Categorie: Predici scrise
Tema principală a cărţii Daniel, este Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, care se descoperă în mijlocul împărăţiilor ostile, prin oameni care sunt gata să trăiască pe baza principiilor acestei Împărăţii.
Lecţia pe care o învăţăm din capitolul patru al cărţii, este una simplă şi clară: Împărăţiei lui Dumnezeu n-ai cum să i te împotriveşti, chiar dacă ai purta numele de Nebucadneţar, şi ai fi împăratul celui mai strălucitor imperiu. Dacă nu eşti gata să i te supui de bună voie, Împărăţia lui Dumnezeu trece peste tine, strivindu-te şi ducându-te la un loc cu fiarele sălbatice. Capitolul patru din Daniel, cuprinde una din cele mai dureroase experienţe, prin care a putut trece un împărat de-a lungul istoriei, pentru îngenunchierea mândriei acestuia şi a-l determina să se supună lui Dumnezeu.
Dar nu uitaţi, experienţa lui Nebucadneţar din capitolul patru, vine după o serie de alte experienţe ale sale cu Dumnezeu. Dumnezeu a început să-i vorbească acestui mândru împărat, încă din capitolul întâi. Prima dată, îi vorbeşte prin exemplul de trăire frumoasă a unor tineri, care au hotărât să nu se spurce. Nebucadneţar a văzut că există un secret în spatele înţelepciunii şi frumuseţii acestor tineri, dar nu s-a străduit să-l afle. Apoi Dumnezeu i-a vorbit mândrului împărat prin vis, descoperindu-i în somn efemeritatea împărăţiilor pământului şi veşnicia Împărăţiei cerului. Dar nici de data aceasta, Nebucadneţar n-a luat aminte. Mai târziu, Dumnezeu îi vorbeşte lui Nebucadneţar printr-o vedenie. Păgânul de el, a avut harul să-L vadă pe Fiul lui Dumnezeu, plimbându-se prin cuptorul aprins, ca un gest de sfidare la toată furia acestuia îndreptată împotriva celor care n-au vrut să i se supună. Dar Nebucadneţar nici de data aceasta nu se pocăieşte. După toate acestea, Dumnezeu hotărăşte să îi vorbească într-un mod mult mai dureros, ca până acuma. De fapt, acesta reprezintă modul general al lui Dumnezeu de a se purta cu omul. Dumnezeu începe prin a ne vorbi cu multă blândeţe şi gingăşie, dar dacă nu luăm seama la cuvintele Sale, el ştie să ne vorbească şi prin boli, accidente, morţi năpraznice sau nenorociri de tot felul. Omul înţelept ia aminte asupra Cuvântului lui Dumnezeu, înainte de a fi nevoit să-l asculte de pe patul spitalului sau de după gratiile puşcăriei.
Lucrul esenţial, este faptul că Dumnezeu, mai întâi, îl anunţă pe Nebucadneţar de nenorocirea care i se pregăteşte. De ce aceasta? Ca omul să aibă timp pentru pocăinţă. Dar nu Dumnezeu este cel care a afirmat următoarele cuvinte: ,,Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l voi nimici. dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac. Tot aşa însă, deodată zic despre un neam sau despre o împărăţie, că-l voi zidi sau că-l voi sădi. Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea, şi n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele pe care aveam de gând să i-l fac.” (Ier.18:7-10) Dumnezeu nu pedepseşte cu plăcere pe fiii oamenilor, ci o face doar atunci când aceştia nu vor să asculte de bună voie, dar dacă intervine pocăinţa, pedeapsa anunţată este anulată. Oare, n-a iertat Dumnezeu cetatea Ninive, a cărei nimicire a fost anunţată, şi n-a anuat El pedeapsa atunci când ei ş-au întors din toată inima de la căile lor rele, cu pocăinţă către Dumnezeu?
Dumnezeu îl înştiinţează pe Nebucadneţar despre ce avea să i se întâmple, tot printr-un vis. De data aceasta, Nebucadneţar n-a mai uitat ce a visat, probabil a învăţat să-şi noteze visurile, la fel ca mine. Şi de data aceasta, Nebucadneţar a simţit că acest vis trebuie să aibă o semnificaţie mai deosebită, deaceea este preocupat să-i afle tâlcuirea.
Lucrul cel mai şocant, este că Nebucadneţar apelează din nou la vrăjitori, cititori în stele şi haldei. După ce a trecut prin cumplita experienţă din capitolul doi, când a demonstrat că toţi vrăjitorii Babilonului sunt nişte şarlatani şi mincinoşi, după ce a fost la un pas de a-i ucide împreună cu casele lor, după ce a descoperit că în împărăţia lui există un singur om capabil să dezlege astfel de mistere, este de neconceput cum Nebucadneţar, în loc să apeleze din prima la Daniel, se duce tot la aceşti neisprăviţi. Dar înainte de a-l judeca prea aspru, să ne întrebăm dacă nu cumva suntem şi noi la fel. Ajungem într-o mare criză în viaţă: începem să apelăm la banii noştri, mintea noastră, prietenii noştri şi abia când constatăm că nimeni nu ne poate ajuta, ne agăţăm cu disperare de Dumnezeu. Dumnezeu în bunătatea Lui ne dă biruinţa. După doi- trei ani, trecem printr-o situaţie similară: Ghiciţi dumneavoastră la cine apelăm după ajutor? Nu la Dumnezeu. Ci o luăm de la capăt, epuizând rând pe rând resursele umane, iar doar atunci când ajungem în disperare de cauză strigăm la Dumnezeu. Aşa este firea noastră decăzută. Tendinţa ei este să se descurce fără Dumnezeu. Dar tocmai de aceea, Domnul Isus ne porunceşte să rămânem în El pentru că despărţiţi de El nu putem face nimic. A rămâne în Cristos înseamnă a te descurca în viaţă cu resursele pe care le ai în El. Încă nu am uitat Coloseni 2:10: ,,Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” Este evident faptul că lui Nebucadneţar nu-i convenea să apeleze la ajutorul lui Daniel, pentru că Daniel îi vorbea despre necesitatea de a renunţa la păcat şi a se întoarce la Dumnezeu, iar aceste cuvinte erau ultimele pe care Nebucadneţar ar fi vrut să le audă. De aceea prefera să se înconjoare cu nişte şarlatani, care cel puţin îl periau şi îi spuneau cuvintele pe care acesta ar fi vrut să le audă.
Dar şi de data aceasta, s-a dovedit încă odată că resursele lumii nu pot să rezolve problemele lui Nebucadneţar. Înţelepţii Babilonului îşi dovedesc încă odată incompetenţa, iar împăratul cu toată neplăcerea, se vede silit să apeleze la ajutorul lui Daniel.
Nu vom insista prea mult asupra detaliilor visului, le găsim în text, însă ceea ce putem spune este că acesta anunţa judecata lui Dumnezeu, prin care Nebucadneţar avea să fie scos din împărăţie şi dus laolaltă cu fiarele sălbatice, până va recunoaşte stăpânirea Celui Preaânalt.
Lucru interesant este că după tâlcuirea visului, Daniel îi ţine lui Nebucadneţar o predicuţă prin care îl îndemna să pună capăt păcatelor sale şi să se întoarcă la Dumnezeu. De data aceasta Nebucadneţar nu mai are nici o reacţie. Deja totul îl privea atât de personal, şi prezenta o notă atât de tragică, încât nu mai era loc de teatru şi spectacole ieftine. Dar Nebucadneţar nu este dispus nici să se pocăiască.
Probabil că în următoarea noapte, Nebucadneţar n-a putut să doarmă. Probabil că următoarele zile a fost foarte atent ca nu cumva să-l pască vreo nenorocire. Probabil a devenit mai suspicios şi în acelaşi timp mai precaut. Dar timpul se scurgea la fel ca mai înainte, toate lucrurile decurgeau într-un mod cât se poate de natural, ceea ce l-a determinat pe Nebucadneţar să se relaxeze din nou. După un an de zile, nici nu-şi mai amintea nimic despre nefericitul său vis şi îngrijorătoarea tâlcuire. Sigur pe sine, într-o plimbare făcută pe terasele sale împărăteşti, exclamă următoarele cuvinte: ,,După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul şi a zis: Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele? Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a pogorât din cer şi a zis: Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, până vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!” (3:29-32) Există o vorbă în popor că: ,,Morile lui Dumnezeu macină încet dar sigur”, însă atunci când se pun în mişcare sunt cu neputinţă de oprit. Dumnezeu are îndelungă răbdare cu păcătoşii, dar când aceasta este călcată sistematic în picioare, urmează judecata lui Dumnezeu. Şi nu trebuie judecată mai mare decât să-ţi ia Dumnezeu mintea. Aceasta s-a întâmplat şi în cazul lui Nebucadneţar.
Dumnezeu s-a atins puţin de mintea lui, şi prin urmare cel mai mare om al lumii a fost coborât mai prejos decât ultimul din împărăţia lui. Nebucadneţar s-a îmbolnăvit de ceea ce psihologii numesc schizofremie paranoidă. La Nebucadneţar această boală s-a manifestat, făcându-l să creadă că este bou. Prin urmare a început să se comporte ca un bou, până în clipa când ridicându-şi ochii spre cer a recunoscut stăpânirea veşnică a lui Dumnezeu. Personal am întâlnit un om care suferea de o boală asemănătoare: un om care se credea Napoleon. Probabil că acesta a fost personajul său preferat din istorie. Odată cu îmbolnăvirea minţii sale, a început să creadă că el este Napoleon. Răspundea doar la numele acesta, se prezenta cu numele acesta, iar în momentele sale de delir, trăia intens scene de război din cariera militară a împăratului francez. Nimic nu lipsea din tot ce însemna un Austerlitz sau un Waterloo: soldaţi, ofiţeri, cai, arme, răniţi, morţi, ordine, încordare, bucurie, disperare, etc.
Iată ce spune Scriptura despre judecata lui Dumnezeu care se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor: ,,mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; Sunt şoptitori, bîrfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, cu toate că ştiu Hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, Sunt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Rom.1:18-32)
Trăim într-o lume a nebunilor. De fapt, vechile manuale de psihologie, încadrau deviaţiile sexuale, amintite în Romani unu, la categoria bolilor psihice, numai noua orientare psihologică, la cererea pieţei, consideră astfel de comportamente drept o chestiune de preferinţă. Conform Scripturii, homosexualii, lezbienele, şi toţi cei care practică asemenea păcate, şi nu numai, sunt bolnavi psihici. Păcatul ia minţile omului ducându-l la starea de nebunie. Se estimează că aproximativ 40% din populaţia Europei suferă de probleme psihice. Soluţia la aceste probleme nu se găseşte în cabinetele psihologilor şi psihiatrilor, ci la Dumnezeu. Aceasta este lecţia pe care o învăţăm de la Nebucadneţar: ,,După trecerea vremurii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pământului Sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: Ce faci? În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui Sunt adevărate, toate căile Lui Sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (4:34-37)
Istoria, confirmă faptul că Nebucadneţar, în ultimii ani ai domniei sale, a condus imperiul ca un om temător de Dumnezeu. Dar ca să ajungă acolo a trebuit să treacă printr-un lung şi greu drum al frângerii mândriei şi ambiţiilor personale, de către Dumnezeu. Noi avem istoria lui şi teoretic nu ar trebui să trecem pe acolo, şi dacă avem frică de Dumnezeu, vom fi feriţi de multe nenorociri. Dar sunt printre noi oameni care pentru a ajunge la pocăinţă, trebuie să treacă prin experienţe dureroase, ca ale lui Nebucadneţar. Oricum este mai bine ca cineva să sufere câţiva ani aici pe pământ, decât o veşnicie în iad. Probabil că Dumnezeu a continuat să-l cerceteze pe Nebucadneţar, până la capitularea acestuia, în faţa cerului, ca urmare a rugăciunilor lui Daniel. Cei care aveţi în casele dumneavoastră oameni grei la cerbice, ca Nebucadneţar, continuaţi să vă rugaţi pentru ei, că Dumnezeu poate să înmoaie chiar şi pietrele, iar dacă va trebui să treacă şi prin experienţe dureroase, tot este mai bine decât să ajungă în iad.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/