Categorie: Predici scrise
Cu câteva zile în urmă, Dumnezeu mi-a vorbit printr-un vis de noapte, care m-a marcat într-un mod foarte profund: În vis, cineva a început să-mi citeze textul biblic din Evrei5:7-8: ,,El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” După ce mi-au fost citate aceste versete, un glas mi-a pus următoarea întrebare: ,,Crezi că tu o să faci excepţie?” Aceste şapte cuvinte mi-au pătruns direct în inimă, şi m-au marcat pentru mai multe zile. Ecoul lor, încă îl aud şi la această oră, când scriu aceste cuvinte. Acest vis, s-a repetat după trei zile, cu mici diferenţe.
Împreună cu biserica pe care o păstoresc, am pus deoparte câteva luni de zile pentru a ne dedica într-un mod mai special luptei în rugăciune, în vederea câştigării sufletelor nemântuite ale celor din familiile noastre. Prin acest vis, Dumnezeu mi-a făcut foarte clar faptul că El are nişte criterii după care ascultă rugăciunile, şi de la care n-a făcut excepţie nici măcar Fiul Său, cu atât mai puţin eu. El măcar că era fiu, s-a rugat cu strigăte mari şi cu lacrimi, şi a fost ascultat din pricina evlaviei Lui. Dacă nici măcar El n-a făcut excepţie de la împlinirea acestor legi divine, cu atât mai puţin noi.
De fapt, acelaşi principiu este subliniat şi de către David, în Psalmul 32, când zice: ,,De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.” (v6) Dumnezeu ascultă rugăciunile făcute doar de către oamenii evlavioşi. Oamenii neevlavioşi se roagă în zadar. Rugăciunile lor sunt o simplă pierdere de timp. Ele nu se ridică mai presus de tavan, şi vai multe astfel de rugăciuni se rostesc de către creştinii de astăzi. Eu nu vreau să fiu un astfel de om al rugăciunii. Eu vreau ca rugăciunile mele să fie ascultate. Dar pentru aceasta, Dumnezeu îmi spune că trebuie să fiu evlavios.
După cercetarea făcută de Duhul Sfânt, prin acest vis, am reluat învăţătura biblică despre evlavie, şi mi-am analizat, încă odată viaţa, în lumina ei, cu dorinţa sinceră de a mă pocăi de tot ce este neplăcut voii lui Dumnezeu, spre a mă califica să fiu acel om la care El îi ascultă rugăciunile. Dacă ai şi tu această dorinţă în suflet, atunci ceea ce urmează este şi pentru tine. Haidem să observăm împreună ce este evlavia.
Pentru început, aş vrea să spun că evlavia este un concept general, cuprinzător, şi acesta vizează relaţia noastră cu Dumnezeu. Noţiunea de evlavie are sens doar în contextul relaţiei noastre cu Dumnezeu. Termeni similari cu evlavia sunt: pietate, cucernicie. A fi evlavios înseamnă a lua în serios relaţia cu Dumnezeu, şi a te raporta la El, aşa cum cere natura şi caracterul Său. În continuare aş dori, ca folosindu-ne de Cuvântul lui Dumnezeu, să definim mai concret şi precis ce este evlavia.
1. În primul rând, evlavie înseamnă a rezolva în mod corect problema păcatului.
Lucrul pe care Dumnezeu îl urăşte cel mai mult este păcatul. Prin urmare, a lua în serios relaţia cu Dumnezeu, presupune îndepărtarea din viaţa noastră, a păcatului.
Noi deja am citat versetul 6 din Psalmul 32, în care David afirmă că Domnul ascultă doar rugăciunile oamenilor evlavioşi, dar haideţi să observăm ce este înaintea versetului 6: ,,Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie! câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile! Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.” (1-6) A fi evlavios înseamnă a avea fărădelegea iertată şi păcatul acoperit. Dar aceasta se întâmplă doar atunci când în duhul nostru nu există viclenie. Câtă vreme tăcem şi ne ascundem fărădelegea, spre a nu fi descoperiţi de către cei din jur, mâna Domnului este împotriva noastră, ni se topesc oasele şi ni se usucă vlaga, ne minţim pe noi, îi minţim pe alţii şi încercăm să-L minţim şi pe Dumnezeu. Această atitudine nu are nimic în comun cu evlavia. Însă când ne mărturisim păcatul şi ne pocăim de fărădelegile noastre, primim iertare, devenim fericiţi, sinceri şi evlavioşi. În acel moment Dumnezeu ne ascultă şi rugăciunile.
Aşadar, a fi evlavios presupune să-ţi asumi responsabilitatea pentru păcatele înfăptuite, să fi sincer cu tine, cu Dumnezeu şi cu semenii, chiar dacă aceasta implică şifonarea imaginii publice, construite cu multă grijă, să ai smerenia necesară mărturisirii păcatului şi hotărârea necesară renunţării la acesta.
2. În al doilea rând, evlavia are de a face cu faptele noastre nu cu formele.
În 2 Cronici 32:32 găsim scris: ,,Celelalte fapte ale lui Ezechia, şi faptele lui evlavioase, Sunt scrise în vedenia proorocului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.” Care sunt aceste fapte evlavioase ale lui Ezechia? Să cităm doar câteva versete: ,,El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. A îndepărtat înălţimile, a sfărîmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteele, şi a sfărîmat în bucăţi şarpele din aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost nici unul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El, şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul.” (2Împ.18:3-6)
Despre un alt împărat al lui Iuda, deasemenea găsim scris: ,,Celelalte fapte ale lui Iosia, şi faptele lui evlavioase, făcute aşa cum porunceşte Legea Domnului, cele dintâi şi cele de pe urmă fapte ale lui, Sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda.” (2Cr.35: 26-27) Faptele evlavioase sunt faptele făcute aşa cum cere Legea Domnului. Evlavia are de a face cu atitudinea pe care o avem faţă de Legea Domnului. Iată atitudinea lui Iosia la găsirea cărţii Legii: ,,Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfîşiat hainele. Şi împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului: Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit; căci mare este mânia Domnului, care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii acesteia, şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.” (2Împ.22:11-13)
Neemia se ruga lui Dumnezeu cu următoarele cuvinte: ,,Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri, şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile care trebuiesc păzite în ea!” Citind cartea lui Neemia, putem observa faptele evlavioase ale acestuia: post, lacrimi şi rugăciune pentru starea jalnică în care se găsea rămăşiţa lui Iuda din Ierusalim, renunţare la locul său confortabil din Susa, şi alăturare la poporul Domnului, implicare în munca de rezidire a zidurilor dărâmate ale cetăţii, îndepărtarea piedicilor şi curselor întinse de Sambalat şi Tobia, renunţarea la dreptul dregătorului în favoarea poporului, mustrarea celor care asupreau pe fraţii lor, curăţirea de păcat şi separarea poporului de femeile străine.
În 2 Timotei 3:5 apostolul Pavel îl avertizează pe Timotei că va veni o vreme, în care creştinii, nu vor mai fi dispuşi să-şi arate evlavia lor prin fapte ci prin forme: ,,având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” Mă întreb, oare nu cumva trăim noi aceste vremuri? Mulţi dintre creştinii moderni, au încheiat capitolul faptelor, considerându-le ca pe ceva aparţinând unei epoci apuse numite, pe nedrept, de către ei ,,Legalism”, şi răstălmăcind doctrina Harului, au început să-şi exprime evlavia prin forme şi manifestări mai mult sau mai puţin carismatice. Dar astfel de manifestări nu au cu nimic mai multă putere, ca cele ale prorocilor lui Baal, dacă nu au acoperire în fapte de evlavie ca ale lui Ezechia, Iosia, Neemia şi mulţi alţii.
3. În al treilea rând, evlavie înseamnă frică de Domnul.
Unul din prietenii lui Iov, i-a adresat acestuia următoarele cuvinte: ,,Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.” Evident, Elifaz avea o părere greşită despre Iov, dar el ne dă o definiţie corectă a evlaviei. Conform cuvintelor sale, evlavia este o simţire lăuntrică pe care o ai faţă de Dumnezeu şi care te împiedică să păcătuieşti. Evlavia este acel sentiment lăuntric de respect şi veneraţie pe care o ai faţă de Cea mai pură fiinţă din univers, şi care îţi inspiră teama de a nu o întrista.
Evlavia poate fi foarte bine observată în cuvintele lui Iosif, atunci când a fost ispitit de către nevasta lui Potifar: ,,Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Gen.39:9)
4. În al patrulea rând, evlavia este o caracteristică a închinării noastre înaintea lui Dumnezeu.
În Evrei 12: 28-29, Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă: ,,Fiindcă am primit, deci, o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”. Evlavia este acea atitudine de grijă şi de atenţie, când te apropii de Dumnezeu, ca nu cumva să o faci fără reverenţa sau respectul cuvenit. Argumentul pentru a aduce o astfel de închinare lui Dumnezeu este acesta: ,,fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”. Când aud de expresia ,,foc mistuitor” mă duc cu gândul la Moise care atunci când s-a apropiat de rugul aprins, a auzit cuvintele: ,,Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ Sfânt.” (Ex.3:5), sau la Nadab şi Abihu, cei doi fii ai lui Aron, care au fost mistuiţi de focul Domnului, pentru că au îndrăznit să intre în prezenţa Lui într-un mod neevlavios. De aceea, Solomon spune în Eclesiastul 5:1: ,,Păzeşte-ţi piciorul, când intri în Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta.”, iar Pavel îl îndemna pe Timotei: ,,Îţi scriu aceste lucruri cu nădejde că voi veni în curând la tine. Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului. Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei.” (1Tim.3:14-16)
Înaintea lui Dumnezeu nu poţi să te prezinţi oricum. Chiar fiinţele cereşti: îngeri, heruvimi, serafimi şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, se închină lui Dumnezeu cu toată evlavia, cu atât mai mult trebuie să facem lucrul acesta noi fiinţele afectate de păcat.
5. În al cincilea rând, evlavie înseamnă dorul după venirea Domnului.
În 2 Petru 3:11-14, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: ,,Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare Sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.” Evlavia este acel sentiment de dor al Miresei în aşteptarea venirii Mirelui ei. Evlavie înseamnă a aştepta şi grăbi venirea Domnului printr-o purtare sfântă. Evlavie înseamnă a fi fecioară înţeleaptă, care îşi pregăteşte candela, având şi ulei în ea, pentru ceasul în care se va auzi strigarea: ,,Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!”.
6. În al şaselea rând, evlavie înseamnă dragoste faţă de Dumnezeu.
În 2 Petru 1: 5-7 ni se prezintă nişte trepte ale maturităţii spirituale pe care trebuie să urcăm, printre care şi evlavia: ,,De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.” Este de remarcat faptul că evlavia se află înaintea dragostei de fraţi şi de oameni. Din cât îl cunosc eu pe Dumnezeu şi Biblia, pot să afirm că totdeauna înaintea dragostei de oameni se află dragostea de Dumnezeu. Cea mai mare poruncă este aceasta: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Lc.10:27) Aşadar, în textul din Petru, nu s-ar schimba cu nimic sensul biblic, dacă în locul cuvântului evlavie am pune dragoste de Dumnezeu.
De fapt, toate aceste definiţii pe care le-am dat despre evlavie, nu sunt altceva decât aspecte ale dragostei de Dumnezeu: A-L iubi pe Dumnezeu presupune a te pocăi de păcat, a-ţi arăta dragostea prin fapte nu numai prin vorbe, a avea frică sfântă pentru a nu-L întrista, a te apropia de El cu deosebit respect şi atenţie, şi a fi cuprins de dorul după venirea Domnului Isus.
În concluzie:
Evlavia nu este altceva decât dragoste adevărată faţă de Dumnezeu. În sensul acesta a avut dreptate Augustin când a spus: ,,Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei!”, pentru că atunci când Îl iubeşti pe Dumnezeu, nu mai poţi face tot ce vrei, sau mai bine zis, nu vrei să faci decât voia Lui. Când Îl iubeşti pe Dumnezeu, nu mai poţi să păcătuieşti, şi chiar dacă se întâmplă să cazi, te ridici urgent de acolo. Viclenia, ascunderea păcatului nici nu mai sunt pomenite în viaţa ta. Când Îl iubeşti pe Dumnezeu, nu arăţi lucrul acesta doar prin vorbe, ci prin fapte evlavioase, pregătite mai dinainte de Dumnezeu ca să umbli în ele. Când Îl iubeşti pe Dumnezeu ai un sentiment de frică sfântă de a nu face ceva care să-L întristeze, când te apropii de El o faci cu deosebită atenţie şi respect spre a nu-l necinsti pe Cel de trei ori sfânt, iar în inima ta porţi necurmat dorul Miresei după venirea Mirelui ei iubit. Rugăciunile acestor oameni capătă răspuns de la Dumnezeu. Vrei să fi şi tu printre ei?
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/