Categorie: Predici scrise
Introducere
Pe scurt: Prin legalism definim acel comportament religios care pune accent pe ,,slovă” în detrimentul ,,spiritului”, pe ,,reguli” în detrimentul ,,relației”, pe ,,forme” în detrimentul ,,conținuturilor”, pe ,,manifestări exterioare” în detrimentul ,,atitudinilor interioare”, pe ,,detalii” în detrimentul ,,esențelor” și pe ,,opinii” în detrimentul ,,absoluturilor”. De aceea, legalismul nu este altceva decât o mască religioasă sub care se ascunde un păgânism autentic. Fariseii au fost exponenții cei mai desăvârșiți ai acestui curent de gândire și de manifestare.
Simpla citire a evangheliilor, ne ajută să înțelegem că nu există lucru pe care Domnul Isus să-l fi detestat mai mult ca legalismul. Dacă ne gândim că El vedea realitatea din spatele măștilor mincinoase, ne este mai ușor să înțelegem acest fapt.
Dar legalismul religios nu ține numai de trecutul îndepărtat al timpurilor biblice, ci este de actualitate chiar și în generația noastră. A pune o mască frumoasă peste un chip mizerabil, este o tendință eternă a omului, iar din câte se pare, în două mii de ani am acumulat multă experiență și în acest domeniu.
Adevărul este că cine dorește să fie plăcut lui Dumnezeu, trebuie să se ferească de legalism. Dacă te întrebi cum să faci lucrul acesta, iată câteva îndemnuri concrete inspirate din Luca 14:1-6.
- Asigură-te că toate acțiunile tale sunt motivate de dragoste față de Dumnezeu
-Fariseii nu-L iubeau pe Dumnezeu. În fața lor se afla Fiul Său, iar ei, în loc să-și exprime dragostea față de El, ,,Il pândeau de aproape”. V1 Acțiunea lor izvora din dorința de a-L contesta nu din dorința de a i se supune. De aceea fapta lor, cu toate că avea o aparență evlavioasă, (păzirea zilei Domnului) în fond era o ticăloșie de cea mai joasă speță.
-Păcatul legalistului constă în aceea că el nu-L iubește pe Dumnezeu și nu I se închină. Dimpotrivă, „inima, sufletul, cugetul puterea, sentimentele, preocupările, gândurile și energia lui sunt concentrate pe legi, reguli și obligații.
Acest lucru este odios înaintea Domnului, pentru că o astfel de abordare conferă impresia că adevărata, religie este ceva urât și impersonal, o chestiune de păzire rece, fără viață, a unor reguli, în loc să fie o relație de dragoste față de un Dumnezeu viu. Faptul că o astfel de religie este „înălțată între oameni” o face să fie o mai mare „urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:14-15).
Trăirea creștină adevărată, este o experiență plină de bucurie, în urma unui acord liber și neconstrâns. Ea Îl glorifică pe Dumnezeu pentru că izvorăște dintr-o inimă ce găsește încântare în El și Îl iubește în mod suprem.
APLICAȚIE: Supune-ți acțiunile acestui test: Este fapta mea expresia unei iubiri sincere, profunde, și fierbinți față de Dumnezeu, sau expresia atașamentului meu față de niște reguli sau ritualuri?
2. Asigură-te că toate acțiunile tale sunt motivate de dragoste față de semeni
-Fariseii nu-i iubeau nici pe oameni. În fața lor stătea un bolnav de dropică sau hidropizie, având tot trupul umflat de apă, iar ei puteau privi indiferenți la suferința lui, pe motiv că era ziua sabatului și nu aveau voie să lucreze. Puteau să-i spună fără nici o remușcare: N-ai decât să crapi până mâine, că astăzi n-o să te ajutăm cu nimic, deoarece este ziua sabatului. Ba chiar erau capabili să judece pe cel care i-ar fi sărit în ajutor.
-Ei bine, o religie în care regulile sunt mai importante decât oamenii, nu este religia lui Cristos. Cristos s-a dat pe Sine la moarte pentru oameni nu pentru anumite sărbători. Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru sabat.
APLICAȚIE: Supune-ți toate acțiunile tale și acestui filtru: Este fapta mea expresia unei iubiri sincere, profunde și dezinteresate față de persoana căreia îi este adresată? În 1 Corinteni 13 Pavel afirmă clar: fără dragoste nu sunt nimic și nu-mi folosește la nimic.
3. Fi atent, mai întâi la atitudinile tale interioare, și abia apoi la acțiunile tale exterioare
-Sub masca acțiunii nobile, cum ar fi păzirea sabatului, fariseii ascundeau o serie de atitudini interioare, nespus de urâte, cum ar fi: egoismul, mândria, spiritul de judecată și disprețul față de semeni. Toate acestea fiind păcate capitale înaintea lui Dumnezeu.
-Legalistul nu are o înțelegere reală a propriei stări de păcătoșenie nici a sfințeniei divine. El nu se aruncă înaintea lui Dumnezeu cerându-I îndurare, pentru că el nu simte că are nevoie de ea. El nu-i cere neprihănire, pentru că o are pe a sa personală. El nu se roagă pentru sfințenie, deoarece el vede legea în termenii lucrurilor exterioare pe care le poate împlini prin propria sa putere. El nu cere nici măcar călăuzire, pentru că are deja propriul set de reguli pentru toate situațiile cu care se confruntă, și oricum nu este dispus să le schimbe.
Așadar, legalistul este mândru, autoneprihănit și autosuficient. El se uită la ceilalți cu dispreț, deoarece se consideră mai bun decât ei. De aceea are un spirit de judecată, fiind foarte atent să depisteze presupusele greșeli ale acestora, considerând că este de datoria lui să judece motivațiile inimilor oamenilor.
-Legalismul judecă după înfățișare, uitând că Dumnezeu se uită la inimă. 1 Samuel 16:7
-Datorită faptului că se focalizează pe aspectele exterioare, legalismul tinde să promoveze mai degrabă o conformare și uniformitate exterioară, decât o unitate adevărată a duhului. Toți trebuie să arate la fel, să vorbească la fel să se tundă la fel și să se îmbrace la fel. Legalismul batjocorește spontaneitatea, libertatea și deosebirile între oameni.
APLICAȚIE: Iată un alt filtru pentru acțiunile personale. Înainte de a întreprinde ceva trebuie să te întrebi dacă nu cumva fapta ta este doar o mască peste o atitudine de mândrie, egoism, spirit de judecată sau dispreț la adresa semenilor tăi.
4. Ai grija sa nu cazi în cursa de a strecura țânțarul și de a inghiți camila
-Provocarea Domnului Isus din v 3-6 viza următorul aspect: Ce este mai grav, să faci o mică muncă în ziua sabatului, sau să-ți lași copilul să moară într-o fântână? Faptul că au refuzat să răspundă, dovedea că nu erau curați înaintea Lui.
-Întrucât legalistul este orb față de lucrurile „importante” ale Legii, el își focalizează atenția asupra lucrurilor de detaliu, neglijând pe cele mai însemnate. El „strecoară țânțarul” prin păzirea regulilor și a poruncilor nesemnificative, dar „înghite cămila”, eșuând în tocmai esența Legii, adică să iubească pe Dumnezeu și pe oameni. Legalistului i se potrivește foarte bine expresia: ,,Nu vede pădurea din cauza copacilor.”
(Matei 23:23-24)
APLICAȚIE: Dezvoltă-ți capacitatea de a face diferență între lucrurile esențiale și cele nesemnificative.
Niciodată să nu sacrifici un lucru esențial de dragul unui element de detaliu.
5. Ai grija sa nu transformi părerile tale personale in porunci absolute
-Porunca Domnului cu privire la ziua Domnului: Exod 20:8-11. Prin această poruncă Dumnezeu cerea poporului Său să dedice o zi din șapte pentru odihnă și părtășie.
-Adăugirile oamenilor la porunca Domnului: Legea iudaică a instituit treizeci și nouă de tipuri de ,,melahot” interzise în ziua sabatului. Dacă ne gândim la faptul că sub incidența legii cădeau până și acțiunea de a aprinde un foc cu care să-ți încălzești casa sau mâncarea, deschiderea unei umbrele pentru a te apăra de ploaie, sau omorârea unei muște care ți se pune pe frunte, atunci înțelegem că scopul lui Dumnezeu cu privire la porunca a patra a fost ratat în întregime.
APLICAȚIE: Să nu transformăm părerile noastre în porunci divine.
6. Nu confunda răstignirea firii cu supunerea la anumite restricții de natură legalistă
-Uneori avem impresia că dacă adăugăm niște porunci în plus pe lângă cele care ne-au fost date, vom fi mai sfinți sau că firea noastră va fi îngenuncheată cu mai mult succes. Astfel s-a născut ascetismul, autoflagelarea, celibatul și alte metode greșite de mortificare a păcatului. Așa s-a ajuns la călugării care, zile în șir, își țineau trupul în apă înghețată, ca să-l învețe minte să nu mai poftească după femei, și la fanaticii cu carnea brăzdată de loviturile biciului.
Iată învățătura apostolului Pavel în această privință: Coloseni 2:20-23. Potrivit acestui text, legalismul religios nu este de nici un folos pentru omorârea firii pământești. Adevărata soluție la această problemă este răstignirea împreună cu Cristos, subiect pe care l-am dezvoltat în alte mesaje. Ascetismul nu servește decât la satisfacția cărnii. Mult prea adesea, asceții nu fac altceva decât să-și afișeze în public pretinsa lor sfințenie.
APLICAȚIE: Nu-ți construi o neprihănire proprie bazată pe canoane și penitențe. Nu va fi cu nimic superioară față de neprihănirea cărturarilor și fariseilor, iar aceasta nu poate duce pe nimeni în Împărăția Cerurilor. (Matei 5:20)
Concluzii:
-Nu știu dacă există lucruri mai dăunătoare pentru viața creștinului decât legalismul religios. Legalismul ne împiedică să savurăm dulceața părtășiei cu Dumnezeu cât și dulceața părtășiei cu frații. El transformă umblarea prin credință într-un exercițiu arid, monoton, plictisitor și inutil. El ne răpește libertatea oferită de Cristos, cufundându-ne într-o robie la fel de cumplită ca și aceea din care am fost smulși. Legalismul este rece, insensibil, lipsit de dragoste, deci nespus de respingător. El este cauza rupturilor și dezbinărilor dintre creștini. El este una dintre principalele cauze ale insuccesului bisericii în evanghelizarea lumii, deoarece conduce la izolarea acesteia, ca într-un fel de ghetou de subcultură confesională, la care nu izbutesc să adere decât cei care au o suficientă doză de stoicism, spre a se supune ,,regulilor”.
-,,Regula” de aur a Împărăției Cerurilor este dragostea pentru Dumnezeu și pentru oameni, ori legalismul, prins în hățișul multitudinii de rânduieli inventate, falimentează tocmai în esența poruncii.
-Dacă consideri că acest material te-a ajutat să fi mai plăcut lui Dumnezeu recomandă-l și altor persoane.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/