text Predici scrise

Pentru ce Dumnezeu pedepsește, pentru ce ne educă?

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

În următoarele versete Dumnezeu ne descoperă nouă, copiilor Săi, încă un scop al necazurilor și al întristărilor din viața noastră:

„Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.” (Evrei 12:8-10)

Scopul Lui Dumnezeu, atunci când ne educă – să creștem în sfințenie. Necazurile scot la iveală „starea groaznică” a stării noastre duhovnicești. Când vine necazul noi simțim, că nu-l putem iubi pe acela, care este motivul necazurilor noastre. Noi simțim, că nu dorim să iertăm, că nu putem să ne încredem în Dumnezeu. În inima noastră se strecoară îndoiala și amărăciunea. Suntem disperați. Am crezut, că am crescut în Hristos, dar în realitate tot ce-am obținut s-a dezghețat, ca un abure a dispărut, și noi din nou – în „grădinița pentru creșterea duhovnicească.” Atunci când ne întâlnim cu răul, Dumnezeu ne arată, cât de multe lucruri rele sunt în omul nostru dinăuntru. Dumnezeu dorește ca fiecare dintre noi să se smerească înaintea Lui, să se întristeze de starea păcătoasă, și să-L iubească necondiționat pe Dumnezeu și să fie flămând(ă) după sfințenia Lui. Necazurile au ca scop, ca să ne curățească de rele, ca să ne facă caracterul mai frumos. Cât este de important să le permitem să-și facă și să-și finiseze lucrul, pentru care ele au venit în viața noastră.

Nu este vreun secret, că noi deseori ne împotrivim lucrării Lui Dumnezeu în noi. Noi ne stăruim să fugim de nuiaua Domnului, în loc să învățăm o lecție din pedeapsă. Dorim să fim izbăviți de necazurile vieții, ci nu să creștem în sfințenie. Dar dacă din respect față de Tatăl Ceresc ne vom supune pedepsei Lui (ne vom supune Tatălui duhurilor), atunci ea va aduce roada dorită. „Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.” (Romani 6:22)

Deci, putem să ne facem câteva concluzii:

  1. Tot de ce avem parte în viață și sfințenia sunt legate. Una Domnul a dat-o pentru cealaltă.

  2. Dumnezeu folosește necazurile, pentru ca să ne elibereze de păcate, de rebeliune, de dependențele rele, și pentru ca să ne facă dependenți de El.

  3. Nu încerca să te izbăvești de necazuri. Încearcă să crești în sfințenie.

  4. Responsabilitatea ta, atunci când treci prin necazuri: să le primești, ca din mâna Tatălui, și cu un respect deosebit față de El, să te supui Lui, pentru ca să trăiești și să trăiești în sfințenie.

  • Tată Ceresc! Îți mulțumesc, pentru că necazurile din viață, Tu le folosești pentru binele meu, și atunci când produci sfințenia în mine, Tu curățești acel rău, care este în mine. Tu distrugi acele obiceiuri rele, care nu sunt îndreptate spre sfințenie. Nu doresc să mă împotrivesc lucrării Tale în mine. Primește supunerea mea și respectul meu față de Tine! În numele Domnului meu, Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Un profesor înţelept are o relaţie frumoasă cu elevii săi"
Categorie: Raspunsuri biblice Un profesor este o persoană matură, înţeleaptă şi demnă de încredere, pe care te poţi baza pentru a primi sfaturi. Este un conducător, lider şi un ghid pentru cei pe...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit divorțul dacă căsătoria a fost înregistrată doar la oficiul stării civile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest articol voi răspunde la întrebarea care mi-a fost adresată pe facebook:Poate un creștin să divorțeze dacă e căsătorit doar la primărie, dacă nu-i unit...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Neamurile vor avea nevoie de vindecare pe pământul nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La  Apocalipsa 22 este scris că frunzele pomului vieții slujesc la vindecarea Neamurilor. Va mai suferi omul de ceva pe pământul nou? De ce este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Educarea prin computer afectează grav dezvoltarea intelectuală a copiilor"
Categorie: Raspunsuri biblice Are doar trei ani, stă aşezată la masă gata să-şi ia prâzul şi, ca şi companie, are în faţă tableta cu desenele animate preferate. Poftă bună! Desigur, fetiţa nu se...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"La ce se referă fraza “când va veni ce este desăvârșit” din 1 Corinteni 13:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După ce am răspuns la o întrebare din capitolul 13 din Epistola  către Corinteni, mi-a fost adresată o altă întrebare. O pesoană zice că ar fi auzit o alt...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
" Este adevărat că Vechiul Testament nu vorbește despre iad și viața veșnică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Azi, la studiu biblic a apărut o contradicție în biserică. Fratele de la studiu spunea că învățătura apostolilor era nouă și față de Vechiul Testamen...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pot crede în minunile biblice?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Pot crede în minunile biblice ? Pot crede în minunile Bibliei?În Noul Testament citim despre multe minuni. S-au întâmplat cu adevărat, sau sunt pur și...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este admisibil divorțul dacă ți-a fost aranjată căsătoria?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta vine de la o femeie a cărei căsătorie a fost aranjată de părinți și acum se gândește să divorțeze pentru a se căsători cu alt bărbat:Pacea D...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu lăsa adulterul să-ți fure bucuria nunții și a căsătoriei"
Categorie: Raspunsuri biblice  Adulterul fură bucuria nunții și a căsătoriei și în acest articol voi da răspuns și soluții din Biblie la astfel de situație:Am fost dintotdeauna la biserică,...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde va fi hrănită femeia (poporul Israel) departe de fața șarpelui (Apocalipsa 12)?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde va fugi poporul Israel în a doua jumătate a celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel? Potrivit cu Apocalipsa 12, poporul Israel va fugi într...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise