text Predici scrise

Doar “jertfele” nu sunt plăcute Lui Dumnezeu!

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

În Osea 6:6 se spune: „Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi-de-tot!” Să observăm, că Domnul dorește bunătate, o bunătate, care iubește, sau o dragoste devoțională, iar aceasta – calitate a inimii; El de asemenea dorește ca noi să avem cunoștință de Dumnezeu.

Dar cineva va întreba: de ce în acest verset se vorbește, că Dumnezeu nu dorește “jertfe” și “arderi-de-tot”? Oare nu era nevoie de ele după legea lui Moise?

Da, legea cerea ca să fie aduse jertfe și arderi-de-tot. Dar acei oameni, care au trăit pe vremea lui Osea, aveau o problemă mare. Este evident, au fost așa oameni în poporul lui Israel, care aduceau jertfe, deoarece credeau că sunt obligați, ei aveau o formă de evlavie, pe care o vedeau toți. Dar în tot același timp, poporul nu a renunțat la păcat. Acțiunile lor păcătoase, arătau că ei nu aveau o dragoste devoțională în inimă. De asemenea este evident, că ei au respins cunoștința de Dumnezeu, căci este evident, că în viața lor, ei nu trăiau în conformitate cu ea. Dacă poporul lui Israel a avut o stare rea a inimii, și dacă urmau calea greșită în viață, atunci ce valoare aveau jertfele lor? Jertfele lor nu erau plăcute Lui Dumnezeu!

În ziua de azi, cuvintele Lui Osea, slujesc ca o avertizare pentru mulți oameni, care vin la biserică. Jertfele pe care le aduc Lui Dumnezeu, sunt practicarea unor obiceiuri și ritualuri religioase. Dar aceasta practic nu influențează felul, cum ei se poartă. Mulți frecventează serviciile divine în timpul liber, când nu păcătuiesc. Pot acești oameni să-I fie plăcuți Lui Dumnezeu, dacă inimile lor nu-i îndeamnă să obțină cunoștințe concrete despre Dumnezeu, și nu-i îndeamnă să trăiască în conformitate cu aceste cunoștințe, ferindu-se de calea păcatului? Nimeni să nu creadă că poți să fii plăcut înaintea Lui Dumnezeu doar prin niște fapte religioase. Lui Dumnezeu nu-i plac acei oameni, care încearcă să capete trecere înaintea Lui, închinându-se Lui doar prin niște formalisme religioase, și care nu doresc să trăiască în conformitate cu Cuvântul Lui (2 Timotei 3:5)!

Măcar că nu-I aducem Domnului, animale ca jertfă, noi de exemplu, suntem chemați “să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care proslăvesc Numele Lui.” (Evrei 13:15). Noi nu trebuie să credem așa precum acei păcătoși din poporul lui Israel, de pe vremea lui Osea, că suntem în stare să acoperim păcatele noastre, prin jertfele duhovnicești aduse Lui Dumnezeu.

Iată un exemplu. O femeie, care a curvit în taină, mai târziu a recunoscut: “Eu am început mai mult să propovăduiesc, crezând că în așa fel, voi ispăși vinovăția mea.” Oare nu în așa fel au procedat, cei din poporul lui Israel, care făceau ce doreau? Jertfa noastră de laudă va fi primită doar în acel caz, dacă avem o intenție corectă în inimă, și dacă avem o purtare plăcută înaintea Lui Dumnezeu!

Ce jertfe aduci tu, și în care sunt condițile ca ele să fie plăcute în ochii Dumnezeului nostru?

Dumnezeule, jertfele plăcute Ție, sunt un duh zdrobit și o inimă smerită! Ajută-mă să Te cinstesc, Domnul meu, nu doar cu buzele, și nu prin niște ritualuri religioase vizibile, ci cu o inimă, care este aproape de Tine, și printr-un mod de viață, trăit în conformitate cu Cuvântul Tău! În numele Lui Iisus, Domnul meu, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

“Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi-de-tot!” (Osea 6:6)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Un profesor înţelept are o relaţie frumoasă cu elevii săi"
Categorie: Raspunsuri biblice Un profesor este o persoană matură, înţeleaptă şi demnă de încredere, pe care te poţi baza pentru a primi sfaturi. Este un conducător, lider şi un ghid pentru cei pe...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este îngăduit divorțul dacă căsătoria a fost înregistrată doar la oficiul stării civile?"
Categorie: Raspunsuri biblice  În acest articol voi răspunde la întrebarea care mi-a fost adresată pe facebook:Poate un creștin să divorțeze dacă e căsătorit doar la primărie, dacă nu-i unit...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Neamurile vor avea nevoie de vindecare pe pământul nou?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:La  Apocalipsa 22 este scris că frunzele pomului vieții slujesc la vindecarea Neamurilor. Va mai suferi omul de ceva pe pământul nou? De ce este...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Educarea prin computer afectează grav dezvoltarea intelectuală a copiilor"
Categorie: Raspunsuri biblice Are doar trei ani, stă aşezată la masă gata să-şi ia prâzul şi, ca şi companie, are în faţă tableta cu desenele animate preferate. Poftă bună! Desigur, fetiţa nu se...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"La ce se referă fraza “când va veni ce este desăvârșit” din 1 Corinteni 13:10?"
Categorie: Raspunsuri biblice  După ce am răspuns la o întrebare din capitolul 13 din Epistola  către Corinteni, mi-a fost adresată o altă întrebare. O pesoană zice că ar fi auzit o alt...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
" Este adevărat că Vechiul Testament nu vorbește despre iad și viața veșnică?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Azi, la studiu biblic a apărut o contradicție în biserică. Fratele de la studiu spunea că învățătura apostolilor era nouă și față de Vechiul Testamen...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pot crede în minunile biblice?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Pot crede în minunile biblice ? Pot crede în minunile Bibliei?În Noul Testament citim despre multe minuni. S-au întâmplat cu adevărat, sau sunt pur și...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este admisibil divorțul dacă ți-a fost aranjată căsătoria?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebarea aceasta vine de la o femeie a cărei căsătorie a fost aranjată de părinți și acum se gândește să divorțeze pentru a se căsători cu alt bărbat:Pacea D...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu lăsa adulterul să-ți fure bucuria nunții și a căsătoriei"
Categorie: Raspunsuri biblice  Adulterul fură bucuria nunții și a căsătoriei și în acest articol voi da răspuns și soluții din Biblie la astfel de situație:Am fost dintotdeauna la biserică,...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Unde va fi hrănită femeia (poporul Israel) departe de fața șarpelui (Apocalipsa 12)?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Unde va fugi poporul Israel în a doua jumătate a celei de a șaptezecea săptămână a lui Daniel? Potrivit cu Apocalipsa 12, poporul Israel va fugi într...
de Marga Buhus 16 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise