Categorie: Predici scrise
,,Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:13-16″
Trăim într-o lume în care valorile creștine par să conteze din ce în ce mai puțin. Dacă pe vremuri acestea au stat la baza formării anumitor state sau constituții, astăzi sunt abandonate peste bord una după alta. Impactul Bisericii asupra societății pare să fie din ce în ce mai nesemnificativ. Biserica cuceritoare, a secolelor trecute, tinde să devină Biserica amenințată și asediată, în zilele noastre. Nu vorbim despre creștinii aflați sub regimuri politice totalitariste, deoarece sub persecuție Biserica crește și înflorește, ci vorbim despre creștinii lumii democratice, atrași de mirajul hedonismului, materialismului și al consumismului culturii postmoderne. Vorbim despre sarea care tinde să își piardă puterea de a săra și despre lumina care este pusă sub obroc.
Dar, oare mai este posibil ca Biserica să aibă un impact considerabil asupra unei societăți care se degradează, din punct de vedere moral și spiritual, cu atâta repeziciune? Ce ne învață Domnul Isus cu privire la aceste lucruri și care este soluția biblică la situația existentă?
Textul citat face parte din predica de pe munte. În predica de pe munte, Domnul Isus prezintă caracterul și comportamentul pe care trebuie să îl aibă urmașul lui Cristos. Acest caracter este modelat de către Dumnezeu Însuși, în viața celor care se apropie de El pe calea trasată în ,,Fericiri”: conștientizându-și sărăcia personală în duh, plângând după Dumnezeu, lăsându-se îmblânziți în supunere față de Domnul și exprimându-și sincer foamea și setea după neprihănire, spre a fi săturați. Acest caracter este materializat, sub formă de roadă, într-un comportament creștin total diferit de cel al lumii, și care este descris în Matei 5:17-7:6.
În pasajul nostru de astăzi, Domnul Isus ne prezintă, într-un mod foarte clar, faptul că:
Un ucenic autentic, va avea în mod obligatoriu, o influență pozitivă în societate.
Acest adevăr constituie un argument, în baza căruia, putem avea convingerea că îndeplinirea mandatului, încredințat prin marea trimitere, este posibil.
Este de neconceput, ca un creștin autentic, care are un caracter ca cel descris în fericiri și un comportament ca cel descris în restul predicii de pe munte, să nu fie observat imediat, acolo unde apare, și să nu își aducă aportul la limitarea răului în societate, respectiv la promovarea Împărăției lui Dumnezeu, în lume. Caracterul, valorile, prioritățile și metodele sale sunt atât de diferite de ale chipului veacului acestuia, încât contrastul izbește de la prima vedere.
Creștinul nu doar că este diferit de lume ci poartă cu el și soluția la problemele lumii, adică pe Cristos. El nu doar că vorbește despre această soluție, ci îi dovedește eficacitatea, în transformarea caracterului personal.
Pentru a explica principiul sus menționat, Domnul Isus apelează la două metafore, al căror înțeles este accesibil omului de rând: metafora cu sarea și metafora cu lumina.
Amândouă metaforele ilustrează aceeași realitate. Este la fel ca și în visurile lui Faraon: cu toate că au fost două visuri, ele vorbeau despre un singur lucru. În cazul nostru dublarea ilustrației este folosită doar pentru sublinierea importanței aceluiași principiu.
Prin metafora cu sarea, din versetul 13, Domnul Isus ne comunică următorul adevăr spiritual: După cum sarea împiedică stricăciunea fizică, din mediul în care pătrunde, și oferă gust mâncării, tot așa și ucenicul lui Cristos împiedică stricăciunea morală și oferă gust societății în mijlocul căreia trăiește.
Prin metafora cu lumina, din versetul 14, Domnul Isus ne comunică următorul adevăr spiritual: După cum lumina fizică risipește întunericul fizic și aduce zorile, acolo unde strălucește, tot așa și ucenicul Domnului risipește întunericul spiritual și răspândește zorii vieții veșnice, a lui Cristos, în mijlocul oamenilor cu care conviețuiește.
Practic, este vorba de același principiu ilustrat prin intermediul a două metafore.
Ca să ne convingă și mai mult de certitudinea acestei realități, Domnul Isus apelează la imaginea cu cetatea așezată pe un munte, din versetul 14. Mesajul acestei ilustrații este următorul: După cum este imposibil să nu vezi o cetate așezată pe un munte, tot așa este imposibil, ca un ucenic autentic al Domnului, să nu aibă o influență pozitivă în societate. Cei mai mulți am trecut pe lângă o cetate așezată pe un vârf muntos și știm despre ce este vorba. Mesajul Domnului Isus transmis prin această imagine ar putea fi formulat și astfel: ,,Problema nu se pune în termenii: ,,Oare este posibil ca un creștin să aibe un impact semnificativ în societate?” ci în termenii: ,,E imposibil să fie altfel!”
Așadar un ucenic autentic al Domnului Isus, va avea o influență pozitivă asupra celor din jur.
În contextul fericirilor , rezultă foarte clar faptul că, această capacitate de influență, nu are a face cu anumite performanțe speciale personale ale ucenicului, ci cu prezența și lucrarea lui Dumnnezeu în viața sa. Totul a început cu golirea și abandonarea de sine, în procesul conștientizării sărăciei duhului. Apoi a urmat plânsul după Dumnezeu, îmblânzirea supunerii și foamea după neprihănirea lui Cristos. Acesta este punctul în care a avut loc umplerea sau săturarea. În consecință ucenicul a devenit milostiv, curat la inimă și împăciuitor. Cu alte cuvinte, relația nouă cu Dumnezeu i-a afectat pozitiv relațiile cu semenii. Cu alte cuvinte a devenit sare și lumină, exercitând o influență pozitivă asupra celor din jur.
Este adevărat faptul că sarea și lumina strică socotelile stricăciunii și ale întunericului. Din această pricină avem de îndurat persecuții, ocări și badjocuri, pentru Cristos. De aceea Domnul Isus a rostit și ultima dintre fericiri, îndemnându-ne să ne bucurâm în mijlocul acestor atitudini ostile ale celor din jur.
Întrebarea care se ridică în continuare este următoarea: Dar dacă totuși ucenicul sau Biserica nu are o influență pozitivă în societate? Cum poate fi explicată această situație, care nu este doar una ipotetică ci reală în foarte multe cazuri?
În textul nostru, Domnul Isus răspunde și la această întrebare. Există doar două posibile cauze ale lipsei de impact a creștinului în societate: Fie sarea nu mai este sare, fie lumina a fost pusă sub obroc. (v13-15)
Este dovedit faptul că, sarea pură nu se strică niciodată. Stricăciunea sării se produce doar atunci când ajunge să fie amestecată cu impurități. Deasemenea, lumina nu poate să fie biruită de întuneric, decât în cazul în care este pusă sub obroc.
Practic, Domnul Isus ne spune că, dacă ucenicul sau Biserica și-a pierdut influența pozitivă asupra societății, fie că s-a compromis cu lumea, fie că s-a autoizolat de lume.
Într-un limbaj mai tehnic, cineva spunea că aceste două cauze ale irelevanței Bisericii în societate sunt: secularizarea și ghetoizarea Bisericii.
Secularizarea se referă la compromiterea Bisericii, prin degradare morală, datorită trăirii creștinilor după poftele lumii acesteia sau prin alterarea Adevărului sub presiunile practicării unui creștinism de marketing. Secularizarea duce la pierderea identității specifice a Bisericii, respectiv la pierderea puterii de a săra.
Ghetoizarea se referă la autoizolarea Bisericii față de lume, la retragerea ei în interiorul zidurilor catedralelor, conducând la formarea unei subculturi confesionale, irelevante pentru cultura societății în mijlocul căreia trăiește. Ghetoizarea are ca efect reducerea activităților evanghelistice și misionare ale Bisericii sau ineficientizarea acestora.
Aplicații.
În finalul acestor meditații biblice, aș dori să ne gândim împreună la câteva aplicații practice, care să ne ajute să redescoperim influența pozitivă, la care s-a referit Domnul Isus, atunci când a rostit cuvintele textului biblic, din fața noastră.
1. Vorbirea noastră trebuie să fie totdeauna sfințitâ de Duhul Sfânt și inspirată din înțelepciunea lui Dumnezeu.
Iată ce scrie apostolul Pavel celor din Colose: ,,Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:5-6)
Trebuie să recunoaștem faptul că, multora dintre noi, prea adesea ne vine atât de natural să participăm activ la glumele proaste sau vorbele cu două înțelesuri, rostite de colegii de școală sau de serviciu, să folosim și noi cuvinte de ocară la adresa vecinilor care ne-au produs anumite nedreptăți, sau să apelăm la minciună, ca cei din lume, pentru a scăpa dintr-o anumită împrejmuire.
Pentru a ne recăpăta puterea de a săra trebuie să ne pocăim de acest fel stricat de vorbire și să ne deprindem cu adevărul, cu cuvintele ziditoare și pline de har ale înțelepciunii lui Dumnezeu.
Cei necredincioși trebuie să știe câ vorbirea noastră este total diferită de a lor, ba chiar să știe că nici ei nu-și pot permite să vorbească orice, în prezența noastră.
2. Trăirea noastră trebuie să fie totdeauna sfințită de Duhul Sfânt și delimitată de tot ce înseamnă păcat.
Iată ce scrie apostolul Pavel corintenilor: ,,Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Ieșiţi din mijlocul lor și despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veţi fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” (2Corinteni 6:14-18)
Natura unui copil al lui Dumnezeu este incompatibilă cu păcatul cu diavolul și cu idolii lumii acesteia.
De aceea: ca și copii al lui Dumnezeu nu trebuie să ne asociem în afaceri cu persoane care practică necinstea, nu trebuie să ne căsătorim cu persoane care nu-L iubesc pe Domnul Isus, nu trebuie să ne implicăm în acțiunile necinstite, nedemne și compromițătoare ale apropiaților noștri. Deasemenea trebuie să ne ținem departe de idolii la care se închină cei din jurul nostru: hedonismul (trăirea pentru plăceri), materialismul (trăirea pentru bani), relativismul moral (abandonarea valorilor creștine tradiționale), tehnologismul (dependența bolnăvicioasă de smartphone, computer, Tv) etc… .
Oamenii trebuie să ne perceapă, ca total diferiți de felul lor de a fi.
3. Lucrarea noastră trebuie să țintească spre crearea a cât mai multor punți de legătură cu cei necredincioși, cu scopul de a-i ajuta să-L cunoască pe Dumnezeu.
Porunca biblică de a ne păstra neântinați de lume, nu trebuie înțeleasă în sensul izolării de lume. Suntem chemați să ne separăm de păcatul oamenilor dar ni se cere să rămânem în continuare, ca lumină, în mijlocul lor. Domnul Isus s-a rugat: ,,Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.” (Ioan 17:15)
Este adevărat faptul că aici există un echilibru foarte fin pe care trebuie să-l realizăm. Pe de-o parte, trebuie să știm cât de mult trebuie să ne apropiem de oameni, încât să le fim prieteni dar fără să ne compromitem. De altă parte, trebuie să știm cât de mult trebuie să ne delimităm de ei, încât să râmânem loiali doar lui Cristos, dar fără a rupe punțile cu cei pe care vrem să-i evanghelizăm. Cu alte cuvinte: așa trebuie să trăim încât sarea să nu-și piardă gustul, dar nici lumina să nu fie pusă sub obroc.
Domnul Isus este modelul perfect și în această privință. El a trăit o viață de separare totală față de păcatul oamenilor, dar a cultivat în permanență relații cu păcătoșii, fiind chiar numit de către dușmanii Săi, un prieten al vameșilor și păcătoșilor.
Trebuie să stabilim relații de lungă durată cu vecinii noștri, colegii de școală, de serviciu, sau alte persoane pe care Domnul ni le pune pe inimă. Participarea împreună cu ei la o ,,clacă” la un ,,picnic”, sau la anumite acțiuni de interes comun, pot constitui puncte de start în legarea unei relații de viitor. Exemplul nostru de trăire în sfințenie, însoțit de rugăciunile noastre pentru ei, va conduce la deschiderea unor uși pentru Evanghelie, pe care dacă le vom folosi, Duhul Sfânt va lucra la inimile lor, ajutându-i și pe ei, să-L slăvească pe Tatâl nostru care este în ceruri.
Domnul să ne ajute să fim cu adevărat sare și lumină, contribuind astfel la răspândirea Împărăției lui Dumnezeu în lume, respectiv la grăbirea revenirii Domnului Cristos pe norii cerului, când Împărăția lui Dumnezeu va cunoaște dimensiunea escatologică plenară, cuprinzând întreg universul. Spre vremea aceea privim și cu nădejdea aceasta trăim.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/