text Predici scrise

CHIAR ȘI ÎN ZILELE NOASTRE, DUMNEZEU ALEGE OAMENI NEÎNSEMNAȚI ȘI ÎI ÎNALȚĂ

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

(1 Samuel 16:11,13) ‘Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sunt toţi fiii tăi?” Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci, Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.” Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea şi în cele următoare.’

Atrage atenția, că David a fost în câmp și păștea oile (versetul 11), a fost lăsat acolo, indiferent de faptul, că în casa tatălui său, s-a adus jertfă, și a fost un eveniment important. (v. 5) Deseori, copii mai mici, sunt cei mai iubiți într-o familie, dar, se pare, că fii mai mari ai lui Isai, nu-i atrăgeau atenția lui David; nu-l prețuiau așa cum se cuvine. Dar Dumnezeu deseori îi înalță pe aceea, pe care oamenii îi disprețuiesc.

De asemenea atrage atenția, cu câtă perseverență, Samuel a cerut, să-l cheme pe David: “... fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.” Pe cel, care nici nu avea de gând să se așeze la masă, îl așteptau ca pe un oaspete de onoare. Dacă Dumnezeu dorește să-l înalțe pe un om, care are o poziție mică în societate, atunci cine I se poate împotrivi?

Iar după ce, acei șapte fii ai lui Isai, nu au fost aleși de Domnul, a venit rândul celui mai mic, păstorul David, care a fost chemat și a fost uns de Samuel, pentru ca să împărățească după voia Lui Dumnezeu. A fost o ungere făcută în ascuns, în acea perioadă când împărățea împăratul Saul. Și Duhul Lui Dumnezeu a venit peste David, din acea zi, iar de la Saul s-a depărtat. Aceasta a confirmat, că David a fost ales după voia Lui Dumnezeu. Mai târziu, David a fost uns public, ca să fie împărat peste Iudeea (2 Samuel 2:4), iar apoi – peste tot Israelul (2 Samuel 5:3).

Ai fost mâhnit(ă) din cauza slăbiciunii tale, te-ai privit ca o persoană de mică importanță, slabă și nefolositoare pentru Dumnezeu? I-ai privit pe ceilalți, în așa fel, de parcă sunt foarte puternici, perfecți, înțelepți, binecunoscuți, și te-ai gândit la tine, când te-ai comparat cu ei, că ești foarte neînsemnat(ă), nu ai o greutate în societate, nu ești de folos pentru Dumnezeu?

Cineva a evidenţiat foarte bine: “Dumnezeu nu caută giganți duhovnicești, ci niște sfinți obișnuiți, cu o credință de copil, care și-au pierdut încrederea în firea lor pământească!” De aceea, îmbărbătează-te! “De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.” (1 Corinteni 1:26) Dumnezeu trece pe alături când îi vede pe cei, pe care oamenii îi prețuiesc foarte mult. De obicei, El îi cheamă pe cei, pe care această lume nu îi înalță. Și aceasta, “pentru ca nimeni să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:29). Dumnezeului nostru îi place să primească oameni, care sunt neînsemnați în ochii celorlalți, pentru ca toată slava să-I aparțină Lui, ci nu omului. Doar El este vrednic de laudă!

Dumnezeu a ales trâmbițele, pentru a distruge zidul Ierihonului. El a micșorat armata lui Ghedeon, de la 32 000 de oameni, la 300, pentru ca să pună pe fugă oștile lui madian. El i-a dat lui Şamgar un otic de plug, pentru ca să-I ucidă pe filisteni. El i-a dat putere lui Samson, pentru ca să învingă o armată întreagă, doar cu o falcă de măgar neuscată. Și încă ceva, Dumnezeul nostru, a hrănit mai mult de cinci mii de oameni, cu doar câteva pâini și câțiva peștișori.

Iar dacă ești o persoană, care Îl iubește pe Dumnezeu și ești chemat(ă) după planul Său, atunci preamărește-l cu gura Ta, și cu faptele tale, în fiecare zi din viața ta!

- Dumnezeule! Tu Ți-ai îndreptat inima spre mine, nu pentru ca să mă îngâmf, nu pentru ca să caut slava mea, și nici pentru ca să mă laud cu ceva înaintea Ta! Dar m-ai chemat, pentru ca să fiu smerit(ă) pe deplin, pentru ca să mă laud doar cu Tine, și cu nimic altceva! Pentru ca să zic la fel ca și apostolul Pavel: “Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic…” (1 Corinteni 15:10). În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu”, zice Domnul.” (Ieremia 9:23-24)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Un profesor înţelept are o relaţie frumoasă cu elevii săi"
Categorie: Raspunsuri biblice Un profesor este o persoană matură, înţeleaptă şi demnă de încredere, pe care te poţi baza pentru a primi sfaturi. Este un conducător, lider şi un ghid pentru cei pe...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit divorțul dacă căsătoria a fost înregistrată doar la oficiul stării civile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest articol voi răspunde la întrebarea care mi-a fost adresată pe facebook:Poate un creștin să divorțeze dacă e căsătorit doar la primărie, dacă nu-i unit...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Neamurile vor avea nevoie de vindecare pe pământul nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La  Apocalipsa 22 este scris că frunzele pomului vieții slujesc la vindecarea Neamurilor. Va mai suferi omul de ceva pe pământul nou? De ce este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Educarea prin computer afectează grav dezvoltarea intelectuală a copiilor"
Categorie: Raspunsuri biblice Are doar trei ani, stă aşezată la masă gata să-şi ia prâzul şi, ca şi companie, are în faţă tableta cu desenele animate preferate. Poftă bună! Desigur, fetiţa nu se...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"La ce se referă fraza “când va veni ce este desăvârșit” din 1 Corinteni 13:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După ce am răspuns la o întrebare din capitolul 13 din Epistola  către Corinteni, mi-a fost adresată o altă întrebare. O pesoană zice că ar fi auzit o alt...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
" Este adevărat că Vechiul Testament nu vorbește despre iad și viața veșnică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Azi, la studiu biblic a apărut o contradicție în biserică. Fratele de la studiu spunea că învățătura apostolilor era nouă și față de Vechiul Testamen...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pot crede în minunile biblice?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Pot crede în minunile biblice ? Pot crede în minunile Bibliei?În Noul Testament citim despre multe minuni. S-au întâmplat cu adevărat, sau sunt pur și...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este admisibil divorțul dacă ți-a fost aranjată căsătoria?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta vine de la o femeie a cărei căsătorie a fost aranjată de părinți și acum se gândește să divorțeze pentru a se căsători cu alt bărbat:Pacea D...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu lăsa adulterul să-ți fure bucuria nunții și a căsătoriei"
Categorie: Raspunsuri biblice  Adulterul fură bucuria nunții și a căsătoriei și în acest articol voi da răspuns și soluții din Biblie la astfel de situație:Am fost dintotdeauna la biserică,...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde va fi hrănită femeia (poporul Israel) departe de fața șarpelui (Apocalipsa 12)?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde va fugi poporul Israel în a doua jumătate a celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel? Potrivit cu Apocalipsa 12, poporul Israel va fugi într...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise