text Predici scrise

Vorbirea noastră (Iacov 3:1-11)

06 aprilie 2025

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Iacov 3:1. Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. 2. Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul. 3. De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul. 4. Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului. 5. Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! 6. Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. 7. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, 8. dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. 9. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. 10. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! 11. Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?

 

 

Introducere

Dumnezeu ne-a înzestrat cu o abilitate minunată de-a comunica prin vorbire. Omul poate comunica în multe feluri însă vorbirea este cea mai des întâlnire formă. La căderea omului în păcat a fost afectată și vorbirea, care este o expresie a inimii și minții omului, un mijloc de-a comunica cu Dumnezeu și cu oamenii, de aceea Dumnezeu dorește ca în trăirea creștină să avem și-o vorbire nouă, una bazată pe Cuvânt și care să placă lui Dumnezeu.

 

 

Prezentarea lecției:



1. Dumnezeu leagă vorbirea de învățarea altora, necesitând prin aceasta o judecată aspră din partea lui Dumnezeu (vezi vers 1)
Matei 12: 35. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. 36. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. 37. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”

Vorbirea după voia lui Dumnezeu nu este una dată de oratorie, de abilitatea de-a purta o discuție, de inteligență, ci de schimbarea inimii și minții omului, prin Cuvânt și Duhul Sfânt.
1 Corinteni 1: 17. De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. 18. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.
1 Corinteni 2: 12. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.

 

 

2. Lipsa greșelii în vorbire duce la desăvârșire și la stăpânirea trupului (vezi vers 2)
O vorbire după voia lui Dumnezeu necesită o mărturie, atât față de cei din afara bisericii cât față de cei dinăuntru, astfel că punerea în practică a credinței înseamnă și o vorbire care să facă cinste lui Dumnezeu în orice circumstanță.
Coloseni 4: 5. Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. 6. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.
Efeseni 5:19. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

 

 

3. Limba cu care vorbim este ca și frâul în gura cailor sau ca și cârma unei corăbii, îți poate da direcție bună sau rea, să te ducă la viață sau la moarte (vezi vers 3-6)
Vorbirea noastră (limba) ne dă direcție în viață și putem cu ea să facem cinste lui Dumnezeu, să ne ferim de rău, să dăm lucruri de valoare veșnică altora, s-arătăm înțelepciunea care vine de Sus, s-aducem vindecare sau să ne ducă la rău, la minciună, la ademenirea altora, la rănirea altora, la zdrobirea sufletelor, la nefericire, la mâhnire, la moarte.
Omul cu limba mincinoasă nu se întărește pe pământ, și pe omul asupritor, nenorocirea îl paște și-l duce la pierzare. (Ps.140:11)
Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. (Prov.6:24)
Limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puțin lucru. – (Prov.10:20)
Gura celui neprihănit scoate înțelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. – (Prov.10:31)
Cine vorbește în chip ușuratic, rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare. – (Prov.12:18)
Limba dulce este un pom de viață, dar limba stricată zdrobește sufletul. – (Prov.15:4)
Cel cu inima prefăcută nu găsește fericirea, și cel cu limba stricată cade în nenorocire. – (Prov.17:20)
Comorile câștigate cu o limba mincinoasă sunt o deșertăciune care fuge, și ele duc la moarte. – (Prov.21:6)
Vântul de miazănoapte aduce ploaia, și limba clevetitoare aduce o față mâhnită. –
(Prov.25:23)

 

 

4. Deși limba este greu de îmblânzit, noi trebuie să avem o vorbire nouă, condusă de Dumnezeu prin care să facem cinste Domnului și nu un standard dublu (vezi vers 7-11)
1 Timotei 4:12. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
Tit 2:6. Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi 7. şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, 8. de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată să spună nimic rău de noi.
Efeseni 5:4. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.

 

 

Aplicarea lecției

Vorbirea are un rol important în viața credincioșilor, de aceea credința trebuie să se vadă prin vorbirea noastră, Dumnezeu o să judece orice cuvânt ieșit din gura noastră, de aceea noi trebuie să folosim o vorbire călăuzită de Duhul Sfânt, venită dintr-o inimă și-o minte schimbată de Duhul Sfânt și centrată în Cuvântul Scripturii, astfel direcția noastră va fi bună în viață și vom fi feriți de rău, ducând celor din jur mărturia Domnului.

 

 

Întrebări:

Ce rol și ce consecințe veșnice are vorbirea în viața credinciosului?
Ce pericole și ce binecuvântări poate aduce vorbirea noastră oamenilor din jur, conform Scripturii?
Cum trebuie să fie vorbirea credinciosului călăuzit de Duhul Sfânt?
Ce pot face personal pentru ca vorbirea mea să devină una după placul Domnului?

 

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Atacurile "noii tehnologii" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Prima eroare fundamentala a "noii teologii" isi are originea in doctrina augustiniana a pacatului original. In descrierea pacatului, care a trec...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apostazia asteapta in culise" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Sa privim, mai indeaproape, scopul atacurilor lui Satan, asupra standardelor bisericii ramasitei. In capitolul anterior, am descris programul lu...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul uner emisiuni serioase" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Sunt ingrijorat si framantat de cresterea tendintei de a dilua adevarul. Unii evanghelisti adventisti nu mai predica despre semnul fiarei de tea...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Noua teologie si cernerea" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Nici-o clasa nu a scapat de influenta dezolanta a acestei "noi teologii", care a subminat subtil multe din pozitiile de baza ale bisericii. Conf...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fisurile si infiltratiile lumii" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Aceasta problema este foarte clar explicata cand citim sfatul lui Dumnezeu. Satan a inceput, cu siretenie, sa introduca printre credinciosi, com...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Identificand indoielile" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestin scriseAutor: Joe Crews V-ati gandit vreodata de ce sunt atat de multe discutii asupra indoielilor privind doctrina din cadrul bisericii ramasitei, de astazi? De ce atat...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Laodiceea, un amestec nesfant" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Ai fost vreodata in fata unei dileme? Iata, asa ma gasesc eu in acest moment. Timp de 38 de ani am predicat aceasta solie minunata, si am invita...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 2"
Categorie: Studiu biblic    Profețiile din cartea lui Daniel se referă la o perioadă lungă de timp. Ele descoperă succesiunea imperiilor din istorie, începând din timpul cuceririi Ierus...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 3"
Categorie: Studiu biblic Cartea lui Daniel conține subiecte interesante pe care le vom studia cu atenție. Mergând prin foc, trăind cu fiarele, scriind cuvinte misterioase pe perete, dormind cu le...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 4"
Categorie: Studiu biblic Profeția din Daniel capitolul 7 se referă la aceeași periodă de timp cu cea din capitolul 2, dar oferă mai multe detalii. În capitolul 2, împăratul a avut un vis care a f...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise