text Predici scrise

Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau (Evrei 12:16-17)

06 aprilie 2025

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Evrei 12:16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. 17. Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.

 

 

INTRODUCERE


Am învățat în lecția trecută faptul că prin credință trebuie să trăim în integritate șI ascultare de Dumnezeu, prin perseverență, printr-un exemplu de trăire văzut în fapte, printr-o învățătură potrivit Adevărului, fără să ne abatem de la Harul lui Dumnezeu, iar astăzi vom privi la pericolul de-a ajunge cineva între noi să trăiască în păcat la fel precum Esau și starea de veghe care trebuie s-o avem.

 

 

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI


1. Vegherea privind viața mea ca și credincios și a fraților în credință are un rol important în viața de credință
Iosua 23:7. Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor şi să nu-l întrebuinţaţi în jurământ; să nu le slujiţi şi să nu vă închinaţi înaintea lor. 8. Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut până în ziua aceasta. 9. Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice; şi nimeni, până în ziua aceasta, n-a putut să vă stea împotrivă. 10. Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus. 11. Vegheaţi, dar, cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.
1 Petru 5: 8. Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.
Evrei 10: 24. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. 25. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. 26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, 27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
 

 

2. Nu-ți vinde statutul de copil al lui Dumnezeu pentru nimic, nu lăsa nimic să-I ia locul lui Dumnezeu în viața ta
Evrei 12:16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.
Geneza 25:29. Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală. 30. Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom. 31. Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!” 32. Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?” 33. Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. 34. Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.
 

– Prioritatea numărul unu în viața credincioșilor trebuie să fie și să rămână Dumnezeu, asta ca să nu cădem în plasa păcatului și-a diavolului
Matei 6:31. Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” 32. Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. 33. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 34. Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.
 

– Nu te compromite cu lumea, asta deoarece te faci vrăjmaș cu Dumnezeu
Iacov 4: 4. Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. 5. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine. 6. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” 7. Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. 8. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! 9. Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: 10. smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.
 

– Nu iubi lumea și nici lucrurile din ea, ca să nu ajungi fără dragostea Tatălui în tine și să poți birui
1 Ioan 2:15. Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. 16. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. 17. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
1 Ioan 5: 3. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; 4. pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. 5. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?
 

 

APLICAREA LECȚIEI
A trăi prin credință înseamnă și să veghezi la viața ta, la prioritățile din viață, la ce iubești în viață, asta ca să nu ajungi la compromis, să iubești lumea și să ajungi înfrânt de diavolul, de păcat și despărțit de Dumnezeu, de asemenea este important să veghem și unii asupra altora, pentru ca să nu fim întinați de păcat și în dragoste să ne îndemnăm la sfințenie și-o alergare pe Calea Strâmtă până la capătul zilelor noastre, astfel ca într-o zi să putem fi împreună în Împărăția lui Dumnezeu.
 

 

ÎNTREBĂRI:
De ce este important să veghem unii asupra altora și să ne îndemnăm la o trăire în sfințenie?
De ce a fost Esau curvar și lumesc?
Cum să veghem ca să nu ajungem ca Esau?
 

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Atacurile "noii tehnologii" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Prima eroare fundamentala a "noii teologii" isi are originea in doctrina augustiniana a pacatului original. In descrierea pacatului, care a trec...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apostazia asteapta in culise" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Sa privim, mai indeaproape, scopul atacurilor lui Satan, asupra standardelor bisericii ramasitei. In capitolul anterior, am descris programul lu...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul uner emisiuni serioase" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Sunt ingrijorat si framantat de cresterea tendintei de a dilua adevarul. Unii evanghelisti adventisti nu mai predica despre semnul fiarei de tea...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Noua teologie si cernerea" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Nici-o clasa nu a scapat de influenta dezolanta a acestei "noi teologii", care a subminat subtil multe din pozitiile de baza ale bisericii. Conf...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fisurile si infiltratiile lumii" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Aceasta problema este foarte clar explicata cand citim sfatul lui Dumnezeu. Satan a inceput, cu siretenie, sa introduca printre credinciosi, com...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Identificand indoielile" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestin scriseAutor: Joe Crews V-ati gandit vreodata de ce sunt atat de multe discutii asupra indoielilor privind doctrina din cadrul bisericii ramasitei, de astazi? De ce atat...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Laodiceea, un amestec nesfant" - Predica scrisa
Categorie: Predici crestine scriseAutor: Joe Crews Ai fost vreodata in fata unei dileme? Iata, asa ma gasesc eu in acest moment. Timp de 38 de ani am predicat aceasta solie minunata, si am invita...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 2"
Categorie: Studiu biblic    Profețiile din cartea lui Daniel se referă la o perioadă lungă de timp. Ele descoperă succesiunea imperiilor din istorie, începând din timpul cuceririi Ierus...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 3"
Categorie: Studiu biblic Cartea lui Daniel conține subiecte interesante pe care le vom studia cu atenție. Mergând prin foc, trăind cu fiarele, scriind cuvinte misterioase pe perete, dormind cu le...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Studiu biblic - Intalnire cu profetia Bibliei - 4"
Categorie: Studiu biblic Profeția din Daniel capitolul 7 se referă la aceeași periodă de timp cu cea din capitolul 2, dar oferă mai multe detalii. În capitolul 2, împăratul a avut un vis care a f...
de Marga Buhus 07 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise