Categorie: Predici scrise
Suveranitatea lui Dumnezeu în evenimentu lîntrupării
Într-o lume în care, la tot pasul, te izbeşti de obstacole şi capcane de tot felul, într-un context în care te confrunţi cu neputinţe şi slăbiciuni, indiferent ce ai încerca să faci, într-o societate în care evenimentele istorice scăpă de sub control, singura soluţie pe care o ai, ca să nu-ţi pierzi minţile, este să te ancorezi cât mai puternic în suveranitatea lui Dumnezeu. Când diavolul vrea să te distrugă cu orice preţ, când trupul, mintea, şi resursele personale nu mai reuşesc să facă faţă provocărilor, iar împrejurările cotidiene împing societatea umană către colaps, singurul punct de sprijin de care te poţi agăţa, spre a nu te prăbuşi în gol, este suveranitatea lui Dumnezeu. Mă bucur, din tot sufletul, că această doctrină, nu este o invenţie teologică, ci un adevăr revelat de necontestat, în baza căruia exist şi trăiesc. Dumnezeu se află în controlul universului, în ciuda numeroşilor Săi duşmani şi contestatari. Ba mai mult decât atât, aceştia nu sunt altceva decât uneltelele Sale de lucru. Existenţa răului în lume, nu periclitează cu absolut nimic ducerea la îndeplinire a planurilor Sale. Ba dimpotrivă, în suveranitatea Sa, are puterea de a-l converti în bine. Cum este posibil aşa ceva, e o chestiune care ne depăşeşte. Nu putem înţelege cum se poate ca oamenii să ne facă rău, iar Dumnezeu să-l transforme în bine, dar avem dovezi clare că aşa se întâmplă. Evaluând retrospectiv tristele evenimente din viaţa sa, Iosif a putut afirma cu destulă convingere: ,,Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr.” (Gen.50:20) Însă, această convertire a răului în bine, se aplică doar unei anumite caregorii de oameni, descrisă în Romani 8:28 după cum urmează: ,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său.” Pentru aceşti oameni: necazurile, bolile, crizele, acţiunile celor răi îndreptate împotriva lor, şi chiar moartea nu reprezintă întâmplări nefericite şi devastatoare, ci acţiuni premeditate ale lui Dumnezeu, având ca scop formarea, disciplinarea, zidirea şi pregătirea acestora pentru statutul de moştenitori împreună cu Hristos ai universului. Aşa s-au petrecut lucrurile şi cu Domnul Isus. Întreaga Lui viaţă şi lucrare s-au desfăşurat sub semnul suveranităţii lui Dumnezeu. De la naştere până la moartea şi învierea Sa, a trăit conform planului divin, şi nicidecum conform simpatiilor sau antipatiilor celor din jur. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi spre întărirea credinţei noastre, în cele ce urmează, aş dori să medităm puţin la: Suveranitatea lui Dumnezeu aşa cum este văzută în evenimentul întrupării Mântuitorului.
1) Suveranitatea lui Dumnezeu, şi împotrivitorii Săi. În ciuda atacurilor furibunde ale celui rău, naşterea Domnului Isus a avut loc conform planului divin. Împotriva naşterii Domnului Isus, diavolul a luptat încă cu mult timp înainte de conceperea Lui în fecioara Maria. Din clipa în care Dumnezeu a promis că izbăvirea va veni din sămânţa femeii, cel rău şi-a concentrat toate forţele pentru a o nimici. Unii teologi, afirmă că în felul acesta se explică, lupta dintre Cain şi Abel, prezenţa uriaşilor pe faţa pământului înainte de potop şi numeroasele încercări din partea popoarelor păgâne de a-i nimici pe evrei, culminând cu planul diabolic al lui Haman agaghitul. Diavolul lupta împotriva lui Israel, pentru că acesta purta în coapsele sale împlinirea promisiunii mesianice. Cât despre Irod cel mare, dincolo de ambiţiile sale nemăsurate de putere, era mâna diavolului, care făcea o ultimă încercare pentru zădărnicirea împlinirii promisiunii milenare. Caracterul său violent şi egoist l-a făcut o unealtă perfectă în mâna sa. Deşi, în aparenţă, Irod avea toate atuurile puterii, (armată, susţinători, informaţii) încercarea de eliminare a Pruncului din Betleem a fost zadarnică, pentru că Dumnezeu este suveran. În loc să moară Isus moare Irod. Sursele istorice datează moartea sa la scurt timp după măcelirea pruncilor. Însă, lucrul care mi se pare de-a dreptul fermecător, legat de suveranitatea lui Dumnezeu, este faptul că toată înverşunarea lui Irod de a-L ucide pe Isus, a avut ca rezultat, doar împlinirea încă a unei profeţii biblice. ,,Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlineacă ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.” (Mat.2:14-15) Ce ironie a sorţii? Să lupţi cu toată îndârjirea împotriva lui Dumnezeu, iar la urmă să constaţi că n-ai făcut altceva, decât să-I împlineşti planurile. Aceasta este suveranitatea lui Dumnezeu. Acesta este Dumnezeul în care mă încred.
Există aici o lecţie spirituală foarte importantă pe care trebuie să o învăţăm. Dumnezeu nu are duşmani, ci doar vase de lucru. Este adevărat, conform cu 2 Timotei 2:20 ,,Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară.” Istoria Lui Israel şi a Bisericii, confirmă cu prisosinţă aceste adevăruri. Iosif şi Maria erau vase folosite pentru o lucrare de cinste, pe când Irod şi curtea lui erau vase folosite pentru o lucrare de ocară. Şi unii şi alţii împlineau voia lui Dumnezeu. Moise era un vas de cinste folosit pentru eliberarea lui Israel din robie, pe când Faraon era un vas de ocară folosit pentru arătarea Slavei lui Dumnezeu. Iată ce spune Exod 14:4 ,,Eu voi împietri inima lui Faraon, şi el îi va urmări; dar Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi Egiptenii vor şti că Eu Sunt Domnul.” Simon din Cirene, Iosif din Arimateia, Nicodim şi mulţi alţii au fost vase de cinste folosite de către Dumnezeu pentru îngrijirea trupului lui Hristos, însă Iuda, Pilat, marii preoţi şi alţii asemenea lor au fost vase de ocară folosite tot de către El, să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Sa şi sfatul Său. (Fap.4:28) Cir a fost unealta Celui de sus pentru eliberarea poporului Domnului din robie, dar tot unealtă a Sa a fost şi asirianul şi babilonianul, folosită pentru pedepsirea păcatelor lor. Exemplele ar putea continua la nesfârşit, însă spaţiul nu ne permite acest lucru. Mai rămâne o întrebare foarte importantă la care trebuie să răspundem: Care este factorul determinant în ce priveşte tipul de vas care voi fi, în mâna lui Dumnezeu? Pe ce criterii Dumnezeu alege pe unii ca vase de cinste, iar pe alţii, ca vase de ocară. De ce unul este Iuda, iar altul Petru? Răspunsul îl găsim tot în 2 Timotei: ,,Deci dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.”(21) Cu alte cuvinte, eu îmi aleg caracterul, iar Dumnezeu îmi alege lucrarea care mi se potriveşte. Nu vreau să mă las atras spre eterna controversă dintre predestinare şi liber arbitru. Cred din toată inima tot ce spune Scriptura cu privire la acest domeniu, deşi nu am pretenţia să pot explica totul. Însă, stă în puterea deciziei mele să împlinesc tot ceea ce mi se porunceşte. Iuda înainte de a-L vinde pe Isus cu treizeci de arginţi, a permis ca în sufletul său să se cuibărească iubirea de bani, iar lui Faraon înainte ca Domnul să-i împietrească inima, şi-a împietrit-o el singur. Am toate motivele să cred că dacă aceste persoane ar fi împlinit ce era poruncit, altfel s-ar citi astăzi istoria lor. Mai ştiu că potrivit cu Evrei 3:12-13, inima rea şi necredincioasă poate să mă despartă de Dumnezeul cel viu, iar înşelăciunea păcatului produce împietrirea inimii. Mi se încredinţează mie responsabilitatea de a decide în aceste probleme de morală creştină, ca nu cumva să mă trezesc pe dinafară. Da, nu pot face nimic fără ajutorul Său, dar nici nu va face nimeni partea care îmi revine. În ceea ce mă priveşte, concluzia biblică este următoarea: aleg deciziile lui Moise, voi primi o lucrare potrivită cu blândeţea şi smerenia lui. Aleg deciziile lui Hitler, Domnul are ceva de lucru şi pentru criminali. Hotărăsc să nu mă spurc, ca şi Daniel, voi primi o lucrare asemănătoare cu a sa, mă îngâmf şi eu ca Nebucadneţar, o să mi se transforme şi mie inima într-una de bou.
2) Suveranitatea lui Dumnezeu, şi neputinţele slujitorilor Săi. Planurile lui Dumnezeu nu pot fi compromise nici măcar de neputinţele slujitorilor de care se foloseşte. Dimpotrivă, acestea fac să strălucească cu şi mai multă intensitate lumina slavei lui Dumnezeu. Pavel afirma: ,,când sunt slab atunci sunt tare” şi ,,puterea Mea (a lui Dumnezeu) în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2Cor.12:9-10) Acest fapt reprezintă o deosebită încurajare pentru noi. Să urmărim suveranitatea lui Dumnezeu raportat le neputinţele lui Iosif şi Maria.
a) Neputinţe trupeşti. Planul lui Dumnezeu cu privire la Maria, depăşea cu mult posibilităţile sale trupeşti. Un prunc născut dintr-o fecioară, cine a mai auzit de aşa ceva? Complet încurcată de cele petrecute, Maria adresă îngerului următoarea întrebare: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”(Lc.1:34) Răspunsul mesagerului divin nu se lăsă aşteptat: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri.”(Lc.1:35) Dumnezeu, niciodată, nu ne cheamă la o lucrare, fără a ne pune la dispoziţie şi resursele necesare spre a o putea îndeplini. Chiar şi particularităţile trupului nostru, sunt alese de către El în aşa fel încât să corespundă perfect cu natura lucrării încredinţate. Estera trebuia să posede un anumit tip de calităţi fizice, spre a ajunge împărăteasă, pe când Samson avea nevoie de un alt gen de aptitudini, spre a putea ucide o mie de filisteni doar cu o falcă de măgar. Pentru Pavel era necesar un ţepuş în carnea sa, iar altul trebuia să se nască orb tocmai ca să se arate în el slava lui Dumnezeu. Chiar Domnului Isus, Tatăl i-a pregătit un trup potrivit cu lucrarea pe care o avea de îndeplinit. ,,De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;”(Evr.10:5) De altă parte, de cele mai multe ori, lucrarea la care suntem chemaţi, depăşeşte resursele noastre fizice. Ea necesită mai multă înţelepciune decât avem, mai multă sănătate decât dispunem şi mai multă putere şi energie decât posedăm. Asta se întâmplă ca să ne bizuim pe Domnul nu pe noi înşine. Însă avem promisiuni care ne asigură de ajutorul divin în mijlocul slăbiciunilor noastre: ,,Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului, şi m-ai stropit cu untdelemn proaspăt.”(Ps.92:10) ,,El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.”(Is.42:29) ,,dar cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”(Is.40:31) Cei mai extraordinari copii au fost făgăduiţi femeilor sterpe, cele mai răsunătoare victorii militare au fost obţinute de soldaţi neinstruiţi şi mult inferiori din punct de vedere numeric. Cele mai mari lucrări au fost realizate, de către Dumnezeu, prin oameni slabi şi fără importanţă.
b) Neputinţe intelectuale. Care pământean ar fi putut depăşi prejudecăţile născute în mintea lui Iosif? Cum poţi să crezi că se poate naşte un copil şi fără relaţie intimă, şi în acelaşi timp să te consideri şi întreg la minte? Numai omul convins de Duhul poate crede aşa ceva. Duhul Sfânt poate să lumineze ochii inimii, spre a-i face să vadă lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Multă vreme, mă miram şi mă întrebam: De ce oamenii nu se pocăiesc? De ce nu văd bunătatea lui Dumnezeu? Dar pocăiţii de ce sunt aşa de fireşti? De ce pun atât de puţin preţ pe lucrurile de sus? Astăzi nu mă mai mir în faţa unor asemenea întrebări. Deoarece ştiu că e normal să se întâmple aşa. Anormal este să te pocăieşti, sau mai bine zis, supranormal. E o minune să te gândeşti la lucrurile de sus. E un miracol să socoteşti toate avantajele lumii acesteia, ca un gunoi, pentru a-L câştiga pe Hristos. E o lucrare a Duhului Sfânt. Doar El poate convinge de păcat, El poate răsturna bariere intelectuale, şi poate convinge omul de nevoia mântuirii. Gândindu-se la toate acestea Pavel spune: ,,Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.”(Efes.1:17-21) Cred că ar fi bine să-i urmăm şi noi exemplul rugându-L pe Dumnezeu, să deschidă ochii inimii, atât ai creştinilor cu numele cât şi a celor care nu au nimic în comun cu El, şi să-i ajute să-L cunoască, cu adevărat, pe Domnul Isus.
c) Neputinţe materiale. Avem toate indiciile necesare, pentru a trage concluzia că Iosif şi Maria erau oameni săraci: Nu aveau suficienţi bani spre a-şi asigura un loc confortabil în casa de poposire, iar la templu au fost nevoiţi să aducă jertfa săracilor. Domnul Isus niciodată n-a posedat vreun titlu de proprietate, însă Tatăl Său I-a pregătit totdeauna tot ce avea nevoie. Pentru naşterea Sa, I-a pregătit o iesle, când I-a fost foame l-au hrănit îngerii, iar când a trebuit să plătească birul a luat bani din gura peştelui A fost slujit de prieteni, a dormit prin casele altora cât şi sub cerul liber. Dar cu toate acestea, a avut suficientă mâncare pentru a hrăni mii de oameni la o singură masă, şi suficientă putere pentru a vindeca orbi din naştere şi învia morţi de patru zile. A dispus de suficientă autoritate pentru a porunci mării sau duhurilor rele, cât şi pentru a ierta păcatele. Abundenţa lui Dumnezeu iese cel mai bine în evidenţă în mijlocul neputinţelor noastre materiale. Dumnezeu a creat totul din nimic şi dupăcum spunea cineva, nimicul este cel mai eficient material de construcţie al lui Dumnezeu. Dacă Îl ai pe Dumnezeu, şi în rest nu ai nimic, te poţi declara omul cel mai fericit, pentru că eşti în posesia atât a arhitectului cât şi a materialului celui mai potrivit pentru orice fel de construcţie.
Lucrul care mă fascinează cel mai mult la acest capitol, este faptul că Dumnezeu, nu doar îi acceptă în lucrare pe cei cu slăbiciuni, ci îi alege înadins. În 1 Corinteni Pavel spune: ,, De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu Sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu Sunt, ca să nimicească pe cele ce Sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (v26-29) Aceasta reprezintă pentru mine cea mai mare încurajare, care mă face să cred că El se poate folosi şi de mine, dacă mă las în mâna Sa.
3) Suveranitatea lui Dumnezeu şi circumstanţele. Pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, în viaţă, totul se întâmplă sub semnul norocului, ghinionului, hazardului sau astrelor. Ei caută să evite pisicile negre, nu se întorc niciodată înapoi, nu plantează brazi în curte, nu ies din casă cu stângul, nu fac anumite lucruri în zilele de joi sau sâmbătă şi respectă o sumedenie de asemenea reguli, cu scopul de a-şi ajuta soarta sau ursita. Pentru copiii lui Dumnezeu nu există nimic din toate acestea, decât voia Domnului, care este bună, plăcută şi desăvârşită. Cum se explică faptul că, Mariei, tocmai când i se apropia sorocul să nască, Cezar August, emite un decret imperial, care nu suferea amânare, în urma căruia părinţii lui Isus sunt nevoiţi să plece într-o călătorie lungă şi anevoioasă? Un om de lume ar fi zis: ,,ghinion!”, sau unui american i s-ar fi strecurat printre dinţi cuvântul monosilabic: ,,shit!”, însă Iosif şi Maria au înţeles că trebuie să existe încă un mic detaliu, legat de naşterea Mântuitorului, ce trebuia împlinit. El trebuia să se nască în Betleem. Există aici un element extrem de interesant ce trebuie neapărat remarcat: Dumnezeu a pus în mişcare popoare întregi, de la împărat şi până la cei mai de jos, pentru simplul fapt că doi oameni ai Săi trebuia să se deplaseze din Nazaret la Betleem. De ce atâta mobilizare generală pentru două persoane? De ce atâta risipă de energie pentru o problemă care putea fi rezolvată, mult mai simplu, cu o vizită a îngerului ca în celelalte situaţii? Ştiţi de ce? Pentru că la Dumnezeu nu există criză, şi pentru El acele două persoane, valorau mai mult decât popoare întregi. Valoarea lor consta în faptul că Îl iubeau pe El din toată inima şi erau dispuşi la absolut orice sacrificiu pentru împlinirea voii Sale. Nici nu ne putem închipui, de ce este în stare Dumnezeu, pentru astfel de oameni. Iată ce zice despre Israel: „Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele!” Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.”(Is.43:1-4) Mărturisesc faptul că am trăit pe pielea mea astfel de experienţe. Odată, când datorită anumitor interese meschine, eram pe punctul de a pierde clădirea bisericii în care ne adunam, cu chirie, pentru închinare, Dumnezeu a mutat din loc licee şi şcoli generale, doar ca să ne protejeze şi să ne ajute să ne-o putem cumpăra, în nişte termeni mai mult decât avantajoşi. Deasemenea am trăit experienţe similare şi în ce priveşte protecţia lui Dumnezeu asupra mea şi a familiei mele. Istoria se desfăşoară în folosul copiilor lui Dumnezeu. Este un mod al Său de a ne comunica cât Îi suntem de preţioşi.
În concluzie: Avem un Dumnezeu mare. Înaintea Sa nu pot sta în picioare nici cei mai cutezători duşmani. Pentru El nu reprezintă o problemă nici cele mai uriaşe piedici. Destinul vieţii noastre este în mâna Sa. Ba mai mult, Îi suntem atât de preţioşi încât este în stare să mişte istoria de la locul ei, spre a ne face bine. Dar nu trebuie să pierdem din vedere cel mai important aspect: Suveranitatea lui Dumnezeu, pentru unii este cea mai mare binecuvântare, în timp ce pentru alţii este cel mai cumplit blestem. Nu în aceeaşi măsură s-au bucurat de ea: Moise şi Faraon, Maria şi Irod, Petru şi Iuda. Dumnezeu este suveran indiferent de votul meu sau de votul tău. Dar dacă vrei să te bucuri de suveranitatea Sa, atunci: Fii neprihănit ca Iosif şi Maria, iubeşte-L pe Domnul la fel ca ei, şi fii dispus să asculţi de El indiferent cât te-ar costa!
https://predicipredici.wordpress.com/