Neclintit în mijlocul a mii de crize
Astăzi vreau să mă concentrez pe versetele 23-24. Versetul 23 ne prezintă nevoia universală a fiecărei fiinţe omeneşti. Şi versetul 24 ne dă remediul atotsuficient pentru nevoia aceasta. Ceea ce spun aceste două versete este mult mai important pentru viitorul vostru decât 10.000 de cărţi scrise de oameni în încercarea de a vă ajuta să vă rezolvaţi problemele. Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu spuse prin apostolul Pavel. Ele ne spun care este adevărata noastră condiţie ca şi fiinţe omeneşti. Şi ne spun ce a făcut Dumnezeu pentru a-i mântui pe cei care-şi pun încrederea în Fiul Lui, Isus.
Dacă-ţi zideşti viaţa pe aceste versete – dacă adevărul acestor două versete devine temelia vieţii tale – vei fi de neclintit în mijlocul a mii de crize. Dacă aceste versete devin soarele sistemului solar al vieţii tale, toate planetele tale vor orbita în armonie în jurul voii lui Dumnezeu. Dar dacă pui aceste versete la marginea vieţii tale (să spunem lângă Neptun sau Pluto) să nu fii surprins dacă vei avea parte de confuzie, nesiguranţă, teamă şi slăbiciune în viaţa ta. Există câteva adevăruri care sunt atât de fundamentale şi centrale încât ar trebui să le memorezi, să meditezi la ele, să le legi de mintea şi inima ta cu lanţuri şi funii şi cu orice adeziv pe care-l găseşti. Mulţi dintre cei care spun că sunt creştini sunt foarte slabi, şi se târăsc în viaţă ca şi necredincioşii, pentru că nu se agaţă de aceste versete aşa cum se agaţă un om gata să se înece de mâna salvatorului lui.
Lipsiţi de slava lui Dumnezeu
Versetul 23 prezintă nevoia universală a omului. "Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu." Noi am păcătuit cu toţii. Fără nici o excepţie. Acesta a fost mesajul din Romani 1:18-3:20. Şi rezultatul păcatului este că suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
Dar ce înseamnă aceasta? Ce înseamnă să "fii lipsit de slava lui Dumnezeu"? Nu înseamnă că ar trebui să fim la fel de plini de slavă ca şi Dumnezeu, dar nu suntem, şi ca urmare suntem lipsiţi de slavă. Nu. Cea mai bună cale de a da înţeles acestor cuvinte este să privim înapoi la ceea ce a spus Pavel despre slava lui Dumnezeu într-o discuţie similară referitoare la păcat, din capitolul unu.
În descrierea pe care o face celor "care înăduşe adevărul în nelegiuire" (Romani 1:18), Pavel spune în 1:23, "[ei] au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană." Şi în 1:28 spune, "n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor." Deci imaginea pe care o avem este că toţi am păcătuit şi păcatul este în esenţă respingerea lui Dumnezeu şi a slavei Sale ca şi valoare supremă a vieţilor noastre. Păcatul priveşte la Dumnezeu şi slava Sa, şi în loc să iubească slava lui Dumnezeu şi să preţuiască slava lui Dumnezeu, păcatul schimbă slava lui Dumnezeu cu altceva. Acesta este păcatul.
Păcatul are de a face mai înainte de toate cu Dumnezeu. Păcatul nu îi răneşte în primul rând pe oameni, cu toate că îi răneşte pe oameni. Ci, înainte de toate, Îl necinsteşte pe Dumnezeu. Subapreciază slava Lui – necrezând în El, nepreţuindu-L pe El, şi nedorindu-L pe El ca şi temelie şi centru al vieţilor noastre. Toţi au păcătuit şi au schimbat slava lui Dumnezeu cu altceva, şi de aceea, sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, şi de aceea necinstesc slava lui Dumnezeu.
Aceasta este o mare vină. Dumnezeu a creat universul pentru a arăta slava Sa (Isaia 43:7). Motivul pentru care noi existăm şi pentru care există orice altceva este să arătăm măreţia perfecţiunii lui Dumnezeu. Universul există în întregime pentru Dumnezeu. Motivul pentru care este atât de multă disfuncţionalitate şi nefericire în lume este pentru că lumea este răzvrătită faţă de scopul pentru care a fost creată. Dacă lumea a fost proiectată de Dumnezeu pentru a arăta slava Sa, iar rasa umană este înclinată în a slăvi orice altceva dar nu pe Dumnezeu, n-ar trebui să ne surprindă faptul că există atât de multă tulburare, disfuncţionalitate şi suferinţă în lume.
Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Am schimbat slava Lui pentru altceva. Am iubit alte lucruri mai mult. Şi astfel L-am tratat pe Dumnezeu şi slava Lui cu o atenţie indiferentă, periodică, de week-end şi căldicică. Avem, ca urmare, fiecare dintre noi o problemă imensă: cum să ne împăcăm cu Dumnezeu, şi să fim mântuiţi de această condiţie păcătoasă de necinstire a lui Dumnezeu? Cum am putea fi acceptaţi vreodată în veşnicie de Dumnezeu când am dispreţuit cu toţii atât de profund vrednicia Sa infinită, tratându-L ca şi cum ar fi mai puţin valoros decât un hobby de week-end?
Patru descrieri ale acţiunii lui Dumnezeu faţă de păcătoşi
Răspunsul este dat în versetul 24. Lucrul măreţ cu privire la acest verset este faptul că vorbeşte în întregime despre ceea ce a făcut Dumnezeu ca să ne mântuiască, nu despre ceea ce facem noi ca să ne mântuim. Vă amintiţi că această secţiune din Romani a început cu marea schimbare de direcţie din versetul 21, "Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege." A avut loc un eveniment măreţ care revelează neprihănirea lui Dumnezeu – nu neprihănirea legală a Legii care-i condamnă pe păcătoşi, ci darul fără plată al neprihănirii care-i socoteşte neprihăniţi pe păcătoşi. Care este acest eveniment măreţ? Ce eveniment a avut loc în istorie şi care-l face pe Pavel să spună, DAR ACUM, s-a arătat o neprihănire a lui Dumnezeu? Versetul 24 ne spune care este acel eveniment măreţ, şi care sunt efectele lui.
Să-l citim, "... Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus." Înainte de a întreba despre cine vorbeşte versetul acesta – cine este "socotit neprihănit" – să ne adâncim înţelegerea cu privire la ceea ce realizează acest verset. Versetul se referă în întregime la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru a ne mântui şi la modul cum a făcut-o. Trebuie să vedem lucrul acesta, să ne gândim la el, să ne rugăm şi să ne minunăm de el chiar înainte de a întreba: Pentru cine este lucrul acesta?
Luaţi în considerare cele patru descrieri din acest verset cu privire la modul cum a acţionat Dumnezeu ca să-i împace pe păcătoşi cu Sine.
Prima frază este "... sunt socotiţi neprihăniţi..." A doua, "... fără plată (ca un dar - traducere din limba engleză, n.tr.) A treia, " ... prin harul Său ... " A patra, " ... prin răscumpărarea care este în Hristos Isus."
1. "Sunt socotiţi neprihăniţi"
Consideraţi expresia, "sunt socotiţi neprihăniţi." Observaţi trei lucruri cu privire la ea.
În primul rând, verbul este la diateza pasivă: spune, "sunt socotiţi neprihăniţi," nu "se socotesc neprihăniţi." Nu noi facem lucrul acesta; ci altcineva îl face pentru noi. Îndreptăţirea este făcută de Dumnezeu, şi nu de noi. Noi "suntem socotiţi neprihăniţi." Dumnezeu îndreptăţeşte. El este Cel în acţiune aici. Noi suntem cei asupra cărora se resfrânge acţiunea. Aceasta este calea mântuirii. Este în mod ultim şi decisiv acţiunea lui Dumnezeu Tatăl.
În al doilea rând, remarcaţi că în cuvântul "îndreptăţit" avem cuvântul "drept." Acum, cuvântul "drept" este esenţialmente acelaşi cuvânt ca şi "neprihănit." Subliniez aceasta pentru că în limba originală, cuvântul "socotiţi neprihăniţi" (sau "îndreptăţiţi") de aici (dikaioumenoi) şi "neprihănirea" din versetul 22 (dikaiosune) au aceeaşi rădăcină (dikai-) care arată că înţelesul expresiei "sunt socotiţi neprihăniţi ("sunt îndreptăţiţi") din versetul 24 şi înţelesul expresiei "neprihănirea prin credinţă" dată de Dumnezeu din versetul 22, sunt similare.
Deci citiţi astfel: " Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu... şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El ... Şi sunt socotiţi neprihăniţi (sunt îndreptăţiţi)..." Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplă în actul de îndreptăţire este că neprihănirea lui Dumnezeu vine la noi nu ca o condamnare, ci ca o îndreptăţire. Vine nu ca o povară, ci ca un dar.
Însă aceasta naşte o întrebare, şi este a treia observaţie referitoare la expresia "sunt socotiţi neprihăniţi." În ce sens primim noi neprihănire? Suntem făcuţi neprihăniţi prin actul de îndreptăţire? Sau suntem declaraţi (socotiţi) neprihăniţi prin actul îndreptăţirii? Consideraţi Proverbe 17:15, "Cel ce iartă pe vinovat şi osândeşte pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului." Îndreptăţirea este ceva ce face un judecător. Opusul îndreptăţirii este condamnarea. Când condamni pe cineva declari vina acelui om şi îi acorzi pedeapsa. Nu tu-l faci vinovat. Iar atunci când îndreptăţeşti pe cineva declari nevinovăţia lui şi îi acorzi libertatea.
Deci îndreptăţirea nu înseamnă a face pe cineva drept (neprihănit) ci a declara pe cineva drept (neprihănit). Puteţi vedea lucrul acesta foarte clar în Luca 7:29 unde Isus tocmai l-a lăudat pe Ioan Botezătorul şi apoi Luca spune, "Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu [acelaşi cuvânt folosit pentru "neprihănire" în Romani 3:24], primind botezul lui Ioan." Dumnezeu este îndreptăţit de oameni. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că El este declarat ca fiind drept.
Deci îndreptăţirea nu este un act al lui Dumnezeu care ne face neprihăniţi. Este un act al lui Dumnezeu care ne declară neprihăniţi. Când versetul 22 spune că "neprihănirea dată de Dumnezeu, vine prin credinţă, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred," înseamnă că această neprihănire ne este socotită ca fiind a noastră. Actul lui Dumnezeu de îndreptăţire nu este înlăuntrul nostru, ci în afara noastră. Nu este în noi, ci este pentru noi. Nu este o schimbare a firii noastre sau a condiţiei noastre, ci o schimbare a poziţiei noastre înaintea Lui. Nu este la fel cu sfinţirea care se face în noi, şi care ne schimbă caracterul. Sfinţirea este lucrarea Duhului lui Dumnezeu care ne schimbă în mod gradat în asemănare cu chipul Fiului Său. Îndreptăţirea este lucrarea lui Dumnezeu, care ne declară drepţi şi neprihăniţi înaintea Lui, o dată pentru totdeauna.
2. "Fără plată"
Şi în al doilea rând, acest act măreţ este înfăptuit pentru noi "ca un dar (fără plată)." Aceasta este următoarea expresie în versetul 24: "şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată ... " Cuvântul folosit aici este folosit de mai multe ori în alte locuri în afara cărţii Romani într-un fel care clarifică înţelesul lui. De exemplu, în Apocalipsa 22:17b, "Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!" "Fără plată" este aceeaşi frază folosită în versetul 24.
Deci suntem îndreptăţiţi în aşa fel încât noi nu putem plăti. Nu-ţi poţi cumpăra îndreptăţirea. Este un dar. Este gratuit, fără plată. Nu este nici o plată pe care să o poţi face. N-o poţi cumpăra, nu poţi face troc sau n-o poţi închiria. Actul îndreptăţirii lui Dumnezeu este un dar.
3. "Prin harul Său"
Adevărul acesta este subliniat în a treia expresie, "prin harul Său." "Sunt socotiţi neprihăniţi fără plată prin harul Său ... " Acesta este unul dintre cele mai importante cuvinte din epistolele lui Pavel. Îl foloseşte de 95 de ori. Ce vrea el să spună aici atunci când spune că actul prin care Dumnezeu ne îndreptăţeşte este "prin harul Său"?
Cel mai simplu mod prin care putem vedea ce vrea să spună Pavel aici este să privim ceva mai înainte la Romani 4:4, un verset la care vom reveni mereu cu privire la chestiunea aceasta a harului, pentru că aici găsim o înţelegere fundamentală a harului. Voi traduce versetul cuvânt cu cuvânt ca să vedeţi că exact acelaşi cuvânt "har" este şi aici în acest verset. Romani 4:4, "Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte (creditează) nu ca un har, ci ca ceva datorat." Cu alte cuvinte, dacă lucrezi pentru cineva, nu primeşti har, ci plată. Dacă relaţia ta cu o persoană este a unuia care lucrează pentru persoana aceea, ceea ce produci tu prin munca ta nu este har, ci datorie. Respectivul îţi datorează plata. De aceea este o urâciune să încerci să lucrezi pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi dator nimănui. Aşa cum spune Romani 11:35, "Cine i-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?" Răspunsul este "nimeni," şi motivul dat este acela că "din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile" (Romani 11:36).
Dacă vei primi ceva prin har, nu vei putea lucra pentru acel ceva. Harul este binele pe care-l primeşti de la o persoană atunci când persoana aceea nu îţi datorează nimic. Deci ce vrea să spună Pavel atunci când spune că "suntem socotiţi neprihăniţi prin har" este că nu putem lucra pentru îndreptăţire. Deci fraza, "fără plată" înseamnă că nu poţi plăti pentru îndreptăţirea ta. Şi fraza "prin har" înseamnă că nu poţi lucra pentru ea.
Ei bine, atunci cum se poate căpăta îndreptăţirea? Cum poate Dumnezeu declara (socoti) neprihănit pe un păcătos? Dacă nu plătim pentru neprihănire, şi nu lucrăm pentru ea, atunci care este baza ei? Cum se poate să fii drept şi să îndreptăţeşti pe cei nelegiuiţi?
4. "Prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus"
Ultima frază ne dă o parte a răspunsului, iar restul răspunsului vine săptămâna viitoare. Ultima frază din versetul 24 este, "prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus." "Sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus." Ce înseamnă aceasta? Ce înseamnă răscumpărare?
Înseamnă "izbăvire la un anumit cost" sau "eliberare cu plata unui preţ" (Leon Morris, The Apostolic Preaching of the Cross [Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Pub. Co., 1955], p. 40-45). În cuvântul "răscumpărare" din limba originală (apolutroseos) se găseşte micul cuvânt lutron, "preţul răscumpărării." Cu alte cuvinte, răscumpărarea este eliberarea sau izbăvirea obţinută în urma unei plăţi. În răscumpărare, eliberarea sau izbăvirea cuiva este obţinută prin plata unui preţ al răscumpărării.
Care este preţul răscumpărării? Care este plata? Cuvântul "preţul răscumpărării" (lutron) este folosit doar în Marcu 10:45 (şi în versetele corespondente acestuia), "Căci Fiul omului n-a venit să i se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!" Răspunsul la întrebare este următorul: în actul răscumpărării, viaţa Fiului Omului este plătită pentru răscumpărare. Aceasta vrea să spună Pavel atunci când spune, "răscumpărarea care este în Hristos Isus." Răscumpărarea este în Hristos Isus pentru că Isus este preţul răscumpărării. El şi-a dat viaţa astfel încât să poată exista eliberare şi izbăvire.
Eliberare sau izbăvire de la ce? De la vina, condamnarea şi puterea păcatului care-L subapreciază pe Dumnezeu – problema universală prezentată în versetul 23. Deci aici este temelia îndreptăţirii noastre: Hristos şi-a dat viaţa ca şi preţ al răscumpărării multora. El a plătit preţul pentru eliberarea noastră de sub păcat, vină şi condamnare. De aceea Dumnezeu, îi socoteşte acum neprihăniţi pe cei nelegiuiţi, fără plată prin harul Său. Totul se datorează morţii lui Hristos (vom privi la sângele lui Hristos în versetul 25 săptămâna viitoare). De aceea nu poţi plăti pentru eliberarea ta şi nu poţi lucra pentru ea. Este în întregime a lui Hristos. Temelia îndreptăţirii tale nu se găseşte în tine sau în ce faci tu; ci este "prin răscumpărarea care este în Hristos Isus."
Cum capăt această îndreptăţire?
Suntem socotiţi neprihăniţi fără plată prin harul Său prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Deci dacă a fi îndreptăţit înseamnă a fi declarat neprihănit de către Dumnezeu, şi dacă nu poţi plăti pentru îndreptăţirea ta pentru că îţi este dată în dar "fără plată," şi nu poţi lucra pentru ea pentru că este "prin harul Său," şi dacă ai fost răscumpărat prin răscumpărarea în Hristos Isus, atunci cum capeţi această îndreptăţire?
Versetul 22: "Este neprihănirea lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos pentru toţi cei care cred." O, prietene păcătos! O, ofensator al slavei lui Dumnezeu! Vrei îndreptăţirea aceasta? Din celula ta, de deţinut condamnat la moarte, vrei o iertare în ceasul al unsprezecelea? Vrei ca uşile închisorii să se deschidă şi Judecătorul universului să te socotească neprihănit, să te elibereze la păşuni verzi şi ape de odihnă şi să-ţi facă parte de prietenia Lui?
Dacă vrei lucrul acesta, atunci întoarce-te la Hristos, neajutorat cum eşti, fără nici o plată în mâna ta, şi fără nici o lucrare pentru meritul tău, şi preţuieşte şi încrede-te în harul Lui gratuit şi suveran.
