Categorie: Predici scrise
,,Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
și ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie,
așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.
El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit 2: 11-14)
Tocmai am sărbătorit arătarea harului lui Dumnezeu pentru noi, la cruce, în lucrarea mântuitoare a Domnului Isus.
Dacă obținerea harului lui Dumnezeu nu ne-a costat nimic, asta nu înseamnă că el este ieftin. Practic, pentru mântuirea noastră s-a plătit cel mai mare preț, cunoscut vreodată, în toatâ istoria universului, văzut și nevăzut: sângele singurului Fiu al lui Dumnezeu. ,,căci știţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deșert de vieţuire pe care-l moșteniserăţi de la părinţii voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” (1Petru 1:18-19)
Pornind de la această realitate, se ridică niște întrebări la care trebuie să găsim un răspuns: Cum ar trebui să ne trăim viața, în consecința faptului că harul costisitor al lui Dumnezeu a fost arătat? Ce atitudini ar trebui să avem, având în vedere imensul preț plătit, pentru răscumpărarea sufletelor noastre? La ce fel de viață ne motivează harul lui Dumnezeu?
Probabil că fiecare dintre noi am auzit sau am întâlnit anumiți ,,pretinși” creștini, zicând sau gândind ceva de felul următor: ,,Dacă tot este har, de ce să ne mai frământăm atât de mult cu problema sfințirii? De ce să ne tot învinovățim din pricina păcatelor pe care le săvârșim? Domnul ne iartă căci harul Lui a fost arătat. Important e să fim sănătoși, prosperi și bine plasați din punct de vedere social, căci la urma urmei, acesta este tot harul Domnului. Cât despre a face fapte bune… să nu ne întoarcem din nou la legalism.”
Cei care au atitudini asemănătoare cu acestea, sub pretextul harului arătat al lui Dumnezeu, se încadrează în categoria celor descriși în Iuda 1:4: ,,Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.”
Iată trei semne clare după care pot fi identificați, cu ușurință, oamenii care transformă, în desfrânare, harul lui Dumnezeu:
1.Tratează sfințenia cu superficialitate sau o consideră chiar opțională.
2.Sunt adepți ai unei forme de ,,evanghelie a prosperității”.
3.Definesc umblarea în fapte bune, drept legalism. Prin urmare: sfidează orice formă de autoritate, care le-ar putea cere o anumită formă de ascultare sau de supunere. (Vezi Iuda 10-16)
Dar să revenim la întrebarea de bază: Care este modul biblic sau corect de a ne trăi viața, ca urmare a faptului că harul lui Dumnezeu a fost arătat?
Textul citat, ne spune că harul însuși ne învață cum trebuie să trâim.
În cele ce urmează, aș dori să privim, în textul biblic, și să descoperim: Cum ne învață harul să trăim?
1. Harul lui Dumnezeu ne învață să trăim în sfințenie.
,,și ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie,” (v12)
Versetul citat, prezintă acțiunea sfințirii pe două planuri: În primul rând, sfințirea presupune a o rupe cu un anume fel de viață, iar în al doilea rând, a adopta un alt fel de viață. Să le luăm pe rând:
,,S-O RUPEM CU PĂGÂNĂTATEA ȘI CU POFTELE LUMEȘTI”
Termenul ,,a o rupe” desemnează o acțiune fermă, categorică și decisivă. Sfințirea presupune o delimitare clară față de păcat. Ea exclude orice formă de cochetare sau de negociere cu acesta.
Versetul biblic folosește doi termeni pentru a descrie concret lucrurile de care trebuie să ne delimităm: păgânătatea și poftele lumești.
Păgânătatea reprezintă dușmanul care ne atacă din exterior. Ea cuprinde întreg sistemul de valori ai unei lumi fără de Dumnezeu. Păgânătatea este chipul veacului lumii acesteia, la care Pavel ne spune să nu ne conformăm. (Romani 12:2)
Poftele lumești reprezintă dușmanul care ne atacă din interior. Atâta vreme cât încă trăim în trup, poftele sunt un potențial pericol permanent. Ruperea se realizează prin răstignirea fermă a firii pământești.
,,SĂ TRĂIM ÎN VEACUL DE ACUM CU CUMPĂTARE, DREPTATE ȘI EVLAVIE”
Dacă sub aspectul ,,negării”, o viață sfântă este o viață ruptă de păgânism și poftele firii, sub aspectul ,,afirmării”, o viață sfântă este o viață trăită cu cumpătare, dreptate și evlavie.
Cumpătarea descrie o viață echilibrată: fără excese și fără extreme. De foarte multe ori păcatul rezultă din exagerări sau din răsturnări ale valorilor și priorităților. Biblia ne învață să fim cumpătați în: vorbire, mâncare, îmbrăcăminte, muncă, somn, etc.
Dreptatea descrie o viață trăită după adevăr: fără minciună și fără orice fel de înșelăciune. A trăi cu dreptate presupune: a-ți câștiga existența prin mijloace cinstite, a nu nedreptăți pe nimeni, a nu fi părtinitor.
Evlavia descrie o viață trâită în frica de Domnul.
De dragul sistematizării am putea spune că: cumpătarea reglementează relația cu sinele. Dreptatea reglementează relația cu semenii iar evlavia reglementează relația cu Dumnezeu. La urma urmei, trăirea în sfințenie implică trăirea în relații biblice cu: sine, cu Dumnezeu și cu semenii.
Cât de serios tratăm rolul de pedagog al Harului lui Dumnezeu, care ne învață să trăim o viață de sfințenie? Cât de fermă și de categorică este acțiunea noastră de a o rupe cu păgânătatea și cu poftele lumești? În ce măsură încă ne mai conformăm unei lumi ale cărei valori principale sunt: banii, distracția, confortul și puterea? În ce măsură încă suntem dominați de pofte sexuale, dorințe materialiste sau sete de răzbunare? Harul ne învață să ne pocăim de toate acestea și să ne deprindem cu o viață echilibrată, dreaptă și cu frică de Dumnezeu.
De câtă cumpătare dăm dovadă când mergem la cumpărături, când participăm la o sărbătoare unde ni se pune în față o masă copioasă, sau când suntem ispitiți să ne luăm trei locuri de muncă, spre a dobândi cât mai rapid confortul la care visăm?
Cât prețuiește pentru noi dreptatea, atunci când o minciună, un fals sau o mică înșelăciune, ne-ar aduce bani în plus în bugetul familiei? Câte au fost situațiile în care am încercat chiar să ne justificăm nedreptatea, folosind tot felul de argumente, uneori chiar din biblie?
Cu câtă evlavie ne apropiem de Dumnezeu? Modul nostru de a ne închina, reflectă măreția Celui pe care Îl venerăm? Avem conștiența atotprezenței lui Dumnezeu chiar și atunci când nu ne vede nimeni?
Iată câteva întrebări aplicative la care trebuie să răspundem fiecare dintre noi, sub cercetarea Duhului Sfânt.
2. Harul lui Dumnezeu ne învață să trăim în așteptarea revenirii Domnului Isus.
,,așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.” (v13)
La acest punct, textul biblic face referire la scopul principal pentru care trăim, și care ar trebui să fie, așteptarea revenirii Domnului Isus.
Analizându-ne acțiunile, prioritățile, valorile și pasiunile, să încercăm să răspundem la întrebarea: Care este scopul principal pentru care trăim? Este acesta așteptarea revenirii lui Cristos?
Dacă Dumnezeu a mai adăugat o zi la viața noastră, El a făcut lucrul acesta, nu ca să ne mai îmbogățim puțin, nici ca să ne cățărăm cu o treaptă mai sus pe scara socială, ci ca să ne pregătim mai bine pentru venirea Domnului. Însă dacă scopul nostru principal, al zilei de azi, a fost diferit de cel al lui Dumnezeu, înseamnă că am trăit degeaba.
Oare câte din zilele pe care ni le-a dat Dumnezeu, le-am risipit fără nici un folos? Oare câți dintre cei care ne numim creștini trăim în zadar?
Iată alte câteva întrebări la care trebuie să răspundem cu cea mai mare seriozitate.
3. Harul lui Dumnezeu ne învață să trăim cu pasiunea de a face fapte bune.
,,El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (v14)
Unele traduceri moderne ale Noului Testament, înlocuiesc expresia, mai arhaică: ,,plin de râvnă pentru fapte bune” cu unele mai moderne: ,,plin de pasiune pentru fapte bune”, ,,dornic să facă fapte bune” sau ,,zelos pentru fapte bune”.
A fi plin de râvnă pentru fapte bune, nu înseamnă deloc, să ne hotărâm să facem și noi ceva pentru Domnul, doar după ce biserica trage de noi luni de zile.
Vă rog să observați faptul că Dumnezeu ne-a răscumpărat și ne-a curățat de păcat ca să fim ai Lui. Asta înseamnă că El dorește să dispună de viața noastră, în calitate de Stăpân. Asta presupune că noi trebuie să fim totdeauna: disponibili, determinați și grabnici la a împlini voia Sa.
Oare suntem noi preocupați, în fiecare zi, în a descoperi ce așteaptă Dumnezeu de la noi? Ne începem fiecare zi din viață rugându-L pe Dumnezeu să ne descopere, cu ce ar vrea El să ne umplem timpul?
Avem ochii deschiși în a vedea nevoile cu care se confruntă cei din jur?
Cât ne este de natural să observăm fața tristă a unui frate copleșit de un anumit necaz? Cu câtă ușurință percepem nevoia sufletească a unei persoane cu care intrăm în dialog?
Odată descoperită o anumită nevoie, suntem noi plini de zel în a o împlini? Cât de ușor empatizăm cu cei aflați în suferință? De cât timp au nevoie: păstorul, biserica sau comitetul, în a ne convinge să ne implicăm într-o anumită lucrare de slujire? Câtă pasiune și energie investim în ceea ce facem?
În concluzie:
Dragi frați, surori și stimați ascultători. Dacă harul nu ne învață să trăim o viață de sfințenie, de pregătire pentru venirea Domnului și de pasiune pentru fapte bune, înseamnă că nu este adevăratul har. O trăire fără sfințire, cu alt scop principal decât pregătirea pentru venirea Domnului, și fără pasiune pentru fapte bune, este nedemnă de harul lui Dumnezeu, care a fost arătat, ba chiar îl transformă în desfrânare, după cum citim în Iuda 4.
Harul lui Dumnezeu ne învață să trăim o viață sfântă, o viață de pregătire pentru venirea Domnului și o viață de pasiune pentru fapte bune.
Frumusețea harului lui Dumnezeu este că el nu doar ne învață aceste lucruri ci le și realizează în noi, iar pe urmă face și din viața noastră un har și pentru alții.
Dacă cunoaștem ceva se datorează harului lui Dumnezeu care ne învață. Dacă suntem ceva suntem datorită harului lui Dumnezeu care ne transformă.
Haideți să creștem în harul lui Dumnezeu, lăsându-ne învățați și transformați de el, pentru ca atunci când Domnul Isus va veni pe norii cerului, să fim sfinți și fără prihană, pregătiți să-L întâmpinăm în văzduh, împreună cu cei pe care i-am iubit și i-am slujit aici pe pământ, prin faptele noastre bune făcute cu râvnă.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/