Categorie: Predici scrise
Vorbind despre rolul creştinului în lume, Biblia ne învaţă că cel mai important mandat, care ne-a fost încredinţat, este acela de a fi martori ai lui Cristos. Ultimele cuvinte auzite de către apostoli, din gura Domnului Isus, înainte de înălţarea Sa la cer, au fost acestea: ,,Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (Fap.1:8), fapt care s-a şi întâmplat. După pogorârea Duhului Sfânt: ,,Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.” (Fap.4:33)
Prin viaţa şi lucrarea creştinilor adevăraţi, mărturia despre Cristos s-a răspândit, mai întâi în Ierusalim, apoi în Samaria, în toată Iudeea şi până la marginile pământului, iar în felul acesta a ajuns şi până la noi. Ca ambasadori ai lui Cristos, astăzi noi suntem chemaţi să promovăm interesele Împărăţiei Sale, în această lume.
Însă una din ispitele celui rău, este să ne transforme din ambasadori ai lui Cristos, în diplomaţi ai nu ştiu cui, şi din creştini preocupaţi de mărturia lui Cristos, în oameni preocupaţi de imaginea personală în faţa lumii.
Construirea imaginii, îmbunătăţirea imaginii sau promovarea imaginii înaintea lumii, sunt preocupări foarte fregvent întâlnite, în vremurile noastre, în politică, în afaceri, în lumea V.I.P.-urilor, şi în mai toate sectoarele vieţii.
Se pare că ,,febra imaginii” i-a prins şi pe unii creştini, organizaţii sau instituţii creştine.
Iată câteva întrebări, legat de subiectul discuţiei noastre: Care ar trebui să fie principala noastră preocupare, mărturia sau imaginea? Ce ne învaţă Biblia în sensul acesta? Le putem avea pe amândouă? Nu cumva, preocuparea pentru mărturie s-ar putea să ne afecteze serios imaginea? Care a fost imaginea Domnului Isus, sau a lui Pavel, în timpul generaţiei lor? De ce au fost omorâţi martirii, din prea bună imagine? Sau altfel spus, preocuparea pentru imagine, nu cumva ne va compromite mărturia? Oare, pentru a fi pe placul oamenilor, nu cumva va trebui să cosmetizăm mărturia? De fapt, marea întrebare este aceasta: Mărturie sau imagine?
Pentru a răspunde la această întrebare, vă propun să medităm la următoarele aspecte:
1. Diferenţa dintre mărturie şi imagine.
2. Metodele folosite de cei preocupaţi de mărturie versus cei preocupaţi de imagine.
3. Un exemplu biblic. Un om preocupat de mărturie şi un om preocupat de imagine: Saul şi David
1. Diferenţa dintre mărturie şi imagine
În esenţă, preocuparea pentru mărturie este o acţiune altruistă, pe când preocuparea pentru imagine este o acţiune egoistă.
Preocuparea pentru mărturie îl are în centru pe Dumnezeu, despre care creştinul doreşte să mărturisească, iar preocuparea pentru imagine, îl are în centru pe om, ale cărui interese doreşte să le promoveze.
Umblarea după a fi mărturie, se naşte din dragoste pentru Dumnezeu şi din râvnă pentru Numele Său, pe când umblarea după construirea, îmbunătăţirea sau promovarea imaginii, se naşte din dragoste faţă de sine.
Pentru omul preocupat de mărturie Cristos este totul, dupăcum spunea Pavel: ,,Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Fil.1:21), pe când pentru omul preocupat de imagine, Cristos este doar un pretext, o trambulină pentru propulsarea eului.
Cel preocupat de mărturie Îl slujeşte pe Dumnezeu, asemenea lui Noe, chiar dacă nimeni din generaţia lui nu mai face aceasta, pe când cel preocupat de imagine, se declară slujitor al lui Dumnezeu doar dacă faptul acesta este la modă, şi îi aduce avantaje.
Omul preocupat de mărturie acţionează cu sinceritate, pe baza unor convingeri puternice, pe când omul preocupat de imagine acţionează cu prefăcătorie, din dorinţa de a impresiona.
Creştinul preocupat de mărturie este gata să se sacrifice chiar pe sine, dacă faptul acesta contribuie la înălţarea lui Dumnezeu, pe când ,,creştinul” preocupat de imagine este gata să-L sacrifice chiar pe Dumnezeu, dacă lucrul acesta contribuie la înălţarea eului.
Creştinul preocupat de mărturie, este adevăratul creştin credincios Domnului, care a murit faţă de sine şi care trăieşte pentru Cristos, pe când ,,creştinul” preocupat de imagine este un fariseu făţarnic, un lup îmbrăcat în piele de oaie, sau un drac prefăcut în înger de lumină.
Preocuparea pentru mărturie, se naşte din dorinţa de a fi plăcut lui Dumnezeu, pe când preocuparea pentru imagine se naşte din dorinţa de a fi pe placul oamenilor. A căuta să fi pe placul oamenilor este o ispită, iar Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează că: ,,…va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2Tim.4:3-4)
Aşadar preocuparea pentru mărturie şi preocuparea pentru imagine nu pot coexista, ci ele sunt în conflict, deoarece se bazează pe esenţe şi interese diferite.
Preocuparea noastră principală, trebuie să fie a deveni tot mai plăcuţi lui Dumnezeu, iar în ce priveşte imaginea şi percepţia noastră în lume, trebuie să lăsăm această problemă pe seama lui Dumnezeu. Dar să nu uităm avertismentele Sale: ,,Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu Sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.” (Ioan 15:18-21)
2. Metodele folosite de cei preocupaţi de mărturie, versus cei preocupaţi de imagine.
Regula este simplă, clară şi foarte logică: Cei care sunt preocupaţi de mărturie, pentru realizarea acesteia, folosesc metodele Celui Căruia doresc să-I fie plăcuţi, adică a lui Dumnezeu, pe când cei preocupaţi de imagine, pentru realizarea acesteia, folosesc metodele celor cărora doresc să le fie pe plac, adică ale oamenilor.
Iar noi ştim foarte clar care sunt metodele de lucru ale lui Dumnezeu şi care sunt metodele de lucru ale oamenilor. Metodele de lucru ale lui Dumnezeu sunt: adevărul, sinceritatea, dreptatea, dragostea, jertfa de sine, pocăinţa, smerenia, iertarea, etc… , pe când metodele de lucru ale oamenilor sunt: minciuna, făţărnicia, nedreptatea, ura, sacrificarea celor din jur, ascunderea păcatului, mândria, răzbunarea, etc.
Preocuparea unui creştin după mărturie sau după imagine poate fi identificată din metodele pe care le foloseşte.
Creştinul adevărat, preocupat de mărturie, trăieşte adevărul cu orice preţ şi proclamă adevărul, indiferent cât l-ar costa. El se poartă totdeauna faţă de cei din jur, cu sinceritate, fără gânduri, planuri şi scopuri ascunse. El este drept, cinstit înaintea oamenilor şi în acelaşi timp plin de dragoste faţă de ei, alegând jertfa de sine, spre binele lor, atunci când situaţia o cere. În caz de cădere în păcat, nimeni nu se pocăieşte mai sincer şi mai profund ca el. În cazul în care cineva păcătuieşte împotriva lui, nimeni nu iartă şi uită mai bine ca el.
Pe când ,,creştinul” preocupat de imagine, se minte pe el şi este gata oricând să-i mintă şi pe alţii, dacă aceasta îi aduce un plus de imagine. El cosmetizează şi răsuceşte adevărul, aşa încât să sune pe placul oamenilor. Făţărnicia este haina preferată pe care o poartă. El este genul de om ,,uns cu toate alifiile”, şi îşi pune măştile pe faţă, dupăcum o cere situaţia. Nedreptatea, ura şi trecerea peste cadavre, sunt tehnici de la care nu se dă niciodată înapoi, când îşi propune să ajungă în faţă. În caz de cădere în păcat, sau mai bine zis de trăire în păcat, el este expertul numărul unu în ascunderea păcatului, şi apoi în a poza în cel mai mare sfânt de pe faţa pământului. În cazul în care cineva îi greşeşte, ştie să pronunţe corect sentinţa, şi nu ratează nici o ocazie de răzbunare.
Aşadar, este foarte clar faptul că omul preocupat de mărturie şi omul preocupat de imagine provin din două lumi total diferite. Deşi în aparenţă ei se aseamănă foarte mult, şi pot avea numele trecute în acelaşi registru de membri, totuşi unul este copil al lui Dumnezeu pe când celălalt este un fiu al lui Satan.
3. Un exemplu biblic. Un om preocupat de mărturie şi un om preocupat de imagine: Saul şi David
Iată doi împăraţi ai lui Israel, asemănători din câteva puncte de vedere dar total diferiţi în altele.
Amândoi au fost aleşi de către Dumnezeu într-un mod special, amândoi au fost războinici viteji, amândoi au avut un început bun, amândoi au păcătuit înaintea lui Dumnezeu într-un mod foarte grav şi amândoi au trăit în aceeaşi perioadă istorică.
Însă cea mai mare diferenţă dintre ei a constat în faptul că David a fost preocupat de mărturie pe când Saul a fost preocupat de imagine.
Să urmărim câteva aspecte din viaţa lor care marchează această diferenţă:
David, copilul cu păr bălai şi cu faţa frumoasă, din gelozie pentru Numele Domnului, hulit de către Goliat, îndignat de mărturia compromisă, şi-a pus viaţa în joc spre a-l omorâ pe acest uriaş, în timp ce Saul cu toţi vitejii săi tremurau de frică, în valea Terebinţilor. În acest timp împăratul Saul face o ofertă foarte generoasă celui care ar reuşi să-l doboare pe Goliat, ofertă despre care se discuta peste tot şi la care ar fi râvnit orice soldat din armata sa: ,,Fiecarea zicea: „Aţi văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umplea de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiică-sa, şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.” (1Sam.17:25) Însă din modul în care, mai târziu, Saul a căutat să-şi împlinească această ofertă faţă de David, ne dăm seama că ea a fost făcută doar pentru imagine. Scopul lui Saul era doar ca toată lumea să spună cât de mărinimos este împăratul lor, şi toţi să vorbească despre generozitatea lui.
Însă preocuparea lui David pentru mărturia Domnului, a dat naştere la una din cele mai mari fapte de vitejie ale lui David: şi anume omorârea lui Goliat. Această faptă a lui David, a generat un fel de refren, care a început să fie cântat printre femei, şi care a stârnit invidia, ura şi dorinţa de răzbunare a orgoliului rănit al lui Saul: ,,Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii.” Acest refren a constituit pentru împăratul Saul, o lovitură atât de puternică de imagine, încât i-a afectat tot restul vieţii. Din acel moment, David a devenit pentru Saul inamicul numărul unu, şi omul care trebuia eliminat cu orice preţ. Însă tot imaginea publică l-a împiedecat, cel puţin în primul moment, să ridice mâna, în mod direct, împotriva lui. Iată calculele făcute de către Saul în mintea lui: ,,Saul i-a zis lui David: ,,Iată, îţi voi da de nevastă pe fiică-mea cea mai mare Merab: numai să-mi slujeşti cu vitejie, şi să porţi războaiele Domnului.” Dar Saul îşi zicea: ,,Nu vreau să-mi pun mâna… mea pe el, ci mâna Filistenilor să fie asupra lui”…. Saul a zis: ,,Aşa să vorbiţi lui David: Împăratul nu cere nici o zestre; ci doreşte o sută de prepuţuri de ale Filistenilor, ca să-şi răzbune pe vrăjmaşii lui.” Saul avea de gând… să facă pe David să cadă în mâinile Filistenilor.” (1Sam.18:17,25) Însă când Saul a înţeles că Domnul era cu David, a renunţat chiar şi la imaginea sa publică şi a început să lupte pe faţă împotriva lui David.
Însă diferenţa dintre David şi Saul se vede cel mai clar atunci când au păcătuit. Atât David cât şi Saul au păcătuit foarte grav înaintea lui Dumnezeu: David a curvit şi a căutat să-şi ascundă păcatul printr-o crimă, iar Saul a călcat în picioare porunca Domnului. Reacţia pe care au avut-o fiecare dintre ei, atunci când au fost confruntaţi, de către omul lui Dumnezeu, cu păcatul lor, demonstrează că unul era preocupat de mărturie, iar celălalt de imagine: prin urmare unul a fost iertat iar celălalt lepădat.
David când a fost confruntat, de către prorocul Natan, cu păcatul său, s-a pocăit sincer înaintea Domnului, acceptând pedeapsa pentru păcat, şi lăsând scris ca să ştie toată lumea, despre păcatul cât şi despre pocăinţa lui David: ,,Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în Hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta. Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, deci, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine. Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta. Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu Sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului! Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.” (Ps.51)
Saul, însă când a fost confruntat, de către judecătorul Samuel, cu păcatul său, a căutat să se dezvinovăţească, şi a urmărit să-şi salveze imaginea înaintea poporului: ,,Samuel a zis: ,,Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?” Saul a răspuns: ,,Le-au adus de la Amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelate, le-am nimicit cu desăvârşire.” Samuel i-a zis lui Saul: ,,Stai, şi-ţi voi spune ce mi-a zis Domnul astănoapte.” Şi Saul i-a zis: ,,Vorbeşte.” Samuel a zis: ,,Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? Domnul te trimisese, zicând: ,,Du-te, şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe Amaleciţi; războieşte-te cu ei până îi vei nimici.” Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii, şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?” Saul a răspuns lui Samuel: ,,Am ascultat glasul Domnului, şi m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvârşire pe Amaleciţi; dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pîrgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal.” Samuel a zis: ,,Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.” Atunci Saul i-a zis lui Samuel: ,,Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul. Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.” Samuel i-a zis lui Saul: ,,Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel.” Şi pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, şi s-a rupt. Samuel i-a zis: ,,Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta, şi o dă altuia mai bun decât tine. Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.” Saul a zis iarăşi: ,,Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu, şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” (1Sam. 15:14-30) Se pare că până în ultimul moment, pe Saul nu l-a preocupat problema mărturiei compromise prin neascultare, ci problema imaginii ştirbite în faţa poporului. Chiar şi în acele momente cruciale, când se pecetluia soarta lui veşnică, Saul i-a rupt haina lui Samuel, spre a-l sili să-l cinstească în faţa poporului.
Iată motivele pentru care David a fost numit ,,om cu inima după inima lui Dumnezeu”, iar Saul a fost lepădat.
În concluzie:
Mărturie sau imagine? Care din aceste două reprezintă preocuparea de bază a vieţii tale? Cui vrei să-i fi plăcut, lui Dumnezeu sau oamenilor? Pavel spunea că noi: ,,căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima.” (1Tes.2:4) Avertismentul Cuvântului lui Dumnezeu este foarte clar: ,,Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” (Iacov 4:4) Fiecare caută să fie plăcut stăpânului căruia îi slujeşte. Cel care îi slujeşte lui Dumnezeu, va căuta să-i fie plăcut Lui, adică va fi preocupat de mărturie, iar cel care îi slujeşte diavolului, va căuta să-i fie plăcut lui, adică va fi preocupat de imaginea sa înaintea lumii, iar Scriptura afirmă foarte clar că nu putem sluji la doi stăpâni. Tu pe cine slujeşti?
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/