text Predici scrise

Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca să nu ajungeți despărțiți de Dumnezeu (Evrei 3:7-19)

26 martie 2025

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca să nu  ajungeți despărțiți de Dumnezeu
 

Evrei 3:7. De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, 8. nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, 9. unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! 10. De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! 11. Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” 12. Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu. 13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. 14. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, 15. câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” 16. Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise? 17. Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu? 18. Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? 19. Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

 

 

INTRODUCERE
 

În lecția de astăzi ne este redat pericolul împietririi inimii și consecințele lui, în lumina răzvrătirii poporului Israel înaintea intrării în Țara Canaanului și pedeapsa acelei generații de oameni prin rătăcirea în pustiu timp de patruzeci de ani.
 

 

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI
 

 

1. Împietrirea inimii se dobândește printr-o inimă rea și necredinciosă, însă Dumnezeu cercetează inima și viața celui credincios și poartă de grijă celor care se încred în El
 

Evrei 3:7. De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, 8. nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu, 9. unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! 10. De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! 11. Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” 12. Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu.
Ieremia 17: 7. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! 8. Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod. 9. Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? 10. Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rinichii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.
 

 

2. Împietrirea inimii se dobândește prin înșelăciunea păcatului, însă cel credincios îl ia ca model pe Domnul, beneficiază de iertarea Lui și calcă pe urmele Lui
 

Evrei 3:13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.
Evrei 12:1. Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

 

 

3. Împietrirea inimii se dobândește prin neîncrederea constantă, până la final, în Dumnezeu, însă cel credincios ascultă de Dumnezeu și-și duce până la capăt mântuirea

 

Evrei 3:14. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, 15. câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” 16. Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise? 17. Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu?
Filipeni 2:12. Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. 13. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. 14. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, 15. ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, 16. ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
 

 

4. Împietrirea inimii se dobândește prin neascultare și necredință, însă cel credincios trăiește o viață de ascultare, înțelege planul lui Dumnezeu de mântuire și-l urmează
 

Evrei 3:18. Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? 19. Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.
Romani 11:13. V-o spun vouă, Neamurilor: „Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea 14. şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei. 15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? 16. Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. 17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18. nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. 19. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.” 20. Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te! 21. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. 22. Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu. 23. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. 24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor? 25. Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. 26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. 27. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.”
 

 

APLICAREA LECȚIEI
 

Pericolul împietririi inimii este unul mare și avem ca exemplu poporul Israel, de aceea consecințele sunt enorme și veșnice: inimă rea și necredincioasă, înșelăciunea păcatului, neîncrederea în Domnul, neascultare de Cuvântul Domnului, despărțire de Dumnezeu, însă cei credincioși Domnului sunt chemați la încrederea în Dumnezeu care cercetează, poartă de grijă, dă iertare,  ei ascultă de Dumnezeu, înțeleg Planul Lui și-L urmează.
 

 

ÎNTREBĂRI
 

Ce înseamnă împietrirea inimii și ce consecințe are?
Care este Planul lui Dumnezeu astăzi cu privire la Neamuri și cum îl urmăm?
Ce facem noi în contextul unei lumi care n-ascultă de Domnul și se îndepărtează de El?

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iertare pentru curvie"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am citit articolul „Ce-i unește pe un bărbat și o femeie într-o căsătorie” și am fost cercetată și mustrată de Duhul. M-am căsătorit înainte să-L fi cunosc...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce a făcut Isus după înviere între arătările Sale?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:În Evanghelii este scris că Isus, după înviere, S-a arătat ucenicilor Săi. Ce făcea Isus între arătările Sale?Evenimentul istoric al învierii Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce Dumnezeu a vrut să-l omoare pe Moise (Exod 4:24-26)?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:La Exod 4:24-26 am întâlnit o întâmplare greu de înțeles. În timp ce Moise se îndrepta spre Egipt împreună cu familia sa, au ajuns într-un loc unde au răma...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este diferența între “poruncă” și “Lege”?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Care este diferența dintre Poruncă şi Lege? Să presupunem că erau trei copii într-o familie la care tatăl lor le-a interzis să deschidă ușa unei camere. Pr...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este cineva viu din cei ce au văzut pe Isus Hristos?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:În Evanghelia după Luca 9:27 este scris că unii din cei ce stăteau cu Isus nu vor muri pînă nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere. A r...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"În ce fel a împlinit Domnul Isus Legea și cum împlinim noi, ca și creștini, Legea?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a Lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus,...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Definiția păcatului potrivit cu 1 Ioan 3:4 (păcatul este fărădelege)"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Este Legea celor zece porunci a lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Au obiectele energie spirituală?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Au obiectele energie?Presupun că întrebarea nu se referă la energia obișnuită pe care o are un obiect în dependență de compoziția chimică, ci la ener...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A fost Isus botezat cu botezul pocăinței?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:A fost Isus botezat cu botezul pocăinței? Botezul lui IsusBotezul lui Isus de către Ioan Botezătorul este unul semnificativ. Acest eveniment este mărt...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Muntele Templului: cui și cât a plătit împăratul David pentru el"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:Am o nelămurire cu privire la două versete din Biblie (2 Samuel 24:24 și 1 Cronici 21:25). Iată întrebările mele :În aceste două texte este vorba despre ac...
de Marga Buhus 15 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise