Categorie: Predici scrise
Evenimentele din Daniel capitolul 5, se petrec în anul 539 înainte de Cristos. Trecuseră deja 66 de ani, de la sosirea lui Daniel în Babilon. Dacă mai adăugăm la aceştia cei 14 sau 16 ani pe care îi avea la sosirea lui în robie, ,,tânărul Daniel” avea deja peste 80 de ani. Aşa trebuie să-l privim pe Daniel în capitolele 5 şi 6 ale cărţii.
La conducerea imperiului se află un alt împărat, pe nume Belşaţar, fiul marelui Nebucadneţar. De fapt, numărul unu în împărăţie era un anume Nabonidus, militar de carieră, şi care a pus mâna pe tron, printr-o lovitură de palat. Dar neputând stabili pacea şi liniştea în împărăţie, alege soluţia de a-l ridica pe Belşaţar, fiul lui Nebucadneţar, la rangul de co-regent, dându-i în grijă totodată şi Babilonul, el retrăgându-se spre a se ocupa de expediţiile militare. Aşa se explică faptul că Belşaţar promite celui care va citi şi tâlcui scrierea de pe perete, locul al treilea în împărăţie, deoarece primele două erau ocupate de el şi de Nabonidus.
Spre deosebire de Nebucadneţar, Belşaţar a fost un om preocupat doar de petreceri şi de distracţii. La el nu întâlnim nimic din înclinaţiile pentru cultură, arhitectură şi militărie ale tatălui său. Singura preocupare a lui Belşaţar a fost să bea şi să se distreze.
Aşa se face că în timp ce mezii şi perşii asediau zidurile Babilonului, Belşaţar simţindu-se în siguranţă în spatele acestora, organizează o petrecere fără precedent în istoria Babilonului. Cei mai mari o mie de demnitari ai imperiului, sunt invitaţi să participe la petrecerea Babilonului, alături de împărat, de nevestele şi ţiitoarele sale.
După ce vălul de sobrietate, ce învăluie începutul oricărei petreceri, a fost dat la o parte, după ce momentul de decenţă şi timiditate a fost depăşit, în clipa când vinul a început să-şi facă efectul de inhibare a minţii şi dezinhibare a limbii şi a simţurilor, Belşaţar a considerat că sosise momentul culminant al serii. Împăratul a poruncit să fie aduse vasele sfinte, pe care le luase tatăl său din Ierusalim, pentru a bea vin din ele şi pentru a lăuda dumnezeii de aur, de argint, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră. Astfel Belşaţar îl badjocoreşte pe Dumnezeul evreilor, profanând obiectele cultice de la templu.
Reacţia lui Dumnezeu nu s-a lăsat aşteptată. În acel moment, o mână cerească s-a arătat şi a început să scrie un mesaj, pe tencuiala zidului, înaintea şfeşnicului, deasupra locului unde sta împăratul.
Împactul acestei apariţii neaşteptate a fost atât de puternic, încât întreaga activitate a petrecerii a fost întreruptă. Împăratul însuşi a fost cuprins de o asemenea spaimă, încât i s-a îngălbenit faţa, i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor, iar genunchii i s-au lovit unul de altul. Dupăcum spunea un iubit predicator, într-o singură noapte, Belşaţar a avut trei culori, ca cele ale steagului românesc: Roşu de vin, galben de spaimă, şi albastru fiindcă a fost omorât. Tragic dar adevărat.
Petrecerea fiind întreruptă, preocuparea principală a împăratului a fost descifrarea cuvintelor de pe perete cât şi a mesajului acestora.
Deja anticipăm ce a urmat. Imediat au fost convocaţi toţi vrăjitorii, cititorii în stele şi înţelepţii Babilonului, făgăduindu-li-se bogăţii nemaipomenite, un lănţişor de aur la gât şi locul al treilea în împărăţie. Dar ca de obicei, încă odată, iese la iveală totala lor incompetenţă, în a descifra astfel de mesaje. Pentru a înţelege cuvintele lui Dumnezeu este nevoie de Duhul lui Dumnezeu. Aşadar la starea de panică s-a adăugat şi starea de disperare, cauzată de neputinţa vrăjitorilor de a dezlega enigma.
În acel moment de panică şi confuzie generală, intră în sala de petrecere Împărăteasa, care nu era alta decât mama lui Belşaţar şi fosta soţie a lui Nebucadneţar. Ea îi aminteşte fiului ei, că în împărăţia lui există un om, care are în el Duhul Dumnezeilor sfinţi, şi că pe vremea tatălui său, s-au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască, fapt pentru care Nebucadneţar, l-a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori, şi anume, pentru că s-a găsit la el, la Daniel, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tîlcuiască visele, să lămurească întrebările grele, şi să deslege lucrurile încîlcite.
Astfel este adus în imensa sală de ospăţ, transformată într-o sală a groazei, şi Daniel, care de remarcat nu participase la acea petrecere. I se fac şi lui promisiunile de rigoare, în cazul în care va reuşi să ofere răspunsurile cerute, dar Daniel care la 14 ani n-a râvnit după astfel de lucruri, cu atât mai puţin la 80.
Înainte de a-i descifra şi tâlcui mesajul de pe perete, Daniel îi ţinu o predică lui Belşaţar, în care îl condamnă pentru faptul că n-a învăţat absolut nimic din toată experienţa tatălui său, că deşi în Nebucadneţar a avut o mărturie puternică a lucrării lui Dumnezeu, el n-a învăţat nimic din toate acestea.
Mesajul lui Dumnezeu pentru Belşaţar era compus din trei cuvinte: Numărat, cântărit şi împărţit.
,,Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt.” (5:26) Dacă în calendarul lui Belşaţar acea noapte era ,,noaptea vieţii sale” în calendarul lui Dumnezeu, acea noapte era ,,noaptea morţii sale”, dar pentru care Belşaţar nu era deloc pregătit. Dumnezeu este Cel care ne-a dat un anumit număr de zile fiecăruia, iar când acestea se scurg până la ultima, suntem chemaţi acasă. Deasemenea, Biblia ne învaţă să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înţeleaptă. Asta înseamnă că trebuie să fim pregătiţi pentru moarte în orice clipă.
,,Cântărit, înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor!” (5:27) Cumpăna este un dispozitiv de măsurare a greutăţii, prin comparare. Cumpăna nu are gradaţii, care să indice valoarea de cântărit. Singurul lucru pe care poate să-l facă, este să indice când greutăţile aşezate pe cele două talere se află în echilibru. Pe unul din talere se aşează greutatea etalon, iar pe celălalt taler se aşează greutatea de cântărit. Dacă Dumnezeu ne aşează în cumpănă, înseamnă că pe celălalt taler aşează o greutate ca şi care doreşte să fim. Ce anume pune Dumnezeu pe celălalt taler? În nici un caz nu pune altă persoană, pentru că El nu ne-a creat pe toţi la fel. Pe celălalt taler Dumnezeu ne pune tot pe noi, dar aşa cum ne-a planificat El să fim. Dacă nu ne ridicăm la greutatea spirituală pe care El a intenţionat-o pentru noi, urmează judecata. Autorul epistolei către Evrei, evaluându-i pe credincioşi, deasemenea îi găseşte uşori: ,,În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” (Evr.5:12-14) Noi creştem în măsura în care rămânem în Cristos, în Trupul Său, şi în măsura în care luăm prin credinţă tot ce vine de la El. Dar dacă trăim în neascultare, înafara voiei Sale, împotrivindu-ne mereu planurilor Sale, atunci rămânem uşori, iar la test vom fi descalificaţi.
,,Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!” (5:28) Lucrul pe care îl descoperim aici este faptul că pentru păcatele lui Belşaţar trebuie să sufere tot imperiul. Păcatele noastre nu ne afectează numai pe noi, ci şi pe cei din jurul nostru. Lucrul acesta este valabil şi în ce priveşte trăirea în neprihănire. Ea aduce beneficii, nu numai asupra vieţilor noastre, ci şi asupra vieţii celor din jurul nostru. Aşadar, noi putem fi o binecuvântare sau un blestem, pentru semenii noştri.
Lucru foarte important de remarcat, este faptul că dacă lui Nebucadneţar i s-a acordat încă un an de graţie, de la anunţarea pedepsei, în care a avut timp să se pocăiască, lui Belşaţar nu i se mai acordă nici o clipă de pocăinţă. Pentru el pedeapsa era iminentă, fără acordarea şansei pocăinţei. Acest lucru se datorează faptului că Belşaţar a avut mai mult har decât Nebucadneţar, având în casa lui, zeci de ani, mărturia unui om, în viaţa căruia Dumnezeu a lucrat prin semne şi minuni. Harul lui Dumnezeu nu este acordat pentru a fi călcat în picioare, iar cei care nu ţin seama de acest lucru, s-ar putea să se trezească într-o bună zi înafara perimetrului de operare al acestuia.
Judecata lui Dumnezeu a fost rostită, iar aplicarea pedepsei s-a făcut fără întârziere. Ca o ironie din partea lui Dumnezeu, cea mai fortificată cetate a timpului, a căzut fără nici o luptă. Zidurile înalte de 100 de metri, groase de 30 metri şi adânci tot de 100 de metri, n-au putut să o scape de la dezastru. Turnurile de deasupra porţilor de aramă, canalele de apă din spatele zidurilor, cât şi cel de-al doilea rând de ziduri de apărare, nu i-au putut opri nimicirea. Ca orice lucru creat de om, şi Babilonul avea punctul lui vulnerabil, pe care Darius medul, după planul lui Dumnezeu, i l-a descoperit. Râul Eufrat trecea prin mijlocul cetăţii, tâind-o în două de la un capăt la celălalt. Dar şi acolo unde apa trecea pe sub zid, era coborâtă printr-un canal la 30 metri sub nivelul solului, zidul de apărare era săpat până la canal şi cobora încă vreo 30 metri şi sub canalul prin care curgea Eufratul. Practic, era imposibil de intrat în cetate prin apă, scafandrii nefiind inventaţi la acea vreme. Însă în noaptea aceea, Darius a deturnat cursul râului, iar perşii au intrat în cetate prin canalul liber al Eufratului. De fapt, toate aceste lucruri au fost profeţite de Isaia cu 200 de ani în urmă, şi de Ieremia cu 60 de ani în urmă.
Să cităm câteva versete biblice: ,,Proorocie asupra pustiei mării. Cum înaintează vijelia de la miazăzi, aşa vine el din pustie, din ţara înfricoşată. O vedenie grozavă mi s-a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, zice Domnul. De aceea mi s-a umplut inima de nelinişte, m-apucă durerile, ca durerile unei femei când naşte. Zvârcolirile nu mă lasă s-aud, tremurul mă împiedică să văd. Îmi bate inima cu putere, m-apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă. Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănâncă, beau… Dar deodată se aude strigând: În picioare, voievozi! Ungeţi scutul! Căci aşa mi-a vorbit Domnul: Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea. El a văzut călărime, călăreţi doi câte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile; şi asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă. Apoi a strigat, ca un leu: Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază, şi stam de strajă în toate nopţile. Şi iată că a venit călărime şi călăreţi doi câte doi. Apoi a luat iarăşi cuvântul şi a zis: A căzut, a căzut Babilonul, şi toate icoanele dumnezeilor lui Sunt sfărîmate la pământ!” (Isaia 21:1-9) ,,Aşa vorbeşte Domnul: Iată, ridic împotriva Babilonului, şi împotriva locuitorilor Haldeii, un vânt nimicitor. Trimet împotriva Babilonului nişte vânturători care-l vor vântura, şi-i vor goli ţara. Vor veni din toate părţile asupra lui, în ziua nenorocirii…. Înălţaţi un steag împotriva zidurilor Babilonului! Întăriţi-i străjile, puneţi caraule, întindeţi curse! Căci Domnul a luat o Hotărâre, şi aduce la îndeplinire ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului. Tu, care locuieşti lângă ape mari, şi care ai vistierii nemărginite, ţi-a venit sfârşitul şi lăcomia ta a ajuns la capăt! Domnul oştirilor a jurat pe Sine însuş: Da, te voi umplea de oameni ca de nişte lăcuste, şi vor scoate strigăte de război împotriva ta…. Se clatină pământul, se cutremură; căci planul Domnului împotriva Babilonului se împlineşte; şi El va face din ţara Babilonului un pustiu nelocuit. Vitejii Babilonului nu mai luptă, ci stau în cetăţui; puterea le este sleită, şi au ajuns ca nişte femei. Vrăjmaşii pun foc locuinţelor lor şi le sfărîmă zăvoarele! Se întâlnesc alergătorii, se încrucişează solii, ca să vestească împăratului Babilonului, că cetatea lui este luată din toate părţile, că trecătorile Sunt luate, bălţile cu trestie Sunt uscate de foc, şi oamenii de război îngroziţi…. Când vor fi încălziţi de vin, le voi da să bea, şi-i voi îmbăta, ca să se veselească, şi apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul. Îi voi pogorâ ca pe nişte miei la tăiere, ca pe nişte berbeci şi nişte ţapi… voi îmbăta pe voievozii şi înţelepţii lui, pe cârmuitorii, pe căpeteniile şi vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci, şi nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi surpate, şi porţile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Astfel popoarele muncesc degeaba, şi Neamurile se trudesc pentru foc!…Ieremia a scris într-o carte toate nenorocirile, care aveau să vină asupra Babilonului, toate cuvintele acestea scrise asupra Babilonului. Ieremia i-a zis lui Seraia: Când vei ajunge la Babilon, vezi să citeşti toate cuvintele acestea, şi să zici: „Doamne, Tu ai spus că locul acesta are să fie nimicit, şi că n-are să mai fie locuit nici de oameni nici de dobitoace, ci are să ajungă un pustiu pentru totdeauna. Şi când vei isprăvi citirea cărţii acesteia, să legi de ea o piatră, şi s-o arunci în Eufrat, (Ier.51:1-2, 12-14, 29-32, 39-40, 57-58, 60-63)
Totul a fost profeţit: ospăţul, vinul, Eufratul, nimicirea. Cu Dumnezeu nu te poţi juca. Bunătatea lui este îndelung răbdătoare, îndemnând la pocăinţă, dar şi judecata Lui este necruţătoare, pentru cei care o calcă în picioare. Împărăţia lui Dumnezeu este veşnică. Nebucadneţar şi Belşaţar au murit dar Dumnezeu a rămas, la fel şi slujitorul Său Daniel. Să învăţăm şi din această tristă lecţie de istorie, spre a nu o mai repeta.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/