text Predici scrise

”Alerg spre țintă”

de Gicu Cotlet
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gicu Cotlet


La fiecare început de an fiecare dintre noi ne stabilim noi idealuri, noi standarde de viață pentru noi și familiile noastre, bisericile noastre, comunitățile noastre etc. Meditând puțin la idealurile pentru noul an mi-am adus aminte de cuvintele scrise pe panoul din fața unei biserici americane care spunea cam asa: “Speed is not everything. Direction counts!” (“Viteza nu este totul. Destinația contează”) Întrebarea care ne-o punem și noi la început de an este dacă ne cunoaștem care ne este scopul vieții noastre, care ne este destinația spre care alergăm și ce contează mai mult viteza sau perseverența pe calea credinței.

Apostolul Pavel avea o singură dorință: Să-l cunoască mai mult pe Domnul Isus și să ajungă cu orice preț la învierea din morți. El mărturisea că ”Nu că am câștigat premiul, sau că am ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. … dar fac un singur lucru uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filipeni 3:12-14)

Întreaga noastră viață este doar o alergare, pentru unii mai lungă iar pentru alții mai scurtă. Mulți pornesc cu avânt spre țintă dar puțini sunt cei care ajung la destinație.

În Noiembrie 2013 Joy Johnson o femeie de 86 de ani a participat la maratonul din New York. Cu câteva mile inainte de a ajunge la linia de sosire s-a împiedicat si a căzut. Supraveghetorii maratonului au rugat-o pe Joy să renunțe la maraton dar ea a refuzat categoric și și-a continuat alergarea. Plină de bucurie a terminat maratonul. La linia de sosire a fost întâmpinată cu flori și aplauze. După felicitările de rigoare ea s-a dus impreună cu sora ei la hotel și s-a culcat să se odihnească. A doua zi a fost găsită moartă în patul ei. Nimeni nu a putut să o oprească pe Joy Johnson să sfârșească alegarea. Ea a vrut cu orice preț să ajungă la linia de sosire și a reușit. Poate ea a dorit ca numele să-i fie scris în cărțile recordurilor lumii trecătoare sau alt scop vremelnic.

Alergarea creștinului nu este după glorie și renume iar cununa pe care el o primește este cu totul deosebită și mult mai valoroasă decât cele oferite de oameni astăzi. Numele lui de asemenea este scris în cartea vieții și nu în cartea recordurilor mondiale. Unii dintre cei care aleargă se împiedică și cad deoarece se bizuiesc pe destoinicia și capacitățile personale și refuză să ceară ajutor.

Astăzi tot mai mulți oameni aleargă după plăcerile de-o clipă decât după lucrurile spirituale. Nu puțini sunt cei care aleargă după bani și diplome, după mașini și comfort, după liniște și odihnă, după poziții în societate și în biserică. Mulți îmbrățișează o religie oarecare, dar nu toți îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu. Tot mai mulți spun că merg pe calea dreaptă pe drumul cel bun dar adesea sunt dezamăgiți și își sfârșesc alergarea în apele învolburate ale lumii acesteia. Înțeleptul Solomon spunea:”Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12)

Calea dreaptă este calea cruci, calea umilinței, calea renunțări la plăcerile lumii, este calea pe care a pășit Mântuitorul nostru Domnul Isus Hristos. El este singurul care poate să ne îndrume pași pe calea dreaptă și să dea direcție vieților noastre. El ne-a spus: “Eu sunt calea, adevărul și viața”.

Astăzi dacă ne cunoaștem locul unde suntem și unde dorim să ajungem, cunoaștem prețul călătoriei, și riscurile ce pot apărea pe drum atunci suntem pe calea bună, mergem înainte plini de încredere că vom ajunge la țintă. Avem și noi ca și poporul lui Israel stâlpul de foc în fața noastră, norul care ne acoperă în zilele toride, avem cel mai iscusit conducător al tuturor timpurilor, avem cea mai modernă aparatură de navigație. Isus Hristos este conducătorul vieții noastre în drumul spre Ierusalimul ceresc. Avem la dispoziție cel mai sigur GPS din lume care este Cuvântul lui Dumnezeu scris pe paginile Sfintei Scripturi. De multe ori și noi ne rătăcim ca și poporul lui Israel în jurul muntelui dar nu disperăm căci Domnul nu ne părăsește. Lui Moise nu i-a fost nici frică nici rușine să spună: “Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale” (Exod 33:13) Iar Domnul i-a răspuns: “Voi merge Eu însumi cu tine”. Pentru mai multă siguranță Moise a răspuns: “Dacă nu mergi Tu însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici”. Costul biletului de călătorie a fost plătit cu mult timp înainte dar nu cu dolari americani, nici în euro, ci a fost plătit cu sânge nevinovat, cu prețul sângelui Fiului lui Dumnezeu. Astăzi încă mai este vreme să-ți verifici scopul și direcția vieții tale. Mai este timp să pleci în cea mai frumoasă și mai sigură călătorie din viața ta, cale pe care au mers pionierii credinței creștine: Matei și Luca, Marcu, Ioan și Pavel. Nu-ți fie frică de ceea ce se întâmplă pe drum, tu poți fi în siguranță, privește mereu spre țintă: spre Domnul Isus Hristos. El și numai El poate să-ți asigure o călătorie plăcută și liniștită. Spune-I și tu: Dacă Tu nu vii cu noi nu ne lăsa să plecăm de aici. Dacă tu nu conduci viața noastră noi nu plecă la drum. Iar El va răspunde: “Voi face și ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea.”

Tu trebuie să ști că ai preț înaintea lui Dumnezeu! Chiar dacă călătorești prin furtună, nu dispera, nu-ți pierde nădejdea, ești aproape de orașul cu străzi de aur, de ziua cea mare când toți cei care și-au cunoscut direcția, și scopul vieții vor ajunge la destinația dorită. Isus Hristos Domnul este la cârma istoriei. Deci ”… să dăm la o parte orice piedică, și păcatul care ne înfășoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu.” (Evrei 12:1b-2) Lucrul care contează pentru noi la acest început de an este să ne cunoaștem bine care este ținta călătoriei noastre. Să ne cunoaștem cine conduce viața noastră. Dacă până astăzi corabia vieți tale plutește în nesiguranță pe valurile tulburate al lumii este timpul să-ți găsești directia și scăparea la picioarele Domnului Isus care poate să dea direcție vieții tale și-n anul 2014. Perseverența în călătorie este mult mai importantă decât viteza.

Alexandru cel Mare a fost întrebat cum a cucerit lumea. Foarte scurt el a răspuns: ”Perseverând fără nici o șovăire”. Astăzi și noi suntem chemați să perseverăm pe calea credinței fără nici o șovăire. Domnul să vă țină și-n anul acesta pe calea credinței ca să puteți căpăta premiul alegării, și să dobândiți cununa neprihăniri oferită de însuși Domnul Isus Hristos.

Gicu Cotlet

Millersburg, Ohio,

12/31/2014

Cele mai recente resurse creștine scrise

Atacurile "noii tehnologii" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Prima eroare fundamentala a "noii teologii" isi are originea in doctrina augustiniana a pacatului original. In descrierea pacatului, care a trec...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apostazia asteapta in culise" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Sa privim, mai indeaproape, scopul atacurilor lui Satan, asupra standardelor bisericii ramasitei. In capitolul anterior, am descris programul lu...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul uner emisiuni serioase" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Sunt ingrijorat si framantat de cresterea tendintei de a dilua adevarul. Unii evanghelisti adventisti nu mai predica despre semnul fiarei de tea...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Noua teologie si cernerea" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Nici-o clasa nu a scapat de influenta dezolanta a acestei "noi teologii", care a subminat subtil multe din pozitiile de baza ale bisericii. Conf...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fisurile si infiltratiile lumii" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Aceasta problema este foarte clar explicata cand citim sfatul lui Dumnezeu. Satan a inceput, cu siretenie, sa introduca printre credinciosi, com...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Identificand indoielile" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestin scriseAutor: Joe Crews V-ati gandit vreodata de ce sunt atat de multe discutii asupra indoielilor privind doctrina din cadrul bisericii ramasitei, de astazi? De ce atat...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Laodiceea, un amestec nesfant" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Ai fost vreodata in fata unei dileme? Iata, asa ma gasesc eu in acest moment. Timp de 38 de ani am predicat aceasta solie minunata, si am invita...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 2"
Categorie: Studiu biblic    Profețiile din cartea lui Daniel se referă la o perioadă lungă de timp. Ele descoperă succesiunea imperiilor din istorie, începând din timpul cuceririi Ierus...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 3"
Categorie: Studiu biblic Cartea lui Daniel conține subiecte interesante pe care le vom studia cu atenție. Mergând prin foc, trăind cu fiarele, scriind cuvinte misterioase pe perete, dormind cu le...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 4"
Categorie: Studiu biblic Profeția din Daniel capitolul 7 se referă la aceeași periodă de timp cu cea din capitolul 2, dar oferă mai multe detalii. În capitolul 2, împăratul a avut un vis care a f...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise