text Predici scrise

Motive de mulțumire pentru Familie (Geneza 1:27-28, Geneza 2:21-24)

31 martie 2025

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Geneza 1: 27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. 28. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”


Geneza 2: 21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.” 24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.


Introducere:


Unul din cele mai mari motive de mulțumire, alături de tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi ca să ne mântuiască în Planul Său, este familia. Familia pe care Dumnezeu a instituit-o de la creație, între un bărbat și-o femeie, cu scopul de-a umple pământul, prin nașterea de copii, încununată prin prezența lui Dumnezeu în mijlocul ei.


Prezentarea lecției:

1. Familia este un dar al lui Dumnezeu făcut omenirii, un dar unde bărbatul și femeia, prin căsătorie, întemeiază o familie, pe care Dumnezeu după voia Lui o binecuvintează cu copii

Geneza 22: 15. Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam 16. şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, 17. te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va
stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.

Ps 127: 3. Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. 4. Ca săgeţile în mâna unui războinic aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. 5. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.

 

2. Familia trebuie să aibă ca țintă slujirea lui Dumnezeu și unii altora, prin responsabilitățile, atribuțiile și autoritatea dată de Dumnezeu

Iosua 24:15. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”
 Prov 31: 30. Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. 31. Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.

 
Efeseni 6:1. Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. 2. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – 3. „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” 4. Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.
Efeseni 5:24. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. 25. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,
 



3. Familia ancorată în Hristos și-n Cuvântul Lui, ajută la a avea biserici sănătoase, prin împlinirea responsabilităților date de Dumnezeu.

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. – (Prov.22:6)
2 Timotei 3:14. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat; 15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
Proverbele 29:15 Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsatde capul lui face ruşine mamei sale.
1 Timotei 5:8. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.
Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste și să știe să-și cârmuiască bine copiii și casele lor. (1Tim.3:12)

 


Aplicarea lecției 


Dumnezeu merită mulțumire pentru familia care ne-a dat-o în dar ca și creștini, mulțumire pentru responsabilitatea de-a rămâne integrii în Scriptură și-o mărturie, într-o societate în care satana urmărește deformarea familiei creștine și distrugerea ei, mulțumire pentru onoarea de-a sluji pe Dumnezeu și unii altora, prin atribuțiile, responsabilitățile și autoritatea dată de Dumnezeu în familie, fiind ancorați în Hristos și Cuvântul Lui.
 



Întrebări:


De cine și cum a fost constituită familia?

Care sunt atribuțiile, responsabilitatea și autoritatea mea în familie, în lumina Scripturii?

Cât mulțumesc lui Dumnezeu și cât prețuiesc și mă rog pentru fiecare membru al familiei mele înaintea lui Dumnezeu?

Ce rol are familia creștină în cadrul Bisericii și societății?

 

 

Simion Ioanăş

Cele mai recente resurse creștine scrise

"II. Ce au făcut oamenii din Biserică" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice ÎnceputurileFormarea Bisericii a început în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât pe pământ şi i-a umplut pe ucenici. Petru, cel dintâi, a primit puterea d...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adunarea Dumnezeului cel viu" André Gibert
Categorie: Invataturi biblice Introducere„Cine nu strânge cu Mine, risipeşte“ Matei 12:30Paginile care urmează au ca scop să pună din nou înaintea celor ce sunt creştini învăţătura Cuvântului lui...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lecţii din viaţa lui Ezra" Alfred E. Bouter
Categorie: Personaje biblice Noul Testament ne arată calea lui Dumnezeu pentru o rămăşiţă credincioasă în mijlocul poporului de nume al lui Dumnezeu. Aşa cum 2. Timotei 2 explică din punct de ved...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum studiem Scripturile?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Pe masură ce începem sau continuăm să studiem orice text al Scripturii, să ne amintim că Scripturile exprimă mărturie pentru persoana Domnului nostru. Acest lucru ne...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristos în mijloc" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice Sunt şapte pasaje cheie în care se menţionează că Domnul Isus Hristos este în mijloc. Toate aceste pasaje vorbesc despre poziţia Lui centrală, despre proeminenţa Sa...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine vrea să fie fericit?" Alfred E. Bouter
Categorie: Invataturi biblice “Ferice de (binecuvântat să fie) omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori” (Psalmul 1:1...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
Iată Omul! A. C. Gaebelein
 (Rezumatul unei expuneri de la Conferinta Biblică din Montrose) Ioan 19:5 “Iată Omul!” Aceste cuvinte au fost rostite de un roman; au ieşit de pe buzele unui păgân. Le prezenta iudeilo...
de Marga Buhus 25 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 3. Depinzând de Dumnezeu în suferință"
Categorie: Invataturi biblice  Într-o seară, fiica noastră a urcat în mașină după antrenamentul de fotbal și imediat a izbucnit în plâns. Fusese portar pentru câteva minute, iar o minge îi l...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 2. Abordând suferința cu sinceritate"
Categorie: Invataturi biblice  Când copiii noștri erau la sfârșitul școlii primare, am decis să ne întoarcem în Statele Unite după o perioadă lungă petrecută peste hotare. Încercând să-i aju...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să trec prin suferință? Partea 1. Îmbrățișând suferința ca parte a călătoriei"
Categorie: Invataturi biblice  Diagnosticul neașteptat. Rezultatul dezamăgitor al unui test. Trădarea unui bun prieten. O perioadă de singurătate. Lupta de a face față cheltuielilor.Uneori,...
de Marga Buhus 18 mai 2025 Citeste mai mult >>