Pentru mesajul din ziua de azi, vă invit să deschideți Bibliile în Apocalipsa 1:10-18: “În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: “Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.” M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: “Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor."
Unul din cele mai importante principii după care mă ghidez și principiile pe care mă concentrez atunci când predic vine din 2 Corinteni 3:18. Vi-l voi citi. "Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului." Principiul este următorul: schimbarea caracterului conform Evangheliei – schimbare care vine din interior spre exterior; nu una externă, constrânsă, legalistică, ci adevărată, din inimă – vine din contemplarea constantă a gloriei lui Isus. Acesta este principiul. Vi-l citesc încă o dată, ca să-l auziți bine: "privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui". Unii spun că "a vedea înseamnă a crede". Aici se spune: a vedea înseamnă a deveni. Ceea ce prețuiești tu atât de mult încât îți faci timp să te concentrezi asupra lui, asemenea acelor lucruri vei deveni. Aveți grijă, mai ales voi cei tineri, care gravitați în jurul muzicii, eroilor și a tuturor lucururilor care au tendința să vă consume sufletul cu tensiunea creată, veți deveni precum lucrurile asupra cărora vă concentrați. Și dacă este vorba despre Hristos, veți avea cele mai bune rezultate.
Acum, aplicarea acestui principiu în dreptul predicii este acesta: dacă scopul meu pentru voi este ca noi să fim "schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă", slujba mea este să-L înalț pe Hristos. Și să vă ajut, prin Cuvânt, să vă concentrați pe gloria lui Isus pentru că principiul este "schimbarea vine din contemplarea constantă a gloriei lui Hristos". Schimbarea vine din contemplarea constantă a gloriei lui Hristos. Avem nevoie să construim ceva lucruri în viața noastră cu privire la Hristos. Avem nevoie de perseverența lui Hristos în fața necazurilor. Avem nevoie de energia și puterea lui Hristos în mijlocul stresului și presiunilor epuizante. Avem nevoie de înțelepciunea lui Hristos în fața slujirii, a vieții și a complexităților familiale. Avem nevoie de stabilitatea lui Hristos în mijlocul schimbărilor sociale și culturale atât de rapide. Avem nevoie de siguranța autorității Lui suverane, într-o cultură care pare să alerge val-vârtej în direcția opusă principiilor Lui.
Nu exagerăm deloc când spunem că avem nevoie de Hristos mai mult decât de orice. Ne-am rugat pentru bani, dar nu avem nevoie de bani pe cât avem nevoie de Isus. Nu avem nevoie de acele finanțe la sfârșit de an pe câtă nevoie avem ca Domnul să se apropie de noi, să ne deschidă ochii să-I vedem gloria. Ioan spunea în prima sa scrisoare, 1 Ioan 3:2: "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este." Vedeți aceeași legătură aici? Cănd se va arăta El, vom fi ca El. Cu alte cuvinte, suntem schimbați din slavă în slavă pe măsură ce avem aceste mici frânturi ale Pesoanei lui Isus în Biblie, în propriile minți și în lucrarea Sa în fiecare dintre noi. Și, astfel, schimbarea are loc gradual. Dar, la sfârșit, El va apărea și, atunci când Îl vom vedea, vom fi ca El deplin. Și la clipirea ochilor, acest proces va înceta a mai fi un proces și va fi complet. Vreau foarte mult ca acest lucru să se întâmple, dar până atunci știu că slujba noastră ca biserică este să privim spre Isus mereu, mereu și mereu. Atunci când mă gândeam ce-ar trebui să facem la sfârșitul anului, în ultima duminică a anului, în timp ce mă rugam, am simți foarte puternic acest îndemn: priviți spre Isus! Faceți-vă parte de o licărire proaspătă a lui Isus la sfârșit de an. Aceasta vrem să facem, prin acest text. Atât acum, cât și joi când ne vom întâlni în ultima zi a anului.
Versetul 9, la sfârșitul versului, spune că Ioan era exilat în Patmos din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturisirii lui Isus. Ioan l-a prețuit pe Isus atât de mult încât alege ca la sfârșitul vieții să fie pe o insulă, exilat departe de toți cei dragi, decât să se oprească din a împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia lui Isus. El e bătrân acum, care ar fi trebuit să poată ieși la pensie și să ia lucrurile mai ușor de-acum, nu? Dar dacă vine cineva și spune: "Tu mărturisești despre Isus? Vorbești Cuvântul lui Dumnezeu?" – atunci ai o alegere de făcut. Poți să spui că nu și să trăiești în liniște în Efes. Sau poți să spui că da și să mori în sărăcie în Patmos. Și Ioan a spus că da. Aceasta era ceea ce iubea el să facă. El Îl iubea pe Hristos mai mult decât iubea liniștea din Efes. El și-a pironit privirea spre Isus suficient de mult încât știm că Isus prețuiește ascultarea comunităților noastre și comunitatea ascultării mai mult decât liniștea și confortul. Deci Ioan este o mare și vie mărturie a ceea ce el vrea să se întâmple în viețile noastre.
În versetul 10 el aude o voce puternică ca sunetul unei trompete. Spune că era în Duhul în ziua Domnului, când a auzit asta. Aproape că am predicat din fraza aceasta, „în ziua Domnului”. O predică groavă! Pentru că părerea mea e că majoritatea americanilor nu mai cred în ziua Domnului, cu atât mai mult în a fi în Duhul. Toată lumea preferă să urmărească un sport cu mingea. Care poate fi chiar în regulă, cu condiția să petreci același timp și în Duhul. Poate. Știu că mi-ați spune acum să nu devin legalistic. Mă întreb... Ce-ar însemna să fim în Duhul în ziua Domnului?
Să începem cu începutul. Există o zi a Domnului! Toate zilele sunt ale Domnului! Da, da, în regulă! Dar există și o zi a Domnului!!! Ioan era în Duhul, în ziua Domnului! Aceasta este duminica! Nu e sfârșitul săptămânii, ci e începutul ei. El a înviat din morți în ziua Domnului! El a început ceva cu totul nou în ziua Domnului! A schimbat închinarea în ziua Domnului! A adus viață în ziua Domnului! Aceasta este ziua Lui! Noi nu o ținem sfântă spre pieirea noastră! Se pare că până la urmă predic despre asta, cum ziceam mai devreme... Nu am asta în notițele mele. Îmi aduc minte de un profesor de-al meu, un om minunat. El spune că în ziua Domnului el făcea drumeții, mergea sus în munți. Am vorbit cu el despre oamenii care ardeau când auzeau despre asta. Și el a scris un articol pe tema asta pentru echipa de studenți de acolo. Spunea asta: „Acești mari și renumiți pastori care își iau zece săptămâni libere în timpul verii și au nevoie de timp liber... Nu ar avea nevoie de asta dacă ar crede în ziua Domnului cu adevărat.” Pastorii pot ține ziua Domnului de ziua Domnului, dar ei pot ține această zi a Domnului și în altă zi. Pot să țină ziua Domnului ca sfântă și să facă toate celelalte lucruri în restul zilelor. Dar eu vă vorbesc vouă, în principal acum, dacă voi nu credeți în o zi din șapte ruptă din stresul vieții, veți muri. Acesta este un dar pentru voi, pentru gloria lui Dumnezeu și pentru beneficiul vostru. Și eu, probabil mai bine ca oricare dintre voi, ce înseamnă presiunea din afară când aleg să nu țin ziua Domnului.
În Duhul. El era în Duhul în ziua Domnului. Și pentru că era în Duhul, pentru că era atât de în ton cu Duhul pe măsură ce se închina singur pe acea insulă aridă, Dumnezeu i-a vorbit. Și vocea spunea, în versetul 11: „Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici.” Aceasta înseamnă că viziunile pe care el tocmai le va primi, despre care eu vreau să vorbesc în această dimineață și joi seară, nu sunt doar pentru el, ci sunt pentru voi! Altfel, nu i-ar fi spus să le scrie. „Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici.” Acest lucru este foarte remarcabil. Gândiți-vă la asta și la ce înseamnă pentru relația voastră cu Dumnezeu. Ioan primește descoperirea, voi primiți cartea. Mai citesc o dată: „Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici.” Asta înseamnă că voi primiți cartea, el primește viziunea. Asta nu înseamnă că voi nu puteți primi o descoperire. Nu cred asta și nu predic despre asta. Ceea ce cred eu este că, în mod normal, voi Îl întâlniți pe Dumnezeu în Carte. Ioan L-a întâlnit într-o viziune. În mod normal. Asta înseamnă că Dumnezeu vrea să fie distant față de biserici? Distant de Bethlehem, distant de oamenii din Carte? Să fie doar un lucru intelectual, un lucru de citit, studiat și scris? Desprea asta se vorbește aici? Nu. Asta înseamnă că Hristos vrea să fie aproape de Bethlehem, aproape de bisericile din Asia Mică prin Carte! El a primit viziunea, noi primim Cartea.
Cred că ideea este că Isus vrea să fie aproape în feluri diferite, în momente diferite și de oameni diferiți. Și modul principal prin care El intenționează să ne fie aproape este prin Cuvânt. Vrea să stea înaintea ta prin predică, prin meditații în liniște – toate prin Cuvânt. Și ceea ce Ioan a văzut e menit să fie real și pentru tine. Nu cred că e ușor să scrii ceea ce vezi. Este ușor să scriem ceea ce spunem. Spun cuvinte, pot scrie cuvinte. Dar dacă îmi spui să privesc o descoperire și să o scriu pentru ceilalți, ai spune: „În niciun caz! Nici măcar nu știu cum să scriu ceea ce văd! De-aceasta recurg oamenii la poezii, cântece, muzică... Pentru că sfidează aceste lucruri! Dar Ioan a spus că nu, nu putem trece de Carte. I s-a spus: „Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici.” Eu rămân la ce se zice aici pentru că voi sunteți printre cei pentru care Ioan a avut această descoperire. El vrea să vedeți.
Versetul 12 spune că el s-a întors să vadă de unde venea acea voce și văzut șapte sfeșnice și pe Hristos în mijlocul lor. Acum, înainte să mergem mai departe – ce sunt acele sfeșnice? Versetul 20 conține interpretarea: "Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici şi cele şapte sfeşnice sunt şapte Biserici." Gândiți-vă la asta. Ioan se întoarce să vadă cine vorbește și vede șapte sfeșnice. Adică le va scrie celor șapte biserici. Și-L vede pe Domnul în mijlocul sfeșnicelor. Și scopul este ca ei, atunci când cele șapte biserici vor citi aceste scrisori pe care el urmează să le scrie, să se vadă ca sfeșnice cu Domnul. Domnul este între sfeșnice, El nu este distant de ele. Nu e doar peste ele, nu e împotriva lor, ci se află printre ele, aranjând fitilul lumânărilor. Voi, voi sunteți fitilul sfeșnicului bisericii Bethlehem. El sculptează ceara, suflă peste acea flacără pâlpâindă. E ziua soției mele astăzi... Am aprins o lumânare și am pus-o într-o prăjitură în dimineața aceasta. Ea a suflat în ea și, așa cum știți, tot ce rămâne din fitil după ce se stinge flacăra este un punct portocaliu, pentru câteva secunde. Așa sunteți mulți dintre voi acum. Simțiți că mai aveți câteva secunde până e dus totul. Domnul umblă printre sfeșnice. Și veți vedea cine e Cel ce umblă, dar până atunci, unul din lucrurile pe care El le face este să îngrijească de fitil. El vrea ca prin mesajul meu, prin rugăciunile voastre, prin această muzică să sufle peste acel mic punct portocaliu – nu pentru a-l stinge, „mucul care mai arde încă nu-l va stinge”, zice Domnul. El umblă printre sfeșnice.
Iată cine e El. Versetul 13: "cineva care semăna cu Fiul omului". Să cântărim acest lucru pentru un moment. Când auzim termenii „Fiul omului”, majoritatea ne gândim la cineva ca noi. Da, o ființă umană. Ne gândim la un titlu de umilință, fiu al omului, iar la „Dumnezeu” ca un titlu de onoare. Dar acest nume presupune mai mult decât atât, pentru că acest titlu ne duce direct în Daniel 7:13. Să citesc ce zice Daniel: "M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată." Deci ceea ce Ioan a văzut cu adevărat între sfeșnice, era Fiul omului despre care Daniel spunea că va merge Cel îmbătrânit de zile, la Tatăl – așa cum a și făcut când a înviat din morți – și va primi stăpânire, slavă şi putere, iar El va domni cu o stăpânire ce nu va putea fi niciodată distrusă și care nu va fi nimicită niciodată. Mai târziu, în acest text, El spune: "Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor" (Apocalipsa 1:18). Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că a fost în închisoarea morții și a luat cheile care erau ținute pe dinăuntru, până în momentul în care Isus a mers acolo. Și de când El a luat cheile de pe perete și a descuiat ușa din interior, a ieșit afară și l-a nimicit pe cel ce deținea puterea morții, El controlează cine intră și cine iasă. Cine iasă din acel mormânt, primele roade din cei ce aparțin lui Isus. El are cheile! Nimeni, nici moartea, nici Locuința morților, nici Iadul nu poate să țină pe nimeni înăuntru atunci când Isus are cheile în mâinile Lui. Ioan L-a văzut stând printre sfeșnice. Iar El e acolo ca Domn, Fiul omului.
În al doilea rând, versetul 13: "îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur." Ce înseamnă asta? „haină lungă până la picioare” în greacă e doar un cuvânt. Nu mai e folosit în nicio altă parte în Noul Testament, dar e folosit de foarte multe ori în Vechiul aproape întotdeauna – cred că există o singură excepție – cu referire la haina marelui preot. Iar acel brâu de aur de la pieptul Lui înseamnă două lucruri, în opinia mea. Dacă în acele zile erai un om de rând, îți legai hainele largi în jurul taliei ca să nu atârne. Dacă erai o persoană onorabilă, le legai sus, în jurul pieptului. Iar dacă le legai cu aur, însemna că ești o persoană cu un statut remarcabil. Deci ideea de aici pare să fie că acest Fiu al omului, acest Domnitor care are puterea asupra tuturor națiunilor și popoarelor, nu este nimeni altul decât culminantul Mare Preot care a adus încheierea oricărui proces de sacrificare și Ființa a cărui prezență și onoare spune: „S-a isprăvit! S-a încheiat. Păcatele voastre sunt acoperite, nu va mai exista nicio sacrificare de animale. Eu am adus o jertfă prin Mine Însumi, sunt Jertfă și Preot în același timp la Calvar pentru ca voi să nu puteți îmbunătăți cu nimic plata făcută de mine pentru a vă scăpa de condamnare.” Iar atunci când noi Îl vedem umblând printre sfeșnice, nu ar trebui să vedem doar un Domn care stăpânește peste moarte și peste națiuni, ci un Preot bun, Marele Preot, care știe cum să se identifice cu noi și să fie compătimitor. Astfel, când noi reprezentăm fitilul bisericii Bethlehem și stăm înaintea Lui, știm că El este acolo ca un Purtător de păcate și ca un Iertător de păcate.
În al treilea rând, versetul 14: "Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada". Acest lucru este remarcabil din câteva puncte de vedere. Primul, în capitolul 7 din Daniel unde găsim acea frază „Unul ca Fiul omului”, doar cu patru versete mai devreme Daniel Îl descrie pe Dumnezeul cel atotputernic prin cuvintele acestea: „Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată”. Cu alte cuvinte, Ioan ia cuvintele din Daniel 7 care erau folosite pentru Cel îmbătrânit de zile, Dumnezeu Tatăl atotputernic și le aplică Fiului Său, Fiului omului. Și el face acest lucru de multe ori în cartea Apocalipsa pentru a ne arăta că în mintea și inima lui, Ioan apostolul Îl vedea pe Isus precum o Ființă ca Dumnezeu Tatăl și în egalitate cu El. Dar există ceva și mai distinct și remarcabil cu privire la acest păr alb. Dacă citiți diferite comentarii, în fiecare e posibil să găsiți altceva. Unii spun că albul înseamnă puritate, deci El era împodobit cu păr alb și fața Lui strălucea cu o luminescență albă și fierbinte precum a soarelui, toate pentru că El e pur. Posibil. Fără nicio îndoială, El este atât de pur. Dar în Biblie părul alb are o altă semnificație. Înseamnă vârstă și titlu. Astăzi, în America, respectăm procesul îmbătrânirii din ce în ce mai puțin. O persoană este admirată atâta timp cât continuă să arate, să se comporte tânără. Dacă nu poate, devine marginalizată. Se păstrează pentru primele pagini și pentru ecrane doar cei tineri și frumoși. Nu aceasta este viziunea biblică cu privire la îmbătrânire. Ascultați Proverbe 16:31: "Perii albi sunt o cunună de cinste." Atât de mult încât în Lege, în Leviticul 19:31, Dumnezeu a poruncit: "Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul." Ascultați, tinerilor! Este un semn de aroganță când, în cultura noastră, nu facem niciun semn de respect pentru cei bătrâni, fie că e o ridicare de pălărie, o plecăciune, o cedare a locului sau deschiderea unei uși. Când nu mai găsim nicio modalitate să-i cinstim pe cei bătrâni, purtarea noastră denotă aroganță. Nu e deloc o marcă a progresului în cultura noastră faptul că un copil poate să dea pe cineva în judecată și când un copil poate să ignore onoarea și gloria vârstei. Ceea ce Ioan vrea să vedem în Fiul omului care a murit la 33 de ani și era văzut în acel trup de 33 de ani, care acum avea capul complet alb ca zăpada este faptul că aici avem de-a face, totuși, cu cea mai în vârstă Ființă umană care va exista vreodată. Iată aici cea mai în vârstă Persoană din etern în etern, Isus este bătrân, bătrân, bătrân. El este un Om bătrân. Are în El toate secolele din toate mileniile din toată eternitatea, El Isus este foarte, foarte în vârstă. Iar în vârsta Lui înaintată, părul alb Îi este o cunună de glorie. Plecați-vă înaintea Lui!
Dar, dacă ne uităm din nou în versetul 14 din nou, Isus avea „ochi ca para focului”. Unul dintre motivele pentru care nu ne place să îmbătrânim în această eră decăzută este pentru că ni se pare că suntem lăsați de puterea care ne face viața să merite trăită. Ochii, urechile, mintea se duc... Am primit un telefon de la cineva de Crăciun și mă ruga să o duc acasă de la biroul bisericii pentru că era foarte întuneric. Ea era la biserică. Tu erai acasă, în apartamentul tău. Nu vrem să devenim așa. Dar nu asta presupune îmbătrânirea în sine. Aceste lucruri aparțin de îmbătrânirea într-o lume bolnavă de păcat și blestemată. Când această lume va fi răscumpărată și vor fi ceruri și un pământ noi, îmbătrânirea va fi un lucru glorios! Toată puterea tinereții este acolo, tot entuziasmul, toată veselia și, adăugate la acestea, rămân atașate, tot discernământul, toată înțelepciunea, toată maturitatea, toată stabilitatea care vin din experiența vieții și din descoperirea lucrurilor care sunt importante și care nu. Și când spune că „ochii Lui erau ca para focului”, ceea ce eu cred că încearcă să ne transmită Ioan ar suna așa: „Nu vă gândiți la Isus ca la Cineva bătrân, bătrân, bătrân care Și-a pierdut tot focul, tot entuziasmul, toată speranța, toată așteptarea, toată bucuria, energia și veselia tinereții! El le are pe toate! El are toată maturitatea, toată stabilitatea, înțelepciunea și priceperea bătrânilor și toată pasiunea, tot zelul, toată bucuria și toată energia tinerilor. Toate acestea le găsim în Isus!” Vă spun sincer, când am descoperit aceste lucruri în timp ce mă pregăteam, m-am gândit că trebuie să auzim asta. Nu treceți în noul an gândindu-vă că Isus e la fel de obosit ca și voi. Nu gândiți că Isus e la un pas de epuizare, că El e epuizat sau plictisit. El nu este plictisit!!! Când vine vorba de planurile Lui, El devine un foc viu! Noi poate că suntem obosiți, El nu e. El nu e trudit! Cu toții știm că unii ochi pică de oboseală – am văzut și eu asta – și nu puteți să stați treji. Cu toții știm cea privire îngâmfată atunci când avem toane, când ochii sunt pe jumătate închiși. Isus nu are toane, nu este trudit, Isus nu e niciodată epuizat, nu obosește niciodată din a-mi visa planurile pentru anul viitor. Viața ta, familia ta, biserica aceasta, țara aceasta, lumea aceasta are un program pe care – dacă-l poți vedea prin ochii ca para focului ai lui Isus – te va umple de entuziasm!
Isus se ocupă de această lume, se ocupă de Minneapolis, se ocupă de Bethlehem și de sfeșnicul ei, se ocupă de viața ta. Și orice s-ar fi întâmplat în anul acesta, El vrea ca de acum tu să te uiți la El ca la Fiul omului, Cel puternic care nu poate fi înfrânt, ca la un Preot care iartă toate păcatele tale, ca la Cel îmbătrânit, bogat în ani, bogat în stabilitate, maturitate și profunzime și ca la un Om ai cărui ochi ard cu energie pentru viața ta în acest nou an! Vrea să îți dai seama că, indiferent de cum te simți tu, El este entuziasmat cu privire la viața ta! El este entuziasmat de viața acestei biserici. El are un viitor pentru familia ta și pentru acest oraș. E ca un Mire. Spun asta gândindu-mă la Psalmul 19, are acea imagine a soarelui care răsare puternic. Spune: "Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă". Imaginați-vă tânărul mire, ochii lui luminoși, plin de energie, întreaga căsătorie îi stă înainte – acesta este Hristos. Dar, de asemenea, iubesc să adaug la această imagine părul alb. Ca și cel al lui Karl Friedrich, poate. A sărbătorit a 50-a aniversare. Iubesc să văd căsătorii la 50 de ani, unii din această biserică chiar au ajuns la peste 60 de ani împreună. Acest lucru este la fel de valoros sau poate chiar și mai valoros decât ceea ce au realizat până acolo. Ceea ce contează cu adevărat după decade întregi – cu bune și rele – și după ce ai ajuns la același fel de gândire, al echilibru și balans, ceea ce e considerat cu adevărat valoros, acestea ni se prezintă împreună în Isus în această dimineață. Un Mire tânăr și unul care e căsătorit de decade. Înțelepciune, energie, profunzime și zel, toate împreună oferindu-Se să umble printre noi acum. Să sufle peste flacăra noastră mică și să modeleze ceara.
Lăsați-L, deci, pe Domnul să fie focul din voi! Nu trebuie voi să vă prefaceți în vreun fel, nu trebuie să dovediți nimic nimănui. Dacă eu arăt a om plin de energie, foarte bine! Nu trebuie să faceți ca mine! Tot ce trebuie să faceți este ce scrie în 2 Corinteni 3-18. Priviți la Isus. Continuați doar să priviți. Veniți joi seara și să terminăm această predică împreună. Să ne rugăm.
Doamne, Dumnezeule, Îți mulțumesc atât de mult că tu ai resurse infinite pentru Bethlehem. Ochii Tăi ard cu o flacără vie de bucurie pentru planurile tale cu privire la anul viitor. Ești o strălucire a speranței, a așteptărilor și a zelului pentru ceea ce Tu vrei să aduci la îndeplinire în această țară și în acest oraș și printre toți oamenii din lume în momentul acesta critic al istoriei. Tu vei pune o linie în mozaicul fiecărei vieți care o va aduce cu un pas mai aproape de consumarea frumuseții. Doamne, ajută-ne să credem în Tine. Ajută-ne să ne uităm la Tine. Nu ne lăsa să ne luăm ochii de la tine, ci să fim în Duhul în această zi a Domnului. Mă rog în Numele Lui, amin.
