Categorie: Predici scrise
(Apocalipsa 3:7-13)
Biserica din Filadelfia este supranumită: ,,Biserica uşilor deschise” deoarece acestei Biserici Domnul Isus i-a spus următoarele cuvinte: ,,iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide,” (v8)
O vorbă din popor spune că este foarte uşor să fi bucătar la nişte oameni flămânzi, dar că este extrem de dificil, să fi nevoit să găteşti pentru nişte oameni sătui şi ghiftuiţi. Acest principiu este valabil şi în ce priveşte lucrarea de răspândire a Evangheliei. Fiecare predicator, sincer şi dedicat, ştie că este foarte uşor să predici Evanghelia, când ai în faţă un auditoriu, ca cel din casa lui Corneliu, care te întâmpină prin cuvintele: ,,Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum, deci, toţi Suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.” (Fapte 10:33) Dar este foarte dificil să rosteşti Cuvântul Domnului, când eşti singurul Lui proroc, pe deasupra hrănit şi cu pâinea întristării, iar de cealaltă parte sunt opt sute cincizeci de proroci falşi, bine hrăniţi, deoarece vorbesc pe placul lui ,,Ahab”. Deasemenea, este foarte simplu să faci evanghelizare personală, cu cineva pe care, când îl vizitezi, îl surprinzi, în camera de zi, cu Biblia în mână, citind pe prorocul Isaia, ca famenul etiopian, nu cu telecomanda, mouse-ul, ziarul sau altceva de felul acesta. Însă este extrem de dificil să răspândeşti Evanghelia, într-o lume materialistă şi hedonistă, preocupată doar de bani, confort, distracţii şi sex. Oricărui propovăduitor al Evangheliei i-ar place, ca după terminarea predicii, oamenii să strige: ,,Fraţilor, ce să facem?” (Fapte 2:37) În astfel de situaţii, parcă şi dificultăţile slujbei, împotrivirile şi persecuţiile sunt mult mai uşor de depăşit. Cel mai greu de îndurat, pentru un predicator, este indiferenţa ascultătorilor. Indiferenţa este mai rea chiar şi decât împotrivirea. Împotrivirea cel puţin denotă o anumită luptă şi frământare lăuntrică, în urma căreia omul poate ajunge să capituleze înaintea lui Dumnezeu, pe când indiferenţa denotă moarte, putreziciune şi linişte de cimitir. Ca predicatori, uneori, parcă am prefera, ca cel puţin, oamenii să dea cu pietre după noi, decât să rămână indiferenţi, la mesajul Evangheliei.
Toate aceste cuvinte ne conduc către o singură concluzie: Dacă Dumnezeu nu deschide uşi pentru Cuvânt, toată lucrarea noastră este zadarnică. Pavel îndemna Biserica din Colose, cu următoarele cuvinte: ,,Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri:” (Coloseni4:3) Vorbind despre lucrarea din Efes, Pavel scrie: ,,căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (1Corinteni 16:9) Este adevărat că acolo unde Dumnezeu deschide uşi pentru Cuvânt, există şi împotrivire, pentru că Diavolul ştie că doar uşile deschise de către Dumnezeu reprezintă o ameninţare serioasă pentru împărăţia sa.
Fiecare predicator adevărat a experimentat ce înseamnă, şi uşi deschise şi uşi închise. Dacă ar fi să fac o mărturisire personală, cel mai clar, am observat ce înseamnă uşă deschisă larg pentru Evanghelie, când am fost în misiune, în Rusia şi Ucraina. Acolo am văzut cel mai limpede ce înseamnă, atât oameni flămânzi şi însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi împotrivirea Diavolului. Acolo am experimentat întâlniri de evanghelizare, după terminarea cărora, oamenii nu mai vroiau să plece acasă, ci ne cereau să mai cântăm şi să mai predicăm. Acolo am văzut oameni chinuiţi de păcatele lor, care în urma ascultării Evangheliei, primeau eliberare şi erau dispuşi să facă orice pentru Domnul. Însă tot acolo, unii membrii din echipa noastră de misiune au fost bătuţi, şi într-o zi, chiar spre mine s-a repezit un om cu un levier în mână, în timp ce predicam Evanghelia. Prima mea reacţie a fost să fug, însă întărit de Domnul, am rostit următoarele cuvinte, către auditoriu: ,,Uitaţi-vă la el că nu are nici o putere asupra noastră.” În acel moment am văzut minunea Domnului, care dintr-o dată, a transformat acea bestie înfiorătoare, într-un mieluşel inofensiv, cu care puteai să faci orice doreşti.
Dar ce înseamnă o uşă deschisă pentru Evanghelie? Mulţi predicatori afirmă că uşile deschise reprezintă oportunităţile sau posibilităţile, pe care le oferă Dumnezeu, pentru răspândirea Evangheliei, în diverse locuri şi prin diferite forme: la amvoane, pe stadioane, la radio şi Tv, pe internet, în şcoli, în spitale, în puşcării, în parlament, în armată, prin viu grai, prin scris sau alte metode. Consider că, putem fi deacord cu această definiţie, însă cred că ea nu este completă. Convingerea mea este că uşile deschise au de a face şi cu receptivitatea la Cuvânt a ascultătorilor, nu numai cu oportunitatea de a-L predica, pe diverse căi. Foamea şi setea oamenilor după Cuvânt este chiar mai importantă decât o legislaţie care să permită predicarea Evangheliei la radio şi la televizor. N-aş vrea să se înţeleagă că nu mă bucur de faptul că avem atâtea posibilităţi de răspândire a Evangheliei, însă vreau să subliniez că, dacă inimile oamenilor nu se deschid, ci rămân tot împietrite şi indiferente, înseamnă că uşile sunt tot închise. La Efes, unde Pavel spune că i s-a deschis o uşă largă pentru Cuvânt, el nici măcar nu s-a referit la faptul că i s-ar fi dat posibilitatea să predice în Templul Dianei, în teatrul cu peste douăzeci de mii de locuri, pe stadion sau în altă parte, ci la faptul că acolo a întâlnit oameni deschişi pentru Evanghelie, gata să asculte Cuvântul zi şi noapte, gata să renunţe la idoli, vrăjitorie şi la cărţile lor de ghicit. (vezi Fapte 19-20) În ce priveşte oportunităţile de predicare, ale lui Pavel şi ale colaboratorilor săi, la Efes, acestea s-au restrâns de la o zi la alta. În primul rând, au fost daţi afară din sinagoga evreiască, fiind nevoiţi să se adune în şcoala lui Tiran. Apoi în teatru, n-au fost aşezaţi la pupitru, ca să predice, ci în boxa acuzaţilor, fiind târâţi acolo de revoluţionarii zeiţei Diana. Iar până la urmă Pavel a fost nevoit să părăsească cetatea. Dar cu toate acestea, la Efes, a existat o uşă largă pentru Cuvânt, pentru că acolo au existat multe inimi flămânde şi însetate după Cuvânt, şi de acolo Evanghelia s-a răspândit în toată Asia Mică, în ciuda persecuţiilor, care au limitat drastic oportunităţile de predicare a acestuia. Aşadar uşi deschise pentru Cuvânt, nu înseamnă neaparat lipsa persecuţiilor într-o societate democratică, care permite exprimarea liberă a crezului religios, în toate formele şi la toate nivelurile, ci mai degrabă, uşile deschise se referă la câştigarea unei biruinţe spirituale în văzduh, care să-i scoată pe oameni de sub stăpânirea duhurilor de răutate, de mândrie, de lăcomie, de beţie, de curvie, iar prin înrâurirea produsă de Duhul Sfânt să le stârnească dorul şi apetitul după Dumnezeu. De aceea uşile deschise sunt o consecinţă directă a trăirii în sfinţenie şi a rugăciunii. Deci uşile deschise nu sunt lipsa împotrivirilor faţă de Evanghelie. Din acest punct de vedere, mai multe uşi deschise pentru Evanghelie, au existat în perioadele de persecuţie, când creştinii se adunau prin catacombe, prin peşteri, prin păduri sau prin case cu perdelele trase, dar când numărul lor creştea de la o zi la alta, decât astăzi când există o sumedenie de modalităţi de predicare a Evangheliei, garantate prin drepturile omului, dar în ciuda cărora numărul creştinilor adevăraţi scade de la o zi la alta. Când uşa pentru Evanghelie nu se deschide, în primul rând în văzduh, la nivelul luptei spirituale, oportunităţile de a predicare a acesteia prin: radio, Tv, internet, cărţi, reviste, etc, se transformă în mijloace de propagandă religioasă. Ori Dumnezeu nu ne-a chemat să fim buni propagandişti ai Împărăţiei Sale ci buni luptători pentru Împărăţia Sa. Diavolul nu se teme atunci când facem propagandă religioasă, ba chiar este dispus să ne dea o mână de ajutor, la fel cum a făcut-o la Filipi, prin roaba stăpânită de un duh de ghicire (Fapte 16:17), însă Diavolul tremură atunci când luptăm, cu armele din Efeseni 6, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Marea întrebare este, dacă nu cumva Biserica contemporană a ieşit demult din lupta spirituală, preocupându-se doar de perfecţionarea aparatului de propagandă. Dar haideţi să vedem cum sună toate acestea, în contextul Bisericii din Filadelfia.
1. Context istoric.
Oraşul Filadelfia a fost construit, în anul 159 înainte de Cristos, de către Attalus regele Pergamului, în cinstea fratelui său Eumenes, care i-a fost credincios şi devotat în războaie. Numele oraşului provine de la două cuvinte greceşti care înseamnă dragoste de frate. Filadelfia nu era un oraş mare dar se remarca prin trei lucruri foarte importante: În primul rând, avea o aşezare strategică foarte importantă, la confluenţa a trei mari ţinuturi din Asia Mică: Misia, Frigia şi Lidia, motiv pentru care a fost supranumit : poarta răsăritului, fiind ales de către greci, ca centru de răspândire a culturii greceşti. În al doilea rând, fiind aşezat pe o rocă vulcanică, Filadelfia avea un sol foarte fertil, în ce priveşte cultivarea viţei de vie. Aşadar oraşul s-a dezvoltat şi perfecţionat, în ce priveşte industria vinurilor, de la cultivarea viţei de vie, şi până la comercializarea vinurilor, în toate împrejurimile. Prin urmare, patronul spiritual al oraşului era Dionysos, zeul vinului şi al petrecerilor. Industria vinurilor cât şi comerţul cu acestea a adus oraşului Filadelfia o mare prosperitate economică. În al treilea rând, la Filadelfia trăia o comunitate foarte însemnată de evrei. Ei au fost atraşi în zonă de comerţ, de prosperitatea economică a cetăţii şi de aşezarea strategică a oraşului. Cu timpul aceştia au pătruns în structurile de conducere ale oraşului, având o influenţă foarte mare, în zonă. Sinagoga evreiască din Filadelfia era foarte puternică, dispunând de toate mijloacele existente, ale unui aparat de propagandă religioasă, perfect: putere financiară, putere politică, putere numerică, putere de dominaţie verbală, etc.
Prin urmare, mica comunitate creştină din Filadelfia, era supusă la trei tipuri majore de presiuni: presiunea culturii greceşti, presiunea vinurilor lui Dyonisos şi presiunea sinagogii. Studiind scrisoarea adresată de către Domnul Isus, creştinilor din Filadelfia, vom descoperi că Biserica a rezistat la toate aceste tipuri de presiuni. Ca semn că Biserica a rezistat presiunilor filozofiilor greceşti, Domnul Isus îi scrie: ,,ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” (v8) Ca semn că Biserica a rezistat presiunilor vinului, Domnul Isus i se descoperă, ca Cel Sfânt şi Adevărat. (v7) Ca semn că Biserica a rezistat presiunilor sinagogii evreeşti, Domnul Isus îi scrie: ,,Iată că îţi dau din cei ce Sunt în sinagoga Satanei, care zic că Sunt Iudei şi nu Sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.” (v9) De fapt cheia înţelegerii corecte, a scrisorii Domnului Isus către Biserica din Filadelfia, se găseşte în apărarea pe care o ia Domnul Isus Bisericii, împotriva atacurilor şi presiunilor venite din partea sinagogii. Scrisoarea abundă în elemente vechi testamentale, peste care evreii se credeau proprietari, dar care Domnul Isus le ia şi le oferă Bisericii: Numele lui Dumnezeu ca Sfânt şi Adevărat, cheia lui David, Templul lui Dumnezeu, Ierusalimul, etc.
2. Cum se prezintă Cristos Bisericii din Filadelfia?
,,Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide:” (v7)
Yahve cel Sfânt, Adevărat şi Suveran, a fost principalul mod în care Dumnezeu s-a descoperit poporului evreu. Sfinţenia este cel mai fregvent atribut al lui Dumnezeu, întâlnit în Vechiul Testament. Deasemenea Vechiul Testament conţine numeroase texte, în care Yahve este numit singurul Dumnezeu adevărat, în comparaţie cu idolii neadevăraţi. (Psalm 115) David alături de Avraam este cel mai reprezentativ personaj din istoria lui Israel, iar despre cheia lui David, găsim scris în Isaia 22:22. Ei bine, sinagoga evreiască din Filadelfia considera toate aceste lucruri ca făcând parte din patrimoniul lor spiritual şi cultural, iar personajul Isus al creştinilor, era considerat un impostor şi un revoluţionar împotriva Romei.
Prin felul În care s-a prezentat Bisericii din Filadelfia, Domnul Isus şi-a afirmat egalitatea Sa cu Yahve al Vechiului Testament, şi a confirmat Biserica, ca adevărata moştenitoare a Legământului Davidic. Scopul acestei prezentări, a fost ca să întărească credinţa Bisericii în Cristos, credinţă supusă la mare încercare de presiunile sinagogii, şi să demaşte falsitatea celor care se considerau adunarea lui Dumnezeu, în timp ce erau o sinagogă a Satanei.
Deasemenea, din această prezentare, anticipăm ceva ce pe parcursul studierii scrisorii, ne va deveni foarte clar, şi anume că marea şi puternica sinagogă evreiască, care dispunea de un puternic aparat propagandistic religios, dispreţuia mica şi lipsită de putere şi resurse, biserică creştină, considerând-o o comunitate închisă, fără perspectivă şi fără viitor. Însă Domnul Isus vine în apărarea Bisericii Sale, prezentându-se ca Cel ce are putere să deschidă uşi pentru cei mici şi neânsemnaţi şi să le închidă pentru cei mari şi încrezuţi, şi că va face lucrul acesta, în curând.
Acest cuvânt de prezentare, trebuie să fi constituit o mare încurajare pentru Biserica din Filadelfia, şi rămâne până astăzi un cuvânt de încurajare, pentru toţi sfinţii slabi şi neânsemnaţi, care nu s-au deprins cu toate tertipurile diabolice, necesare pentru a deschide tot felul de uşi, uneori, din păcate, chiar şi în domeniul religios. Copiii lui Dumnezeu nu dau din coate, ci aşteaptă în umilinţă până când Domnul Isus Însuşi le deschide uşa.
3. Ce apreciază Domnul Isus la Biserica din Filadelfia?
,,… ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu. … ai păzit cuvântul răbdării Mele, ” (v8,10)
Aprecierile Domnului Isus pentru Biserica din Filadelfia, sunt cu atât mai importante, cu cât Domnul n-are nimic de condamnat la ea. Biserica din Filadelfia a rămas fidelă Cuvântului lui Dumnezeu, Numelui Domnului Isus şi a îndurat cu răbdare toate presiunile care urmăreau să o despartă de acestea.
Expresia: ,,ai păzit Cuvântul meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu” se referă cel puţin la două lucruri: În primul rând, Biserica n-a cedat sub presiunea elenizării creştinismului, prin influenţa gnosticilor, care au adus mult rău creştinătăţii, din primele secole, prin propovăduirea faptului că trupul este rău, iar duhul este bun, şi că la mântuire se ajunge printr-o cunoaştere superioară care nu vine din Biblie, ci pe cale mistică, dintr-un plan existenţial superior, prin iniţiere şi iluminare. În al doilea rând, Biserica n-a cedat presiunii viilor, vinurilor şi cârciumelor din oraş. În ţară, este cunoscut faptul că în zonele de podgorii, băutura este principala problemă cu care se confruntă Bisericile. Nu acelaşi lucru s-a petrecut şi la Filadelfia.
Expresia: ,,ai păzit Cuvântul răbdării” se referă la maturitatea Bisericii care a îndurat, în smerenie, toate presiunile, care aveau ca scop să o despartă de Domnul şi de Cuvântul Său.
Fidelitate faţă de Cuvânt, faţă de Domnul şi răbdare: iată trei calităţi de care are mare nevoie Biserica de astăzi, ca să poată beneficia de lucrarea supranaturală a Domnului Isus, de a aduce foame şi sete, în inima oamenilor,după Dumnezeu.
4. Ce promite Domnul Isus Bisericii din Filadelfia?
,,iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu. Iată că îţi dau din cei ce Sunt în sinagoga Satanei, care zic că Sunt Iudei şi nu Sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” (v8-12)
Prima promisiune făcută de Domnul Isus Bisericii din Filadelfia este o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide. Promisiunea uşii deschise este făcută pentru prezent, prin urmare trebuie să fie legată neapărat de mandatul Bisericii, de promovare a intereselor Împărăţiei lui Dumnezeu, pe pământ.
Expresia: ,,căci ai puţină putere” a dat mult de furcă cercetătorilor Scripturii, unii considerând aceste cuvinte, ca pe o mustrare adresată Bisericii. Însă dacă cercetăm cu atenţie textul, vom constata că puţina putere a Bisericii, a fost chiar motivul pentru care Domnul Isus i-a deschis acea uşă: ,,iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere” Cu alte cuvinte: dacă Biserica ar fi avut mai multă putere, Domnul Isus nu i-ar fi deschis uşa respectivă. Prin urmare, a avea puţină putere este condiţie de bază, pentru a putea beneficia de această lucrare a Domnului. Oare nu se potriveşte aceasta cu tot restul Scripturii unde citim cuvinte ca acestea: ,,puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” şi : ,,când Sunt slab, atunci Sunt tare.” (2Corinteni 12:9,10) O consecinţă naturală a recunoaşterii lipsei de putere este rugăciunea. Doar oamenii slabi se roagă, cu adevărat, iar rugăciunile lor câştigă biruinţe în locurile cereşti, duhurile rele sunt legate, iar Duhul Sfânt înrâureşte inimile păcătoşilor, care devin receptivi la Evanghelie. Cei puternici, rostesc doar rugăciunea fariseului de la templu. Dumnezeu n-are nimic de oferit celor care se încred în ei înşişi, nici celor aroganţi. Toate promisiunile Domnului sunt pentru cei săraci în duh. Lipsa lepădării de sine, încrederea în înţelepciunea, puterea şi resursele personale, îl împiedică pe Dumnezeu să lucreze.
Dar, dacă Biserica din Filadelfia avea puţină putere, atunci, în context, cine să fi avut multă putere? Erau tocmai evreii din sinagogă, care ziceau că sunt iudei, dar nu erau, se credeau adunarea lui Dumnezeu, dar în schimb erau sinagoga Satanei, şi pe deasupra îi şi dispreţuiau pe creştinii puţini şi slabi. Prin urmare, Domnul Isus promite că va face dreptate Bisericii, chiar aici pe pământ: ,,Iată că îţi dau din cei ce Sunt în sinagoga Satanei, care zic că Sunt Iudei şi nu Sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.” Acest verset înseamnă, fie că Domnul va naşte din nou tocmai pe cei mai mari contestatari ai Bisericii, fie că îi va zdrobi, în mod suveran, determinându-i să ajungă la mâna şi la mila celor de care şi-au bătut joc, fie că Domnul va da un aşa mare Har Bisericii, care va prospera atât de mult, încât chiar cei mai orgolioşi membri din sinagoga Satanei, vor trebui să admită că Domnul este de partea Bisericii Sale. În umblarea noastră cu Dumnezeu, de-a lungul anilor, am văzut situaţii şi de un fel şi de altul. Tot ce ni se cere este să fim sfinţi, să rămânem lângă Cuvânt şi lângă Domnul, recunoscându-ne limitele cu smerenie, şi aşteptând supranaturalul de la El.
A doua promisiune, se referă la răsplata biruitorilor, oferită de către Domnul, în ziua de apoi. În lumea antică, atunci când cineva făcea o faptă de mare ispravă, se obijnuia să se ridice, într-un templu, un stâlp în cinstea lui, pe care era scris numele lui. Dar când se schimbau împăraţii, deseori se întâmpla ca cineva onorat de împăratul trecut, să fie dezonorat de împăratul actual, prin urmare, stâlpul ridicat în cinstea lui, era scos afară din templu. Promisiunea Domnului pentru biruitori, este că vor fi un stâlp în templul lui Dumnezeu, că vor avea pe el scris, Numele lui Dumnezeu, al Domnului Isus, şi al noului Ierusalim, şi că niciodată nu vor fi scoşi afară de acolo. Iată o promisiune extraordinară pentru copiii lui Dumnezeu, dar şi o atenţionare solemnă pentru cei care se consideră deja posesorii acestor făgăduinţe, dar care vor fi surprinşi să afle că de fapt ei au aparţinut sinagogii Satanei. ,,Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/