Categorie: Predici crestine
Cu ajutorul lui Dumnezeu, începem studierea unei noi cărţi biblice, şi anume cartea lui Daniel. Cartea lui Daniel, cuprinde două părţi: o parte istorică şi o parte profetică. Partea istorică se întinde de la capitolul 1-6, şi conţine oameni şi evenimente. Partea profetică se întinde de la capitolul 7-12, şi conţine profeţii despre timpurile din secolele următoare lui Daniel cât şi profeţii despre sfârşitul lumii. Între partea istorică şi cea profetică există o mare legătură. De fapt, cheia interpretării profeţiilor lui Daniel, se găseşte în partea istorică. Aşadar, trebuie să înţelegem foarte bine primele 6 capitole ale cărţii, pentru a le interpreta corect pe următoarele.
Tema generală a cărţii lui Daniel, este: Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. În fiecare capitol al cărţii, ne întâlnim cu Dumnezeul suveran care împărăţeşte.
Înainte de a începe studierea cărţii, capitol cu capitol, aş dori să observăm două aspecte generale şi esenţiale despre Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. De fapt, aceste două aspecte, reprezintă esenţa cărţii Daniel, sau învăţătura cărţii Daniel, într-o coajă de nucă. Cu aceste două aspecte generale ale Împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu în minte, ne va fi mult mai uşor să înţelegem mesajul cărţii de faţă. Deci: Aspecte generale ale Împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu.
1.Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu se descoperă în mijlocul unor împărăţii potrivnice.
Conform cu primele 6 capitole din Daniel, aceste împărăţii potrivnice sunt reprezentate prin haldei iar mai apoi prin medo-persani. Conform cu următoarele 6 capitole din Daniel, aceste împărăţii potrivnice sunt reprezentate prin cele 4 fiare cu coarnele lor, din viziunile lui Daniel, care reprezintă tot împăraţi şi împărăţii, care se vor succeda unele după altele pe pământ.
Atât în primele 6 capitole, cât şi în ultimele 6, împărăţiile despre care se vorbeşte sunt ostile Împărăţiei lui Dumnezeu. Haldeii, cuceresc Ierusalimul, distrug cetatea şi Templul, omoară pe unii, iar pe alţii îi duc în robie, în trei valuri succesive, împreună cu obiectele sfinte din interiorul Templului. Fiarele se ridică împotriva lui Dumnezeu, fac război cu sfinţii şi li se dă putere ca să-i biruiască.
Ideea de bază a cărţii, este că în ciuda tuturor acestor lucruri, Împărăţia lui Dumnezeu rămâne veşnică. Împeriile şi fiarele cu toată aroganţa şi ura lor, se ridică pentru o clipă pe scena istoriei, apoi cad urmând ca altele să le ia locul, dar Împărăţia lui Dumnezeu rămâne veşnică.
Dar, Dumnezeu nu doar că rezistă împotriva atacurilor acestor împărăţii potrivnice, ci El este Acela care-i ridică şi care-i coboară. De aceea, cartea Daniel ne oferă o lecţie extraordinară despre Suveranitatea lui Dumnezeu. Pe marele şi îngâmfatul Nebucadneţar, Dumnezeu îl numeşte robul Meu, şi acesta nu face altceva decât să împlinească planurile Sale. Chiar şi fiarele din partea a doua a cărţii, nu fac ce vor ele ci doar ceea ce li s-a dat de sus. Biblia spune că li s-a dat putere să-i biruiască pe sfinţi. Fără această putere primită de sus, ele nu pot face nimic. Când Pilat l-a ameninţat pe Domnul Isus prin cuvintele: ,,Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!” ” Domnul Isus i-a răspuns: „N-ai avea nici o putere asupra Mea, i-a răspuns Isus dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus.” (Ioan 19:10-11)
Lecţia aceasta a suveranităţii lui Dumnezeu, este foarte importantă pentru noi care ne desfăşurăm viaţa, la fel ca Daniel, în mijlocul unei lumi ostile. Este extraordinar să şti că tot ce ţi se întâmplă este în conformitate cu voia cea bună, plăcută şi desăvârşită a lui Dumnezeu, şi că toate lucrurile lucrează împreună spre binele tău. (Rom.12:2, 8:28) Este minunat să şti că indiferent ce ar veni asupra ta, pe tine nu te pot afecta nici flăcările cuptorului aprins, nici colţii leilor. Lecţia suveranităţii lui Dumnezeu are efect de întărire a credinţei noastre şi de a ne da putere să rămânem tari în mijlocul încercărilor vieţii.
2. Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu se descoperă atunci când se găsesc oameni care hotărăsc să trăiască în conformitate cu principiile acestei Împărăţii.
Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, nu se descoperă aşa pur şi simplu, ci ea se învederează lumii acesteia, prin oameni ai lui Dumnezeu. Ea se arată lumii doar atunci când există oameni asemenea lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria, care hotărăsc să trăiască în lume dar altfel decât lumea. Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu se descoperă când există oameni pentru care a trăi în conformitate cu principiile Împărăţiei lui Dumnezeu, este mai important decât însăşi vieţile lor. Împărăţia lui Dumnezeu coboară pe pământ când există oameni, care mai degrabă renunţă la o funcţie de prestigiu la curtea lui Nebucadneţar, decât să se spurce, mai degrabă intră în cuptorul aprins, decât să se închine idolilor şi mai degrabă coboară în groapa cu lei, decât să înceteze de a se ruga.
Iată impactul trăirii sfinte a doar patru tineri, la nivelul celui mai mare imperiu de atunci: ,,Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme. Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!” (2:46-47)
,, Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că… nu este nici un alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.” (3:28-29) ,,Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace! Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine. cât de mari Sunt semnele Lui şi cât de puternice Sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuieşte din neam în neam!… Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui Sunt adevărate, toate căile Lui Sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (4:1-3, 37) ,,După aceea împăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia: Pacea să vă fie dată din belşug! Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghirele leilor!” (6:25-27)
Iată deci câteva versete biblice din Daniel care ne arată ce se întâmplă atunci când copiii lui Dumnezeu sunt sarea pământului şi lumina lumii.
Marea problemă apare atunci când intervine compromisul. Când Daniel, începe să ţină într-o mână cărţile lui Ieremia, iar în cealaltă paharul cu vinul lui Nebucadneţar. Dacă începe să ne şi predice, că important este să nu întreci măsura, falimentul este garantat. Dezastrul se apropie atunci când Hanania, Mişael şi Azaria, în valea Dura, zic unul către altul: ,,Hai să ne plecăm şi noi puţin, de fapt ne legăm şireturile de la încălţăminte. Zicem ca ei şi facem ca noi.” Nenorocirea bate la uşă când Daniel zice: ,,De ce să mă rog cu ferestrele deschise spre Ierusalim? De ce trebuie să ştie ei la cine mă rog? Pot să mă rog lui Dumnezeu în gând, oricum aşa nu mă vor putea opri.”
Compromisul ne ascunde Împărăţia lui Dumnezeu. Compromisul aduce lumea în Biserică în loc să ducă Biserica în lume. Compromisul ne face să devenim ca lumea, iar apoi ne distruge mărturia. Un Daniel cu paharul în mână nu mai are nimic de spus lumii, iar dacă nu are măcar bunul simţ să tacă, devine ridicol. Nişte tineri încovoiaţi în faţa chipului veacului acestuia, n-au ce spune celor din jur despre Dumnezeu, iar dacă totuşi îndrăznesc să-şi deschidă gura, sunt luaţi în derâdere. Un Daniel, care de frica oamenilor a încetat să se mai roage, s-a descalificat de la lucrarea de evanghelizare a lumii, şi dacă nu înţelege lucrul acesta, nu face altceva decât să atragă hulă asupra lui Dumnezeu.
Tocmai datorită păcatului, Dumnezeu l-a pedepsit pe Israel, dezrădăcinându-l din Ţara sfântă, şi împrăştiindu-l printre neamuri.
Astăzi, nu doar că compromisul s-a înmulţit printre creştini mai mult ca oricând, ci a ajuns să fie protejat prin învăţături false, care au căpătat valoare de doctrină. Astăzi, compromisul a devenit act de cult, la fel ca şi prostituţia din vechiul Babilon. Astăzi, compromisul este justificat şi practicat, prin şi sub umbrela Harului lui Dumnezeu. Felul în care unii teologi, apăruţi la comanda adunăturilor setoase după păcat de prin biserici, înţeleg şi explică doctrina Harului, este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu.
De fapt, aşa cum găsim în capitolul 11 din Daniel, totdeauna în poporul lui Dumnezeu au existat două categorii de oameni: unii care rup legământul şi se transformă în trădători, iar alţii care îl cunosc pe Dumnezeu, rămân tari în încercări şi fac mari isprăvi: ,,Nişte oşti trimise de el, vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urîciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul. Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi.” (11:31-32) Contextul acestor versete, este profeţia despre Antioh Epifanes, cel care desacralizat Templul, jertfind pe altar o scroafă, şi intrând acolo condus tocmai de către Marele Preot transformat în trădător. Marea întrebare este următoarea: Tu din care categorie faci parte?
În concluzie:
În urma acestui studiu asupra cărţii lui Daniel, aş dori să se întâmple două lucruri cu noi: În primul rând, să cunoaştem că Împărăţia lui Dumnezeu este veşnică, în ciuda tuturor fiarelor şi împărăţiilor potrivnice. Să cunoaştem suveranitatea lui Dumnezeu. În al doilea rând, să ne dedicăm mai mult unei trăiri sfinte, care să permită arătarea Împărăţiei lui Dumnezeu, prin noi spre cei din jur. Noi ne rugăm în rugăciunea Tatăl Nostru: ,,vie Împărăţia Ta”, dar oare ştim că aceasta vine doar prin ceea ce spune rugăciunea mai departe: ,,facă-se voia Ta”? Împărăţia lui Dumnezeu vine acolo unde se face voia lui Dumnezeu. Făcând voia lui Dumnezeu, în viaţa privată, în familie, în biserică şi în societate, noi contribuim la lărgirea acesteia în lume.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/