text Predici scrise

Copiii noștri în Mâinile lui Dumnezeu

de Simion Ioanas
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Copiii noștri în Mâinile lui Dumnezeu

Cel mai minunat lucru este să-ți crești copilul în frica de Dumnezeu, să-l ajuți să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu.
Este minunat să știi că primele cuvinte rostite de copilul tău, sunt o rugăciune dintr-o inima curată și sinceră înaintea lui Dumnezeu și nu înjurături sau alte vulgarități, de care se bucură unii "părinți", atunci când aud pe copilul lor vorbind. Foarte important este, ca în anii copilăriei ("cei șapte ani de-acasa"), să-i învățăm pe copii noștri adevărurile absolute ale lui Dumnezeu.
Aceste adevăruri vor clădi în copilul nostru un caracter sănătos, care va fi de folos societății și lui Dumnezeu.

Haideți să privim împreună la câteva îndemnuri care le dă Scriptura (Cuvântul lui Dumnezeu), în legătură cu educația copiilor noștri:

1. Învață-l pe copil Calea
“Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22:6)
Trebuie să-i învățăm pe copii noștri că singura Cale ca să fie fericiți și să fie ai lui Dumnezeu, este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
“Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)
Adevărurile lui Dumnezeu se găsesc în Sfânta Scriptură. Pentru a crește copiii noștri oameni sănătoși și ascultători de Dumnezeu, trebuie să-i învățăm de mici să citească Biblia sau povestiri biblice. Așa vor învăța să distingă binele de rău și adevărul de minciună, de asemenea vor putea vedea ce este păcat și ce este bine, vor învața că minciuna, hoția, idolatria, cearta, mânia, etc. sunt păcate și aduc doar rău, lor și oamenilor de lânga ei.
2. Mustră-l pe copilul tău
“Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!” (Proverbe 3:12)
Sigur că această mustrare se face cu duhul blândeții și cu dragoste. Astfel vom putea clădi în copiii noștri un caracter sănătos!
3. Faptele bune
“Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană.” (Proverbe 20:11)
Urmărește ca faptele bune să-ți caracterizeze copilul, sădește în el gânduri bune, iar acestea vor rodi într-o zi fapte bune. Îngrijește-te de igiena copilului, de educația lui, citește-i cărti pentru copii, joacă-te cu el de mic, fă-l prieten și corectează-i atitudinea cu dragoste, asta va scoate din el un caracter plin de fapte bune.
4. Disciplinarea copilului
Niciodată copilul nu trebuie lăsat de capul lui, ci trebuie disciplinat. Un copil lăsat de capul lui va crește un răzvrătit, care nu va știi să se descurce în viață și pe de altă parte va fi mai tot timpul un copil problemă.
“Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.” (Proverbe 22:15)
”Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri.” (Proverbe 23:13)
“Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale.” (Proverbe 29:15)
5. Învață-l pe copil să fie aproape de Isus, să aibe o relație personală cu El
“Şi Isus le-a zis: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei." (Matei 19:14)
Învață-l pe copilul tău să vină la Isus cu problemele lui, să se roage Lui și să citească din Scripturi, prin care Domnul îi vorbeste copilului. Legătura strânsă dintre copil și Iisus îi va da copilului siguranță în viață și fundament, atunci când va trece prin problemele vieții.
6. Invață-l pe copil să fie ascultător de părinți
“Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!” (Proverbe 1:8)
Caștigă-i încrederea copilului și arată-i că îi vrei binele, făți-l prieten și explică-i că întotdeauna ascultarea de părinți îl va ajuta în viață. Fă-l să înțeleagă că experiența vieții tale este un ajutor să nu treacă prin probleme și necazuri și să nu repete greșelile care le-ați făcut dumneavoatră în viață.
Sigur că la toate aceste îndemnuri, puteți adăuga și dumneavoastră mult mai multe, studiind Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu, învățătura Creatorului nostru. Pe lângă toate acestea, ceea ce îi învățăm pe copii noștri trebuie să trăim în viața noastră, altfel nu vom arăta decât ca niște ipocriți, care pretind ceva copiilor, însă ei nu fac. O atitudine de felul acesta va creea doar repulsie în copii nostri și se vor razvrăti într-o zi împotriva noastră și împotriva lui Dumnezeu!
Dumnezeu să binecuvinteze toți părinții și copiii lor, astfel încât să putem avea familii sănătoase și o societate sănătoasă!
Simion Ioanăș
Cititi materialul si aici.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Atacurile "noii tehnologii" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Prima eroare fundamentala a "noii teologii" isi are originea in doctrina augustiniana a pacatului original. In descrierea pacatului, care a trec...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apostazia asteapta in culise" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Sa privim, mai indeaproape, scopul atacurilor lui Satan, asupra standardelor bisericii ramasitei. In capitolul anterior, am descris programul lu...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul uner emisiuni serioase" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Sunt ingrijorat si framantat de cresterea tendintei de a dilua adevarul. Unii evanghelisti adventisti nu mai predica despre semnul fiarei de tea...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Noua teologie si cernerea" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Nici-o clasa nu a scapat de influenta dezolanta a acestei "noi teologii", care a subminat subtil multe din pozitiile de baza ale bisericii. Conf...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fisurile si infiltratiile lumii" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Aceasta problema este foarte clar explicata cand citim sfatul lui Dumnezeu. Satan a inceput, cu siretenie, sa introduca printre credinciosi, com...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Identificand indoielile" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestin scriseAutor: Joe Crews V-ati gandit vreodata de ce sunt atat de multe discutii asupra indoielilor privind doctrina din cadrul bisericii ramasitei, de astazi? De ce atat...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Laodiceea, un amestec nesfant" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Ai fost vreodata in fata unei dileme? Iata, asa ma gasesc eu in acest moment. Timp de 38 de ani am predicat aceasta solie minunata, si am invita...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 2"
Categorie: Studiu biblic    Profețiile din cartea lui Daniel se referă la o perioadă lungă de timp. Ele descoperă succesiunea imperiilor din istorie, începând din timpul cuceririi Ierus...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 3"
Categorie: Studiu biblic Cartea lui Daniel conține subiecte interesante pe care le vom studia cu atenție. Mergând prin foc, trăind cu fiarele, scriind cuvinte misterioase pe perete, dormind cu le...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 4"
Categorie: Studiu biblic Profeția din Daniel capitolul 7 se referă la aceeași periodă de timp cu cea din capitolul 2, dar oferă mai multe detalii. În capitolul 2, împăratul a avut un vis care a f...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise