text Predici scrise

Dacă nu ai înțelepciunea necesară, pentru ca să procedezi corect în greutățile vieții

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Probabil acum ai ajuns într-o astfel de situație, când deciziile, care îți vin în minte, fac ca situația să fie și mai dificilă de rezolvat; când nu-ți ajunge înțelepciunea necesară, ca să procedezi corect în greutățile vieții.

Sfânta Scriptură ne învață, cum să împlinim această nevoie: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” (Iacov 1:5)

Condiția, pentru ca să primim înțelepciunea, se conține în expresia „la Dumnezeu.” Această expresie „la Dumnezeu” în sens direct descrie persoana, care s-a apropiat de Dumnezeu, stă alături de El. Iată aceasta este condiția Lui Dumnezeu pentru noi. Dacă dorim să primim înțelepciunea, noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu foarte aproape. Și pentru ca noi să-I fim plăcuți Domnului, trebuie să ne apropiem de El cu credință, fără îndoială. (Iacov 1:6; Evrei 11:6)

Să știi, Dumnezeu dorește să zidească o relație cu fiecare dintre noi. El dorește nu doar pur și simplu să ne deie rezolvarea problemelor noastre. El dorește, ca noi să venim înaintea Lui. Și în acel moment, când ne-am apropiat de El cu credință, când stăm alături de El, El ne descoperă tot de ce avem nevoie să știm, și să înțelegem cu privire la situația, de care avem parte.

Dar din păcate, mulți credincioși sunt atât de ocupați cu felurite lucrări, proiecte, încât le este greu să găsească în graficul lor supraîncărcat, timp liber, pentru ca să vină în prezența Lui Dumnezeu. Ei doresc, ca Dumnezeu să le împlinească nevoile, dar ei nu doresc să împlinească dorințele Lui Dumnezeu – să aibă relații foarte strânse cu ei, cu copii Lui. Ei pot să alerge la Domnul, pentru ca să ceară ceva, ba chiar să-I dea “o consultație,” cu privire la felul, cum cel mai bine El îi poate ajuta, și din nou ei își investesc tot timpul, care le-a mai rămas, pentru ca să-și facă lucrările. Ei nu-I oferă Domnului posibilitatea, ca El să-i mângâie, sau să-i explice, care este motivul problemelor lor, și cum trebuie să le rezolve.

Oare nu eviți prezența Lui Dumnezeu, din cauza fricii, că vor ieși la iveală acele calități rele din omul tău dinăuntru, atunci când lumina Lui cea minunată te va lumina? Căci atunci, când vii în prezența Lui nemaipomenită, lumina, care vine de la El, poată să scoată la iveală, ceea ce nu este corect în sufletul tău, în modul tău de viață, să-ți arate de la ce trebuie să te izbăvești (Isaia 6:5). Dar dacă nu vii des înaintea prezenței Lui Dumnezeu, atunci probabil nici nu vei ști aceasta, căci aceasta va ieși la iveală, doar atunci, când fără grabă „stai alături” de Dumnezeu.

De aceea, împlinește condiția Lui Dumnezeu, și apropie-te de El cu credință și cu o inimă deschisă pentru El. Să-ți dea cu mână largă din Înțelepciunea Lui și aceasta să aducă schimbare în viața ta!

Dacă timpul tău personal cu Dumnezeu este acum prioritatea ta cea mai importantă, atunci înteabă-te. Сând este timpul potrivit pentru ca să comunic cu El? Când pe mine nimeni nu mă deranjează și nu mă sună? Cât timp sunt gata să petrec doar eu cu Dumnezeu în fiecare zi? Ce voi face în această vreme? La ce mă pot aștepta în viață, ca rezultat al comunicării mele cu Dumnezeu?

  • Mă închin înaintea Ta, Dumnezeul, Care ești cel mai înțelept! Iartă-mă, că în trecut veneam la Tine cu grabă, foarte rapid ceream de la Tine ceea ce doream, și îndată plecam, fără să comunic cu Tine și fără să-Ți împlinesc dorința Ta, de a fi cu mine. Îmi pare atât de rău, că întotdeauna mă grăbeam, și nu petreceam suficient timp cu Tine. Ajută-mă să-mi schimb graficul zilei, pentru ca întotdeauna să găsesc timp să vin în prezența Ta și cu credință să mă apropii de Tine. În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere!” (Proverbele 3:13)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Un profesor înţelept are o relaţie frumoasă cu elevii săi"
Categorie: Raspunsuri biblice Un profesor este o persoană matură, înţeleaptă şi demnă de încredere, pe care te poţi baza pentru a primi sfaturi. Este un conducător, lider şi un ghid pentru cei pe...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit divorțul dacă căsătoria a fost înregistrată doar la oficiul stării civile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest articol voi răspunde la întrebarea care mi-a fost adresată pe facebook:Poate un creștin să divorțeze dacă e căsătorit doar la primărie, dacă nu-i unit...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Neamurile vor avea nevoie de vindecare pe pământul nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La  Apocalipsa 22 este scris că frunzele pomului vieții slujesc la vindecarea Neamurilor. Va mai suferi omul de ceva pe pământul nou? De ce este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Educarea prin computer afectează grav dezvoltarea intelectuală a copiilor"
Categorie: Raspunsuri biblice Are doar trei ani, stă aşezată la masă gata să-şi ia prâzul şi, ca şi companie, are în faţă tableta cu desenele animate preferate. Poftă bună! Desigur, fetiţa nu se...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"La ce se referă fraza “când va veni ce este desăvârșit” din 1 Corinteni 13:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După ce am răspuns la o întrebare din capitolul 13 din Epistola  către Corinteni, mi-a fost adresată o altă întrebare. O pesoană zice că ar fi auzit o alt...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
" Este adevărat că Vechiul Testament nu vorbește despre iad și viața veșnică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Azi, la studiu biblic a apărut o contradicție în biserică. Fratele de la studiu spunea că învățătura apostolilor era nouă și față de Vechiul Testamen...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pot crede în minunile biblice?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Pot crede în minunile biblice ? Pot crede în minunile Bibliei?În Noul Testament citim despre multe minuni. S-au întâmplat cu adevărat, sau sunt pur și...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este admisibil divorțul dacă ți-a fost aranjată căsătoria?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta vine de la o femeie a cărei căsătorie a fost aranjată de părinți și acum se gândește să divorțeze pentru a se căsători cu alt bărbat:Pacea D...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu lăsa adulterul să-ți fure bucuria nunții și a căsătoriei"
Categorie: Raspunsuri biblice  Adulterul fură bucuria nunții și a căsătoriei și în acest articol voi da răspuns și soluții din Biblie la astfel de situație:Am fost dintotdeauna la biserică,...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde va fi hrănită femeia (poporul Israel) departe de fața șarpelui (Apocalipsa 12)?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde va fugi poporul Israel în a doua jumătate a celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel? Potrivit cu Apocalipsa 12, poporul Israel va fugi într...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise