Categorie: Predici scrise
Poporul lui Dumnezeu, a avut întotdeauna duşmani. Este adevărat că aceştia şi-au manifestat ostilitatea faţă de copiii Domnului, diferit, în funcţie de contextul istoric sau politic în care au funcţionat. În sistemele politice totalitariste şi dictatoriale, copiii Domnului au fost chinuiţi fizic şi chiar omorâţi, iar în sistemele politice, aşa zis, democratice, copiii lui Dumnezeu au suferit o persecuţie psihologică, purtată la nivelul cuvintelor, care după unii este chiar mai dureroasă decât prima. Despre amândouă forme de persecuţie vorbeşte Domnul Isus în fericiri: ,,Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.” (Mat.5:10-12)
Ideea este următoarea: Un copil autentic al lui Dumnezeu, va avea duşmani, fără doar şi poate. Dar oare, nu sunt acestea tocmai cuvintele pe care ni le-a spus apostolul Pavel? ,,De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2 Tim.3:12)
Prin urmare, dacă dorim să ne atragem asupra noastră, duşmani şi prigonitori, tot ce avem de făcut este să începem, cu toată seriozitatea, cultivarea unei vieţi de evlavie, în Domnul Isus. Primii care se vor transforma în prigonitori, sunt ,,prietenii şi fraţii” de lângă noi, sau chiar cei din casa noastră, care au doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Despre creştinul care nu are de îndurat nici o formă de persecuţie, nu putem spune decât că ceva nu este în regulă cu evlavia lui.
Există două întrebări care se ridică, legat de acest subiect: În primul rând: De ce poporul lui Dumnezeu are duşmani?, iar în al doilea rând: Cum foloseşte Dumnezeu, în providenţa Sa, chiar şi duşmanii, spre a face bine copiilor Săi.
Acestea sunt cele două întrebări, la care doresc să răspundem, folosind evenimentele din cartea Estera, în cele ce urmează.
1. De ce poporul lui Dumnezeu are duşmani?
Din Estera capitolul 3, descoperim cel puţin trei răspunsuri la această întrebare:
În primul rând, poporul lui Dumnezeu are duşmani deoarece, acesta nu se închină la ce se închină ceilalţi oameni, ci numai lui Dumnezeu. Ascultaţi cum l-a câştigat Mardoheu pe Haman, de duşman: ,,După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L-a ridicat în cinste, şi a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el. Toţi slujitorii împăratului, care stăteau la poarta împăratului, plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina. Şi slujitorii împăratului, care stăteau la poarta împăratului, i-au zis lui Mardoheu: „Pentru ce calci porunca împăratului?” Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, şi el nu-i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se ţină de Hotărârea lui; căci el spusese că este Iudeu. Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S-a umplut de mânie; dar a crezut prea puţin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi Iudeii care se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş.” (Estera 3:1-6)
Iată marea ,,crimă” pe care a săvârşit-o Mardoheu împotriva lui Haman, şi pentru răzbunarea căreia, acesta a fost gata să dea împăratului zece mii de talanţi de argint, adică 360 000 kilograme, de argint! Iată cât de mare este preţul urii lui Haman, împotriva omului, pe care n-a reuşit să şi-l supună! Iată cât de uşor este să-ţi atragi duşmani de moarte, care să fie dispuşi să cheltuiască tot ce au, numai să te vadă nimicit!
Într-o lume de curvari este suficient să nu fi ca ei, ca aceştia să te persecute cu toată furia de care sunt capabili. Într-o lume de beţivi, este suficient să fi împotriva alcoolului, ca ei să te excludă din cercurile lor, şi să se îndrepte împotriva ta. Într-o lume de hoţi şi de tâlhari, este suficient să fi cinstit, ca să-ţi atragi asupra ta, duşmănia celor din jur. Într-o lume de făţarnici, este suficient să fi sincer şi să spui adevărul în faţă, pentru ca aceştia să se aprindă instantaneu.
Poporul adevărat al lui Dumnezeu, se închină doar lui Dumnezeu, nu banilor, nici pântecelui, nici plăcerilor şi nici oamenilor. Alungă idolatria din viaţa ta şi vei fi prigonit.
În al doilea rând, poporul lui Dumnezeu are duşmani, deoarece el nu aparţine lumii acesteia, şi prin urmare trăieşte diferit de oamenii din lume. Iată motivele incriminatoare ale lui Haman pentru Mardoheu: ,,Atunci Haman a zis împăratului Ahaşveroş: „În toate ţinuturile împărăţiei tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniştit.” (Estera 3:8) Să ne amintim de cuvintele adresate de către Domnul Isus ucenicilor, înainte de patimile Sale: ,,Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu Sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.” (Ioan 15:18-21)
Poporul adevărat al lui Dumnezeu, se conduce după legi diferite de a celor din lume, şi trăieşte altfel decât ei, fapt care stârneşte ura din partea lumii.
Spre exemplu: una din legile universale care guvernează lumea este legea junglei. Oricum lumea crede că suntem nişte animale mai evoluate, iar locul animalelor este în junglă. În junglă domneşte principiul selecţiei naturale, şi al supravieţuirii. Tot ce ai de făcut în junglă este să rezişti, şi să-ţi elimini duşmanii spre a supravieţui. Legea junglei spune că dreptatea se află totdeauna, de partea celui mai tare, care ştie să ţipe şi să lovească cu pumnul în masă. În schimb, în împărăţia lui Dumnezeu domneşte o altă lege, pe care Domnul Isus a exemplificat-o astfel: ,,Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.” (Lc.10:3) Metoda lui Dumnezeu de cucerire a lupilor, nu este prin nişte animale mai fioroase decât ei, ci prin cel mai blând animal: mielul. Mielul lui Dumnezeu a cucerit fiarele şi balaurii din Apocalipsa, prin smerenie, dragoste şi jertfă de Sine, şi tot prin aceste lucruri, doreşte să cucerim şi noi lumea pentru El.
Dar aceste diferenţe de valori nu fac altceva decât să atragă ostilitatea lumii împotriva noastră.
În al treilea rând, copiii lui Dumnezeu au duşmani datorită unor păcate săvârşite de către ei, în trecut.
Cine era de fapt acest Haman Agaghitul, duşmanul evreilor? Un urmaş al împăratului amalecit, Agag.
Pentru a înţelege istoria lui, trebuie să ne ducem, cu gândul, în urmă, până pe vremea împăratului Saul. Dumnezeu îi poruncise lui Saul, să se ducă la război şi să nimicească cu desăvârşire pe amaleciţi, care încă de pe vremea călătoriei lui Israel prin pustie, se dovediseră a fi un popor de tâlhari la drumul mare. Însă datorită lăcomiei, faţă de averile amaleciţilor, Saul n-a ascultat de Cuvântul Domnului, cruţând partea cea mai aleasă dintre oameni şi animale. Acesta a fost şi motivul pentru care Saul a fost lepădat, de la faţa Domnului, scaunul lui fiind ocupat de către David.
Aşadar, consecinţele păcatului lui Saul aveau să iasă la suprafaţă, chiar şi peste secole. Haman Agaghitul nici nu ar fi trebuit să se nască. Existenţa acestuia s-a datorat în exclusivitate neascultării lui Saul. De-a lungul timpului, s-a acumulat multă ură între amaleciţi şi evrei, iar Haman Agaghitul s-a considerat responsabilul cu răzbunarea, pentru rezolvarea unei probleme de secole, iar prilejul nimerit i-a căzut pe mână ca o mănuşă.
Acest motiv, pentru care poporul lui Dumnezeu are duşmani, este diferit de primele două. Primele două motive, ne spun că poporul lui Dumnezeu are duşmani, datorită a ceea ce este, neavând de a face cu un oarecare păcat. Domnul Isus n-a păcătuit şi totuşi a avut duşmani. Al treilea motiv, ne vorbeşte de nişte duşmani pe care ni-i facem cu mâna noastră. Neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, atrage asupra noastră, consecinţele păcatului, iar una din aceste consecinţe este apariţia duşmanilor.
Să vă dau un exemplu: Un tânăr sau o tânără creştină, care se căsătoreşte cu un om din lume, nu face altceva decât să-l aducă pe Haman Agaghitul în casa lor. Suferinţele ulterioare nu vin din planul lui Dumnezeu ci dintr-o neascultare. Principiul acesta este valabil pentru orice păcat. A păcătui înseamnă a da prilej diavolului, să pătrundă puţin câte puţin în fiinţa noastră. Apoi păcatul, leagă, robeşte şi împietreşte, punându-ne, faţă în faţă, cu nişte duşmani din interiorul nostru, cu care este mult mai greu de luptat.
2. Cum îi foloseşte Dumnezeu, în providenţa Sa, chiar şi pe duşmani, spre a face bine copiilor Săi?
În cele ce urmează aş dori să observăm cinci răspunsuri la această întrebare:
În primul rând, Dumnezeu îşi pedepseşte poporul prin duşmanii Săi. Pe tot parcursul istoriei poporului Israel, una din modalităţile prin care Dumnezeu şi-a disciplinat copiii neascultători, a fost să-i dea în mâna duşmanilor lor. Chiar şi robia babiloniană ne vorbeşte despre aceasta. Israel se afla în Babilon, datorită păcatelor lor. Păcatul are consecinţe, iar cine cochetează cu păcatul le va suporta din plin.
În al doilea rând, Dumnezeu foloseşte duşmanii, spre a-şi motiva poporul la rugăciune, post şi încredere în Dumnezeu. Cred că niciodată Israel n-a strigat către Domnul cu mai multă putere şi credinţă, ca în acele momente. Am experimentat personal acest lucru: Uneori Dumnezeu permite anumitor duşmani să intre în viaţa noastră ca să ne scoată din starea de letargie în care am intrat, şi să ne motiveze să strigăm către El.
În al treilea rând, Dumnezeu converteşte în bine răul provocat de către duşmanii lor.
Luând cazul lui Israel, din Babilon, poporul lui Dumnezeu oricum avea duşmani, cu sau fără Haman. Haman a fost doar mobilul care le-a adus ocazia nimerită pentru manifestarea urii lor faţă de evrei. Frumuseţea lucrării lui Dumnezeu a constat în faptul, că ziua treisprezece a lunii a doisprezecea, din ziua exterminării lui Israel, s-a transformat în ziua masacrării duşmanilor lor. Dacă n-ar fi existat Haman, vrăjmaşii evreilor ar fi rămas mai departe, un junghi în coastele lor, creindu-le probleme după probleme, însă existenţa lui Haman şi a urii lui de moarte, au fost folosite de către Dumnezeu, spre a face bine evreilor, nimicindu-le duşmanii. Aşadar, nu greşim să spunem, că Haman, este omul prin care Dumnezeu a făcut bine evreilor, la fel ca şi în cazul lui Iosif şi fraţii săi.
De fapt ştiţi care este lucrul care îi înfurie cel mai tare pe duşmanii copiilor lui Dumnezeu? Să vadă că toate strădaniile lor de a le face rău, sunt prilejuri prin care le fac bine. Să vrei să le faci rău şi să constaţi că de fapt le-ai făcut bine. Să vrei să le faci un rău şi mai mare şi să constaţi că le-ai făcut un bine şi mai mare. Aceasta îi roade cel mai tare pe duşmanii copiilor Domnului, să le dorească răul şi să constate că nu au nici o putere să li-l facă, şi că tot răul lor se schimbă în bine.
În al patrulea rând, Dumnezeu ne izbăveşte chiar şi de duşmanii pe care ni-i facem cu mâna noastră, datorită neascultării.
Dumnezeu i-a izbăvit pe evrei din mâna lui Haman Agaghitul, chiar dacă acesta era produsul neascultării lui Saul.
Acesta este cel mai frumos gând din acest mesaj: Dumnezeu are putere şi bunătate să ne izbăvească chiar şi din cursele în care intrăm de bună voie. El poate reface chiar şi o familie aflată în pragul dezastrului, datorită neascultării şi înjugării la un jug nepotrivit, el poate restaura chiar şi o epavă, aruncată la coşul de gunoi al societăţii, datorită robiei drogurilor, pornografiei, băuturii şi altor păcate acceptate în mod deliberat în inimă.
Totul este să-ţi recunoşti starea, şi să vi cu pocăinţă sinceră înaintea Tatălui, care este gata să-l primească chiar şi pe fiul risipitor.
În al cincilea rând, Dumnezeu permite duşmani în viaţa copiilor lui Dumnezeu, tocmai pentru că vrea să-i ajute să vadă minunile Sale. Despre Faraon zice: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” (Rom.9:17) Minunile prin care Dumnezeu îşi izbăveşte poporul au ca efect, vestirea Numelui Domnului pe tot pământul.
În concluzie:
Providenţa lui Dumnezeu nu este pusă în pericol nici măcar de către duşmanii Lui şi ai noştri. Nimeni nu poate să-i umbrească planurile Sale. Duşmanii copiilor lui Dumnezeu sunt şi ei unealta divină, fie pentru pedepsirea, fie pentru binecuvântarea acestora. Într-un asemenea Dumnezeu merită să te încrezi.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/