Categorie: Predici scrise
Dacă Domnul Isus ar alege să trimită o scrisoare Bisericii din care facem parte, oare ce anume ar conţine ea? Ar conţine cuvinte de apreciere, de mustrare, de atenţionare sau de condamnare?
Noi oamenii, putem să ne formăm tot felul de păreri, mai obiective sau mai subiective, despre o biserică sau alta, dar în definitiv, părerea Domnului Isus contează, deoarece El este Cel care ţine în mână cele şapte stele şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. (Apocalipsa 1:12-16)
Dacă încă nu cunoaştem cu certitudine părerea Domnului Isus, despre Biserica din care facem parte, cunoaştem cu certitudine părerea Lui despre cele şapte Biserici, din Asia Mică, a secolului I. Cunoaştem ce a apreciat la ele, ce condamnat în comportamentul şi lucrarea lor, ce promisiuni a făcut biruitorilor, şi ce sentinţe a rostit împotriva celor care n-au vrut să se pocăiască. Dacă vom studia cu atenţie aceste lucruri, şi dacă vom căuta să vedem unde ne identificăm, cu unul sau mai multe aspecte din viaţa celor şapte biserici, atunci vom putea să ne formăm o imagine cât se poate de obiectivă, legat de părerea Domnului Isus despre noi.
Înainte de a lua pe rând cele şapte scrisori, spre a le analiza, este necesar un studiu introductiv, pentru a clarifica câteva chestiuni de ordin general.
1. Cine este autorul celor şapte scrisori?
Autorul celor şapte scrisori, către cele şapte biserici, nu este un teolog, nici un înalt ierarh bisericesc, care îşi expune părerea sa personală despre o congregaţie, ci Capul Bisericii Însuşi. Când suntem anatemizaţi de către o ,,Faţă Bisericească pământească” mai avem consolarea că oamenii, nefiind infailibili, pot greşi, dar când Cristos Însuşi ne spune : ,,Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi, altfel voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti”( Apocalipsa 2:5), atunci lucrurile se schimbă. Dacă ar trebui să acordăm atenţie cuvântului şi atenţionărilor cuiva, atunci acesta ar trebui să fie Domnul Isus. Dacă nici Cuvântul direct al Domnului Isus, nu ne mişcă, atunci nu ştiu cine ar mai putea-o face.
În Apocalipsa 1, Domnul isus se descoperă lui Ioan, ca cel care ţine în mână cele şapte stele şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, iar cele şapte stele şi cele şapte sfeşnice sunt cele şapte Biserici. (Apocalipsa 1:20) Cristos îşi ţine Bisericile în mâna Sa, protejându-le când duşmanii se pornesc împotriva lor şi tot odată judecându-le când se mânjesc prin păcat, şi tot El umblă în mijlocul lor, zidindu-şi propria Împărăţie. Aşadar Cristos are rolul activ în toate treburile Bisericii.
2. De ce şapte?
Urmărind harta celor şapte Biserici, se poate observa, că apostolul Ioan, urmăreşte un traseu geografic, asemenea unui cerc de misiune. Dar cu toate acestea, la acea vreme, în Asia Mică, fiinţau mult mai multe biserici, decât cele şapte menţionate în Apocalipsa 2 şi 3. Ba dimpotrivă, biserici mari şi importante, din zonă sunt omise, cum ar fi cea din Colose. Asta înseamnă că criteriul selectării celor şapte, nu este în primul rând de ordin geografic.
În Apocalipsa, cifra şapte se repetă de mai multe ori, având o importanţă şi semnificaţie deosebită: şapte biserici, şapte stele, şapte sfeşnice de aur, şapte peceţi, şapte trâmbiţe, şapte potire, şapte duhuri, şapte coarne, etc. În Apocalipsa, cifra şapte reprezintă completitudinea, universalitatea. Alegând şapte biserici, din multele biserici existente în Asia Mică, Duhul sfânt doreşte să ne comunice că mesajul adresat acestora, vizează Biserica Universală a lui Cristos, deci şi pe noi. Lucrul acesta este confirmat şi de faptul că Duhul Sfânt a hotărât ca scrisorile adresate celor şapte Biserici, să fie incluse în canonul Scripturii, iar noi când le citim să le luăm ca pe Cuvântul direct al lui Dumnezeu pentru noi.
Unii teologi aseamănă cele şapte biserici cu şapte perioade istorice ale erei creştine. ( Efes-Biserica primară, Smirna-Biserica catacombelor romane, Pergam-Biserica aliată cu statul Roman după Constantin, Tiatira-Biserica idolatră a evului mediu, Sardes-Biserica începutului reformei, Filadelfia-Biserica marilor treziti spirituale, Laodicea-Biserica contemporană) Chiar dacă anumite asemănări par să sprijine o asemenea clasificare, această teorie nu are bază biblică, şi nici justificare în situaţia de pe teren. Nu toate bisericile de astăzi se aseamănă cu cea din Laodiceea. Cu siguranţă că multe biserici, de astăzi, se aseamănă mai mult cu cea din Efes, care şi-a pierdut dragostea dintâi, altele trec prin persecuţie ca cea din Smirna, altele se confruntă cu învăţături greşite ca cea din Pergam, altele se confruntă cu imoralitate ca cea din Tiatira, altele sunt moarte ca cea din Sardes, altele sunt în plină trezire spirituală ca cea din Filadelfia, şi altele sunt în starea de căldicel ca cea din Laodicea.
Prin cele şapte scrisori din Apocalipsa, mai degrabă decât să ne prezinte şapte perioade ale erei creştine, Duhul Sfânt a hotărât să ne prezinte şapte tipuri diferite de biserică. Cu siguranţă, Biserica din care facem parte, se identifică mai bine cu una sau cu alta dintre ele. Prin urmare, Cuvântul Domnului Isus, adresat celor şapte Biserici, este relevant şi pentru noi astăzi. În El ne putem regăsi, ne putem evalua în mod obiectiv starea spirituală, putem cunoaşte ce aşteptări are Domnul Isus de la noi, şi putem şti ce se va întâmpla cu noi dacă ne pocăim sau dacă nu ne pocăim.
3. Ce înseamnă expresia: ,,Stiu faptele tale”?
Este foarte interesant faptul că la cinci din cele şapte Biserici, Domnul Isus foloseşte expresia: ,,Ştiu faptele tale”, iar uneia dintre ele îi spune: ,,căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului meu” (3:2) Dacă vom căuta să vedem la ce fapte se referă Domnul Isus aici, vom observa că printre acestea se numără: răbdarea, osteneala, îndurarea persecuţiei, păstrarea curată a Evangheliei, demascarea învăţătorilor falşi, dragostea, credinţa, păzirea Cuvântului, etc.
Trăim într-o perioadă istorică, în care dacă începem să predicăm despre faptul că Dumnezeu aşteaptă de la Biserica Sa fapte, suntem acuzaţi de legalism. Ne întâlnim la fiecare pas, cu atâţia proroci şi învăţători falşi, care răstălmăcind doctrinele Scripturii, precum cea a libertăţii creştine, a credinţei şi a Harului, justifică într-un mod mai mult sau mai puţin direct, trăirea în păcat, acuzând de legalism şi întoarcere sub legea Vechiului Testament, pe toţi cei care, asemenea lui Ioan Botezătorul, propovăduiesc că Dumnezeu aşteaptă roade vrednice de pocăinţă. Dacă asta înseamnă legalism, atunci Domnul Isus a fost cel mai mare legalist, deoarece El a spus Bisericii din Efes: ,,Întoarce-te la faptele tale dintâi, altfel voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui dacă nu te pocăieşti” (2:5)
De fapt aceste erezii din creştinism nu sunt deloc noi. La momentul potrivit vom vedea că acestea, n-au fost altceva decât învăţăturile pe care le propovăduiau nicolaiţii, despre care se aminteşte mereu în cele şapte scrisori, şi despre a căror fapte, Domnul Isus a spus clar şi răspicat că le urăşte. Conform surselor istorice, dintre faptele Nicolaiţilor putem aminti: interpretarea permisivă a libertăţii creştine în sensul trăirii în păcat, susţinerea conform filozofiei greceşti că numai spiritul este bun, că trupul este rău şi că poţi face ce vrei cu el, şi că creştinul este protejat de Harul lui Dumnezeu, indiferent de faptele pe care acesta le face. Dupăcum spunea Solomon: ,,Nu este nimic nou sub soare” (Eclesiast 1:9) Ereziile care au mai fost vor mai fi. Nicolaiţii au fost şi vor mai fi. Nimic nu este nou sub soare, nici măcar atitudinea Domnului Isus faţă de aceştia. Isus a urât faptele Nicolaiţilor şi le urăşte şi astăzi.
Aşadar indiferent de părerea Nicolaiţilor, vechi sau noi, faptele pe care le facem sunt esenţiale. Cristos ştie faptele noastre, şi El aşteaptă de la noi fapte desăvârşite, iar dacă nu le găseşte urmează pedeapsa şi judecata. El este Cel care ne-a avertizat prin următoarele cuvinte: ,,Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor” (Matei 5:20) În Apocalipsa, Mireasa lui Cristos este îmbrăcată cu in subţire strălucitor şi curat, iar textul ne spune clar că : ,,inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor” (Apocalipsa 19:8)
Este adevărat că noi nu punem căruţa înaintea boilor, conform zicalei din popor, adică nu pretindem că faptele neprihănite ar fi produsul naturii noastre umane, ci ele sunt roada Duhului Sfânt, adică faptele pregătite mai dinainte de Dumnezeu ca să umblăm în ele. (Galateni 5: 22-23, Efeseni 2: 10) Dar responsabilitatea de a nu împlini faptele firii pământeşti şi de a umbla cârmuiţi de Duhul ne aparţine.
4. Cine este Îngerul Bisericii?
Fiecare dintre cele şapte scrisori ale Apocalipsei, începe cu o expresie foarte interesantă: ,,Îngerului Bisericii din … scrie-i”. Oare cine este acest personaj misterios al Apocalipsei? În lumea teologică există cel puţin două interpretări, ale acestuia.
Prima interpretare susţine că ,,Îngerul Bisericii” nu este nimeni altul decât păstorul sau prezbiterul bisericii respective. Această interpretare se potriveşte cu ansamblul epistolelor Noului Testament, unde învăţăm că Dumnezeu lucrează în biserică, prin slujitorii acesteia. De fapt, Isus Cristos : ,, a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos” (Efeseni 4:11-12) Prin urmare, este natural, ca într-o problemă de viaţă şi de moarte, cum era a bisericilor din Apocalipsa, să fie implicaţi şi slujitorii acestora.
A doua interpretare, susţine că ,,Îngerul Bisericii” este realmente un înger slujitor al lui Dumnezeu, chemat să poarte, în locurile cereşti, bătăliile spirituale, ale Bisericii respective. Nici această interpretare, nu este lipsită de bază biblică. Apostolul Pavel, adresându-se Bisericii din Efes, una din cele şapte ale Apocalipsei, afirmă că : ,,noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12) Pentru a putea ieşi biruitor în această luptă spirituală, creştinul trebuie să se înarmeze cu armătura Duhului, prezentată de apostolul Pavel, în Efeseni 6, şi compusă din următoarele elemente: brâul adevărului, platoşa neprihănirii, sandalele râvnei Evangheliei, scutul credinţei, coiful mântuirii, sabia Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunea. Daniel capitolul zece, prezintă una dintre aceste bătălii spirituale, în care Daniel, folosindu-se de arma rugăciunii şi a postului, a luptat pentru soarta poporului său Israel. Lucrul cel mai interesant este că, rugăciunea lui Daniel, a declanşat în locurile cereşti, un război spiritual purtat între Domnul Isus Însuşi, ajutat de voievodul Mihail, numit şi ocrotitorul poporului Israel, ( Daniel 12:1) împotriva căpeteniilor întunericului, numite, căpetenia şi împăraţii Persiei. Dacă poporul Israel avea, ca ocrotitor, un înger, pe nume Mihail, dacă imperiul Persan avea căpetenie a întunericului, o fiinţă demonică numită, căpetenia şi împăraţii Persiei, de ce ar fi imposibil, ca fiecare biserică să aibă un înger slujitor al lui Dumnezeu, care să-i poarte bătăliile spirituale, în locurile cereşti? Doar nu zice Scriptura că îngerii sunt duhuri slujitoare, trimise să îndeplinească o slujbă, tocmai pentru cei ce vor moşteni mântuirea? (Evrei 1:14) Nu citim noi în psalmi, că Îngerul Domnului tăbăreşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie? (Psalm 34:7)
5. Care este locul celor şapte scrisori, în contextul Apocalipsei?
Fiind o carte profetică şi utilizând un limbaj simbolic pentru lucrurile pe care le descrie, Apocalipsa a cunoscut de-a lungul erei creştine, foarte multe interpretări, multe dintre ele fanteziste şi fără nici o legătură cu Scriptura. Una dintre cheile interpretării corecte ale Apocalipsei, este reprezentată tocmai de către cele şapte scrisori, scrise celor şapte Biserici din Asia Mică. Unul din cele mai importante lucruri, când studiem cartea Apocalipsei, este să înţelegem că ea a fost adresată, în primul rând celor şapte Biserici, din secolul I, şi nu unei generaţi a CIP-urilor, CARD-urilor, şi PAŞAPOARTELOR biometrice, care va trăi douăzeci de veacuri mai târziu. Pentru Biserica primară, o profeţie a codurilor de bază, şi a hărţilor de pe retină, n-ar fi avut nici o relevanţă. Dacă Biserica secolului I, n-a înţeles ce este cu misteriosul 666, atunci noi nici atât.
Studiind cele şapte scrisori ale Apocalipsei, în contextul istoric în care au fost scrise, vom constata că Biserica primară, a înţeles mesajul cărţii Apocalipsa, pentru că acesta era relevant pentru situaţiile cu care se confruntau.
După cei mai mulţi comentatori, Apocalipsa a fost scrisă în jurul anului 95, pe vremea lui Domiţian, perioadă în care în imperiu se practica cultul împăratului. Inventat ca factor de unificare a diferitelor popoare din imperiu, cultul împăratului a căpătat mare importanţă, sub domnia unor cezari mândri şi ambiţioşi, aşa cum a fost şi Domiţian. Domiţian s-a declarat dumnezeu şi a pretins închinare, din partea tuturor supuşilor săi din imperiu, şi în special din partea creştinilor. Pe vremea aceea existau deja mai multe temple închinate zeiţei Roma, şi mai multe temple închinate unor cezari romani. Fiecare creştin denunţat, era obligat să ardă tămâie pe altat, în cinstea împăratului şi să rostească cuvintele: ,,Cezar este Dumnezeu”. În caz de refuz, în cele mai multe cazuri, sentinţa era : confiscarea averii şi condamnare la moarte. În multe zone şi perioade din imperiu, în urma acestui ritual, creştinii corupţi primeau o procură scrisă, în baza căreia puteau vinde şi cumpăra, iar cei care alegeau să nu se compromită, erau condamnaţi morţii sau foametei.
Aşadar, pentru biserica primară, noţiunile de fiară sau 666, erau ceva foarte actual, nicidecum ceva care se va petrece peste două mii de ani. Tinând cont de aceste aspecte, şi multe altele, vom avea şansa de a înţelege Apocalipsa, într-un mod mult mai obiectiv.
Pentru Biserica Primară, mesajul Apocalipsei era unul foarte clar: Ele ştiau că până şi în cele mai grele situaţii, Domnul Isus le pretinde să nu se compromită. El este Cel care le garantează că nimic nu li se va întâmpla fără voia Lui. El le garantează protecţie şi răsplată biruitorilor, şi că va pedepsi pe toţi duşmanii lor.
6. Care este structura celor şapte scrisori?
Fiecare dintre cele şapte scrisori, adresate celor şapte Biserici ale Apocalipsei, sunt scrise după un anumit tipar: În primul rând avem o autoprezentare a Domnului Isus Bisericii respective, în funcţie de specificul şi nevoile ei. În al doilea rând avem prezentarea lucrurilor pe care Domnul Isus le apreciază în Biserica respectivă, în cazul în care acestea există. De exemplu, în Biserica din Laodicea Cristos nu are nimic de apreciat. În al treilea rând, avem prezentarea lucrurilor pe care Domnul Isus le condamnă, la Biserica respectivă, în cazul în care acestea există. De exemplu, Bisericilor din Smirna şi Filadelfia, Cristos nu are ce să le reproşeze. În al patrulea rând, avem prezentarea soluţiei pentru ieşirea din criză. În al cincilea rând, avem promisiunea făcută celor ce vor birui şi judecata care va veni peste cei care nu se vor pocăi. Pentru o mai bună înţelegere a mesajului acestor scrisori, noi vom adăuga, în introducere, şi câteva cuvinte despre cadrul istoric, al fiecărei Biserici, în parte.
În concluzie
În ultimă instanţă, cele şapte scrisori ale Apocalipsei ne învaţă că Domnul Isus este Cel care caută rod în Biserica Sa. Dacă găseşte fapte ale firii pământeşti precum: preacurvie, curvie, necurăţie, desfrânare, închinare la idoli, vrăjitorie, certuri, mânii, neânţelegeri, dezbinări, ucideri, beţii, îmbuibări, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea, urmează apelul solemn la pocăinţă, iar în caz de neascultare, lepădarea de la Faţa Lui, indiferent de teologia şi religia pe care am avea-o, iar dacă găseşte în noi: dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe şi înfrânarea poftelor, urmează promisiunea biruitorilor. Necazul sau persecuţia nu reprezintă o scuză pentru compromis, răsplata fiind promisă doar celor care rămân credincioşi până la moarte.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/