Categorie: Predici scrise
Unul dintre cele mai frumoase versete biblice, ale crăciunului, este Matei 1:23: ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuil” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
Acest verset biblic, reprezintă o profeţie biblică a prorocului Isaia, despre naşterea Domnului Isus, rostită cu şapte sute de ani înainte de eveniment: ,,De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” (Isaia 7:14)
Întrebarea mea, este următoarea: Oare câţi dintre cei care cităm această profeţie biblică, cu ocazia crăciunului, cunoaştem şi contextul istoric în care a fost rostită? Această profeţie biblică, la fel ca toate celelalte, a fost rostită unui om anume, într-un context istoric specific, şi cu un scop precis. Doar în măsura în care cunoaştem aceste aspecte de context istoric, vom înţelege cu exactitate, mesajul pe care a intenţionat Dumnezeu să ni-l transmită prin cuvintele: ,,Emanuel: Dumnezeu este cu noi.”
Ceea ce vă propun în continuare este, ca prin intermediul Scripturii, şi cu ajutorul imaginaţiei iluminate de Duhul Sfânt, să ne întoarcem în timp, cu vreo două mii şapte sute de ani, în perioada lui Isaia, şi să umblăm o vreme alături de el, cu scopul de a înţelege mai precis, cadrul şi semnificaţia cuvintelor profetice: ,,Emanuel: Dumnezeu este cu noi.”
1. Context istoric.
Ne aflăm în Israel, în Regatul de Sud, cu două sute de ani după divizarea împărăţiei. Regatul de Nord, avusese parte doar de împăraţi răi, care L-au părăsit pe Dumnezeu şi care au târât poporul în idolatrie, iar Dumnezeu era pe punctul de a rupe legământul cu ei şi a-i da pradă robiei asiriene. În Regatul de Sud, printre mulţimea de împăraţi răi, s-au mai găsit şi câţiva buni, care au mai adus câte o gură de aer proaspăt în Iuda, ceea ce i-a prelungit viaţa cu mai bine de o sută de ani. Însă direcţia pe care pornise Iuda, era aceeaşi cu a Israelului de Nord, de aceea şi el avea să sfârşească în robia babiloniană.
În vremea de care ne ocupăm, pe tronul din Ierusalim, tocmai urcase Ahaz, un împărat care a făcut ce este rău înaintea Domnului. Iată cum este descrisă domnia lui în cartea Cronicilor: ,,Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David. A umblat în căile împăraţilor lui Israel; şi a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali, a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom, şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urîciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde.” (2Cr.28:1-4)
Pentru a-l cerceta şi întoarce de pe drumul dezastrului pe care pornise, Dumnezeu a ridicat împotriva lui cu război, pe Reţin împăratul Siriei şi pe Pecah împăratul Israelului de Nord. Scopul acestor doi împăraţi era să bată Ierusalimul, să-l omoare pe Ahaz, şi să pună, ca împărat, în locul lui, pe un anume, fiu al lui Tabeel: ,,Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s-o spargem, şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.” (Isaia 7:6)
Când această veste a ajuns la urechile lui Ahaz, a produs asupra lui un impact foarte puternic, pe care Scriptura ni-l descrie într-un mod foarte plastic: ,,Când au venit şi au spus casei lui David: „Sirienii au tăbărât în Efraim!” a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure când bate vântul.” (Is.7:2)
Acesta este momentul cheie, în care Dumnezeu se apropie de Ahaz, cu oferta Sa: ,,Atunci Domnul i-a zis lui Isaia: „Ieşi înaintea lui Ahaz, tu şi fiul tău Şear-Iaşub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul nălbitorului, şi spune-i: „Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic, şi să nu ţi se moaie inima, din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă: din pricina mâniei lui Reţin şi a Siriei, şi din pricina fiului lui Remalia! Nu te teme că Siria gândeşte rău împotriva ta, şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic: „Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s-o spargem, şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.” Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Aşa ceva nu se va întâmpla şi nu va avea loc.” (Is.7:3-7) Iar pentru ca mesajul primit să fie cât mai credibil, iar inima lui Ahaz să se poată încrede cu mai multă uşurinţă în Dumnezeu, Isaia îl provoacă, pe împărat, să ceară un semn de la Domnul: ,,Cere un semn de la Domnul, Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” (Is.7:11)
La această generoasă ofertă divină, Ahaz răspunde într-un mod pe care nu l-am priceput multă vreme, şi care a stârnit, atât mânia profetului, cât şi a lui Dumnezeu: ,,Ahaz a răspuns. „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.” (Is.7:12)
La prima vedere, răspunsul lui Ahaz, pare de bun simţ, a unui om evlavios care nu vrea să-L supere pe Dumnezeu cu insistenţele sale: Ceva de genul lui Avraam care zice: ,,Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta.” (Gen.18:32) Însă, în cer, cuvintele lui Ahaz nu au fost percepute, ca o expresie a evlaviei, sau a fricii de Domnul, ci ca o tehnică de prefăcătorie a unui om care oboseşte şi răbdarea oamenilor şi pe a lui Dumnezeu. Asta înseamnă că vorbele lui Ahaz nu au fost sincere, şi că de fapt realitatea din inima lui era cu totul alta. Biblia ne lămureşte şi acest lucru, arătându-ne că adevăratul motiv pentru care el n-a vrut să ceară semn de la Domnul, n-a fost evlavia nici frica de Domnul, ci că inima lui şi-a pus deja nădejdea într-un sprijin militar, venit din partea Asirienilor. Ascultaţi cuvintele Scripturii: ,,Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruiască…. Ahaz a trimis soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună: „Eu Sunt robul tău şi fiul tău; suie-te, şi izbăveşte-mă din mâna împăratului Siriei, şi din mâna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.” Şi Ahaz a luat argintul şi aurul din Casa Domnului şi din vistieriile casei împăratului, şi l-a trimis ca dar împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir, şi a omorât pe Reţin. Împăratul Ahaz s-a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Şi, văzând altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimis preotului Urie chipul şi înfăţişarea acestui altar, întocmai cum era făcut. Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimis din Damasc de împăratul Ahaz, şi preotul Urie l-a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc. La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s-a apropiat de el, şi s-a suit pe el. A ars pe el arderea-de-tot şi darul de mâncare, a vărsat jertfele de băutură, şi a stropit pe altar sângele jertfelor de mulţumire. A îndepărtat dinaintea casei altarul din aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar şi Casa Domnului; l-a pus lângă noul altar, spre miazănoapte. Şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: „Să arzi pe altarul cel mare arderea-de-tot de dimineaţă şi darul de mâncare de seară, arderea-de-tot a împăratului şi darul lui de mâncare, arderile-de-tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mâncare, să torni pe el jertfele lor de băutură, şi să stropeşti pe el tot sângele arderilor-de-tot şi tot sângele jertfelor; cât despre altarul din aramă, nu-mi pasă de el.” Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz. Şi împăratul Ahaz a sfărîmat tăbliile de la temelie, şi a scos lighenele de pe ele. A dat jos marea de pe boii din aramă care erau sub ea, şi a pus-o pe o pardoseală din piatră. De hatîrul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum şi intrarea de afară a împăratului.” (2Împ.16:5,7-18)
Iată adevăratul motiv pentru care Ahaz a respins oferta lui Dumnezeu: i s-a părut mai avantajoasă oferta Asiriei, iar în loc să-i spună lui Isaia, cu sinceritate, că el n-are nevoie de Domnul, a ales calea prefăcătoriei, dându-se un om superevlavios, care de teama de a nu-L supăra pe Domnul, nu îndrăzneşte să-i ceară nici un semn. Din păcate, Ahaz are mulţi fraţi şi în zilele noastre, care ştiu să-L respingă pe Dumnezeu, într-un mod foarte elegant, invocând tot felul de motive şi pretexte care mai de care mai credibile.
Acesta este momentul în care Dumnezeu Însuşi intervine, şi prin Isaia, rosteşte profeţia despre venirea lui Emanuel: ,,De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” (Is.7:14)
2. Ce înseamnă cuvintele: ,,Emanuel: Dumnezeu este cu noi” pentru un împărat care, într-o formă atât de elegantă, spune că el nu are nevoie de Dumnezeu?
Răspunsul îl găsim în continuarea textului din Isaia. Un copil avea să se nască în scurt timp, şi înainte ca copilul să poată rosti cuvintele ,,mama” şi ,,tata” , aceşti doi împăraţi de care se temea Ahaz aveau să fie nimiciţi. Dar mai mult decât atât, Asirienii în care Ahaz şi-a pus nădejdea, vor tăbărâ în Iuda şi se vor întoarce împotriva lui Ahaz: ,,Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul, şi să aleagă binele, ţara de ai cărei doi împăraţi te temi tu, va fi pustiită.” „Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa tatălui tău, zile cum n-au mai fost niciodată, din ziua când s-a despărţit Efraim de Iuda (adică pe împăratul Asiriei). În ziua aceea, Domnul va şuiera muştelor, de la capătul râurilor Egiptului, şi albinelor din ţara Asiriei; ele vor veni, şi se vor aşeza toate în vîlcelele pustii, şi în crăpăturile stâncilor, pe toate stufişurile, şi pe toate imaşurile. În ziua aceea, Domnul va rade, cu un brici luat cu chirie de dincolo de Râu, şi anume cu împăratul Asiriei, capul şi părul de pe picioare; ba va rade chiar şi barba.” (Is.7:16-20) ,,Domnul mi-a zis: „Ia o tablă mare, şi scrie pe ea, aşa ca să se înţeleagă: „Grăbeşte-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii.”Am luat cu mine nişte martori vrednici de credinţă: pe preotul Urie, şi pe Zaharia, fiul lui Berechia. M-am apropiat de proorociţă. Ea a zămislit, şi a născut un fiu. Apoi Domnul mi-a zis: „Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz.” (Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii.) Căci înainte ca să ştie copilul să spună: „Tată!” şi „mamă!” se vor lua dinaintea împăratului Asiriei bogăţiile Damascului şi prada Samariei.” Domnul mi-a vorbit iarăşi, şi mi-a zis: „Pentru că poporul acesta a dispreţuit apele din Siloe care curg lin, şi s-a bucurat de Reţin şi de fiul lui Remalia, iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui, şi se va vărsa peste malurile lui; va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli, şi va ajunge până la gât. Iar aripele întinse ale oastei lui vor umple întinderea ţării tale, Emanuele!” Scoateţi strigăte de război cât voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi cei ce locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricît de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricît de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Faceţi la planuri, cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi la Hotărâri cât voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).”
Deci ce înseamnă: ,,Emanuel, Dumnezeu este cu noi” pentru cei care-L resping pe El? Răspunsul este: ,,Maher-Şalal-Haş-Baz.” (Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii.)” Pentru cei care nu au nevoie de Dumnezeu, Emanuel, înseamnă judecată, pedeapsă, nenorocire şi distrugerea tuturor surselor personale de încredere. Aceasta a însemnat Emanuel şi pentru Ahaz. Ascultaţi cuvintele Scripturii: ,,Pe vremea aceea, împăratul Ahaz a trimis să ceară ajutor de la împăraţii Asiriei…. Tilgat Pilneser, împăratul Asiriei, a venit împotriva lui, s-a purtat cu el cum s-ar purta cu un vrăjmaş, şi nu l-a ajutat. Căci Ahaz a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei; dar nu i-a ajutat la nimic. Pe vremea aceea, chiar când era la strîmtoare, a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz. A adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră şi a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.” Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel. Ahaz a strâns uneltele din Casa lui Dumnezeu, şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis uşile Casei Domnului, şi a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului. şi a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie altor dumnezei. Şi a mâniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.” (2Cr.28: 16, 20-25)
3. Ce înseamnă: ,,Emanuel, Dumnezeu este cu noi” pentru cei care-L primesc?
După această vestire a judecăţii divine, împotriva celor care resping oferta lui Dumnezeu, găsim şi cuvintele dătătoare de speranţă, a ceea ce înseamnă Emanuel pentru cei care-L primesc: ,,Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor. Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină. Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărîmat, ca în ziua lui Madian. Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei, şi orice haină de război tăvălită în sânge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc. Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.” (Is.9:1-7) Potrivit cu acest text, pentru cei care-L primesc pe Isus Cristos, Emanuel înseamnă: lumină, viaţă, înmulţirea poporului, veselie, seceriş, eliberarea din robie, belşug, şi intrarea într-o împărăţie în care Cristos este Marele Sfătuitor, Dumnezeul care prin puterea Lui face minuni, Părintele veşniciilor, biruitor asupra morţii şi Domnul păcii.
4. Cum este prezentat Emanuel în alte texte din Scriptură?
Exact în felul acesta ni-l prezintă şi evanghelistul Ioan pe Emanuel, mântuitor pentru cei care-L primesc, şi judecător pentru cei care-L resping: ,,Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan1:9-14) Aceste versete ni-L prezintă pe Emanuel pentru cei care L-au primit. Dar cum este Emanuel pentru cei care nu L-au primit? Iată răspunsul lui Ioan: ,,Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, ca să i se arate faptele, fiindcă Sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan3:17-21)
Tot acesta este modul în care ni-L prezintă şi bătrânul Simeon, pe Emanuel: ,,Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn, care va stîrni împotrivire.” (Lc.2:34)
La fel ni-L prezintă şi Petru pe Emanuel: ,,Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este, deci, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”; şi „o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta Sunt rânduiţi.” (1Pet.2:6-8)
În concluzie:
Cu ocazia crăciunului, cred că fiecare ar trebui să ne punem foatre serios următoarea întrebare: Ce reprezintă pentru mine Emanuel: Grăbeşte-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii, sau Minunat sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor şi Domnul păcii?
Răspunsul la această întrebare este următorul: Depinde de atitudinea pe care o am faţă de El. Dacă L-am primit în inima mea, ca Impărat, dacă mă încred în El, dacă Îl ascult necondiţionat şi fac voia Sa, atunci El este Mântuitorul care îmi aduce lumină, bucurie, eliberare din robie, belşug, pace şi viaţă veşnică. Însă dacă Îl resping, fie chiar şi într-un mod foarte suptil şi elegant atunci Emanuel este Judecătorul care îmi rosteşte cea mai crudă sentinţă.
Crăciunul este sărbătoarea în care suntem chemaţi să ne reevaluăm şi reconsiderăm atitudinea pe care o avem faţă de Fiul lui Dumnezeu.
Facă Dumnezeu, ca la aceste sărbători, mulţi din cei care L-au respins până acum prin atitudinea lor, să-L primească ca Domn al vieţii lor, iar noi care am făcut deja acest lucru, să ne deschidem mai mult inima pentru El şi printr-o predare deplină să ascultăm cu şi mai multă hotărâre de Cuvântul Său.
sursa: https://predicipredici.wordpress.co