Categorie: Predici scrise
În capitolul 6 din Daniel, ne aflăm după anul 539 înainte de Cristos. Daniel avea deja între 80 şi 90 de ani. Imperiul babilonian fusese înghiţit de către imperiul persan, la conducerea căruia se afla împăratul Darius. S-au schimbat împăraţi, s-au schimbat imperii, dar Daniel a rămas, vreme aproape de un secol, ocupând mereu funcţii importante la palat, ca o dovadă a faptului că Împărăţia lui Dumnezeu este veşnică şi că cei ce se ţin de ea, rămân în picioare, chiar dacă structurile se clatină, iar puterile omeneşti se prăbuşesc.
Orice schimbare politică, impune anumite modificări ale structurilor de putere şi de conducere. Pentru a putea controla un imperiu atât de vast, ca cel persan, care conform cu Estera 1:1 se întindea din Etiopia până în India, şi care avea 127 de ţinuturi, Darius a dăsit cu cale să desemneze 120 de dregători care aveau să fie răspândiţi în toată împărăţia. Peste aceşti 120 de dregători, a pus trei căpetenii, cărora dregătorii să le dea socoteală. Printre aceste trei căpetenii era şi Daniel.
Scriptura ne spune că Daniel întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el se afla Duhul lui Dumnezeu, drept urmare împăratul îl aprecia foarte mult şi se gândea să-l pună căpetenie peste toată împărăţia.
Superioritatea lui Daniel, poziţia bună de care se bucura înaintea împăratului cât şi dorinţa acestuia de a-l promova, au stârnit invidia căpeteniilor şi dregătorilor. Invidia este o boală foarte grea, care macină măruntaiele, oasele şi sufletul oamenilor mândri. Omul invidios este capabil de cele mai înfiorătoare monstruozităţi, numai ca să-şi vadă rivalul eliminat.
Căpeteniile şi dregătorii au început să se sfătuiască între ei şi să zică: ,,Cum să lăsăm noi să ne conducă un evreu, adus aici ca sclav de război, şi pe deasupra având şi peste 80 de ani? Trebuie să facem ceva ca să scăpăm de el.” Astfel că au început să-l pândească îndeaproape, spre a-i surprinde orice nereguli, ca să-l poată pârâ la împărat. Dar spre surprinderea lor, Daniel era atât de credincios slujbei încredinţate, încât dregătorii şi căpeteniile au fost nevoiţi să se dea bătuţi şi să recunoască faptul că n-au nici o şansă să-i găsească vreo abatere pe linie de serviciu.
Mă întreb, oare ce s-ar întâmpla cu mine, dacă colegii mei de serviciu, ar căuta să-mi urmărească felul în care îmi desfăşor activitatea? Oare ar avea cu ce să mă pârască înaintea şefului? Ar putea spune şi despre mine aceleaşi cuvinte ca despre Daniel? Iată un subiect bun de meditaţie pentru cei care se întreabă, de ce nu face Dumnezeu minuni şi prin noi ca şi prin Daniel.
Dar pe când să se dea bătuţi, unuia dintre dregători îi veniră o idee salvatoare: ,,Singurul domeniu în care am putea să-i găsim o vină, este în legătură cu religia Dumnezeului lui. Daniel este atât de fanatic, de loial şi dedicat credinţei sale, încât pe această linie uşor am putea să-l punem în conflict cu împăratul.”
Aceasta a fost din totdeauna tehnica celui rău pentru distrugerea copiilor lui Dumnezeu, să-i pună în faţa unui conflict de loialităţi. Biblia ne îndeamnă să fim supuşi autorităţilor, şi să dăm Cezarului ce-i aparţine. Dar ce facem atunci când Cezarul pretinde să-i dăm, ce trebuie dat numai lui Dumnezeu? Domnul Isus a spus: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” (Matei 22:21) Când Cezarul pretinde să-i dăm ceea ce merită doar Dumnezeu, atunci trebuie mai degrabă să fim gata să murim decât să ne compromitem.
Cu ideea aceasta salvatoare în minte, şi cu un plan diabolic bine alcătuit, toţi dregătorii şi căpeteniile, au dat buzna la împărat, cu mare zarvă şi forfotă, iar prin tot felul de cuvinte măgulitoare, au început să-l sufoce pe bietul Darius: ,,Veşnic să trăieşti împărate! Eşti cel mai bun împărat pe care l-am cunoscut vreodată! Toată ziua am putea sta lângă tine să te ascultăm când vorbeşti! Suntem trup şi suflet pentru tine! Te iubim! Dacă s-ar întâmpla cumva să pleci de la conducerea imperiului, am pleca şi noi cu tine numaidecât! Ne-am gândit să te divinizăm. Treizeci de zile nu mai permitem nimănui să se roage altui dumnezeu afară de tine, iar dacă cineva îndrăzneşte să încalce această poruncă îl aşteaptă groapa cu lei. Acum iscăleşte împărate porunca, ca după legea mezilor şi a perşilor să fie totul OK!….” Bietul Darius! Cât de uşor a muşcat momeala! Nici n-a bănuit ce i se pregăteşte! A fost atins într-un punct atât de vulnerabil, pentru un bărbat, şi mai ales pentru un împărat, a fost atins în orgoliu. Abia atunci când aceeaşi ,,trupă gălăgioasă”, a venit din nou la împărat, dar de data aceasta, nu ca să-i cânte din nou în struna vanităţii, ci ca să-i ceară pieirea lui Daniel, abia atunci împăratul şi-a dat seama a cui sentinţă de condamnare la moarte o semnase: a omului său numărul unu.
Atenţie mare la oamenii care dintr-o dată încep să vă flateze, să vă măgulească, să vă ajusteze ţinuta cu periuţa, să vă rostească tot felul de vorbe mari şi să vă facă tot felul de oferte irealiste. Vă vorbesc din experienţă, din perspectiva unui om care a trecut pe aici. Ştiu ce înseamnă să fi măgulit şi linguşit de nişte oameni măcinaţi de invidie, al căror scop este eliminarea unuia mai bun ca ei, în care ai deosebită încredere.
Daniel însă, când a aflat că porunca a fost promulgată, a făcut mai departe ceea ce făcea şi mai înainte: ,,a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui” (6:10) Poate că un creştin al secolului douăzeci şi unu, învăţat cu jongleriile spirituale, şi deprins cu arta de a se strecura prin viaţă şi de a cădea în picioare, în orice situaţie, ar obiecta la atitudinea lui Daniel, în felul următor: ,,Murea dacă era ceva mai reţinut treizeci de zile? Cine l-a obligat să se roage cu ferestrele deschise? De ce trebuia să ştie toată lumea că el se roagă? Nu putea să se roage în gând, nu numai de trei ori pe zi, ci 24 din 24 de ore dacă aşa-i venea la socoteală?”
Aşa sunt unii, aşa zişi creştini, care cred că pot face pace şi cu Dumnezeu şi cu diavolul. Dar haideţi să vedem de ce Daniel nu schimbă nimic, în legătură cu programul său de rugăciune, chiar dacă ştia că viaţa îi este în primejdie.
Istoric vorbind, ne găsim la începutul domniei lui Darius. În capitolul 9 din carte, găsim scris următoarele: ,,În anul dintâi al lui Dariu, fiul lui Ahaşveros, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia Haldeilor, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărîmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia. Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire:” (9:1-4)…iar în continuarea capitolului urmează rugăciunea. În linii mari, rugăciunea lui Daniel este o mărturisire a păcatelor poporului lui Israel, cauza principală a robiei, şi o implorare a îndurării lui Dumnezeu peste poporul Domnului, în vederea împlinirii profeţiei lui Ieremia, de eliberare din robie şi de rezidire a dărâmăturilor Ierusalimului. Din punct de vedere istoric, perioada de timp din capitolul 6 se suprapune cu perioada de timp din capitolul 9. Practic, când Darius dădea porunca de îngrădire a libertăţii religioase, pe o perioadă de treizeci de zile, Daniel tocmai se implica intens în rugăciunea de mijlocire, pentru izbăvirea lui Israel din robie, si pentru rezidirea Ierusalimului şi Templului. Deci ne aflăm în plină luptă spirituală.
Dar de ce cu ferestrele deschise spre Ierusalim? Iată cuvintele unui împărat al lui Israel, rostite cu câteva sute de ani înainte: ,,Când poporul Tău va ieşi la luptă împotriva vrăjmaşului său, urmând calea pe care i-o vei porunci Tu: dacă vor face rugăciuni Domnului, cu privirile întoarse spre cetatea pe care ai ales-o Tu, şi spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău, ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate! Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată: dacă se vor coborî în ei înşişi, în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine, şi-Ţi vor face cereri în ţara celor ce-i vor duce în robie, şi vor zice: Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!; dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara vrăjmaşilor lor care i-au luat robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni, cu privirile întoarse spre ţara lor pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o, şi spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău, ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor: şi fă-le dreptate;” (1Împ.8:44-49) Aşadar, Daniel mijlocea pentru Ierusalim, după cuvintele lui Solomon.
Dacă citim mai departe capitolul 9 din Daniel, vedem că rugăciunea lui a declanşat ceva extraordinar în plan spiritual: ,,Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel, şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel Sfânt al Dumnezeului meu; pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gavriil, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine, şi mi-a zis: Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti prea iubit şi scump. Ia aminte, deci, la cuvântul acesta, şi înţelege vedenia!” (9:20-23)
Din aceste cuvinte înţelegem că rugăciunea are efecte extraordinare în lumea spirituală. Rugăciunea lui Daniel a declanşat plecarea îngerului Gavril spre a-i aduce lui Daniel veşti despre lucrurile care se vor întâmpla. În capitolul 10 al cărţii, găsim chiar o luptă spirituală între Omul îmbrăcat în haină de in şi căpeteniile spirituale ale Persiei, declanşată tot ca urmare a rugăciunii lui Daniel.
Aşadar este explicabil de ce căpeteniile lui Darius fac presiune asupra lui Daniel, spre a-l opri din rugăciune. Ei erau uneltele diavolului, prin care acesta căuta să împiedice o biruinţă spirituală. Iată de ce fermitatea lui Daniel, de a nu se da bătut, era foarte importantă.
Aceste adevăruri sunt valabile şi pentru noi. Chemarea noastră este să ne luptăm în rugăciune pentru sufletele noastre şi pentru sufletele celor din jurul nostru. Rugăciunea este arma cu care putem câştiga biruinţe în lumea spirituală, acolo unde diavolul şi demonii lui, ţin înlănţuite în pofte şi păcate, sufletele oamenilor. Rugăciunea este calea care deschide uşi pentru Cuvântul lui Dumnezeu, spre inimile oamenilor. Rugăciunea poate să înmoaie inimile împietrite. Rugăciunea este metoda prin care predicatorii primesc ungere divină, pentru a predica Evanghelia curată, cu puterea lui Dumnezeu. Rugăciunea împreună cu postul reprezintă metoda biblică de alungare a duhurilor rele. Rugăciunea întemeiată pe Scripturi reprezintă cea mai puternică armă a creştinului. De aceea diavolul se teme atât de tare de rugăciune. De aceea el caută să o împiedice cu orice preţ. Orice creştin care îşi propune în mod serios să se roage, va întâmpina o mie şi o sută de piedici, pentru că diavolul este mulţumit să facem orice altceva, numai să nu ne rugăm. Dar acei creştini, care asemenea lui Daniel, nu se vor lăsa defocalizaţi, nici intimidaţi de piedicile puse de cel rău în calea rugăciunii, vor gusta victoria şi se vor bucura de biruinţă. Dacă are nevoie biserica de astăzi de ceva, atunci are nevoie de oameni consecvenţi în lupta rugăciunii.
Şi de data aceasta, pentru Daniel, a face voia lui Dumnezeu, a fost mai important decât însăşi viaţa sa. Cu preţul aruncării sale în groapa cu lei, nu şi-a părăsit postul de luptător pentru cauza poporului lui Dumnezeu. De aceea nici leii nu i-au putut face nimic. Duşmanii lui de moarte, nu doar că au rămas de ruşine, ci i-au luat locul în groapa cu lei, iar numele lui Dumnezeu a fost înălţat încă odată pe tot teritoriul Persiei. Cele treizeci de zile în care diavolul a vrut să nu se vorbească decât despre împărat, s-au transformat în zile în care toţi s-au minunat de Dumnezeul lui Daniel: ,,După aceea împăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia: Pacea să vă fie dată din belşug! Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte veşnic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghirele leilor!” (6:25-27)
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/