupați de lucrurile de pe acest pământ. Și nu înțeleg. Cu tot respectul, dar cred că sunteți nebuni. Chiar cred! Încă vă mai gândiți la lucrurile de pe pământ și vă pregătiți viața aici, fără să realizați că în orice moment veți vedea aceste lucruri? Dar voi vă gândiți doar la ce va fi anul viitor sau săptămâna viitoare. Nu înțeleg! Chiar nu înțeleg! Mă uit la cursul vieții mele și văd că odată cu trecerea a fiecărui an devin tot mai serios în privința sfârșitului, presupun, sper și mă rog ca pe măsură ce mă apropii tot mai mult de acea zi - oricând ar fi ea, Domnul știe, să fiu tot mai puțin atașat de lucrurile lumii și să spun: „Nu-mi mai pasă, vreau să încep să dau, să fiu preocupat de alții, și să fac tot ce pot pentru că vreau să sfârșesc bine. Pentru că oricând pot sta înaintea Lui.” Eu nu vreau să fiu ca persoana din pilda talanților care și-a irosit talantul, căreia Dumnezeu îi spune, „Rob viclean și leneș.” Vreau să fiu acela căruia îi spune, „Bine rob bun și credincios. Ți-am dat aceste lucruri să le investești pe pământ pentru Mine și ai făcut asta. Bine rob bun și credincios.” Vreau să mi se spună așa! Pentru că voi sta înaintea acestui Dumnezeu, și tu la fel. Unii din voi nu luați în serios aceste lucruri și trăiți exact în starea despre care vorbește Apocalipsa 3, ducând o viață căldicică, care te va conduce la a fi vărsat din gura lui Dumnezeu, în loc să fiți cei biruitori și să stați pe tron cu Dumnezeu. Puteți să vă imaginați asta? Încă mă frapează acel verset, „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie.” Vrei să spui, acolo unde sunt fulgerele, tunetele și această Ființă care strălucește ca diamantele și rubinele și cei 24 de bătrâni? Vrei să spui că eu o să fiu parte din toate aceste lucruri? Ce altceva contează?
Continuă și devine și mai ciudat. Vorbim de sfințenie și o lume diferită. La sfârșitul versetului șase spune, „În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru.” El stă pe tron și în jur sunt fulgere, foc și apoi aceste patru făpturi. Una seamănă cu un vițel, una cu un leu, una cu un vultur, una cu un om și sunt acoperite de ochi. Fiecare are șase aripi, și aripile sunt acoperite de ochi. Sunt niște ființe înspăimântătoare! Ce s-ar întâmpla dacă în această dimineață Dumnezeu ne-ar permite să vedem această priveliște? Hai să ne gândim la una din aceste ființe, să zicem cea care e ca un vițel. E de fapt un vițel cu șase aripi care sunt pline de ochi. Cum ar fi dacă acea ființă ar pluti deasupra noastră chiar acum? Vă puteți imagina? Probabil nu vreți să vă imaginați, dar ce credeți că ați face? Vă garantez că unii din voi ați leșina. Ar fi țipete, teroare totală. Și nici măcar nu e vorba de Dumnezeu. E una din creaturile pe care le-a făcut El și care stă în jurul tronului Lui. Ai fi speriat de moarte. Nu există cuvinte pentru o astfel de groază. Dar uitați-vă ce fac aceste ființe tot timpul, în următorul verset: „Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” Așa că acele ființe care pe noi din această încăpere ne-ar îngrozi, toată ziua și noaptea se uită la tronul lui Dumnezeu și spun, „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic.” În alte cuvinte, „Uită de mine, eu sunt nimic. Acela care e pe tron e atât de sfânt, e atât de diferit de mine.” Așa că aceste ființe care ne-ar îngrozi pe oricare dintre noi, tot ce se gândesc să facă în prezența lui Dumnezeu e să vorbească despre El. Ele spun, „Nu vă uitați la mine. El e atât de sfânt. E atât de sfânt. E atât de pus de o parte. El e Cel care ne-a creat. Tot pământul este plin de slava Lui. E incredibil.” Strigă unul la altul cât de sfânt e acest Dumnezeu. Pe când unii dintre noi venim aici și ne gândim că Dumnezeu trebuie să fie onorat că am venit la biserică azi. De parcă ar fi vorba de tine.
Primesc email-uri tot timpul în care sunt luat la rost pentru că am spus că ceva e rău. Și le răspund, „Nu eu am spus asta. Scrie alb pe negru în această carte.” Atât de multe lucruri care se întâmplă în viețile voastre sunt greșite, sunt păcat. Și eu vreau să fiu nevinovat de sângele vostru, spunându-vă că trebuie să vă gândiți bine la deciziile pe care le luați. Și trebuie să vă gândiți bine la viața voastră. Trebuie să vă rugați în lumina acestor lucruri. Problema voastră cea mai mare nu e o relație ruptă, o casă sau o slujbă pierdută, sau chiar moartea cuiva drag. Problema voastră cea mai mare e că într-o zi veți vedea toate acestea. Veți sta în fața acestei Ființe, și va fi atât de înspăimântător. Partea frumoasă e că putem fi gata și entuziasmați pentru asta, așteptând cu nerăbdare. Cel mai extraordinar lucru e că, cu cât mă concentrez mai mult la această Ființă, cu atât devin mai entuziasmat, nu îngrozit, pentru că mă gândesc că dacă acel Dumnezeu e pentru mine, cine poate fi împotriva mea? De unde îmi iau curajul? Nu de la oameni care spun, „Bravo Francis!” Ci ajungând în punctul în care acea Ființă să se uite la mine chiar acum și spune, „Francis, mulțumesc pentru că nu ai dat înapoi. Atât de mulți oameni dau înapoi, se fac mici nespunând lucrurile așa cum sunt. Tu continuă să spui.” Și eu să spun, „Bine Doamne, e singura asigurare de care am nevoie acum.” Dacă pot să stau în fața acelui tron la sfârșitul zilelor... nu voi fi căldicel, și să încerc să sar peste anumite lucruri. Pentru că restul cărții Apocalipsa vorbește de mânia Lui. Capitolul 5 vorbește despre Isus și cum 100 de milioane de îngeri I se închină. Dar în capitolul 6 Isus începe să toarne mânia lui Dumnezeu pe acest pământ. Se întâmplă și se va întâmpla și eu vreau să fiu de partea lui Dumnezeu. Vă amintiți ce a spus soția mea săptămâna trecută? De fapt a adus mesaje diferite la fiecare serviciu, dar fiecare a fost puternic. Și vorbea despre cât de mult își dorește să audă aceste cuvinte: „Bine rob bun.” Puteți asculta înregistrarea dacă nu ați fost prezenți. A spus atât de frumos și puternic, „De aceea plec. Mi-e frică să-mi duc cei patru copii într-un loc periculos? Desigur! Dar dacă Dumnezeu e Cel care ne conduce, vreau să mă supun total. Pentru că în final trebuie să aud acele cuvinte.”
Mă îndoiesc că sunt mulți care își amintesc asta, cam în urmă cu șapte, opt ani am ajuns la birou într-o dimineață și l-am chemat pe Dogue Fox și cred că pe Chuck Bomar, câțiva păstori. În acea dimineață venisem puțin speriat, și le-am spus, „Am avut cel mai înspăimântător vis azi noapte.” Și eu nu sunt o persoană care să aibă mereu vise. A fost prima dată când un vis m-a marcat. A fost o noapte incredibilă. Nu vreau să-i dau o importanță prea mare dar nici prea mică. Vreau să fiu atent. Le-am spus celor din birou: „Azi noapte am visat că am murit. Niciodată nu visez că mor.” A fost pentru prima oară în viața mea când am avut un vis în care am murit în vis. Alte dăți zburam, țopăiam, sau găseam un recipient de oxigen și scăpam. Întotdeauna scapi, nu-i așa? Dar era prima oară când am visat că am murit. Și mintea mea a intrat în panică și mă întrebam ce se întâmplă în continuare? Vezi lumină, sau altceva? Ați visat vreodată că sunteți la un meci de baseball și vă întindeți să prindeți mingea, făcând același lucru și în realitate în patul vostru? A fost unul din acele vise în care am visat că am murit și stăteam în fața acelui Dumnezeu. Așa că m-am trezit în patul meu în genunchi cu fața în pernă și tot transpirat. Eram ud leoarcă și tremuram. Pentru că mă gândeam, „Văd înaintea mea tot ceea ce știu despre Dumnezeu. Tronul, fulgerele, tunetele, focul, cei 100 de milioane de îngeri, toate acele ființe.” Și a fost unul din momentele în care am realizat că sunt în prezența lui Dumnezeu. Sunt în prezența lui Dumnezeu! Inima îmi bate cu putere. Sunt transpirat. Tremur. Și gândeam în sinea mea, „Acesta e momentul! Mă aflu înaintea Lui!” Apoi mi-a venit în minte gândul că poate e un vis. Vi s-a întâmplat asta în vis, să nu realizați dacă e vis sau realitate? Eram în acea stare intermediară și ce fac eu de obicei – nu știu dacă și voi faceți la fel – îmi mișc brusc capul, sau fac o mișcare bruscă care întotdeauna mă trezește. Cu toate astea eram speriat. Mi-am zis că voi număra până la trei și îmi voi ridica brusc capul. Și ori Îl voi vedea pe Dumnezeu, ori tabla de la capătul patului. E un gând înspăimântător. Chiar este! Nu încerc să dramatizez, dar a fost o noapte incredibilă. Am numărat până la trei, am ridicat capul și am respirat ușurat. Mie nu îmi e frică să mor. E minunat să-ți trăiești viața spunând, „Nu-mi prea pasă! Chiar nu-mi pasă.” Pavel spunea că nu-și consideră viața ceva scump ci trebuie doar să termine ce L-a chemat Dumnezeu să facă. Așa îmi văd viața - și știu că sunt momente în care încerc să mă agăț, dar mă gândesc, „Împușcă-mă, ce se poate întâmpla? Într-un anumit sens sunt nemuritor. Eu nu mor de fapt.” Merg doar într-un loc mai bun. E un mod extraordinar de a trăi. Cu toate acestea, e ceva înspăimântător în a-L vedea pe Dumnezeu. O Ființă cum nu ai mai văzut până acum.
V-am spus această întâmplare ca să vă fac să vă gândiți, ce ar fi dacă ai fi tu? Nu știi cum se va sfârși totul. Dar să zicem că așa se va sfârși. Poate că la sfârșitul a ceea ce noi numim viață, ne vom trezi cu fața la pământ, cu această Ființă înaintea noastră... Pune-te în locul meu. Să zicem că ai fi cu fața la pământ, tremurând și știind ce urmează să vezi. Imaginează-te în această postură în care am fost eu, chiar acum. Și cum ar fi dacă în momentul în care tremuri realizezi că nimic nu contează, și dacă în acel moment auzi vocea lui Dumnezeu vorbindu-ți? Și cum ar fi dacă în acel moment Dumnezeu ți-ar spune, „Bine rob bun”? Ce vei simți în acel moment în care El spune, „Bine rob bun”? Nu vei tresări de bucurie în acel moment? „Ăsta-i singurul lucru pe care am vrut să-l aud! Nimic altceva nu mai contează!” Trebuie să-ți pui întrebarea dacă e ceva în viața ta ce îți dorești mai mult decât să auzi acele cuvinte din gura lui Dumnezeu. Eu am decis că nu vreau nimic altceva. Și am zis, „Doamne, dacă există mândrie care îmi stă în cale, îndepărteaz-o. Dacă încerc prea mult să mulțumesc oamenii, schimbă-mă. Dacă în vreun fel mi-e frică să spun tot ce Tu-mi spui să spun, schimbă-mă. Dacă țin la zona mea de confort, la bogății și încerc să duc o viață comodă pe acest pământ, îndepărtează acea dorință! Vreau să trăiesc prin credință. Vreau să aud vocea Ta, vreau să Te urmez. Nu vreau să fiu căldicel. Vreau să fiu un biruitor care va spune orice Îmi vei cere Tu. Voi spune oricui, și nu îmi voi cere scuze pentru mânia Ta.” Există o mânie a lui Dumnezeu. Nu toți vom auzi acele cuvinte din gura lui Dumnezeu. Dumnezeu spune că acel drum e foarte îngust, anevoie și puțini îl vor găsi. Dar calea spre distrugere e largă, ușoară și cam toată lumea merge pe ea. Asta spune Dumnezeu. Eu spun, „Doamne, vreau să mă aflu pe această cale îngustă, prin harul lui Dumnezeu, prin sângele lui Isus, prin puterea Duhului Sfânt, pune-mă pe această cale! Lucrează asta în viața mea.”
Trăim într-o lume în care la absolut fiecare înmormântare se spune, „El sau ea s-a dus într-un loc mai bun.” Dar asta contrazice cu desăvârșire ceea ce a spus Isus: „E o cale îngustă și puțini o vor găsi. Dar mulți vor merge pe calea largă care duce la pierzare.” Dacă Isus ar conduce aceste servicii de înmormântare, El nu ar spune doar, „El sau ea e într-un loc mai bun, toată lumea e într-un loc mai bun.” Nu toată lumea e într-un loc mai bun. Și nu vreau să mă fac vinovat că nu v-am spus că viața cu Isus nu e ușoară. Sunt zile în care e atât de greu. Când totul din tine strigă: „Nu mai pot! Nu mai pot! Nu mai pot!” Dar apoi ți se amintește de Duhul pe care ți l-a dat Dumnezeu, „Acela nu e Duhul Meu. Eu nu ți-am dat un duh de frică ci de putere, dragoste și de chibzuință.” Există zile în care mă trezesc și uit cine sunt în Hristos și trebuie să-mi amintesc că eu pot să fac orice. Poți face orice. Hristos te va întări. Duhul Sfânt e în tine. Dacă e un lucru pe care vreau să-l accentuez înainte de a pleca de la voi, e că Dumnezeu e un Dumnezeu sfânt, sfânt, sfânt. El are libertatea de a te judeca cum vrea El. Nu-mi pasă cât de mult simți ceva, dorești ceva, crezi că Dumnezeu ar trebui să facă ceva într-un anumit fel. El nu e legat de sentimentele, noțiunile sau părerile tale. Lui nu-I pasă ce-i trece lui Francis Chan prin minte despre ce ar trebui să fie drept și ce ar trebui să fie greșit. El spune, „Francis, nu tu ești Dumnezeu, ci Eu. Și iată cum văd eu binele și răul.” Nu contează dacă spui: „El nu are nici un drept să mă pedepsească. Nu are nici un drept să aibă o astfel de mânie.” Sau, „Un Dumnezeu iubitor nu poate crea un loc al pedepsei.” Trebuie să înțelegi că Dumnezeu face orice vrea să facă. Nu e vorba despre tine. Poate ai trăit într-o lume ciudată a Disneyland-ului, în care oamenii ți se pleacă și le pasă cu adevărat de părerea ta, dar Dumnezeu nu e așa. Nu-mi pasă cât ești de puternic, nu-mi pasă câți bani ai, nu-mi pasă cât de bine arați. Nu-mi pasă cât crezi că ești de faimos. Ești nimic! Eu sunt nimic în prezența lui Dumnezeu. Și trebuie să-mi amintesc mereu asta. Dar datorită sângelui lui Hristos, El mă numește copilul Lui. El spune, „Într-o zi vei sta cu Mine pe acest tron, pentru că tu M-ai mărturisit înaintea oamenilor. Așa că și Eu te voi mărturisi înaintea Tatălui meu din ceruri.” Eu vreau asta și trăiesc pentru asta. Nu știu pentru ce trăiești tu, dar vreau să-ți spun că într-o zi te vei uita în urmă și te vei întreba de ce ți-ai irosit timpul, „De ce am trăit acea viață căldicică pe acea planetă pentru acei câțiva ani?” Nimeni nu se gândește la final, nimeni nu este vreodată gata, în afară de cei care umblă cu adevărat cu Isus și în Duhul.
Vreau să-mi cer iertare dacă nu am ținut aceste adevăruri cu toată sfințenia. Personalitatea mea firească mă face să îmi permit să pierd timpul, să glumesc, dar atunci când e vorba de Dumnezeu, mă rog pentru mai multă reverență, și o înțelegere mai mare a faptului că nu ne confruntăm cu doar încă o persoană. Poate sunt unii dintre voi care recunoașteți că relația voastră cu Dumnezeu nu e bună. Așa că vreau să vă spun chiar acum, și să nu fiu vinovat de sângele vostru, trebuie să îndreptați asta! Nu e vorba de o decizie opțională pe care o putem lua la sfârșit. E cea mai importantă decizie a vieții tale pe care trebuie să o iei chiar acum. De a-L urma pe acest Dumnezeu și a-L considera vrednic ,de a-ți preda toată viața Lui. Sau de a spune, „Doamne, cred că ești acolo sus, dar nu sunt gata să renunț la tot pentru Tine.” Vă spun că ar fi cea mai mare greșeală pe care a-ți face-o în viața voastră. Spun asta pentru că îmi pasă de tine, și nu vreau să mă întâlnesc într-o zi cu tine și să-mi spui, „Francis, nu ai luat lucrurile în serios acolo pe pământ. Nu mi-ai spus că e așa grav. Nu mi-ai spus niciodată că Dumnezeu e așa de sfânt, și atât de pus de o parte.” Cel mai greu lucru pentru mine chiar acum e că nu pot să vă descriu lucrurile la amploarea lor reală. Pentru că oricât de bine v-aș descrie lucrurile azi, nu ar fi de ajuns. Unii dintre voi nu aveți nici o idee pe cine veți confrunta. Și vă implor să vă predați Lui, să acceptați iertarea Lui, harul Lui. Să-L invitați înăuntru. Să-L urmați.
Va veni echipa de închinare și vor cânta un cântec Lui, despre sfințenia Lui, despre măreția Lui. Dar unii dintre voi nu v-ați plecat niciodată înaintea Lui, niciodată nu „v-ați făcut de râs” să veniți aici sus. Chiar dacă asta ar însemna respingere din partea familiei, prietenilor sau orice altceva. Să vii în această apă și să mărturisești că ai încetat să trăiești pentru tine și să fii preocupat de ce crede toată lumea. Mor față de mine. Mă scufund în acea apă și ies. E o expunere a ceea ce a făcut Isus, a morții și învierii Lui. Mărturisești că ai încheiat cu acea viață veche, te predai Lui și ești gata să-L urmezi acum. Știu că mulți dintre voi mi-ați spus că nu aveați hainele potrivite. Chiar contează asta acum? Dacă asta e în mintea ta acum, atunci nu ai înțeles mesajul. Nu ai înțeles deloc. Vorbim despre Dumnezeu, și despre a fi drept înaintea Lui, și gata pentru El. Dacă e un pas al ascultării la care te-a chemat Dumnezeu - pentru că recunoști că poți fi iertat de acel Dumnezeu și poți începe o relație datorită a ceea ce a făcut Isus pe cruce. Dacă ai întrebări, găsește răspuns la ele. Vor veni niște pastori și lideri aici sus lângă camera de rugăciune. În mintea mea mă gândesc mereu că mai am patru, cinci săptămâni cu voi, dar de fapt nu știu sigur că le voi avea. După cum spunea cântecul pe care l-am cântat mai devreme, „Viața noastră e ca un abur.” Într-un moment ești aici, și în următorul nu mai ești. Cu toții am experimentat asta. Au fost unele din cele mai grele momente din viață. Am fost alături de voi în astfel de momente. Ați văzut cum viața se duce sub ochii voștri. Și dintr-o dată te afli înaintea unui Dumnezeu drept. Eu mă gândesc la asta destul de des în ultimul timp. Și mă rog ca să vă gândiți și voi și să luați decizia bună. Așa că în timp ce vom cânta, dacă aveți nevoie să vă rugați sau să vorbiți cu cineva vă implor să faceți asta.
