Categorie: Predici scrise
Intrăm în partea profetică a cărţii Daniel. Aici lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru că avem de a face cu un limbaj simbolic. Capitolele 7-12 conţin viziuni cu fiare, coarne, fiinţe cereşti, personaje ciudate, evenimente greu de identificat şi asupra cărora teologii au păreri împărţite. De fapt, nici Daniel n-a priceput toate lucrurile, şi uneori când a cerut lămuriri, nu i s-au dat, aşa cum şi-ar fi dorit. În cartea Daniel, există şi lucruri pecetluite, care vor fi cunoscute abia atunci când îşi vor găsi împlinirea. Expresii precum: ,,şaptezeci de săptămâni”, ,,două mii trei sute de seri şi dimineşi”, ,,o mie două sute nouăzeci de zile”, ,,o mie trei sute treizeci şi cinci de zile”, ,,o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” reprezintă perioade de timp imposibil de identificat cu precizie de sută la sută. Putem spune anumite lucruri despre ele, dar identificarea lor precisă încă ne scapă.
Însă cu toate acestea, capitolele 7-12 din Daniel au fost scrise pentru noi, şi Dumnezeu are şi aici multe lucruri pe care doreşte să ni le descopere.
De fapt, pentru a nu ne rătăci în această parte de Scriptură, trebuie să pornim de la ideea principală a cărţii: Împărăţia lui Dumnezeu este veşnică, ea se descoperă în mijlocul împărăţiilor potrivnice, prin oameni ai lui Dumnezeu care hotărăsc să trăiască în conformitate cu principiile acestei împărăţii. Cheia interpretării capitolelor 7-12 o găsim în capitolele 1-6. Profeţiile din capitolele 7-12, prezintă anumite principii care vor guverna istoria, până la a doua venire a Domnului Isus, şi pe care le găsim întrupate în capitolele 1-6, pe vremea lui Daniel. Aşadar, accentul în cartea Daniel nu cade pe ani, date istorice, sau termene apocaliptice, ci pe principii care vor guverna istoria până la sfârşit. Cu umilinţa unor oameni care cunoaştem doar în parte, să ne apucăm de treabă, pentru a învăţa lucrurile pe care Dumnezeu doreşte să ni le descopere.
Capitolul 7 al cărţii, conţine un vis şi nişte vedenii pe care le-a avut Daniel pe când era în pat. Ulterior, Daniel a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie. Aşadar, tot ce scrie în capitolul 7 este esenţial, pentru că acesta conţine lucruri de căpetenie.
Conform versetului 1, totul se întâmpla în anul întâi de domnie al lui Belşaţar. Oridecâte ori se ridică la putere un nou conducător, oamenii îşi pun tot felul de întrebări, legat de ce va aduce noutatea respectivă. De data aceasta, Dumnezeu hotărăşte să răspundă, nu doar la întrebările legat de viitorul domniei lui Belşaţar, ci de viitorul a sute şi mii de ani de istorie.
Viziunea lui Daniel, începe cu o mare întinsă şi cu vânturile lui Dumnezeu care au început să sufle peste ea. Conform cu Apocalipsa 17:15, în limbajul profetic, apele reprezintă: ,,noroade, gloate, neamuri şi limbi.”, cu alte cuvinte, scena existenţei umane. Lucrul interesant, este că pe această scenă, vânturile lui Dumnezeu dictează ce trebuie să se întâmple, şi aceasta pentru că numai Împărăţia Lui este veşnică.
Sub acţiunea vânturilor lui Dumnezeu, din mare se ridică patru fiare, a căror descriere o găsim între versetele 3-8: ,,Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta. Cea dintâi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculîndu-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om. Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rînă; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s-a zis: Scoală-te, şi mănâncă multă carne! După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s-a dat stăpânire. După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari din fier, mânca, sfărîma, şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură…, care vorbea cu trufie.”
Lucrul esenţial, este că orice ar semnifica fiarele, oricât de urâte şi înfiorătoare ar fi şi oricât de mult rău ar face, ele se ridică pe scena istoriei, doar la porunca lui Dumnezeu şi fac doar ce este hotărât de sus. Oare nu-l numeşte chiar Dumnezeu pe Nebucadneţar ,,robul Meu”, iar pe asirian ,,nuiaua mâniei mele”? Textul ne prezintă o lecţie despre suveranitatea lui Dumnezeu, care foloseşte chiar fiarele cu coarne pentru împlinirea planurilor Sale.
Atenţia lui Daniel, este atrasă în special către fiara a patra, pentru că aceasta era cea mai înspăimântătoare dintre toate, şi mai ales asupra unui corn mic al ei, care vorbea cu trufie, rostea cuvinte de hulă, a făcut război sfinţilor şi i-a biruit.
În timp ce Daniel era copleşit de priveliştea acestor arătări ciudate, şi mai ales de ultima dintre ele, undeva pe un alt plan, se instalează un complet de judecată: ,,Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lînă curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile. Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars. Şi celelalte fiare au fost desbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.” (Dan.7:9-14)
Aici avem o lecţie extraordinară, despre ceea ce trebuie să facem atunci când privirea noastră este chinuită de arătările ciudate şi monstruoase din jur: Când fiarele din preajma noastră, cu bestialitatea şi sălbăticia lor, ne invadează ochii, mintea şi inima, trebuie să ne abatem privirea de pe planul terestru şi să scrutăm orizontul, pentru a descoperi perspectiva şi planul divin. În acest plan divin al acţiunii, totdeauna Îl vom descoperi pe Dumnezeul suveran, care îl foloseşte chiar şi pe diavolul la împlinirea voiei şi scopurilor Sale. Privind la evenimentele din jurul nostru, prin perspectiva divină, totdeauna ne vom lumina de bucurie, pentru că vom descoperi un Dumnezeu suveran şi atotânţelept.
Uneori ne întrebăm, dacă Dumnezeu este suveran, atunci de ce a ales să-şi descopere Împărăţia Sa veşnică în mijlocul împărăţiilor ostile? Nu putem oferi un răspuns complect la această întrebare, putem doar să spunem că acolo străluceşte mai frumos Măreţia lui Dumnezeu şi acolo este cadrul perfect pentru formarea oamenilor lui Dumnezeu. Credinţa lui Daniel şi a celor trei tineri, trebuia supusă la probă. Lui Daniel trebuia să i se treacă pe dinainte vinul împăratului, bucatele lui alese, dărâmăturile Ierusalimului cât şi frumuseţile Babilonului, ca să fie încercat. Pentru formarea lui Daniel era necesar, să fie ameninţat cu moartea, să fie promovat în cea mai înaltă funcţie din imperiu, să fie aruncat la lei, apoi să fie umplut de onoruri şi bogăţii. Aici avem ceva asemănător cu procesul de călite a fierului, care este aruncat când în foc, când în apă. Mulţi oameni ai lui Dumnezeu au trecut cu bine prin vremuri de persecuţie dar s-au pierdut în vremuri de libertate, printre bani, faimă şi femei. Fiarele şi coarnele sunt uneltele lui Dumnezeu pentru formarea copiilor Săi. Ele se ridică pe scena istoriei, la porunca lui Dumnezeu, li se permite să se atingă se sfinţi, atât cât este spre binele lor, iar apoi sunt păstrate pentru ziua judecăţii.
După ce Daniel vede aceste lucruri, el a dorit să afle tâlcuirea vedeniei, şi cere lămuriri temeinice, unui personaj ceresc, care se afla în apropierea sa. Versetele 17 şi 18 conţin interpretarea vedeniei şi reprezintă miezul capitolului 7: ,,Aceste patru fiare mari, Sunt patru împăraţi, care se vor ridica pe pământ. Dar sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.”
În contextul cărţii Daniel, cele patru împărăţii se referă, în principal, la imperiul babilonian, persan, grec şi roman, iar în general, la toate sistemele politice care se vor succeda în istorie, până la vremea judecăţii de apoi. Aceste patru imperii le mai găsim şi în capitolul 2 al cărţii, în visul lui Nebucadneţar. Interesant că în capitolul doi, aceste patru împărăţii au un aspect strălucitor, iar în capitolul şapte au un aspect monstruos. Diferenţa este una de perspectivă. Privite de pe pământ, împărăţiile lumii sunt strălucitoare, tentante, provocatoare, însă privite din cer sunt diabolice, malefice şi dezgustătoare. Noi trebuie să privim lumea prin ochii lui Dumnezeu, astfel vom rezista tentaţiilor ei, aşa cum a rezistat şi Domnul Isus când diavolul i-a prezentat şi oferit toată strălucirea împărăţiei lumii acesteia, cu condiţia închinării.
Ideea de bază a capitolului 7 este că în ciuda ridicării pe scena istoriei a puterilor ostile, sfinţii lui Dumnezeu vor împărăţi, şi nu doar în ziua de apoi, ci chiar aici şi acum.
Acest principiu este ilustrat în fiecare din primele 6 capitole ale cărţii. În capitolul 1, patru tineri hotărăsc să trăiască conform principiilor Împărăţiei lui Dumnezeu, şi Dumnezeu le dă Împărăţia, făcându-i să capete trecere înaintea celor mari, dându-le de zece ori mai multă înţelepciune, decât celorlaltor tineri de vârsta lor, şi promovându-i în cele mai înalte posturi de conducere din imperiu. În capitolul 2, domnia lui Nebucadneţar este doar aparentă. Nebucadneţar se mânie pe sfetnicii săi datorită incapacităţii lor de a-i spune şi tâlcui visul, şi hotărăşte să-i omoare pe toţi. Însă adevăratul domnitor, în capitolul 2 este tot Daniel, pentru că hotărârea lui este aceea care se împlineşte, nu a împăratului. Prin rugăciune, în părtăşie cu ceilalţi trei tineri, Daniel împărăţeşte peste Babilon, răspunzând întrebărilor împăratului şi salvând viaţa tuturor înţelepţilor. În capitolul 3, este rândul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego să domnească. Nebucadneţar, deşi turbă de furie că nişte iudei au curajul să-l înfrunte şi să nu se închine chipului său, deşi poate porunci încălzirea cuptorului de şapte ori mai mult, spre a-i arunca pe răzvrătiţi acolo, trebuie să se declare înfrânt, când i-a văzut pe cei trei, împărăţind împreună cu Cristos, chiar în mijlocul flcărilor, iar în locul închinării la chipul de aur, Nebucadneţar trebuie să decreteze că Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego este adevăratul Dumnezeu. În capitolul 4, avem o lecţie cutremurătoare a faptului că Dumnezeu împărăţeşte şi că El dă Împărăţia celor plăcuţi Lui. Cel mai mare om al lumii, trebuie să se coboare mai prejos decât ultimul din împărăţie, până L-a recunoscut pe Dumnezeu. În capitolul 5, deşi Belşaţar este dispus să împartă cinste, averi şi funcţii, celor care ar putea să-i tâlcuiască scrierea de pe perete, trebuie să moară, pentru că Altul mai mare decât el împărăţeşte, iar Daniel era reprezentantul Lui pe pământ. În capitolul 6, Daniel împărăţeşte prin rugăciune. El poartă luptele lui Dumnezeu, şi câştigă victorii spirituale, alături de Domnul Cristos şi arhanghelul Mihail. Au trecut împăraţi, imperii, şi vreme aproape de un secol, Daniel rămâne ocupând tot funcţii înalte de conducere la palat, ca o dovadă a faptului că sfinţii lui Dumnezeu au primit Împărăţia.
Principiul acesta este valabil pentru orice om care se hotărăşte să trăiască aici şi acum în conformitate cu principiile Împărăţiei lui Dumnezeu. În Romani 5:17, apostolul Pavel afirmă că: ,,Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!)” Suntem chemaţi să domnim împreună cu Cristos aici şi acum.
În urma tâlcuirii vedeniei, Daniel cere lămuriri suplimentare, în legătură cu fiara a patra, şi mai ales în legătură cu cornul acela mic, care rostea cuvinte de hulă şi care a făcut război cu sfinţii. Răspunsul la această întrebare îl primeşte în capitolele următoare şi de aceea ne vom ocupa de el la momentul potrivit.
Versetul 27 subliniază încă odată ideea esenţială a acestui capitol, cât şi a cărţii: ,,Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care Sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!”
În concluzie:
Vrei să împărăţeşti şi tu în viaţă împreună cu Cristos aici şi acum? Urmează exemplul lui Daniel şi al prietenilor săi. Hotărăşte să nu te spurci cu lucrurile lumii acesteia, decide să nu te închini chipului veacului, chiar dacă te-ar costa viaţa, continuă să te rogi chiar dacă ar fi să sfârşeşti între lei! Nici un context istoric, economic sau politic nu este prea cumplit aşa încât să împiedice învederarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Nici o fiară nu este prea sălbatică spre a nu putea fi supusă planurilor cereşti. Singurul lucru care ar putea împiedeca arătarea Împărăţiei lui Dumnezeu în lume este nepocăinţa mea şi a ta. Eu aleg să fiu un Daniel, tu ce alegi?
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/