Categorie: Predici scrise
(Luca 10:25-37)
Pilda Samariteanului milostiv, este şi rămâne una dintre cele mai fascinante istorisiri, care s-au rostit vreodată, pe acest pământ. Profunzimea semnificaţiilor, dramatismul întâmplărilor, contrastul personajelor, surpriza întorsăturilor evenimentelor, fac din această pildă o capodoperă istorică, o expresie superbă a geniului Învăţătorului desăvârşit, pe care numai Domnul Isus a putut să-L aibă.
Dar după cum orice lucru de valoare este ţinta directă a marelui falsificator, nici pilda samariteanului milostiv nu i-a scăpat din vedere. Personal, am auzit şi am citit mai multe interpretări, total nebiblice ale acestei pilde, care n-au nimic în comun cu scopul şi intenţiile pe care le-a avut Domnul Isus, atunci când a rostit-o. Dar, decât să ne întristăm sufletele, din pricina celor care răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu, mai bine să ne apropiem de Scriptură, cu o atitudine de smerenie, cu mintea deschisă şi cu rugăciunea în inimă, ca Duhul Sfânt Însuşi să ne călăuzească, spre ceea ce Domnul Isus a vrut să ne înveţe şi prin aceste cuvinte.
Totul începe cu intervenţia unui învăţător al Legii, care a pornit un schimb de cuvinte cu Domnul Isus, pe tema moştenirii vieţii veşnice: ,,Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” „Bine ai răspuns” i-a zis Isus „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică. ” (v25-28)
Înainte de a studia pilda propriu zis, este necesar să facem câteva remarci introductive, legat de acest schimb de cuvinte, dintre Domnul Isus şi învăţătorul Legii, care prefaţează pilda samariteanului milostiv, şi care ne oferă o bază solidă de interpretare a acesteia.
1. Remarci introductive.
Prima remarcă introductivă, este legat de preocuparea nobilă a acestui învăţător al Legii: Acest om nu cerea Domnului Isus să intervină în soluţionarea anumitor litigii pe tema averilor, avute cu fraţii lui, aşa cum au făcut-o alţii, nu cerea o reţetă a succesului în afaceri, nici măcar vindecare de o anumită boală, ci cerea să i se spună cum poate moşteni viaţa veşnică. Conform Scripturii, nu există preocupare umană mai înaltă decât aceasta, şi la acest gen de întrebări, Domnul Isus, totdeauna este dispus să răspundă. Prin urmare, trebuie să ne aşteptăm, ca în acest text, să descoperim care este tipul de persoană care va moşteni viaţa veşnică.
A doua remarcă introductivă, este legat de motivaţiile greşite ale acestui învăţător al Legii: El s-a sculat să ispitească pe Isus, iar prin cuvintele rostite căuta îndreptăţire personală. Acest om, n-a venit la Isus ca să I se închine, să-L declare Domn, nici ca să-i ceară să fie acceptat ca ucenic, ci ca să-L ispitească. Diavolul este ispititorul, şi el Îl ispiteşte pe Isus, pentru că îi este duşman şi doreşte să-L piardă. Prin faptul că s-a sculat să-L ispitească, acest om a declarat, prin atitudinea sa, că Isus îi este duşman, că nu are nevoie de El pentru a moşteni viaţa veşnică, şi că se descurcă singur pentru aceasta. Din această primă atitudine greşită, decurge a doua: şi anume îndreptăţirea. Acest învăţător al Legii, ţinea cu toată fiinţa lui la acea îndreptăţire, despre care Domnul Isus a afirmat, că nu poate duce pe nimeni în cer: ,, Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Dreptatea lui era total diferită de aceea despre care vorbeşte apostolul Pavel, în Romani 3:21-22: ,,Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.” Prin urmare trebuie să ne aşteptăm, că Domnul Isus îi va răspunde la întrebarea despre moştenirea vieţii veşnice, într-un aşa fel încât va demasca aceste atitudini greşite din viaţa sa, şi că îl va pune la colţ, provocându-l să renunţe la ele.
A treia remarcă introductivă, este legat de răspunsul oferit de Domnul Isus: La întrebarea învăţătorului Legii: ,,… ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, Domnul Isus îi răspunde prin două contra întrebări: „Ce este scris în Lege?” şi ,,Cum citeşti în ea?” Prin întrebarea: ,,Ce este scris în Lege?”, Domnul Isus confirmă faptul că între învăţătura Sa şi Vechiul Testament, nu există nici o contradicţie, ci armonie perfectă. De altfel El a rostit în predica de pe munte: ,,Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.” (Mat.5: 17-19) Prin întrebarea: ,,Cum citeşti în ea?”, Domnul Isus atrage atenţia asupra necesităţii interpretării corecte a Legii. Toate problemele teologice apărute pe tema, Cristos şi Legea morală, apar pe fondul interpretării greşite a acesteia.
A patra remarcă introductivă, este legat de răspunsul învăţătorului Legii: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Prin aceste cuvinte, învăţătorul lui Israel, citează din ,,Şema”, adică din mărturisirea de credinţă a Israelului, bazată pe Deuteronom 6, pe care fiecare iudeu adevărat trebuia să o cunoască pe de rost, la care mai adaugă esenţa mesajului din Levitic 19:18. Domnul Isus este perfect de acord cu răspunsul rabinului, şi de fapt, într-o altă situaţie, chiar El răspunsese în felul acesta, la o întrebare care I-a fost pusă: ,,Când au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s-au strâns la un loc. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” (Matei 22: 34-40) După Domnul Isus, esenţa Legii şi prorocilor, adică esenţa Vechiului Testament, se rezumă la dragoste totală de Dumnezeu şi la dragoste totală de aproapele, şi cei care ajung să iubească în felul acesta vor ajunge în cer. Chiar şi Noul testament ne învaţă acelaşi lucru: ,,Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută,…. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii,… Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu Sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” (1Tim.1:5, Col.3:14, 1Cor.13:1-3) Problema este că acest tip de caracter nu poate fi produs prin puterile şi eforturile personale, deoarece prin natura noastră suntem răi, şi tocmai aici intervine rolul lucrării lui Cristos, care ne-a curăţit de păcat, ne-a născut din nou, şi apoi, prin unirea noastră cu El şi prin umplerea cu Duhul Sfânt, ne transformă viaţa după asemănarea Sa, ca să putem ajunge în cer. Dar interlocutorul Domnului Isus nu credea în felul acesta. El considera că poate moşteni viaţa veşnică prin puterile personale, şi căuta să se îndreptăţească.
Pilda Samariteanului milostiv este dată tocmai pentru a spulbera orice temei de îndreptăţire personală. Iată cheia interpretării corecte a acestei pilde. În situaţia de faţă, Domnul Isus foloseşte aceeaşi tactică pe care a folosit-o în cazul tânărului bogat. (Mat.19:16-22) Şi tânărul bogat a venit la Domnul Isus, ca să se îndreptăţească şi să scoată în evidenţă cu câtă minuţiozitate şi fidelitate a păzit el toate legile şi poruncile lui Dumnezeu. Ca să-i demonteze această aparentă şi falsă neprihănire personală, Domnul Isus i-a zis doar atât: ,,du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-mă.”, sau cu alte cuvinte: ,,probează prin fapte afirmaţia pe care ai făcut-o, că îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi.” În acel moment tânărul bogat şi-a văzut demascată toată răutatea şi făţărnicia lăuntrică, şi lucrul pe care ar fi trebuit să-l facă, era să se pocăiască şi să strige după ajutorul Domnului. Dar neprihănirea personală pe care o avea îi era atât de dragă, încât n-a vrut să renunţe la ea, spre a primi, prin credinţă, neprihănirea lui Cristos.
Când a stat de vorbă cu oameni sinceri, Domnul Isus a folosit alte metode de propovăduire a Evangheliei. De exemplu, lui Nicodim, Domnul Isus îi vorbeşte despre înălţarea lui Cristos pe cruce, despre faptul că prin credinţa în El se ajunge la viaţa veşnică, despre necesitatea naşterii din nou, din Duhul lui Dumnezeu, spre a putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu, deoarece carnea nu este capabilă să facă lucrările Duhului. Cu învăţătorul Legii, din textul nostru, Domnul Isus nu poate vorbi în felul acesta, deoarece acesta nu crede că ar avea nevoie de o naştere din Duh, cu atât mai puţin de jertfa Aceluia pe care s-a sculat să-L ispitească. De aceea Domnul Isus, în înţelepciunea Sa, a rostit pilda samariteanului milostiv, spre a spulbera orice temei de încredere în neprihănirea personală.
2. Interpretarea pildei.
,,Dar el, care vroia să se îndreptăţească, i-a zis lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?” Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat, şi l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un Levit trecea şi el prin locul acela; şi când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere.” Care dintr-aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el” a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel” i-a zis Isus.” (Lc.10:29-37)
Gordon Fee, în cartea sa: Biblia ca literatură, afirmă că o pildă: ,,este spusă pentru a se adresa ascultătorilor şi a-i surprinde, în propriile lor acţiuni, sau pentru a-i provoca să răspundă într-un anumit fel la Isus şi lucrarea Sa” Cu ceea ce spune Fee despre pilde, în minte şi aşezându-ne în postura interlocutorului lui Isus, preocupat să se îndreptăţească, aş dori să ne întrebăm: Care este surpriza în această pildă şi care este provocarea ei? Cea mai mare surpriză a pildei este următoarea: Eu, interlocutorul lui Isus, am întrebat cine este aproapele meu, care are nevoie de întreaga mea iubire şi mărinimie, ca să mi-o revărs asupra lui, iar din răspunsul Domnului, sunt şocat să aflu, că aproapele meu, nu este cel care are nevoie de iubirea mea, ci cel care oferă întreaga lui iubire şi generozitate. Sunt şocat de-a dreptul să aflu, că aproapele despre care am cerut detalii, nu este cel căzut între tâlhari ci Samariteanul. Discuţia fiind între mine şi aproapele meu, dacă aproapele meu este Samariteanul, singurul personaj cu care îmi mai rămâne să mă identific, din cuvintele Domnului Isus, este cel căzut între tâlhari. Aşadar cel mai mare şoc pe care l-a primit învăţătorul lui Israel, preocupat de propria îndreptăţire, din pilda Domnului Isus, a fost să constate că Isus îl identifică, pe el rabin al poporului sfânt, cu cel căzut între tâlhari, care are nevoie disperată de ajutor. Dar cine este atunci Samariteanul? Din caracterul Său, rezultă că este o persoană care dă dovadă de o dragoste jertfitoare desăvârşită şi dezinteresată, care face tot ce-i stă în putinţă pentru vindecarea şi recuperarea celui căzut între tâlhari, dar care în acelaşi timp, are un statut pentru care este dispreţuit de neamul evreilor, deoarece este samaritean. Dar cine ar putea fi acest personaj totalmente bun şi în acelaşi timp dispreţuit de evrei, condamnat că este samaritean? Iată cu ce cuvinte se adresează evreii, Domnului Isus în Ioan 8:48: ,,Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti Samaritean, şi că ai drac?” Aşadar Isus este Samariteanul din pildă. Iată ce a înţeles învăţătorul Legii din pilda Domnului Isus: eu sunt cel căzut între tâlhari, iar Cel pe care m-am sculat ca să-L ispitesc este Samariteanul milostiv, care face tot ce-i stă în putinţă să mă ridice, să mă vindece, să mă reabiliteze, respectiv să mă capaciteze să-l pot iubi pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, puterea, cugetul şi pe aproapele meu, fie el chiar şi samaritean, ca pe mine însumi, ca să pot moşteni viaţa veşnică. Dacă se mai adaugă şi faptul că preotul şi levitul, din pildă, au trecut pe alături, atunci lecţia primită de învăţătorul Legii a fost că Isus Cristos este Singurul care poate să-i ofere moştenirea vieţii veşnice.
Pentru a avea o imagine şi mai completă a înţelesului pildei, atunci cuvintele: ,, Du-te de fă şi tu la fel” ne învaţă că după ce am beneficiat de bunătatea Samariteanului milostiv, noi la rândul nostru trebuie să fim buni samariteni, pentru recuperarea altora care sunt în starea în care am fost şi noi.
În concluzie:
Aşadar, interpretarea alegorică a acestei pilde, formulată de Augustin, cel puţin în elementele de bază, (fără a căuta interpretări pentru: untdelemn, vin, dobitoc, han, lei, hangiu) nu mi se pare chiar neîntemeiată în contextul biblic. Cel puţin pentru învăţătorul Legii, a fost foarte evident că Isus s-a identificat cu Samariteanul milostiv, că pe el l-a identificat cu cel căzut între tâlhari, că religiozitatea lui Israel, reprezentată prin preot şi levit, nu l-au putut ajuta cu nimic, că Isus Cristos este singura speranţă, că El este singurul care poate să-i transforme viaţa, în aşa fel încât să-l facă capabil de dragoste de Dumnezeu şi de oameni şi că după ce a beneficiat de vindecarea lui Isus, are şi el datoria de a-i ajuta pe alţii.
Nu ştim care a fost reacţia învăţătorului Legii la oferta lui Isus, însă ştim care este reacţia noastră la planul lui Cristos, de a zidi în noi un caracter, bazat pe iubire de Dumnezeu şi de oameni, compatibil cu natura vieţii veşnice.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/