Categorie: Predici scrise
Divorţul este un subiect, care de-a lungul timpului a stârnit numeroase controverse, şi faţă de care teologii şi liderii spirituali, s-au poziţionat, de la variantele cele mai restrictive până la cele mai permisive.
Omul lui Dumnezeu, care doreşte să prindă cât mai precis gândirea, planurile şi felul de a fi al lui Dumnezeu, trebuie să se apropie cu foarte multă prudenţă şi precauţie de un subiect ca acesta.
Dificultatea predicării despre divorţ constă în faptul că impune a oferi nişte răspunsuri satisfăcătoare la probleme foarte serioase, legat de cartea de despărţire a lui Moise, legat de anumite versete în care chiar Domnul Isus pare să permită divorţul, în anumite situaţii.
Pentru a răspunde la aceste întrebări, şi pentru a prinde cât mai precis gândirea lui Dumnezeu, cu privire la acest subiect, vă propun să urmărim în Scriptură, trei aspecte:
1. Învăţătura lui Moise despre divorţ.
2. Învăţătura cărturarilor şi fariseilor despre divorţ.
3. Învăţătura Domnului Isus despre divorţ.
1. Învăţătura lui Moise despre divorţ.
,,Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. Ea să iasă de la el, să plece, şi va putea să se mărite după un alt bărbat. Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărţire, şi după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă care a luat-o de nevastă, moare, atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urîciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău.” (Deut.24:1-4)
Dacă vom citi acest text, aşa cum ne-a învăţat Domnul Isus, din punct de vedere al spiritului Legii nu din punct de vedere al literei ei, atunci vom descoperi faptul că legea divorţului urmărea trei scopuri:
În primul rând, legea divorţului urmărea limitarea drastică a păcatului. În rândul popoarelor din antichitate, legile morale erau atât de permisive, încât orice bărbat putea să-şi alunge nevasta de acasă, pentru orice motiv, şi să se căsătorească cu alta.
Legea lui Moise n-a adăugat noi motive pentru divorţ, ci a realizeazat o limitare drastică a celor deja existente. Bărbatului nu i se permitea să divorţeze de soţia lui pentru orice pricină, ci doar atunci când descoperea în ea vreo deficienţă morală sau fizică deosebită, care putea fi probată cu martori.
Legea lui Moise a exclus toate motivele ridicole, superficiale şi nedrepte pentru divorţ, realizând o reducere şi restrângere foarte drastică a acestui flagel al familiei.
Aşadar Legea lui Moise despre divorţ, n-a fost una permisivă ci una restrictivă.
În al doilea rând, legea divorţului urmărea protejarea femeii. În lumea antică, statutul femeii în societate nu era atât de privelegiat ca astăzi. Nimic nu putea fi mai lipsit de apărare, ca o femeie văduvă sau părăsită de către bărbatul ei. Existau popoare care, atunci când murea un bărbat, îi omorau şi nevasta, pentru că nimeni nu considera că aceasta mai avea pentru ce să trăiască singură.
În Israel, o femeie alungată din casa bărbatului ei avea una din următoarele trei posibilităţi: Să fie ucisă cu pietre, pe baza motivelor incriminatoare invocate de bărbatul ei, de multe ori, pe baza unor martori mincinoşi, …să ajungă cerşetoare, datorită faptului că sistemul social nu-i permitea să se întreţină singură,… sau să se prostitueze.
Când Legea lui Moise cerea bărbatului să dea femeii o carte de despărţire, ea avea în vedere protejarea femeii, nicidecum distrugerea ei. Cartea de despărţire era actul ei de nevinovăţie, garanţia protecţiei sociale şi o rază de speranţă pentru viitor.
Aşadar Legea lui Moise nu era una distructivă ci protectivă.
În al treilea rând, legea divorţului proteja sanctitatea familiei. În lumea antică, acelaş cuplu putea să se căsătorească şi să divorţeze, fără nici o problemă, de mai multe ori la rând. Când Legea lui Moise spunea că bărbatul care dă femeii o carte de despărţire, nu se mai poate recăsători cu ea, ea de fapt apăra sanctitatea familiei. Ea afirma că în căsătorie nu poţi să intri şi să ieşi aşa cum îţi vine la socoteală, deoarece căsătoria nu este o joacă de copii. Înaintea lui Dumnezeu, căsătoria este un lucru serios şi prin urmare trebuie abordată ca atare.
Aşadar Legea lui Moise nu profanează familia ci protejează sanctitatea ei.
Ca şi o concluzie preliminară:
Dupăcum Domnul Isus ne-a spus, standardul lui Dumnezeu cu privire la familie, nu îl avem în Legea lui Moise ci la creaţie.
Legea lui Moise şi cartea de despărţire, se adresează omului într-un context în care păcatul era la culme, o coborâre a lui Dumnezeu în mocirla păcatelor noastre, spre a ne scoate de acolo. Legea lui Moise nu reprezintă o rezolvare completă a problemei familiei, ci doar o etapă, în limitarea răului şi păcatului, un pas spre mai bine, către atingerea standardului divin.
Rezolvarea completă a problemei familiei este realizată de către Domnul Isus. El a împlinit Legea şi prorocii, ducând până la capăt reforma familiei începută, de către Dumnezeu, prin Moise.
Să mai subliniem încă un aspect foarte important, asupra căruia vom mai reveni în cadrul acestui mesaj: Statistic este demonstrat faptul că bărbatul are o predispoziţie spre infidelitate, mai mare decât femeia. Însă cu toate acestea, în Legea lui Moise, nu găsim scris nimic despre o carte de despărţire pe care să o acorde femeia către bărbatul infidel. De fapt femeia nici nu îşi dorea aşa ceva, şi nici statutul ei social nu-i permitea să emită asemenea pretenţii. Acest fapt este o dovadă în plus a faptului că scopul lui Dumnezeu n-a fost despărţirea familiei ci protejarea ei.
2. Învăţătura cărturarilor şi fariseilor despre divorţ.
Cărturarii şi fariseii afirmau că Legea lui Moise poruncea omului să îşi lase nevasta, în anumite condiţii. Ei considerau că este chiar păcat să nu divorţezi atunci când nevasta intră sub culpă. Ce nu le era lor foarte clar, erau motivele pentru care aveau obligaţia să divorţeze. Părerile rabinilor variau de la motivele cele mai puerile, cum ar fi afumatul mâncării, până la cele mai serioase, cum ar fi curvia, iar când L-au abordat pe Domnul Isus pe această temă, doreau să afle, El de partea cui se situează.
O astfel de interpretare a Legii era cel mai bun pretext cât şi paravan pentru curvie. În spatele unei asemenea legi, puteai foarte bine să-ţi satisfaci toate poftele cărnii şi în acelaşi timp să rămâi şi neprihănit. O religie mai atractivă ca aceasta, nici că s-ar fi putut inventa.
Observaţi vă rog diferenţa de abordare între învăţătura lui Moise şi cea a fariseilor, despre divorţ. Legea lui Moise urmărea limitarea răului deja existent şi recuperarea a ceea ce se mai putea, dintr-o familie distrusă de diavolul prin păcat, pe când cărturarii şi fariseii foloseau Legea cărţii de despărţire, ca pe o legitimitate pentru trăirea în păcat, ori Dumnezeu nu ne dă nici o portiţă, pentru continuarea în păcat, ci doar pentru ieşirea de acolo.
Lucrurile stăteau la fel cum este astăzi cu doctrina Harului. Frumuseţea Harului lui Dumnezeu constă în faptul că, un om nu poate fi atât de căzut, în păcatele sale, încât Dumnezeu să nu-L poată reabilita, dacă acesta se pocăieşte. Însă mulţi oameni transformă Harul lui Dumnezeu în desfrânare, folosindu-L ca pe un paravan pentru păcat, ori Harul lui Dumnezeu nu este o şansă pentru rămânerea în păcat, ci una pentru ieşirea de acolo.
3. Învăţătura Domnului Isus despre divorţ.
Domnul Isus subliniază sanctitatea familiei. Când a fost abordat în legătură cu cartea de despărţire, Domnul Isus a definit familia, în termenii în care a conceput-o Dumnezeu de la început: ,,Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa.” (Mat.19:8) Bărbatul şi femeia au fost creaţi de către Dumnezeu cu scopul de a alcătui un singur trup, pentru toată viaţa lor pământească, nu doar pentru o anumită perioadă de timp. Prin căsătorie, Dumnezeu realizează între cei doi o legătură indisolubilă, ceva ce omul nu are voie să despartă. Conform Domnului Isus, căsătoria este definită în Genesa, şi spre aceasta trebuie să ţintim. Deci Domnul Isus este împotriva divorţului.
Domnul Isus foloseşte totuşi o expresie care complică situaţia, şi asupra căreia trebuie să mai medităm puţin. Această expresie este:,,afară de pricină de curvie”. Se pare, (repet se pare) că Domnul Isus admite totuşi o portiţă pentru divorţ. Întâlnim această expresie în Matei 19:9 şi Matei 5:32.
Vom porni în dezbaterea problemei de la versetele din predica de pe munte, unde Domnul Isus oferă interpretarea Sa personală asupra unor chestiuni din Legea lui Moise, iar pentru a le înţelege în mod corect, le vom interpreta în contextul întregei predici de pe munte: ,,Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărţire.” Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.” (Mat.5:27-32)
Pentru început este necesar să ne familiarizăm puţin cu termenii: curvie şi preacurvie. (în limba greacă porneia şi moihatai). De obicei, curvia este asociată cu relaţiile sexuale de dinainte de căsătorie iar preacurvia este asociată cu relaţiile sexuale nelegitime de după căsătorie. O astfel de delimitare este bună până la un punct, dar uneori poate să ne încurce, cum este şi în cazul de faţă. În limba greacă, cuvântul ,,curvie sau porneia” este un termen foarte general, care denotă orice fel de relaţii sexuale neligitime, fie înainte de căsătorie, fie după aceasta, iar cuvântul ,,preacurvie sau moihatai” este un termen mai specific şi priveşte spre relaţiile sexuale nelegitime, doar prin prisma încălcării legământului de căsătorie. Cu alte cuvinte, curvia include şi preacurvia, sau dacă vreţi, preacurvia este o formă de curvie. Termenul cel mai general care desemnează păcatele cărnii este ,,curvia sau porneia”, iar formele pe care aceasta le poate lua sunt: ,,preacurvia sau moihatai”, ,,necurăţia sau akatharsia”, etc.
Interpretând porunca a şaptea din decalog, Domnul Isus a afirmat că de păcatul preacurviei se face vinovat nu doar cel care trăieşte în relaţii sexuale nelegitime, ci chiar şi cel care a poftit în inima lui, trupul nevestei aproapelui său, iar problema aceasta este atât de serioasă încât este de preferat să-ţi scoţi ochiul sau să-ţi tai mâna, decât să ajungi în iad. Prin urmare, puritatea morală a relaţiilor de căsătorie, trebuie să ajungă până la nivelul privirii, gândirii, simţirii şi a dorinţelor.
După ce Domnul Isus ridică, cu foarte multă fermitate, ştacheta morală foarte sus, punând semnul egalităţii între preacurvia în fapt şi preacurvia din privire, se ocupă şi de problema divorţului, unde rosteşte expresia care ne preocupă: ,,S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărţire.” Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.” (Mat.5:31-32)
Marea întrebare este, ce a vrut să spună Domnul Isus prin expresia: ,,afară de pricină de curvie”. Cei care definesc termenul ,,curvie” prin telaţiile sexuale înainte de căsătorie, afirmă că singurul temei pentru divorţ este: dacă fata n-a fost găsită fecioară. Iată că încă odată bărbatul scapă ,,basma curată”, apropo de faptul că cartea de despărţire dădea drepturi numai bărbatului, care statistic are o predispoziţie mai mare spre infidelitate. Dar chiar şi aşa interpretând textul, înseamnă că problema cu divorţul şi căsătoria, ar trebui să se limpezească în noaptea nunţii, şi că de a doua zi după nuntă, nu ar mai trebui să se aducă niciodată în discuţie problema divorţului. Deci nu există nici un temei ulterior pentru divorţ, nici măcar dacă partenerii sunt infideli unul celuilalt. Singura soluţie biblică pe care o au cei doi la dispoziţie este pocăinţa şi iertarea. Personal, nu văd nimic în neregulă cu o astfel de interpretare.
Însă aş vrea să privim problema cu mai multă profunzime, în contextul predicii de pe munte. Aş dori să interpretăm expresia: ,,afară de pricină de curvie” dintr-o altă perspectivă: Nu credeţi că ar exista vreo legătură între această expresie şi versetele 27 şi 28?: ,,Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” Când Domnul Isus a afirmat că, curvia este singurul temei pentru divorţ, la ce s-a referit? Prin definirea termenilor, am văzut deja că curvia include şi preacurvia, iar Domnul Isus a afirmat că preacurvia include chiar şi privirea pătimaşă asupra trupului nevestei altuia. Oare este greşit să afirmăm că expresia,, afară de pricină de curvie” implică chiar şi curvia cu privirea? Este oare curvia cu privirea un temei pentru divorţ?
Dar, apropo, de faptul că, cartea de despărţire îndreptăţea totdeauna bărbatul să divorţeze: Cartea de despărţire, chestia cu fecioara sau ne-fecioara, toate incriminau femeia şi confereau bărbatului dreptul la divorţ. Se pare că Domnul Isus procedează exact invers. Mesajul lui nu mai este îndreptat împotriva femeilor ci împotriva bărbaţilor, şi acesta este următorul: ,,Vreţi să divorţaţi, foarte bine. Hai să lămurim odată pentru totdeauna, cine este îndreptăţit să divorţeze. Cine şi cui trebuie să-i acorde cartea de despărţire? Atenţie, comanda la mine! De fiecare dată când aţi privit cu poftă spre trupul altor femei, soţiile voastre ar fi avut dreptul să vă părăsească, iar voi ar fi trebuit să vă debarasaţi de un ochi, o mână sau de un picior din trup. Mai doreşte cineva să discutăm despre divorţ? Mai are cineva vreo nelămurire?”
Asta înseamnă să interpretezi Legea din punct de vedere al spiritului, nu din punct de vedere al literei. Litera Legii spune: ,,Celălalt m-a înşelat, deci am dreptul să divorţez de el.” Spiritul Legii spune: ,,De fiecare dată când am privit cu poftă spre soţia aproapelui meu, soţia mea ar fi avut dreptul să se despartă de mine. Dacă totuşi nu sunt singur, dacă totuşi am o soţie care mă iubeşte, mă îngrijeşte şi mă respectă, este numai Harul lui Dumnezeu. Dar mai mult decât atât, Dumnezeu defineşte păcatul drept curvie spirituală. De fiecare dată când am păcătuit, Dumnezeu ar fi avut dreptul să mă pedepsească şi să mă abandoneze. Dacă încă bunătăţile Domnului se înoiesc faţă de mine în fiecare dimineaţă, este doar măreţia Harului Său.”
Noi putem interpreta Legea lui Dumnezeu, fie din punct de vedere al literei, divorţând de partenerul infidel, fie din punct de vedere al spiritului, iertând pe cel care a păcătuit, dupăcum şi noi am fost iertaţi. Dar să nu uităm un lucru de căpătâi: Tot în predica de pe munte, Domnul Isus ne mai spune ceva foarte important: ,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” (Mat.7:1-2) Aceste versete afirmă că, noi decidem cu ce judecată vom fi judecaţi. Dumnezeu ne va judeca după aceleaşi criterii după care îi judecăm noi pe cei care ne greşesc. În cazul nostru: Dacă alegem portiţa divorţului, faţă de partenerul infidel, să ne aşteptăm ca la primul nostru păcat şi Dumnezeu să divorţeze de noi. În schimb, dacă alegem calea iertării şi împăcării, atunci ne putem aştepta ca şi Dumnezeu să ne ierte atunci când păcătuim. De aceea, Domnul Isus ne îndeamnă, ca înainte de a-i judeca pe alţii, să ne judecăm foarte bine pe noi înşine: ,,De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” şi, când colo, tu ai o bîrnă într-al tău?… Făţarnicule, scoate întâi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Mat.7:3-5)
În concluzie:
Cei care se consideră suficient de desăvârşiţi, în lumina versetelor cu ochiul, mâna, paiul şi cu bârna, şi care cred că în urma judecăţii drepte a lui Dumnezeu, vor rămâne în picioare, au dreptul să divorţeze atunci când partenerul de viaţă este infidel.
În schimb, pentru cei care doresc să beneficieze de Harul şi de iertarea lui Dumnezeu, nu există nici un temei biblic pentru divorţ, nici măcar necredincioşia în căsătorie. Cei care doresc să beneficieze din partea lui Dumnezeu de o judecată bazată pe milă, îndurare şi iertare, trebuie să acorde milă, îndurare şi iertare, chiar şi partenerului infidel.
Nu pot încheia acest mesaj până nu adresez un cuvânt şi celor care deja au fost târâţi de către diavolul printr-un divorţ. Divorţul nu este păcatul care nu se iartă. Nepocăinţa este păcatul care nu se iartă. Domnul Isus a acordat iertare şi mântuire chiar şi femeii samaritence, care avusese cinci bărbaţi, şi nici măcar al şaselea cu care trăia, nu era bărbatul ei legal. Prostituatele au fost o categorie socială de care Domnul Isus s-a ocupat în mod special. Vestea bună este că, sângele lui Isus Cristos poate să spele chiar şi păcatul divorţului.
Este adevătat că cei care au trecut printr-un divorţ, nu se mai pot implica în anumite slujbe, în biserică, cum ar fi: predicarea sau păstorirea, la fel cum cineva care şi-a pierdut degetele nu mai poate fi pianist, însă aceştia se pot implica cu succes, în alte lucrări spirituale cum ar fi consilierea familiilor divorţate.
Harul Domnului îi include chiar şi pe cei care au trecut printr-un divorţ, oferindu-le şansa mântuirii dacă se pocăiesc, însă îi exclude pe cei care folosesc divorţul ca pe o portiţă de evadare spre păcat.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/