Categorie: predica scrisa
,,Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” (Col.2:10)
Aş vrea să mai zăbovim puţin asupra acestui verset, deoarece el reprezintă versetul cheie al epistolei, şi este unul din versetele cheie ale Scripturii.
Expresia: ,,Voi aveţi totul deplin în El”, înseamnă mai mult decât că în Cristos avem resurse la toate problemele şi nevoile cu care ne confruntăm. Ea înseamnă că aceste resurse ne sunt date într-un mod deplin sau plenar. Noi, nu doar că avem totul în El, ci avem totul la modul deplin în El. Dumnezeu nu face nimic pe jumătate. Domnul Isus a spus: ,,Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10)
Când am înţeles acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu astfel: ,,Doamne, Tu îmi spui că în Cristos, eu am totul la modul deplin, plenar şi din belşug. Prin urmare nu vreau să-mi mai trăiesc viaţa creştină cu jumătăţi de măsură, târându-mă de pe o zi pe alta. Eu vreau să experimentez din plin această plinătate în Cristos, şi aceasta pentru simplul fapt că tu mi-ai dat-o. Dacă Tu mi-ai dat Har în Cristos, atunci vreau să am Har din belşug, nu cu ţârăita. Dacă Tu mi-ai dat pace în Cristos, atunci vreau ca ea, să nu fie ca pacea lumii care tulbură şi înspăimântă, ci să întreacă orice pricepere şi să-mi păzească toate gândurile şi inima. (Ioan 14:29, Filipeni 4:8) Dacă Cristos a fost făcut pentru mine sfinţire, (1Cor.1:30) atunci vreau să fiu desăvârşit dupăcum şi Tatăl meu este desăvârşit. (Matei 5:48) Nu mai vreau să fiu îngenunchiat, în fiecare zi, de tot felul de pofte şi ispite. Dacă în Cristos, mi-ai dat putere pentru trăire şi lucrare, atunci vreau s-o am din belşug, în a mă împotrivi până la sânge împotriva păcatului, în a-l birui pe cel rău şi în a propovădui Evanghelia. Nu mai vreau să cad neputincios sub povara ispitelor sau a greutăţilor lucrării. Dacă Cristos a fost făcut pentru mine înţelepciune (1 Cor.1:30), atunci o vreau din belşug. Nu mai vreau să fiu în criză de viziune, în pană de idei şi făcând tot felul de prostii din pricina propriei mele ignoranţe. Dacă în Cristos am asigurată biruinţa, atunci o vreau deplină, nu discutabilă. Vreau să domnesc în viaţă împreună cu Cristos, peste firea mea pământească, peste păcat şi peste lumea spirituală din locurile cereşti. Dacă în Cristos am primit Duhul Sfânt, atunci doresc plinătatea Duhului. Vreau ca El să se manifeste liber în mine, cu toată forţa, în ce priveşte roada, darurile, puterea şi călăuzirea în lucrare. Vreau ca manifestarea Duhului în mine, să fie comparabilă cu manifestarea Lui în perioada bisericii primare, ca în Petru, Pavel sau în Domnul Isus. Dacă în Cristos am primit bucurie, atunci vreau ca aceasta să fie atât de puternică încât să nu mi-o poată tulbura nici cele mai cumplite necazuri sau încercări. Dacă în Cristos am un Logodnic desăvârşit, atunci vreau ca dragostea dintre noi să fie la cele mai înalte cote. Vreau ca toată forţa minţii, aspiraţiilor, trăirilor şi sentimentelor mele să ţintească numai spre El, aşa încât să-I pot rămâne fidel în ciuda tuturor provocărilor ademenitoare ale lumii acesteia. Dacă în Cristos am un prieten minunat, atunci vreau să-mi fie cel mai apropiat. Vreau să-i pot împărtăşi chiar cele mai adânci trăiri ale sufletului meu, şi să rămân statornic şi echilibrat chiar dacă toţi ceilalţi prieteni m-ar părăsi. Dacă în Cristos am asigurată destoinicia în lucrare, atunci o vreau din belşug. Nu vreau să fiu un lucrător de mâna a doua ci de mâna întâi. Dacă în Cristos am o familie minunată, părtăşie cu fraţi preaiubiţi, unitate şi slujire în dragoste, atunci vreau să am aceste lucruri pe deplin. Vreau să se termine odată cu intrigile, măştile şi cu scopurile ascunse.”
Aceasta este rugăciunea mea, şi vreau să continui să mă rog în felul acesta, cu referire la toate cele peste 150 de lucruri, pe care am descoperit că le avem în Cristos, şi din care am prezentat 75 în mesajul intitulat: ,,Voi aveţi totul deplin în El” Dacă eu beneficiez de aceste lucruri în Cristos, atunci le vreau din belşug, şi asta nu pentru că aşa îmi place mie ci pentru că aşa mi le-a promis Dumnezeu.
Dar întrebarea este următoarea: ,,De ce anume depinde măsura plinătăţii în care voi avea aceste lucruri în viaţa mea? Care este factorul de care depinde abundenţa sau sărăcia în care aceste lucruri vor fi în mine?” Singurul răspuns biblic care poate fi dat, este format dintr-un singur cuvânt, şi anume: credinţa. În 2:5 Pavel vorbeşte despre tăria credinţei iar în 2:7 spune că noi suntem întăriţi prin credinţă. Deci o credinţă slabă va produce oameni slabi iar o credinţă tare va produce oameni tari. Intensitatea credinţei, determină intensitatea plinătăţii noastre în Cristos. Dar marea întrebare abia acum urmează să fie pusă: ,,Ce înseamnă în mod concret şi practic a crede în Isus?” Pentru mulţi creştini, credinţa este un lucru atât de teoretic şi de ambiguu încât nu mai reprezintă nimic. De aceea este absolut esenţial să definim ce înseamnă practic a crede în Isus. Deci:
Cum se manifestă în mod practic credinţa în Isus, în vederea beneficierii din belşug de lucrurile pe care le avem în El? Pentru cine este plinătatea în Cristos?
1. Plinătatea lui Cristos este pentru cei care se ţin strâns de Capul Cristos.
,,Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti, şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.” (2:18-19) Lucrurile pe care le avem în Cristos, din 2:10, le găsim prezente şi în v 19, în expresia: ,,creşterea pe care i-o dă Dumnezeu”. În acest verset, Pavel ne prezintă scopul pentru care noi am primit totul în Cristos. De ce ne-a dat Dumnezeu totul în Cristos? Cu ce scop? Ca să risipim în poftele şi plăcerile noastre? Nu , ci pentru creştere. Scopul pentru care noi avem totul în Cristos este creşterea noastră şi creşterea altora. Din context, a ne ţine strâns de capul Cristos, înseamnă a avea pentru viaţa noastră acelaşi scop pe care îl are şi Dumnezeu. Pavel şi-a definit scopul vieţii sale în 1:28-29: ,,Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” Prin această aliniere a sa la voia lui Dumnezeu, Pavel s-a ţinut strâns de Cristos. Versetele 18 şi 19 din capitolul 2, prezintă nişte învăţători falşi care nu urmăreau voia lui Dumnezeu ci urmăreau planurile şi scopurile lor personale, de a se scoate pe ei în evidenţă şi a câştiga popularitate printre credincioşi, mânaţi de o mândrie deşartă. Despre aceştia Pavel afirmă că nu se ţin strâns de Capul Cristos.
Noi nu primim nimic de la Dumnezeu pentru a deveni vedete sau celebrităţi, nici pentru a risipi în poftele şi plăcerile noastre, însă dacă dorim să creştem sau să îi ajutăm pe alţii să crească în Cristos, atunci noi avem totul deplin în El.
Prin urmare, dacă constatăm că viaţa noastră spirituală este caracterizată de sărăcie, lipsuri sau neajunsuri, este timpul să ne cercetăm mai bine motivaţiile şi scopurile vieţii. Căutăm noi cu adevărat să-L proslăvim pe Cristos, lăsându-L să-şi facă lucrarea Lui în noi şi prin noi, sau urmărim o slavă deşartă? În Ioan 14:13 Domnul Isus ne promite că doar la acele rugăciuni va răspunde care fac ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Pericolul mândriei este foarte suptil, şi foarte adesea vine pe fondul unei false smerenii.
2. Plinătatea lui Cristos, este pentru cei care se ţin strâns de Trupul lui Cristos:Biserica.
Recitim 2:18-19, şi ne punem întrebarea: ,,Cu ajutorul a ce, dă Dumnezeu creşterea?, sau care este mijlocul prin care noi ajungem să avem totul deplin în El?” ,,Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti, şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.” (2:18-19) Deci: noi avem totul deplin în El prin Trupul lui Cristos care este Biserica. Credincioşii uniţi în dragoste, sunt metoda lui Dumnezeu prin care noi primim totul deplin în Cristos. Măsura plinătăţii mele în Cristos, depinde de măsura unităţii mele cu Biserica.
Dar ce se întâmplă dacă eu mă izolez de biserică? Îmi pare rău dacă dezamăgesc pe cineva, nu-mi pot permite să ofer nădejdi înşelătoare, dar dacă mă izolez de biserică, mor. Ştiu că sună revoltător şi în totală contradicţie cu individualismul, spiritul de independenţă şi răzvrătire la tot ce înseamnă autoritate, a societăţii nihiliste postmoderne în care trăim, dar Dumnezeu nu-şi schimbă metodele şi planurile în funcţie de tendinţele vremii. Singurul mod prin care cineva îşi primeşte creşterea, este prin slujirea acelor fraţi şi surori imperfecţi şi cu slăbiciuni. La fel stau lucrurile şi în trupul fizic: După mii de ani de la creerea omului, obrajii sunt spălaţi tot de mâini chiar dacă şi-au pierdut vreo două degete într-un accident, stomacul este hrănit tot de gură chiar dacă între timp şi-a pierdut câţiva dinţi, iar picioare sunt călăuzite tot de ochi chiar dacă au cataractă şi văd în ceaţă. Mădularele separate de trup, sunt în viziunea lui Ezechiel, şi nu au viaţă în ele, ci acolo domneşte moartea şi uscăciunea. Când apare viaţa, mădularele se adună, interacţionează unele cu altele formând un trup.
Plinătatea în Cristos, este pentru cei care rămân în Biserica lui Cristos, în ciuda imperfecţiunilor ei şi a tendinelor vremii. A pleca din biserică înseamnă a ieşi din trup. Aceasta este echivalentul amputării şi conduce spre moarte.
3. Plinătatea lui Cristos este pentru cei care umblă şi se gândesc la lucrurile de sus nu la cele de pe pământ.
,,Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (3:1-2) Întrebarea este: Care sunt lucrurile de sus şi care sunt lucrurile de pe pământ? Conform textului, lucrurile de sus sunt lucrurile lui Cristos, sau cu alte cuvinte lucrurile pe care le avem în El, lista cu cele peste 150 lucruri pe care le avem în El. Conform versetelor 5, 8-9, lucrurile de pe pământ sunt: curvia, necurăţia, pofta rea, lăcomia, mânia, răutatea, clevetirea, minciuna şi aşa mai departe.
De plinătatea în Cristos beneficiază doar cei care umblă şi se gândesc la lucrurile lui Cristos. De fapt, cum şi-ar putea închipui cineva, că va avea pace deplină în Cristos, în timp ce nici măcar nu ştie unde scrie: ,,Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filip.4:6-7), decum să mai vorbim de lupta împotriva îngrijorărilor şi discutarea tuturor problemelor, în rugăciune cu Dumnezeu. Cum îşi imaginează cineva că va fi desăvârşit, în timp ce toată ziua şi-o petrece la televizor şi în compania unor prieteni care-l îndeamnă la rău. Cum îşi închipuie cineva că va primi înţelepciune de sus, în timp ce el se întâlneşte cu Biblia din an în paşti. Cum îşi imaginează cineva că va fi plin de Duhul Sfânt în timp ce în trupul său are un spaţiu destinat şi pentru alcool. Am putea continua mult cu astfel de întrebări.
Este aici un lucru esenţial pe care trebuie să-l înţelegem: Dumnezeu nu ne dă lucruri pe care nu ni le dorim, la care nu ne gândim şi după care nu umblăm. Dumnezeu nu aleargă după noi ca distribuitorii de reclame publicitare. El nu face risipă. El nu aruncă mărgăritare înaintea porcilor. El ne spune: ,,Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care Sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Mat.7:7-11) Împărăţia lui Dumnezeu este ca o comoară ascunsă ce trebuie căutată, şi acela o dobândeşte care este dispus să vândă pentru ea tot ce are.
Plinătatea în Cristos este pentru cei care o caută şi se gândesc la ea. Ce înseamnă practic acest lucru. Aceasta înseamnă să luăm pe rând toate lucrurile pe care le avem în Cristos, să ne gândim la ele, să ni le dorim şi să facem tot ce ne îndeamnă Scriptura pentru a creşte în ele. Vrem sfinţenia lui Cristos, s-o rupem cu păcatul. Vrem înţelepciunea lui Cristos, să ne împrietenim cu Scriptura, şi aşa mai departe.
În concluzie:
Asta înseamnă practic a crede în Isus: A avea pentru viaţa mea scopul pe care El îl are pentru mine, adică creşterea mea în Cristos, şi să-i ajut şi pe alţii la aceasta. A crede în Isus înseamnă a mă ţine strâns de biserica Sa, în ciuda slăbiciunilor şi imperfecţiunilor ei. A crede în Isus înseamnă a umbla şi a mă gândi la lucrurile Sale. De fapt este logic: Cred în acele lucruri după care umblu şi la care mă gândesc. Umblu toată ziua după bani şi mă gândesc tot timpul la bani, înseamnă că cred în valoarea acestora. Mă gândesc necurmat la Cuvântul lui Dumnezeu şi umblu în aşa fel încât să-l împlinesc, înseamnă că cred în valoarea lui.
Plinătatea lui Cristos se dobândeşte prin credinţă, iar credinţă înseamnă a-mi alinia viaţa scopurilor lui Dumnezeu pentru mine, a mă ţine strâns de biserică, a umbla şi a mă gândi la lucrurile de sus nu la cele de pe pământ.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/