Categorie: Predici scrise
,,După aceea Isus a ieşit afară, şi a văzut pe un vameş, numit Levi, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!” Vameşul a lăsat totul, s-a sculat, şi a mers după El. Levi I-a făcut un ospăţ mare la el în casă; şi o mulţime de vameşi şi de alţi oaspeţi şedeau la masă cu ei. Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau ucenicilor Lui: „Pentru ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii? Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.” (Lc.5:27-32)
Întâmplarea relatată în textul de mai sus, se petrece în perioada de început a lucrării Domnului Isus. La acea vreme, unul din scopurile Sale principale, a fost alegerea celor doisprezece apostoli. În timp ce propovăduia Evanghelia, vindeca bolnavi şi scotea demoni din îndrăciţi, preocuparea lui Isus era să-i identifice pe aceia care se învredniceau să-i devină urmaşi. Biblia nu ne vorbeşte despre cadrul în care au fost chemaţi toţi cei doisprezece apostoli, ci doar al câtorva dintre ei. Astfel, în Luca 5:1-10, avem chemarea lui Petru şi Andrei, Iacov şi Ioan. Acolo ni se descrie reacţia plină de smerenie şi de pocăinţă a lui Petru, în urma întâlnirii sale cu Mesia, cât şi consacrarea primilor ucenici în a merge după Mântuitorul. Pe lângă numele deja amintite, Ioan ne mai vorbeşte despre chemarea lui Filip şi Natanael, care după cercetătorii Scripturii ar fi Bartolomeu. În Luca 6: 12-16, lista celor doisprezece, este deja definitivată. În textul nostru, avem chemarea lui Levi, sau Matei vameşul, adică cel care a scris prima dintre cele patru Evanghelii. Pentru mai multă uşurinţă, în cele ce urmează, ne vom referi la acest ucenic al Domnului, pe numele de Matei. Deşi despre chemarea unora din cei doisprezece nu ştim nimic, episodul chemării lui Matei este redat de către trei din cei patru evanghelişti. Aceasta înseamnă că prin acest eveniment, Duhul Sfânt a vrut să ne comunice ceva foarte important. De fapt, importanţa chemării lui Matei, constă în faptul că Domnul Isus, a folosit această ocazie, spre a verbaliza câteva din criteriile după care El îi alege pe unii şi îi respinge pe alţii. Cu acest prilej s-au rostit memorabilele cuvinte: ,,Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.”
Aşadar un studiu biblic asupra chemării lui Matei, ne va oferi răspunsuri la întrebări precum: ,,Cum cheamă Isus pe oameni? sau: Cine se învredniceşte să fie ucenicul lui Isus? Termenul subliniat este perfect biblic, deoarece a fost folosit de Însuşi Mântuitorul: ,, Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.” (Mat.10:37-38)
Aşadar : Chemarea lui Matei sau cine poate fi ucenicul lui Isus.
Să începem cu contextul: Într-una din zile, Isus era într-o casă şi propovăduia Evanghelia. Se dăduse sfoara în ţară, că un nou rabin, care promitea a fi ceva în Israel, şi-a început activitatea, prin Galileia. Liderii religioşi din acea vreme, s-au autosesizat şi au hotărât că trebuie să vadă despre ce este vorba. Astfel că o impresionantă delegaţie, formată din farisei şi învăţători ai Legii, din toate satele Galileii, Iudeii şi din Ierusalim a venit să-L asculte. Isus a considerat că a sosit momentul potrivit să-şi decline, înaintea lor, identitatea. Şi cum cu teologii se vorbeşte altfel decât cu pescarii, s-a îndreptat către un slăbănog din mulţime şi i-a zis: ,,Iertate îţi sunt păcatele!” Gândirea biblică a învăţătorilor Legii a reacţionat imediat: ,,Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” (Lc.5:21) Afirmaţia aceasta este corectă, însă greşit a fost că s-au grăbit să dea verdictul: ,,Omul acesta huleşte!” Dar, oare nu-L aşteptau ei pe Mesia, care conform profeţiilor Vechiului Testament, va mântui pe poporul Său de păcatele sale? N-ar fi trebuit să facă cel puţin cât a făcut o samariteancă fără teologie, şi să se întrebe: ,,…nu cumva este acesta Cristosul?” Dar Domnul Isus, în bunătatea Sa, şi-a probat faptic afirmaţia pe care a făcut-o, oferindu-le dovada Mesianităţii Sale: ,,Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice: „Păcatele îţi Sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te, şi umblă?” Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: -,Ţie îţi poruncesc” a zis El slăbănogului „scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă” Şi numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu.” (Lc. 5: 22-25) La această demonstraţie divină de forţă, toţi ar fi trebuit să cadă cu faţa la pământ, să-L recunoască pe Isus ca Mesia, şi să ceară să le ierte şi lor păcatele. Gândiţi-vă, de exemplu, la reacţia pe care a avut-o Petru, după ce Isus a făcut alta din minunile Sale, pe Marea Galileii: ,,Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci Sunt un om păcătos.” Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul, şi au mers după El.” (Lc. 5:8-11) Dar învăţătorii lui Israel n-au vrut să facă aşa ceva. Problema lor nu era lipsa argumentelor, deoarece nimeni în Israel nu cunoştea Scriptura mai bine ca ei, ci necredinţa sau respingerea deliberată a lui Mesia. Ei şi-au exprimat această opţiune, încă de pe vremea lui Ioan Botezătorul: ,,dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.” (Lc.7:30)
Aşadar, suntem deja în măsură să oferim un prim răspuns la întrebarea: ,,Cine poate fi ucenicul lui Isus?”
1. Ucenic al lui Isus, poate fi doar cel ce crede în El, recunoscându-L ca Mesia, Mântuitorul său personal
Liderii religioşi ai lui Israel s-au descalificat singuri de la a fi ucenici ai lui Isus prin necredinţă, în timp ce Petru şi alţi simpli galileeni au beneficiat de acest har crezând în El. Argumentele pentru credinţă se oferă tuturor deopotrivă, însă alegerea de a crede sau nu este personală.
Dar cum rămâne cu Matei vameşul? Unde era el, în timp ce Domnul Isus, înfăptuia toate aceste lucrări minunate, în casă? De ce nu era şi el printre cei prezenţi.
Matei era la vamă. El nu se afla în casă, nu pentru că n-ar fi vrut să fie acolo, ci pentru că statutul său social, nu-i permitea accesul într-un asemenea mediu select. Vameşii erau evrei care s-au vândut romanilor, cu scopul de a stoarce de la confraţii lor, toate taxele şi impozitele impuse de către regimul de asuprire. Vameşii erau consideraţi trădători de ţară, antinaţionali, iar alături de prostituate, constituiau pătura cea mai de jos a societăţii, în Israel. Aceştia erau marginalizaţi, nepermiţându-li-se accesul în lumea bună, mai ales în prezenţa fariseilor şi învăţătorilor Legii. Chiar şi în textul nostru, aceştia au criticat aspru pe ucenici şi pe Isus, atunci când au intrat în casa lui Matei: ,, Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau ucenicilor Lui: „Pentru ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?” (Lc.5:30)
Un evreu se vindea romanilor, spre a fi vameş, din cel puţin două motive: dorinţa de îmbogăţire rapidă sau vreo dezamăgire provocată de propriul neam. Deşi Biblia nu afirmă explicit, eu m-aş întreba, oare pe Matei ce l-a împins la vamă? Am cel puţin două argumente să afirm că motivul său n-a fost dorinţa de îmbogăţire, ci o dezamăgire provocată de propriul său neam, probabil mascarada religioasă practicată de farisei şi cărturari. Primul argument este că, atunci când Isus i-a zis doar atât: ,,Vino după Mine!”, nimic nu l-a reţinut în urmă, ci a lăsat totul instantaneu şi fără nici o greutate, a fost gata de a-L urma pe Isus. La Matei nu găsim nimic din legăturile care-l înfăşurau pe tânărul bogat, deşi nici Matei nu putea fi sărac, din moment ce avea o casă suficient de spaţioasă, încât să poată găzdui la masă, pe lângă Isus cu cei doisprezece ucenici, o mulţime de vameşi şi de alţi oaspeţi, şi să-şi permită să ofere un ospăţ atât de mare. Al doilea argument este Evanghelia pe care Matei a scris-o. Evanghelia lui Matei se adresează tocmai confraţilor săi evrei. Scopul său în această carte este să demonstreze că Isus este Mesia, cel prezis de Moise şi de proroci. Expresia: ,,Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:” plus variante, se întâlneşte de peste patruzeci de ori la Matei. Tot Matei redă cele mai aspre şi dure cuvinte rostite de către Domnul Isus împotriva cărturarilor şi fariseilor. Pe lângă multe alte texte, capitolul 23 este în exclusivitate un capitol îndreptat împotriva făţărniciei acestora.
Aşadar, Matei dezamăgit şi neîmplinit, atât de religia falsă şi mincinoasă a celor din neamul său, cât şi de averile strânse la vamă, stătea şi aştepta un fel de tulburare a apelor. Auzise cu siguranţă despre Isus, şi despre lucrările Sale, dar statutul pe care-l avea în societate, nu-i permitea accesul în preajma Sa. Dar Domnul Isus, cunoscând toate aceste lucruri, cum a ieşit din casă, s-a îndreptat direct spre vamă, şi i-a zis lui Matei doar atât: ,,Vino după Mine!”
Aşadar putem să formulăm şi cel de-al doilea criteriu al alegerii la ucenicie:
2. Ucenic al lui Domnului poate fi doar cel care înţelege că nimic din lume nu poate să-l împlinească afară de Isus
Hotărârea de a-L urma pe Isus, vine doar în urma conştientizării faptului că nimic din această lume, nu este în măsură să împlinească foamea şi setea sufletească. Câtă vreme omul se consideră în regulă, Dumnezeu n-are ce-i face. De aceea Domnul Isus a răspuns criticilor fariseilor: ,,Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.” (Lc.5:31-32) Faptul acesta reiese şi mai clar din cuvintele pe care Domnul Isus le rosteşte imediat după aceste întâmplări: ,,Ferice de voi, care Sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră! Ferice de voi, care Sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde! Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii. Dar, vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea! Vai de voi, care Sunteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi! Vai de voi, care râdeţi acum, pentru că voi veţi plânge şi vă veţi tângui! Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii mincinoşi!” (Lc.6:20-26) Când inima omului este pregătită, trei cuvinte din partea Domnului sunt mai mult decât suficiente, însă când omul se simte bine cu ceea ce-i oferă lumea, toate dovezile şi argumentele sunt de prisos.
Pentru Matei, cuvintele: ,,Vino după Mine!” au reprezentat: readucerea lui la viaţă, lumină în întuneric, o nouă speranţă, o şansă nesperată. Doar aşa putem explica promptitudinea cu care a lăsat totul, pentru a merge după Isus, şi explozia de bucurie manifestată prin ospăţul pe care l-a dat.
Dar mai este ceva aici ce trebuie neapărat subliniat :
3. Ucenic al lui Isus poate să fie doar cel care este gata să lase totul, spre a-L urma pe Isus
Să ne fie clar un lucru: De la această dată înainte, Matei n-a mai fost vameş ci ucenic al Domnului. Vama a rămas în urmă pentru totdeauna, iar Matei nu s-a mai întors niciodată la ea. Isus a fost suficient de clar când a spus: ,,Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.” (Lc.9:62)
Isus a primit la Sine pe oricine, dar nimeni n-a mai rămas la fel după aceea. Fiecare a trebuit să renunţe la trecutul său şi să intre în şcoala Sa. Matei a părăsit vama, Maria Magdalena şi-a părăsit curviile, iar fariseul Pavel a părăsit neprihănirea personală. Pentru că în textul nostru am avut de a face cu farisei, să ascultăm cuvintele unuia dintre ei, care s-a pocăit: ,,…eu, care Sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Fil. 3: 5-9)
În concluzie:
Nimic pe lumea aceasta nu se compară cu Harul de a fi ucenic al lui Cristos. Chemarea la ucenicie este valabilă pentru toţi. Isus ne-a trimis să facem ucenici din toate neamurile. Însă în această şcoală este admis doar cel care crede în El, se dezleagă de lume şi este gata să-L urmeze numai pe Isus. Cine crede că poate fi şi cu Isus şi cu păcatul, şi cu Dumnezeu şi cu lumea se înşală singur. Ucenicia cere un preţ de plătit, însă partea frumoasă este că se merită!
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/