text Predici crestine

NU CEDA ÎN FAȚA ISPITELOR, PENTRU CA SĂ NU CALCI PORUNCA LUI DUMNEZEU

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

‚Acan a răspuns lui Iosua şi a zis: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel, şi iată ce am făcut. Am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu şi argintul este pus sub ele.”’ (Iosua 7:20-21)

Acan, unul din ostașii lui Iosua, care au cucerit cetatea Ierihon, printre lucrurile, pe care le-au luat, a văzut o haină foarte frumoasă, prețioasă, undeva vreo 2,5 kg de argint, și o bucată de aur, în greutate de 50 de sicli (vreo 600g). Acan a dorit foarte mult să ia acele lucruri, le-a luat și le-a ascuns sub pământ, sub cortul său. Păcatul pe care l-a făcut Acan, a adus consecințe grave. Mânia Lui Dumnezeu a venit peste poporul Israel, iar din cauza lui Acan, au murit și alți oameni: “Acan, fiul lui Zerah, n-a săvârşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire şi nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunări a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui.”(Iosua 22:20)

De aceea, este foarte important să fim supuși Domnului, și nu trebuie să cedăm în fața gândurilor, care ne ademenesc. Apostolul Iacov a scris: “Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iosua 4:7) Trebuie să fugim de ispite, chiar atunci când ele apar. Nici nu trebuie să cugetăm cu privire la gândurile, care ne ademenesc, căci după o vreme, vor părea foarte interesante, iar după puțină vreme, vom proceda în conformitate cu ele, așa precum Acan, și toate acestea au adus consecințe fatale, pe care Acan nu le-a putut evita. De aceea, învinge ispita, atunci când ea apare, ca ea la urma urmei să nu te învingă!

Doresc să termin prin cuvintele din cartea Proverbe 4:23 “Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!” Sau după cum este scris în traducerea semantică: “În primul rând fii atent(ă) ce gândești, căci gândurile îți formează viața.” Mintea – câmpul de bătălie! Fii biruitor (biruitoare), în acest câmp de bătălie, veghează, și fie ca Dumnezeu să-ți păzească viața ta și viața persoanelor dragi!

Să zicem împreună cu David:

Doamne! “Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită... Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele. Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor, ea nu se va lipi de mine. Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău... Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară... ” (Psalmii 101:2-6) Dă-ne putere să trăim în conformitate cu aceasta! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Feriţi-vă de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5:22)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darul profeției Doctrine crestine
Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise