Categorie: Predici scrise
Unul dintre cele mai zguduitoare şi emoţionante tablouri surprinse în decursul istoriei universului, a fost şi rămâne tabloul Dumnezeului culcat într-o iesle.
De-a lungul istoriei şi civilizaţiei umane, acest tablou a reprezentat sursă de inspiraţie şi temă principală, pentru pensula pictorilor şi pana scriitorilor. Priveliştea Dumnezeului culcat într-o iesle, a stârnit visarea poeţilor, dând naştere celor mai extraordinare versuri recitate vreodată. Acest spectacol inedit a reprezentat izvor de melodie şi armonie, pentru muzicieni şi compozitori, zmulgându-le din inimă monumentale cântece şi opere muzicale, care au supravieţuit peste secole. Filosofi, scenarişti, oameni de rând şi predicatori, au găsit, de-a lungul timpului, în acest tablou, sursă inepuizabilă de inspiraţie.
După două mii de ani de la petrecerea evenimentului, tabloul Dumnezeului culcat într-o iesle, încă rămâne una din marile fascinaţii ale crăciunului. Indiferent că eşti un sentimentalist, raţionalist sau un tip pragmatic, nu poţi trece chiar indiferent pe lângă acest tablou.
De aceea provocarea mea este, ca prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, şi folosindu-ne de puterea imaginaţiei luminate de Duhul Sfânt, să ne mai oprim o clipă în dreptul acestui tablou, spre a-i admira farmecul: Un Dumnezeu culcat într-o iesle.
Dar ce fel de Dumnezeu este acela care stă culcat într-o iesle?
Iată primul lucru care şochează atunci când priveşti spre acest tablou. Nu există nici un fel de compatibilitate între noţiunea de Dumnezeu şi noţiunea de iesle. Locul lui Dumnezeu nu este nicidecum într-o iesle.
Ce poţi gândi despre un Dumnezeu culcat într-o iesle? Ori este un Dumnezeu sărac lipit pământului, ori este un Dumnezeu învins în lupta cu ceilalţi dumnezei, sau poate un Dumnezeu fals, un idol, o plăsmuire a minţii, o închipuire a imaginaţiei sau, cine ştie, vreo tradiţie bisericească. Dar de ce n-ar putea fi un Dumnezeu neânţeles, respins, abandonat, nedorit sau neacceptat? De ce n-ar putea fi un Dumnezeu a cărui dragoste de oameni, întrece orice imaginaţie şi închipuire omenească?
Dar haideţi să ne apropiem mai mult de tablou, ca să vedem despre ce este vorba: Cine este Dumnezeul culcat în iesle?
El este creatorul tuturor lucrurilor, văzute şi nevăzute: ,,Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” (Ioan1:3), ,,Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care Sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.” (Col.1:16) El este Cel care acoperă iarna câmpul, ca de sărbători, cu o manta albă imaculată, şi umple văzduhul cu steluţe albe şi strălucitoare. El este Cel care primăvara îl îmbracă, ca pe un copilaş, cu hăinuţe colorate, şi rochiţe verzi brodate cu floricele, de cele mai variate nuanţe şi culori. El este Cel care ne îmbată simţurile cu parfumul florilor şi cu mirosul câmpului. El este Cel care caută să ne stârnească dragostea şi să ne-o cucerească prin muzica izvoarelor, freamătul pădurii, concertele păsărelelor şi liniştea muntelui.
El este creatorul fiinţelor noastre: Este Cel care ne-a înzestrat cu un trup atât de minunat. El este Cel care ne-a dat minte ca să putem gândi, ochi ca să putem privi, mâini ca să putem atinge, crea sau chiar strica şi gură ca să putem binecuvânta sau blestema. El este Cel care ne-a dat picioare cu care să putem alerga spre El sau de El, inimă cu care să-L putem iubi sau urâ, şi voinţă liberă cu care să-L putem face Împărat sau răstigni.
Dumnezeul culcat în iesle este creatorul universului. El este Cel care a aşezat soarele pe cer ca să ne lumineze şi să ne încălzească. El este Cel care ne hrăneşte, în fiecare zi, cu pâine şi cu apă, din cămările sale îmbelşugate. El este Cel care a ascuns aurul, cu mâna Sa, în burta munţilor, ca împăraţii pământului să-şi poată construi din el tronuri şi coroane, făurite cu multă migală, ca apoi pentru Creator să nu găsească decât o iesle rece şi o coroană de spini.
Cine este Dumnezeul culcat în iesle? Este Cel care, prin puterea Lui, l-a înălţat pe Irod cel Mare, ca împărat al Iudeii, iar pe marii preoţi în fruntea naţiunii lui Israel. El este cel mai mare Împărat, în faţa Căruia, se aruncă cu faţa la pământ, îngerii şi toate fiinţele cereşti, este Cel căruia îi cântă corurile celeste, este Cel mai slăvit din univers.
Dumnezeul culcat în iesle este susţinătorul tuturor lucrurilor. Datorită Lui planetele îşi urmează mersul pe orbite, şi nu se ciocnesc unele de altele. Datorită Lui ziua şi noaptea, vara şi iarna, căldura şi frigul, semănatul şi seceratul, continuă de mii de ani, şi vor mai continua până la vremea hotărâtă tot de El. Datorită susţinerii Lui pământul încă n-a fost înghiţit de ape sau topit de flăcări. Datorită Lui, în această dimineaţă, ai putut să te scoli din pat. Singurul motiv pentru care, în această clipă, inima nu ţi se opreşte în loc, şi nu dai ochii peste cap, este că El te ţine în palma Lui şi te iubeşte mult.
Cine este Dumnezeul culcat într-o iesle? Este Cel care a venit să hrănească pe cei flămânzi, să vindece pe cei bolnavi, să ofere un adăpost văduvelor şi orfanilor, să dea speranţă celor disperaţi şi să moară pentru cei păcătoşi. Dumnezeul culcat într-o iesle este Cel care te iubeşte mai mult decât întregul univers, este Cel care are cele mai înalte planuri şi idealuri pentru viaţa ta. El vrea să te ducă în slavă şi să facă din tine Prinţesa Cerurilor, Mireasa Măririi. El este Cel care vrea să-ţi dea demnitate, cinste, dragoste, fericire, cum niciodată n-ai fi putut visa.
Cuvintele mele sunt mult prea sărace pentru a-L descrie pe Cel care stă în iesle.
Dar, vai, un asemenea Dumnezeu ce caută într-o iesle?
Cristos stă în iesle pentru că în palatul lui Irod nu este loc pentru încă un împărat. Irod nu este dispus să-şi împartă tronul cu nimeni. Pentru un asemenea Dumnezeu, Irod nu are, în casa lui, decât o sabie, cu care să-L omoare. Pentru Irod, Dumnezeul din iesle este un rival, o ameninţare, şi nu are linişte până nu face tot ce-i stă în putinţă pentru a-L elimina.
Cristos stă în iesle, pentru că la Templu, marii preoţi sunt deosebit de încântaţi de religia lor, care le conferă prestigiu şi câştig, şi nu au nevoie de nimeni care să vină să le încalce datinile şi să le anuleze privilegiile.
Cristos stă în iesle, pentru că la casa de poposire din Betleem nu este vremea actelor de caritate, nici a primirii cerşetorilor, ci este sezonul câştigurilor.
Cristos se află într-o iesle, pentru că cei care L-au primit erau oameni săraci, dar care au oferit cu bucurie puţinul lor, spre a-I face bucurie Domnului Isus.
Cristos se află într-o iesle ca să ne arate că El este gata să intre chiar şi în casa celui mai neânsemnat dintre oameni.
Dacă vă veţi uita cu băgare de seamă, la ceea ce se întâmplă în universul religios, cu ocazia sărbătorilor, ve-ţi observa că lucrurile s-au schimbat atât de puţin, în două mii de ani: Cristos este tot în iesle, pentru că cei mai mulţi se comportă faţă de El aşa cum s-au comportat şi cei din vremea Lui.
Unii se raportează la Domnul Isus, la fel ca Irod, zicând: ,,Isuse în palatul vieţii mele nu există loc pentru încă un împărat. Dacă vrei, ca slugă te pot primi, şi chiar am nevoie de una ca Tine, care se pricepe la înmulţit pâinile, la vindecat bolile şi la potolit furtunile. Însă nu uita lucrul cel mai important: locul slugilor este în iesle. Pe tron stau eu. Eu comand şi tu execuţi. În casă nu am loc pentru Tine. În living este pomul de crăciun, şi mai am şi ceva musafiri, de care trebuie să mă ocup. În bucătărie totul este plin ochi: frigiderele sunt pline, sticlele şi paharele deasemenea, iar despre locurile de la masă ce să mai vorbim. În dormitor mă îndoiesc că o să-ţi placă, deoarece televizorul va merge non-stop. Dar dacă vrei am o iesle, în care te pot primi. Animalele oricum le-am vândut, aşa că poţi locui acolo, iar când o să am nevoie de Tine, ca să-mi slujeşti, vin eu până acolo ca să te chem.”
Alţii se raportează la Domnul Isus, ca marii preoţi din Ierusalim zicând: ,,Doamne n-am vrea să ne strici tradiţiile şi obiceiurile noastre care ne sunt atât de dragi. Ne mai gândim noi, de crăciun, şi la Tine, dar personajul principal este tot ,,Moşu”, mai dăm noi şi pe la Biserică, dar religia noastră este să mâncăm şi să bem. Acuma este crăciun, ne mai vedem pe la paşti, iar între timp lasă-ne un număr de telefon, ca în caz de boală sau necaz să te putem apela. De fapt, să ne fie cu iertare, dar nu ne prea place de Tine, deoarece eşti foarte curios şi indiscret. Îţi vâri nasul unde nu-ţi fierbe oala. Te interesează ce vorbim, ce gândim, umbli prin acte, tragi cu ochiul prin bibliotecă, cauţi prin portmoneu, şi pe lângă toate astea mai pui şi tot felul de întrebări incomode, cum ar fi: ,,Ce caută, banii ăştia negri în portofelul tău? Ce caută sticla asta în pivniţa ta?” Doamne deja ai depăşit orice limită, nu te mai suportăm, pleacă afară din casa noastră, altfel Te răstignim din nou, locul Tău este în iesle! Nu faci altceva decât să ne strici sărbătorile!” Ei, a prins ceva Dostoievski în Marele închizitor, din Fraţii Karamazov.
Alţii se raportează la Domnul Isus la fel ca patronul hotelului din Betleem, zicând: ,,Acuma nu-i vreme de umblat după năluci, nici după vorbe de ,,popi beţi” care n-au chef de lucru. Astea nu ţin de foame. Acuma-i sezonul de făcut bani. ,,Doamne, dacă pică ceva părăluţe, mai stăm de vorbă, dar nu de alea în valută de vatican, ci în valută mai profană, cu care ne-am obijnuit. Dacă ne îmnulţeşti pâinile şi ne transformi apa în vin mai discutăm, altfel să şti că noi avem treabă.”
Însă din când în când, se întâmplă câte o minune extraordinară, pentru care Domnul Isus zice că s-a meritat să stea în iesle. Din când în când, câte un suflet sătul de toate minciunile Diavolului, dezamăgit de toate sclipirile înşelătoare ale lucrurilor din lume, dezgustat de hrana otrăvită care i-a servit-o Satana pe tavă, ani de zile, …din când în când câte un suflet trudit şi împovărat de păcatele sale şi cu visele spulberate, se apropie de ieslea Domnului Isus şi zice: ,,Doamne ai milă de mine păcătosul! N-am să-ţi ofer decât păcate, dezamăgiri, regrete, dureri şi o inimă zdrobită. Doamne m-ai biruit! Ai învins! M-ai cucerit. Nu mai pot rezista stând nepăsător şi rece privind la tabloul Dumnezeului culcat într-o iesle. Mă prăbuşesc cu totul înaintea ieslei Tale. Mă pocăiesc pe deplin înaintea Ta. Nu vreau să mai lupt împotriva Ta. Dragostea Ta este irezistibilă. Sunt al Tău în întregime pentru tot restul vieţii. Fă tot ce vrei cu mine. Din inima mea fă-Ţi tron, din viaţa mea fă-Ţi împărăţie, din casa mea fă rai, din biserică fă-Ţi Mireasă iar din lumea aceasta fă cer.”
N-ai vrea să fi tu omul acesta? N-ai vrea ca ziua de astăzi să fie ziua întâlnirii tale cu cea mai frumoasă persoană din univers, sau ziua rededicării tale faţă de acest minunat Împărat? N-ai vrea să-I spui?: ,,Doamne m-am săturat de formalismul meu religios lipsit de putere. Nu mai suport să-mi conduc viaţa din faliment în faliment. Nu mai simt nici o satisfacţie în nimic din ceea ce-mi poate oferi lumea aceasta. Te vreau pe Tine.Vreau ca veşnicia să umple spaţiul meu limitat. Vreau ca puterea Ta să înghită toate neputinţele mele. Vreau ca slava Ta să acopere toată hidoşenia mea. Vreau ca abundenţa Ta să îndestuleze tot pustiul din mine.”
Dacă din toată inima, Îi vei adresa Domnului o astfel de rugăciune, atunci El te va copleşi cu o pace cum n-ai avut niciodată. Te va inunda cu o bucurie căreia abia că îi vei putea rezista. Fiecare zi petrecută de tine cu Domnul va fi o nouă aventură spre infinit, spre profunzimi şi tărâmuri nebănuite. Cititul Bibliei, rugăciunea, închinarea publică cu poporul Domnului, trăirea în sfinţenie, se vor transforma din poveri greu de purtat în pasiunea vieţii tale. În prezenţa lui Dumnezeu vei ajunge să uiţi de foame, de sete, de neputinţa din trup, de necazuri, de crize şi de neajunsuri. Noaptea nici nu-ţi va veni să te duci să te culci, de dulceaţa umblării tale cu Domnul.Vei uita de pat şi de pâine, la fel ca Moise pe muntele Sinai, iar când vei coborâ de acolo, în mijlocul oamenilor, faţa ta va străluci, şi tot poporul va şti că în cer există un Dumnezeu Minunat, care merită să fie iubit şi ascultat, şi că tu eşti slujitorul Său. Duhul Sfânt se va odihni peste tine şi va face lucrări şi minuni demne de Numele lui Dumnezeu în şi prin viaţa ta. Trăirea ta va deveni asemenea lui Cristos, familia ta un colţ de rai, iar pământul pe care calci se va asemăna din ce în ce mai mult cu cerul.
Acesta este adevăratul creştinism. Aceasta este adevărata religie. Religia pe care o practică cei mai mulţi oameni de astăzi, este o minciună, un surogat, un fals pe care li l-a vârât Diavolul pe gât, ca să-i ţină cât mai departe de viaţă, iar pe Fiul lui Dumnezeu coborât din cer, ca să ne mântuiască, l-au făcut sluga lor, aruncându-L într-o iesle.
În concluzie:
În încheierea acestui mesaj, aş dori să pun câteva întrebări, iar cei care simt cercetarea Duhului Sfânt să răspundă: Cât mai dorim să credem minciunile Diavolului? Cât mai avem de gând să rămânem neputincioşi, neajutoraţi şi nenorociţi? Cât mai vrem să ne hrănim cu roşcove, când Dumnezeu are pentru noi Pâinea vieţii? Cât timp vom mai rămâne cu mentalitate de cerşetori, când Dumnezeu vrea să fim prinţi ai cerurilor? Cât ne vom mai târâ prin viaţă, în timp ce Dumnezeu vrea să fim luceferi strălucitori?
Biblia are peste treizeci de mii de versete, şi aproape tot atâtea promisiuni. Aproape fiecare verset biblic conţine câte o promisiune a lui Dumnezeu. Când avem de gând să le luăm în serios?…sau este mai credibil Diavolul care le pune la îndoială?
Nu se vede suficient de clar că lumea aceasta se prăbuşeşte în toate hăurile şi abisurile posibile, şi asta doar datorită faptului că ne-am făcut pe noi înşine dumnezei, iar pe Cristos L-am aruncat într-o iesle, făcându-L sluga noastră?
Haideţi să-L întronăm iarăşi pe Cristos ca Domn al vieţilor noastre, al caselor noastre, al bisericilor noastre cât şi al Ţării noastre. Haideţi să ascultăm de El, în mod necondiţionat, indiferent de ce va zice gura lumii şi indiferent cât ne-ar costa. Haideţi să renunţăm la orice păcat, că tot mai tare doare despărţirea de Dumnezeu decât despărţirea de păcat.
Şi nu uitaţi un lucru foarte important: Cristos nu rămâne pentru totdeauna în iesle. El stă acolo doar o anumită vreme, iar în Scriptură, această vreme este numită: ,,îndelunga răbdare a lui Dumnezeu”, vreme în care El ne dă şansă şi Har de pocăinţă. Dar El este şi rămâne Stăpânul absolut al universului, şi într-o zi va trebui să stăm în faţa Lui pentru a da socoteală de vieţile noastre. Dacă vrei să fi fericit, fă din inima ta o iesle pentru El, iar El la rândul Său, va împărţi tronul Lui cu tine.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/