Categorie: Predici scrise
Cartea Estera este o carte despre providenţa lui Dumnezeu. Evenimentele pe care le descrie, sunt un exemplu grăitor, despre modul minunat în care Dumnezeu ştie să poarte de grijă copiilor Săi.
Haman Agaghitul, omul cu cea mai mare putere în imperiu, după Ahaşveroş, şi duşmanul numărul unu al evreilor, reuşeşte să obţină prin vicleşug, decretarea unei legi imperiale, întărită cu sigiliul împăratului, prin care toate popoarele din cele o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi, erau îndemnate ca în ziua treisprezece a lunii a doisprezecea, să omoare pe toţi evreii, tineri şi bătrâni, prunci şi femei, iar averile lor să fie prădate. Acesta a fost unul din cele mai dificile momente din istoria poporului evreu, şi care a produs multă groază şi panică printre iudei.
Dar Dumnezeu era şi atunci tot la cârma istoriei, aducând eliberarea pe care o pregătise cu mult timp înainte. În capitolul unu din carte, am observat cum Dumnezeu a început să pregătească izbăvirea evreilor, cu mult timp înainte ca problema să apară. Înainte ca Haman să-i urască pe evrei, înainte ca evreii să fie ameninţaţi cu moartea, înainte ca ei să se îmbrace cu saci, să se presare pe cap cu ţărână, să plângă şi să postească, strigând la Dumnezeu după ajutor, cu mulţi ani înainte de toate acestea, Dumnezeu deja lucra la realizarea planului de eliberare, folosind împăraţi, sfetnici, legi, drepturi civile, şi chiar şi răul din lume, dirijând evenimentele istorice după bunul lui plac.
Dar problema este că modul lui Dumnezeu de a izbăvi, adesea este foarte ciudat, implicând necazuri, încercări şi suferinţe, pe care le îngăduie în viaţa copiilor Săi, iar lucrul cel mai ciudat, este că Dumnezeu nici nu ne dă socoteală, totdeauna, de ceea ce face. Ca Dumnezeu, îşi permite să nu ne răspundă totdeauna la întrebările pe care I le ridicăm, despre rostul suferinţelor şi încercărilor prin care ne trece. Este suficient să ne amintim despre întrebările fără răspuns ale lui Iov, Avraam, Iosif sau alţi mari oameni ai Scripturii, ca să înţelegem despre ce este vorba.
Luând cazul lui Iosif: smulgerea lui din sânul familiei sale, vânzarea lui ca sclav în Egipt de către proprii lui fraţi, suferinţele îndurare în închisoare; şi toate suferinţele care au decurs din acestea, au fost parte a planului lui Dumnezeu, de a pregăti un izbăvitor pentru poporul Său, în marea foamete care avea să vină.
Însă dificultatea pentru Iosif, a constat în faptul, că atunci când s-a aflat în focul încercărilor, n-a ştiut nimic din toate acestea: Singurul lucru pe care putea să-l facă, era să rostească în rugăciune cuvintele psalmului 73, şi să cânte cântarea: ,,mă-ncred în El, chiar şi când nu-nţeleg”. Abia la urmă, după derularea completă a evenimentelor, Iosif a priceput rostul suferinţelor sale, putând să rostească următoarele cuvinte: ,,Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, deci, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri. Şi i-a mângîiat şi le-a îmbărbătat inimile.” (Gen.50:20-21)
Acest tipar este întâlnit şi în cartea Estera: suferinţe al căror rost este necunoscut, (cel puţin deocamdată) întrebări fără răspuns, fapte bune a căror răsplătire întârzie să apară.
În cele ce urmează, aş dori să enumerăm câteva din aceste suferinţe, ale lui Israel din cartea Estera, iar apoi să le privim, din urmă, prin perspectiva folosirii lor de către Dumnezeu, la realizarea unui plan măreţ şi minunat.
1. Suferinţe şi întrebări, deocamdată, fără răspuns.
Cartea Estera ne prezintă un episod, din istoria unui popor, dezrădăcinat din patria sa şi răspândit printre neamuri. Începând cu anul 605 BC, până în anul 586, în trei atacuri succesive, Nebucadneţar devastează în întregime, Ierusalimul, Templul cât şi întreagă ţara lui Iuda. Mulţi evrei au fost omorâţi, iar cei mai mulţi au fost strămutaţi, ca sclavi, în Babilon. Cu această perioadă corespund întâmplările descrise în cartea Daniel, el fiind unul dintre prinşii de război.
După 70 de ani de robie, potrivit cu cuvintele lui Dumnezeu, rostite prin prorocul Ieremia, împăratul Cir emite decretul de eliberare al evreilor, dându-se posibilitatea de întoarcere a lor acasă, pentru a reconstrui Templul.
Ca urmare a acestui edict imperial, s-au întors în Iuda, împreună cu Zorobabel, doar o mică parte dintre iudei, cei mai mulţi preferând să rămână mai departe printre străini. De fapt, ce motive ar fi avut să se întoarcă într-o ţară aflată în ruine şi în ruşine? Condiţia lor ar fi fost la fel de rea, indiferent ce decizie ar fi adoptat.
În anul 582, adică la 54 ani de la edictul lui Cir, începe desfăşurarea evenimentelor din cartea Estera: Ospăţul lui Ahaşveroş are loc în anul 482. Estera devine împărăteasă în 478. Genocidul planificat de către Haman urma să aibă loc în 473. Tot în acel an are loc izbăvirea evreilor cât şi accederea lui Mardoheu în funcţia de mare vizir al Persiei. În 465 Ahaşveroş este ucis de către curteanul Arta-banus.
Dar haideţi să venim mai aproape de esenţa problemei aflate în discuţie, şi să trecem de la suferinţele generale ale unui popor, la suferinţele specifice ale unei fetiţe. Numele ei evreesc era Hadasa, iar cel persan Estera. Această fetiţă a avut ocazia să cunoască de mic copil ce este suferinţa. I-a fost dat din cer, să stea la căpătâiul sicriului ambilor ei părinţi, atunci când ar fi avut cea mai mare nevoie de ei. În cele din urmă, şi-a găsit alinarea şi consolarea în casa verişorului ei, care o luase de suflet. Dar nici acea fericire, dacă o putem numi aşa, n-a fost decât de scurtă durată. În pragul adolescenţei, când pe chipul ei începea să strălucească frumuseţea cu care o hăruise Dumnezeu, şi când începea să-şi făurească vise despre o căsnicie mai bună decât copilăria, o lovitură şi mai cumplită avea să-i marcheze definitiv destinul: Estera a fost ridicată de către şatrapii împăratului, fiind dusă în palatul său, spre a participa la cel mai ciudat concurs de frumuseţe, în urma căruia, câştigătoarea avea să poarte pe cap cununa de împărăteasă.
Dar ce şanse de câştig să aibă o evreică, al cărei neam de provenienţă, stârnea peste tot cele mai ostile sentimente? Prin ce metode ar fi putut, o fată smerită, cu mult bun simţ, educată în spiritul castităţii evreeşti, să le devanseze pe mult mai experimentatele ei contracandidate, în arta seducţiei, prefăcătoriei, sforăritului şi intrigilor de palat? Şi apoi, oricum din mulţimea fetelor strânse la palat, doar una va fi împărăteasă, iar celelalte vor intra definitiv în haremul împăratului, de unde se poate ieşi doar prin moarte. Aşadar, adio Mardoheu, adio popor evreu, adio visuri de căsătorie, adio viaţă. Cam aceasta trebuie să fi fost starea naturală de spirit pe care o încerca Estera în acele momente. Ca dovadă în sprijinul acestor cuvinte, avem faptul că Mardoheu îi interzisese Esterei să-şi dezvăluie poporul şi naşterea, şi că o vizita în fiecare zi la palat, unde prin intermediul famenilor, afla cum îi merge şi ce i se face. (Estera 2:10-11)
Însă Dumnezeu era în controlul evenimentelor, şi la patru ani de la sosirea Esterei la palat, i-a sosit rândul să se prezinte înaintea împăratului, care a iubit-o mai mult decât pe toate celelalte fete, şi a făcut-o împărăteasă, în locul lui Vasti.
În această perioadă, mai are loc încă un eveniment producător de suferinţă, şi care este descris tot în Estera capitolul 2: Mardoheu descoperise o uneltire împotriva împăratului, prin care doi fameni păzitori ai pragului împăratului, lăsându-se biruiţi de o suprare, au complotat împoriva lui, ca să-l omoare. Mardoheu a dezvăluit Esterei despre acest complot, care a spus împăratului, iar după ce lucrurile au fost cercetate, cei doi fameni au fost omorâţi. Fapta aceasta bună a lui Mardoheu a fost consemnată în cronicile împăratului, dar acesta a uitat s-o răsplătească. Dimpotrivă Mardoheu avea să fie obiectul urii crâncene, al omului numărul unu al împăratului, care prin vicleşug avea să obţină semnătura împăratului, pentru masacrarea tuturor evreilor. E o suferinţă şi să faci bine, iar oamenii să uite să te răsplătească, sau să te răsplătească cu rău.
Iată doar câteva din suferinţele şi întrebările fără răspuns ale poporului evreu, în general, iar ale Esterei şi Mardoheu, în particular.
2. Suferinţele noastre şi planurile lui Dumnezeu.
În cele ce urmează, haideţi să observăm cum a folosit Dumnezeu aceste suferinţe, în providenţa Sa, pentru aducerea la îndeplinire a unor planuri minunate şi extraordinare.
Privind, din exterior, peste milenii, spre evenimentele cărţii Estera, descoperim două planuri ale lui Dumnezeu, urmărite cu poporul Său: Un plan pe termen scurt şi un plan pe termen lung.
Planul lui Dumnezeu pe termen scurt: izbăvirea poporului Israel de la moarte, prin aşezarea Esterei lângă împărat.
Lucrul cert este că o împărăteasă nu se face peste noapte. O împărăteasă are nevoie de mult mai multe calităţi decât frumuseţea fizică. O împărăteasă, care să facă faţă intrigilor şi loviturilor de palat, care să intre la împărat în ciuda legilor aspre care condamnau cu moartea pe orice nechemat, şi care să-l poată înfrunta pe cel mai crud şi hain duşman al evreilor, în persoana lui Haman, trebuia să aibă o personalitate puternică, un caracter dârz şi de neânfricat. Cu alte cuvinte, acea împărăteasă trebuia să fie obijnuită cu suferinţa şi călită în focul încercărilor. Ori Dumnezeu a pregătit-o pentru toate acestea, încă din copilărie. Moartea părinţilor şi suferinţele copilăriei, n-au fost altceva decât ,,şcoală pentru a fi regină”: Pregătire spre a nu face infarct atunci când va auzi că Haman a primit aprobarea pentru masacrarea tuturor evreilor, putere spre a avea curaj să se ridice înaintea împăratului în ciuda asprelor legi ale perşilor, şi echilibru spre a nu-şi pierde minţile când va vedea numeroasele atentate îndreptate împotriva soţului ei, unul chiar pricinuindu-i moartea, în 465. Cu cât eşti ridicat într-o funcţie mai înaltă cu atât trebuie să ai un caracter mai puternic, iar Dumnezeu a pregătit-o pe Estera, încă de mică, să devină împărăteasă.
În ceea ce-l priveşte pe Mardoheu şi suferinţa pentru fapta lui bună nerăsplătită, aceasta a fost doar amânată pentru cel mai potrivit moment.
Aşadar, suferinţa, conform Cuvântului lui Dumnezeu, este o şcoală prin care Dumnezeu ne formează deprinderile necesare împlinirii planurilor pe care le are cu noi: ,,Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evr.12:11)
Planul lui Dumnezeu pe termen lung: pregătirea terenului pentru lucrarea lui Esra şi Neemia.
Ierusalimul era în ruine. Iuda trăia în cea mai cumplită mizerie şi ruşine, economică cât şi spirituală. Dumnezeu avea în plan să ridice nişte oameni, în persoana lui Esra şi Neemia, pentru a realiza reconstrucţia fizică cât şi spirituală a poporului Său. Dar lucrarea acestor oameni trebuia pregătită din timp. Deşi lucrul acesta nu este afirmat în mod explicit în Scriptură, se subânţelege că Estera şi Mardoheu, au pregătit lucrarea lui Esra şi Neemia, care s-au desfăşurat cu 20-30 de ani mai târziu.
Să nu uităm faptul că Artaxerxes din cartea Neemia, este fiul lui Ahaşveroş din cartea Estera. Deasemenea să nu uităm faptul că Estera a fost mama lui vitregă.
Ce anume l-a determinat pe Artaxerxes, să pună în funcţia de paharnic, adică de şef al securităţii sale personale, pe un evreu? N-au avut nici un rol Estera şi Mardoheu în ce priveşte alegerea lui Neemia, în această slujbă de încredere? Cum se explică faptul că atunci când Neemia află de starea jalnică în care trăia poporul său, după post şi rugăciune, când s-a adresat cu cererile sale înaintea împăratului, acestea au fost ascultate fără şovăire, dupăcum găsim scris în Neemia? ,,În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică, şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care Sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei Sunt arse de foc?” Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor, şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul, şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.” Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cît va ţine călătoria ta, şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am Hotărât o vreme. Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda, şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lângă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.” (Neemia 2:1-8)
Privind evenimentele după mii de ani de la împlinirea lor, şi căutând să le pricepem taina, nu putem decât să recunoaştem mâna providenţei divine, care a aranjat toate lucrurile cu o înţelepciune şi precizie divină, dând împlinire unor planuri desăvârşite, de care nu ne putem opri în a ne minuna.
Prezenţa Esterei la palat, a lui Mardoheu ca mare vizir în locul lui Haman, cât şi izbăvirea evreilor de la moarte, au produs o creştere a prestigiului acestui popor în ochii împăratului, iar roadele acestui fapt le culege Esra şi Neemia, de la fiul acestuia.
În concluzie:
Privind prin această perspectivă la suferinţele prin care Dumnezeu îngăduie să trecem, ele nici măcar nu mai dor aşa de tare. Putem spune plini de încredere, alături de Pavel: ,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său.” sau: ,,Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” (Rom.8:28, 2 Cor.4:17)
Iar atunci când avem întrebări la care Dumnezeu, pe moment, nu ne răspunde, să nu uităm faptul că El este Dumnezeu, şi are dreptul să facă lucrul acesta. Când Dumnezeu nu ne răspunde la anumite întrebări, se datorează unuia din următoarele motive:
1. Ne arată că, în calitate de Dumnezeu, nu este dator să dea socoteală, în faţa lutului, de ceea ce face.
2. Nu ne răspunde pentru că suntem prea mici pentru a înţelege planurile Sale minunate. Nici noi ca părinţi, nu dăm socoteală de unele lucruri înaintea copiilor, pentru că, datorită imaturităţii lor, n-au cum să le înţeleagă. Vine o vârstă în care vor pricepe totul. Tot aşa spune şi Pavel, în capitolul dragostei: ,,Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.”
3. Nu ne dă socoteală de ceea ce face, deoarece doreşte să vadă dacă ne vom încrede în El, chiar şi atunci când nu-I înţelegem planurile.
Este în natura lui Dumnezeu să nu ne dea socoteală, de tot ceea ce face cu noi. Dar El nu greşeşte niciodată. Să ne încredem în El, pentru că vine ziua când vom cunoaşte totul pe deplin, şi ne vom minuna de planurile minunate pe care El le-a avut faţă de noi.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/