Categorie: Predici scrise
,,Mardoheu a trimis următorul răspuns Esterei: „Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi Iudeii, pentru că eşti în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru Iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi peri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4:13-14)
Deja ne-am familiarizat cu faptul că ideea centrală a cărţii Estera, este providenţa lui Dumnezeu, adică acea acţiune prin care El dirijează evenimentele şi circumstanţele, spre împlinirea planurilor Sale desăvârşite.
În capitolul întâi, am văzut că Dumnezeu pregăteşte soluţia, chiar mai înainte ca problema să apară. Înainte ca Haman să-i urască pe evrei, înainte ca evreii să se îmbrace cu saci, să plângă şi să postească, strigând la Dumnezeu după ajutor, cu mulţi ani înainte de toate acestea, Dumnezeu deja lucra la realizarea planului de eliberare, folosind împăraţi, sfetnici, legi, drepturi civile, şi chiar şi răul din lume.
În capitolul doi, am văzut că Dumnezeul nostru nu ne dă socoteală totdeauna de ceea ce face. El nu ne răspunde totdeauna la întrebările pe care le ridicăm, despre rostul suferinţei. Ne arată că, în calitate de Dumnezeu, nu este dator să dea socoteală, în faţa lutului, de ceea ce face. Alteori nu ne răspunde pentru că suntem prea mici pentru a înţelege măreţia planurilor Sale. Alteori doreşte să vadă dacă ne vom încrede în El, chiar şi atunci când nu-I înţelegem planurile şi intenţiile. Providenţa lui Dumnezeu are de a face şi cu suferinţe, dar cu toate acestea putem spune, împreună cu Apostolul Pavel, plini de încredere: ,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său.” (Rom.8:28)
În capitolul trei, am văzut motivele pentru care, în providenţa Sa, Dumnezeu permite ca poporul Său să aibă duşmani, dar chiar şi aceştia împlinesc tot planurile lui Dumnezeu, cu privire la ei.
În capitolul patru al cărţii, vom observa cum Dumnezeu, tot în providenţa Sa, ridică oamenii potriviţi, la locul potrivit, pentru un moment potrivit. Dumnezeu calculează cu precizie, fiecare amănunt şi detaliu, al planurilor Sale, astfel încât totul să se desfăşoare după o precizie şi exactitate divină.
Estera a fost pregătită de către Dumnezeu, într-un mod special, pentru vremea şi lucrarea ei, iar noi suntem pregătiţi de către Dumnezeu pentru vremea şi lucrarea noastră.
Lucrul cel mai important este să înţelegem vremea pentru care ne-a pregătit şi ridicat Dumnezeu, şi să ne îndeplinim misiunea în conformitate cu voia Lui.
În continuare, aş dori să urmărim, în capitolul patru al cărţii, câteva vremuri speciale, în care Dumnezeu are nevoie de oameni pregătiţi care să intervină.
1. Vremuri de groază în poporul lui Dumnezeu.
,,Mardoheu, aflînd tot ce se petrecea, şi-a sfîşiat hainele, s-a îmbrăcat cu un sac şi s-a presărat cu cenuşă. Apoi s-a dus în mijlocul cetăţii, scoţînd cu putere strigăte amare, şi a mers până la poarta împăratului, a cărei intrare era oprită oricui era îmbrăcat cu un sac. În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului şi Hotărârea lui, a fost o mare jale printre Iudei; posteau, plângeau şi se boceau, şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă. Slujnicele Esterei şi famenii ei au venit şi i-au spus lucrul acesta. Şi împărăteasa a rămas îngrozită. A trimis haine lui Mardoheu ca să-l îmbrace, şi să ia sacul de pe el, dar el nu le-a primit. Atunci Estera a chemat pe Hatac, unul din famenii pe care-i pusese împăratul în slujba ei, şi l-a însărcinat să se ducă să întrebe pe Mardoheu ce înseamnă lucrul acesta şi de unde vine. Hatac s-a dus la Mardoheu în locul deschis al cetăţii, înaintea porţii împăratului. Şi Mardoheu i-a istorisit tot ce i se întâmplase, şi i-a spus suma din argint pe care făgăduise Haman că o va da vistieriei împăratului în schimbul măcelăririi Iudeilor. I-a dat şi cuprinsul poruncii vestite în Susa în vederea nimicirii lor, ca s-o arate Esterei şi să-i spună totul.” (Estera 4:1-8)
Există vremuri în care poporul lui Dumnezeu, este chemat să plângă, să se jelească şi să se tânguiască. Mulţi dintre prorocii Domnului au fost proroci ai lacrimilor. Ieremia a spus: „O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrămi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!” (Ier.9:1) Neemia ne spune cum a reacţionat în clipa când a auzit despre starea jalnică, în care se găsea poporul Domnului, din Ierusalim: ,,Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile.” (Neemia 1:4) Domnul Isus, deasemenea a plâns pentru cetatea care irosea o ultimă cercetare, şi care urma să fie distrusă şi nimicită, încă odată: ,,Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea, şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele Sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
Oamenii mari ai lui Dumnezeu, au fost oameni ai lacrimilor, pentru că ei au văzut starea de înstrăinare a poporului lui Dumnezeu, şi au strigat la El după ajutor.
Pentru ce trebuie să plângem? Trebuie să plângem pentru păcatele noastre, pentru sufletele celor nemântuiţi care se duc în iad, pentru lipsa de mărturie a Bisericii în lume, pentru creştinii care au doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea, pentru lupii îmbrăcaţi în piei de oi care fac ravagii prin biserici, pentru prorocii mincinoşi după care aleargă mulţimile orbite de diavolul, pentru lipsa de ungere divină a lucrătorilor creştini, pentru decăderea morală şi spirituală din ţară, pentru corupţia instalată la nivel înalt, pentru crizele economice care afectează viaţa noastră cât şi a urmaşilor noştri.
Iată doar câteva motive pentru care trebuie să plângem. Dacă vremurile de pe timpul Esterei au fost vremuri de groază, atunci cred că şi noi trăim astfel de timpuri. Cred că trăim vremuri în care ar trebui să ne trezim la realitate, şi în care ar trebui să ne umple groaza, legat de starea bisericii în lume, şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ne apropiem de venirea Domnului.
În împărăţia lui Dumnezeu, adevărata bucurie vine totdeauna în urma plânsului.
2. Vremuri în care cineva trebuie să-şi asume riscuri şi responsabilităţi.
Situaţia disperată în care a ajuns poporul lui Dumnezeu, nu se putea rezolva numai cu plâns. A fost nevoie de cineva care să fie gata să-şi asume riscuri cât şi responsabilităţi. A fost nevoie de acţiunea unor oameni responsabili şi cu mintea lucidă, care au fost pregătiţi de către Dumnezeu, tocmai pentru o vreme ca aceea.
Un astfel de om a fost Estera. Situaţia ei n-a fost deloc roză, iar misiunea încredinţată, deloc uşoară. Estera primeşte din partea lui Mardoheu, şi în numele întregului popor evreu, misiunea de a merge la împărat şi de a mijloci în favoarea acestuia.
Însă lucrul acesta nu era deloc uşor. Dacă ar fi intrat la împărat nechemată, ar fi avut de a face cu legea care pedepsea cu moartea pe orice om, fie bărbat fie femeie, care ar fi avut îndrăzneala să pătrundă în curtea dinlăuntru a împăratului, afară de cazul în care împăratul i-ar fi întins toiagul lui împărătesc. Estera nu mai fusese chemată la împărat de 30 de zile şi acesta nu era deloc un semn bun.
Dacă ar fi ales să nu intre la împărat, atunci ar fi intrat sub incidenţa altei legi, prin care Haman obţinuse dreptul de ucidere al evreilor.
Situaţia Esterei era la fel ca a celor patru leproşi de la poarta Samariei, chinuite de foamete, în urma împresurării ei de către Sirieni. Erau ameninţaţi cu moartea indiferent de decizia pe care er fi luat-o: ,,La intrarea porţii erau patru leproşi, care au zis unul către altul: „La ce să şedem aici până vom muri? Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete, şi vom muri; şi dacă vom sta aici, de asemenea, vom muri. Haide, deci, să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar dacă ne vor omorâ, vom muri.” (2Împ.7:3-4)
Estera avea de ales între o moarte probabilă şi o moarte sigură. Dacă ar fi intrat la împărat, exista probabilitatea morţii ei, iar dacă nu ar fi intrat la împărat exista certitudinea morţii ei, împreună cu tot poporul evreu.
Estera şi-a asumat riscul şi responsabilitatea intrării la împărat, nemaigândindu-se la soarta ei, ci la soarta poporului din care făcea parte. Estera a pus mai presus interesul naţional şi cel al poporului lui Dumnezeu, decât interesul ei personal. În acel moment Estera s-a lepădat de sine, alegând să-şi piardă propria viaţă pentru cauza lui Dumnezeu. Estera a împlinit cuvintele Domnului Isus din Ioan 12, devenind un urmaş al Său: ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde Sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!” (Ioan 12:24-28)
Dupăcum Estera a avut o vreme pentru care a pregătit-o Dumnezeu, tot aşa şi Domnul Isus a fost pregătit, de către Tatăl, încă din veşnicie, pentru un ceas astral al omenirii, în care să moară pentru păcatele noastre.
În cuvintele pe care le adresează Mardoheu, Esterei, găsim încă o învăţătură foarte importantă, la care trebuie să medităm puţin: ,,Mardoheu a trimis următorul răspuns Esterei: „Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi Iudeii, pentru că eşti în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru Iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi peri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4:13-14) Mesajul lui Mardoheu pentru Estera era următorul: ,,Dumnezeu te-a ridicat la împărăţie, tocmai pentru o vreme ca aceasta, ca să izbăvească pe poporul Său prin tine. Dar să n-ai impresia că eşti indispensabilă. Izbăvirea pentru evrei oricum va veni, nimeni nu poate s-o împiedice. Ceea ce poţi să alegi este dacă această izbăvire va veni prin tine sau nu. Tu poţi să alegi dacă vei fi unealta lui Dumnezeu sau nu.”
Există două extreme în care pot cădea oamenii lui Dumnezeu, atunci când sunt aleşi special, pentru astfel de vremuri. Prima extremă este cea a lui Ilie, şi anume să creadă că lucrarea Domnului atârnă numai de ei, că sunt atât de importanţi, şi că Dumnezeu ar trebui să fie foarte încântat de serviciile lor. Dar Domnul îl avertizează pe Ilie că mai are încă 7000 de bărbaţi sfinţi, pe care oricând, poate să-i folosească, după plăcere. A doua extremă este cea a lui Ghedeon, sau Moise, şi anume să se eschiveze de la misiunea încredinţată, invocând numeroasele incompetenţe personale. Oricum, Dumnezeu când ne cheamă la o lucrare, nu o face pe baza competenţelor noastre personale, ci pe baza Harului pe care ni-l acordă.
Atitudinea potrivită pe care trebuie să o avem, atunci când Dumnezeu ne cheamă la o lucrare, este una de ascultare în smerenie, şi de atârnare de El în fiecare clipă.
3. Vremuri în care poporul lui Dumnezeu, trebuie să se mobilizeze la post şi rugăciune, smerenie, încredere în Dumnezeu şi pocăinţă.
,,Estera a trimis să spună lui Mardoheu: „Du-te, strânge pe toţi Iudeii care se află în Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să per, voi peri.” Mardoheu a plecat, şi a făcut tot ce-i poruncise Estera.” (Estera 4:15-17)
Ceea ce găsim în Estera capitolul 4, este o mobilizare generală a poporului lui Dumnezeu, la post, rugăciune, smerenie, încredere în Dumnezeu şi pocăinţă. Dacă numai acesta ar fi fost rostul suferinţelor lui Israel, şi tot ar fi fost suficient. Încercarea i-a ajutat să redescopere, dulceaţa unităţii în părtăşie, puterea postului şi rugăciunii cât şi binefacerile smereniei şi ale pocăinţei.
Oare de ce trebuie să aşteptăm vrenurile de încercare, pentru a practica cu seriozitate aceste lucruri? De ce trebuie să aşteptăm nuiaua lui Dumnezeu, pentru a ne pune pe genunchi?
De fapt, poporul lui Dumnezeu trebuie să se mobilizeze la unitate, post şi rugăciune, smerenie şi pocăinţă, în orice clipă. Această chemare a lui Dumnezeu pentru noi, este una continuă, nu doar atunci când ne este ameninţată viaţa cu moartea. Aceasta este o atitudine permanentă în care trebuie să trăim.
În concluzie:
Cunoaştem noi vremea în care trăim, cât şi locul în care Dumnezeu vrea să fim? Am înţeles, oare că nimic, din ceea ce ne priveşte nu este întâmplător? Dacă ne-am născut într-o familie, se datorează faptului că acolo ne-a vrut Dumnezeu. Dacă a aşezat lângă noi nişte oameni, este pentru că pe ei vrea să-i slujim. Dacă ne-am născut într-o anumită ţară, generaţie, sau perioadă istorică, se datorează faptului că doreşte să fim oamenii potriviţi, la locul potrivit şi în momentul potrivit.
Prin providenţa Sa divină, Dumnezeu ne pregăteşte ani de zile pentru o anumită misiune. La un moment dat al vieţii noastre, El ne iese în cale şi ne arată ceea ce aşteaptă de la noi: pe cine trebuie să zidim, şi pe cine trebuie să slujim. În acel moment noi putem alege să ne supunem voii Sale, sau să ne împotrivim ei. Lucrarea lui Dumnezeu oricum va merge înainte, cu sau fără noi. Dacă ne hotărâm, totuşi, să ne supunem voii lui Dumnezeu, atunci trebuie să o facem cu umilinţă, fără să ne credem prea importanţi, dar şi fără să punem accentul pe incompetenţele noastre. Harul Său ne este deajuns, pentru a ne îndeplini misiunea încredinţată.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/