Categorie: Predici scrise
Fiecare om se naşte cu o dorinţă drăcească de a-şi supune lui însuşi, pe toţi cei din jur. Această tendinţă egoistă se manifestă din primele luni de viaţă, când bebeluşul încă nu ştie nimic despre ce este bine şi ce este rău. Bebeluşul începe să plângă, iar mama îngrijorată se duce şi îl ia în braţe. Cum simte braţele mamei, bebeluşul tace. Obosită în urma numeroaselor nopţi nedormite, mama îşi aşează din nou copilaşul la locul lui. Cum se simte scăpat din braţele mamei, bebeluşul începe din nou să plângă, ca din gură de şarpe. Cred că vă daţi seama la ce mă refer: o tendinţă diabolică a omului de a-şi supune pe cei din jur.
Dacă această tendinţă nu este retezată la timp, în etapele următoare ale vieţii, va lua forme din ce în ce mai grave: Am auzit despre copii, oameni mari, sau chiar bătrâni, care fac sau simulează tot felul de crize, de la banalele crizele de isterie până la crize de inimă, tensiune sau chiar de epilepsie, atunci când nu reuşesc să-şi impună punctul de vedere asupra celor din jur. Am auzit despre anumite soţii care o viaţă întreagă au transformat relaţia intimă într-o armă de şantaj, obligându-şi în felul acesta soţii, să li se subordoneze, în mod necondiţionat. Am auzit şi am văzut biserici care s-au rupt, pentru că ifosele unora n-au fost transformate în literă de lege, iar vocea altora n-a putut fi redusă la tăcere. Am auzit despre anumiţi bătrâni, care în mod intenţionat, îşi făceau necesităţile fiziologice în pantaloni, numai ca să-i vadă, pe cei la care le-au dat averea, umiliţi şi înjosiţi. Acestea sunt doar câteva exemple, de forme pe care le poate lua, tendinţa diabolică a naturii umane de a acapara şi a-şi subordona pe cei din jur.
Copiii lui Dumnezeu, sunt cei care şi-au răstignit împreună cu Cristos, şi această tendinţă a naturii lor păcătoase, iar în urma lucrării Harului, au primit putere şi s-au deprins, să se dăruiască celor din jur, spre a-i sluji, nu pentru ai acapara şi subordona. Deasemenea, copiii lui Dumnezeu, nu se supun tuturor toanelor, capriciilor şi mofturilor, oamenilor răi. Ei nu îngenunchiază înaintea oricui pofteşte, ci numai înaintea lui Dumnezeu. Dar tocmai lucrul acesta îi înfurie cel mai tare pe oamenii răi, fapt suficient pentru a-i transforma în duşmanii lor numărul unu, pentru tot restul vieţii, şi la a-i împinge să le facă rău.
Dar cea mai mare suferinţă şi amărăciune a celor răi, este să constate că răul pe care-l îndreaptă împotriva sfinţilor, este schimbat de către Dumnezeu în bine. Lucrul care îi chinuieşte cel mai tare pe oamenii răi, este să vadă cum Dumnezeu îi foloseşte, contra voinţei lor, pentru a le face bine copiilor Săi Acesta este lucrul pe care ei nu-l pot suporta: să vadă că celor care au îndrăznit să nu se pună în genunchi înaintea lor, le merge bine, că şi ei au contribuit cu ceva la binele acesta, când de fapt au vrut să le facă rău. Ceea ce îi omoară pe oamenii răi, este să se vadă legaţi la mâini şi la picioare, fără nici o putere, în a ridica nici măcar un deget împotriva copiilor Domnului, iar veninul cu care ar fi vrut să-i ortăvească, se varsă asupra propriilor măruntaie, pricinuindu-le pieirea.
Mi-a fost dat să văd în viaţă astfel de oameni, şi vă mărturisesc, că n-am mai văzut alţii mai negri la faţă şi mai chinuiţi decât ei. Răutatea îl face pe om negru şi urât. Astfel de oameni ar fi în stare, la fel ca şi Haman, să plătească 10 000 de talanţi de argint, chiar luaţi cu dobândă de la bancă, cu riscul să nu le mai rămână pâine pentru prunci, numai ca să-şi stâmpere ura şi să se răcorească, văzându-i zdrobiţi, pe cei care n-au vrut să îngenunchieze înaintea lor, de bună voie. Numai că în lume se întâmplă ceea ce vrea Dumnezeu, nu ce vor oamenii răi.
Despre acestea este vorba în Estera capitolul 6: despre un Haman turbat de mânie, că n-a putut să şi-l îngenunchieze pe Mardoheu. Despre un Haman care merge dis de dimineaţă la împărat, să-i ceară aprobarea pentru a-l spânzura, pe acest evreu care nu catadicseşte să se arunce în genunchi înaintea sa, şi despre un Dumnezeu care schimbă planurile, şi îl obligă pe acest Haman, prin împărat, să-i facă un mare bine lui Mardoheu.
De fapt, evenimentele din Estera 6, ne prezintă un principiu după care Dumnezeu lucrează în general, şi anume că: El îi obligă chiar şi pe duşmani să facă bine copiilor Săi.
În cele ce urmează, aş dori să observăm: Cum anume îi obligă Dumnezeu pe duşmani să facă bine copiilor Săi.
1. Dumnezeu îi obligă pe duşmani să facă bine copiilor Săi, potrivind circumstanţele după bunul Lui plac.
,,În noaptea aceea, împăratul n-a putut să doarmă, şi a poruncit să-i aducă lângă el cartea aducerilor aminte, Cronicile. Le-au citit înaintea împăratului, şi s-a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtan şi Tereş, cei doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, care voiseră să întindă mâna asupra împăratului Ahaşveroş. Împăratul a zis: „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?” „Nu i s-a făcut nimic” au răspuns cei ce slujeau împăratului. Atunci împăratul a zis: „Cine este în curte?” -Haman venise în curtea de afară a casei împăratului, să ceară împăratului să spânzure pe Mardoheu pe lemnul pe care-l pregătise pentru el. Slujitorii împăratului i-au răspuns: „Haman este în curte.” Şi împăratul a zis: „Să intre” (Estera 6:1-5)
În textul pe care l-am citit, descoperim o serie întreagă de intervenţii providenţiale ale lui Dumnezeu, în decurs de numai o noapte, prin care face ca ziua morţii lui Mardoheu să devină ziua înălţării lui Mardoheu.
În primul rând, Dumnezeu i-a creat o insomnie Împăratului. În al doilea rând, i-a stârnit interesul pentru cartea cronicilor. Împăratul ar fi putut cere o ţiitoare, sau ar fi putut găsi o altă modalitate de a-şi omorâ timpul, dar Dumnezeu i-a pus în minte cartea cronicilor. În al treilea rând, din multitudinea de fapte consemnate acolo, Dumnezeu l-a făcut să se oprească la aceea săvârşită de Mardoheu. În al patrulea rând, Dumnezeu i-a pus în gând să întrebe dacă fapta aceea bună a fost răsplătită. În al cincilea rând, Dumnezeu i-a pus pe inimă dorinţa s-o răsplătească neântârziat. În al şaselea rând, Dumnezeu i-a pus în gând să se sfătuiască, despre modul în care să fie răsplătită această faptă bună, cu persoana care se afla în curte. În al şaptelea rând, Dumnezeu i-a potrivit lui Haman ceasul, ca tocmai în acel moment, să fie în curte, evident venind cu alte scopuri, decât acelea pe care le avea Dumnezeu.
Iată câte amănunte au fost potrivite cu exactitate şi precizie divină, într-un interval atât de scurt! Iată cât de puţin timp i-a trebuit lui Dumnezeu ca să răstoarne o situaţie care aparent era pecetluită.
Oricât de mare ar fi ura celor răi, împotriva celor care nu îngenunchiază înaintea lor, ca să le sărute picioarele, şi oricât de bine alcătuite le-ar fi planurile pentru a-i distruge, într-o clipă Dumnezeu le demontează toată maşinăria sau maşinaţia lor sofisticată, obligându-i să le facă bine copiilor Săi. Am trecut prin astfel de experienţe şi am văzut cu ochii mei întâmplându-se aceste lucruri.
2. Dumnezeu îi obligă pe duşmani să facă bine copiilor Săi, lăsându-i orbiţi de propriul egoism.
,,Haman a intrat, şi împăratul i-a zis: „Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?” Haman şi-a zis în sine: „Pe cine altul decât pe mine ar vrea împăratul să-l cinstească?” Şi Haman a răspuns împăratului: „Omului pe care vrea împăratul să-l cinstească, trebuie să i se aducă haina împărătească, aceea cu care se îmbracă împăratul, şi calul pe care călăreşte împăratul, şi să i se pună cununa împărătească pe cap. Să se dea haina şi calul uneia din căpeteniile de seamă ale împăratului, apoi să înbrace cu haina pe omul acela pe care vrea să-l cinstească împăratul, să-l plimbe călare pe cal prin locul deschis al cetăţii, şi să se strige înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!” Împăratul i-a zis lui Haman: „Ia îndată haina şi calul, cum ai zis, şi fă aşa Iudeului Mardoheu, care şade la poarta împăratului. Nu lăsa nefăcut nimic din ce ai spus.” (Estera 6:6-10)
Iată-l pe Haman rostindu-şi pieirea cu propria lui guriţă. De fapt aşa-I place lui Dumnezeu să facă. El îi prinde pe oamenii răi şi egoişti cu propriile lor cuvinte. Egoismul orbeşte. Ura ia minţile oamenilor. Haman robit şi orbit de răutate, a crezut că este singurul vrednic de a fi cinstit şi înălţat în toată împărăţia, şi de aceea şi-a prescris un tratament pe măsură. De bani nu avea nevoie, pentru că era dispus să-i cedeze chiar şi pe cei pe care-i avea, ca preţ al răzbunării, însă îl tenta nespus de mult haina împăratului, calul lui cât şi cununa împărătească, şi a socotit că a sosit vremea să le încerce puţin, însă când a înţeles că tratamentul prescris, va trebui să i-l aplice el personal evreului Mardoheu, l-a copleşit stupefacţia.
Oamenii mândri, egoişti şi răi, pe deasupra sunt şi orbi. Toată înţelepciunea cu care se laudă nu le foloseşte la nimic, deoarece fac prostie după prostie. Răutatea ia minţile oamenilor, le fură luciditatea, iar mânaţi de pornirea de a face rău, se pripesc şi fac gafă după gafă, dupăcum spune Cuvântul lui Dumnezeu: ,,Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi Sunt prinşi de răutatea lor.” (Prov.11:6) Răutatea este o cursă, o capcană în care sunt prinşi toţi cei care se lasă copleşiţi de ea. Când în viaţa unui om a pătruns răutatea, deja pieirea lui este o certitudine, pentru că tocmai şi-a confecţionat cursa care-i va pricinui moartea.
Singura soluţie în acel moment este pocăinţa sinceră de răutate. Dar nu uitaţi un lucru foarte important: timpul optim pentru pocăinţă, prescris de Scriptură, în astfel de situaţii, este până la apusul soarelui. Tot ce trece peste apusul soarelui se cronicizează, iar o răutate acceptată şi cultivată ani sau zeci de ani de zile în inimă, este mult mai greu de rezolvat.
În experienţa mea pe ogorul evangheliei: am văzut pocăindu-se creştini care au căzut în păcatul adulterului, al beţiei, sau în alte păcate, dar încă nu am văzut pocăindu-se de bună voie niciunul din cei care au tolerat răutatea în inima lor pentru zeci de ani, ci doar pe patul de moarte, în chinuri cumplite, sub presiunea pedepsei lui Dumnezeu, unii simt că nu pot să moară până când nu işi cer iertare de la cei cărora, o viaţă întreagă, le-au făcut rău. Am participat şi la astfel de mărturisiri.
3. Dumnezeu îi obligă pe duşmani să facă bine copiilor Săi, făcându-i de ruşine în public.
,,Şi Haman a luat haina şi calul, a îmbrăcat pe Mardoheu, l-a plimbat călare pe cal prin locul deschis al cetăţii, şi a strigat înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!” Mardoheu s-a întors la poarta împăratului, şi Haman s-a dus în grabă acasă, mâhnit şi cu capul acoperit. Haman a istorisit nevestei sale Zereş şi tuturor prietenilor săi tot ce i se întâmplase. Şi înţelepţii lui, şi nevastă-sa Zereş, i-au zis: „Dacă Mardoheu, înaintea căruia ai început să cazi, este din neamul Iudeilor, nu vei putea face nimic împotriva lui, ci vei cădea înaintea lui.” Pe când îi vorbeau ei încă, au venit famenii împăratului şi au luat îndată pe Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera. (Estera 6:11-14)
Gândiţi-vă la toţi cei care l-au văzut, de atâtea ori în ultima vreme, pe înfumuratul şi crudul Haman, privind de pe calul său spre Mardoheu, ca spre o plojniţă care trebuie strivită cât mai curând, cât de miraţi trebuie să fi fost, când dintr-o dată l-au văzut pe Mardoheu pe cal, iar pe Haman escortându-l, ca pe un prinţ, şi strâgând înaintea lui cele mai elogioase sloganuri.
O smerire şi zdrobire mai mare, ca aceea de a fi obligat să faci un astfel de bine duşmanului tău de moarte, nici că ar fi fost de conceput.
Piaţa publică sau locul deschis al cetăţii, cum este numit în text, este unul din locurile preferate ale oamenilor egoişti şi răi, deoarece aceştia sunt foarte preocupaţi de imagine. Egoismul îi determină să atragă toate privirile şi atenţia asupra lor, iar răutatea intervine când nu reuşesc acest lucru. Când cineva nu este dispus să le acorde onorul cuvenit, oamenii răi se simt responsabili să îi aplice acestuia o corecţie, dar tot în văzul lumii, ca să ţină minte.
Dar mare este puterea lui Dumnezeu: Haman, răul acesta, care l-a umilit pe Mardoheu în public, care ar fi vrut să fie cinstit de către împărat tot în public, a fost făcut de ruşine de către Dumnezeu tot în locul deschis al cetăţii.
Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: oamenii egoişti şi răi, flămânzi după aplauze şi plecăciuni, şi răzbunători pe cei care nu li le acordă, ajung să fie pedepsiţi de Dumnezeu tot în public, făcuţi de râsul tuturor oamenilor.
În concluzie:
Egoismul şi răutatea sunt printre cele mai periculoase păcate. Ele reprezintă esenţa naturii celui rău. Tolerate ani de zile în viaţa unui creştin, ele ajung să-l despartă pentru veci de veci de Dumnezeu. De aceea, conform Scripturii, termenul optim de rezolvare al acestor probleme, este până la apusul soarelui. Cine nu reuşeşte să rezolve un conflict până la apusul soarelui, nu este copil al lui Dumnezeu ci al diavolului. Cine poate ţine ură şi duşmănie ani de zile, este fiul lui satan. Tu al cui fiu eşti?
Dacă eşti asemenea lui Mardoheu, victimă a unor oameni plini de răutate ca Haman, stai liniştit pentru că în curând, vine timpul când Dumnezeu Însuşi va interveni, la timpul Său, obligându-i chiar pe cei ce te duşmănesc să-ţi facă bine.
Încă un gând înainte de încheiere: În Matei 7: 12 citim următoarele: ,,Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.” Aceasta pentru că: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Gal.6:7)
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/