Categorie: Predici scrise
,,Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viaţa pentru oi. Dar cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile și fuge, și lupul le răpește și le împrăștie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit și nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl, și Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și va fi o turmă și un Păstor. Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viaţa ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” (Ioan 10:11-18)
Creșterea oilor era una dintre principalele ramuri economice ale Israelului, în timpurile biblice.
John Stott afirmă că păstorii palestinieni creșteau oile, mai mult pentru lână, decât pentru carne. Acest fapt a condus, de-a lungul anilor, la formarea unei relații destul de intime între păstor și oi. Păstorul își călăuzea oile nu le mâna. El le punea nume la toate, le cunoștea pe toate și le chema pe fiecare, pe nume. Oile de asemenea își urmau păstorul ghidându-se după vocea lui, pe care o cunoșteau foarte bine.
Datorită acestor elemente specifice, noțiunea păstoritului a căpătat și un sens spiritual, care a marcat istoria lui Israel, cât și a Bisericii. Era deci natural ca Dumnezeu să se reveleze pe Sine, ca păstorul lui Israel, care: ,, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează.” (Isaia 40:11) Era ceva obijnuit ca Israel să afirme: ,,Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.” (Psalmul 23:1) Era de așteptat ca Dumnezeu să spună despre Mesia, prin gura profeților: ,,Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște, și anume pe Robul Meu David; El le va paște, El va fi păstorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, și Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit!” (Ezechiel 34:23-24)
Aceste elemente de context cultural ne ajută să pătrundem mult mai adânc semnificația cuvintelor Domnului Isus: ,,Eu sunt Păstorul cel bun”, decât prin prisma culturii europene de abator, friptură și tocăniță.
În cele ce urmează, vă propun să privim, în textul biblic, la următoarele aspecte:
1. Condiția noastră umană Îl reclamă pe Păstorul cel bun.
2. Caracterul Domnului Isus, Îi revendică statutul de Păstorul cel bun.
3. Credința în Cristos este partea noastră spre a fi recreați ca oi în turma Sa.
1. Condiția noastră umană Îl reclamă pe Păstorul cel bun.
Însăși, prin folosirea noțiunii de ,,oaie”, ca termen de comparație pentru poporul Său, Domnul Isus ne comunică anumite aspecte, legat de condiția noastră umană.
Oaia, prin definiție, este un animal fără apărare. Ea nu are fălci de crocodil, răcnet de leu, putere de urs, venin de șarpe și nici măcar viteză de ghepard. Ea depinde în totalitate de protecția păstorului.
De asemenea, oaia nu este înzestrată, cu un instinct al orientării în spațiu, la fel ca porumbelul voiajor, care se întoarce acasă de la mii de kilometri distanță, nici ca liliacul de noapte, care scanează spațiul înconjurător emițând ultrasunete cu fregvențe de peste douăzeci de mii de herți. Oaia are toate șansele să se rătăcească definitiv și fatal. Oaia depinde în mod absolut de câlăuzirea păstorului.
Tot odată, oaia nu are capacitatea în a-și purta de grijă singură. Ea nu are înțelepciunea delfinului, nici spiritul de organizare al furnicii. Ea nu poate trăi independentă la fel ca rechinul alb, nici nu rezistă în cele mai vitrege condiții, la fel ca leopardul de zăpadă din Himalaia. Oaia depinde în totalitate de purtarea de grijă a păstorului și de un cadru de protecție numit staul și turmă.
Nu este deloc întâmplător faptul că Scriptura ne compară cu niște oi. Deși sună foarte umilitor pentru mândria și ambiția umană, adevărul este că n-am fost creați să ne putem descurca fără Dumnezeu. Condiția noastră umană reclamă prezența unui păstor, care să ne poarte de grijă, să ne călăuzească și să ne ocrotească. Orice altă variantă este autodistructivă.
Când omul a întors spatele lui Dumnezeu și-a decis propria rătăcire, suferință și moarte, expunându-se singur atacurilor nimicitoare ale ,,lupilor și leilor” împărăției diavolului. Avertizarea Bibliei, în sensul acesta, sună astfel: ,,Fiţi treji și vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” (1Petru 5:8)
Iată cum descrie Scriptura starea noastră, pe când eram nemântuiți: ,,Noi rătăceam cu toţii ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui,” (Isaia 53:6) Pe bună dreptate, Domnul Isus când a văzut mulțimile: ,,… I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor.” (Matei 9:36)
2. Caracterul Domnului Isus Îi revendică statutul de: Păstorul cel bun.
Ioan 10 prezintă mai multe trăsături de caracter ale Domnului Isus, care Îl califică să fie singurul Păstor autorizat al sufletelor noastre. Să trecem în revistă trei dintre ele: atitudinea de RENUNȚARE DE SINE a Păstorului cel bun, dorința de a RELAȚIONA cu oile Sale și pasiunea pentru RECUPERAREA oilor pierdute.
(1) RENUNȚAREA DE SINE a Păstorului cel bun. (v11-13)
Ne-am obijnuit să fim ,,oile de muls” ale guvernanților corupți și ale patronilor ahtiați după îmbogățire. Ne-am învățat cu statutul de oameni înșelați, furați, mințiți, de către niște indivizi fără scrupule. Cunoaștem postura de cobai ai liderilor Europeni, ai oamenilor puternici și influenți. Dar unde s-a mai auzit ca Păstorul să moară pentru oi? Unde s-a mai pomenit ca liderul să-și dea, nu numai banii, ci chiar viața pentru binele supușilor Săi?
Așa ceva doar Păstorul cel bun poate să facă. Lui Îi pasă cu adevărat de starea sufletelor noastre, pentru că suntem ai Lui. El ne cunoaște nevoile noastre esențiale, după viață, hrană, călăuzire, ocrotire și S-a oferit pe Sine ca să ni le împlinească. Moartea Lui ne-a adus viața, cuvintele Lui ne oferă hrană și direcție, puterea Sa ne conferă siguranță iar prezența Sa ni le oferă pe toate. Deci putem spune plini de încredere: ,,Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.” (Ps. 23:1)
Ce contrast izbitor între ,,Liderul” Cristos, care ne iubește pentru binele nostru și alți lideri care ne iubesc pentru un vot sau pentru niște aplauze, iar atunci când interesele se schimbă se manifestă de parcă nu ne-ar fi cunoscut niciodată.
(2) RELAȚIONAREA cu oile, a Păstorului cel bun. (v14-15)
Este ușor de observat din text, faptul că relația dintre Păstorul cel bun și oile Sale, depășește cadrul natural al unei relații: păstor-turmâ. Elementul de comparație folosit de Cristos pentru a descrie relația cu oile Sale, nu este relația dintre un cioban evreu și turma sa, ci relația dintre Cristos și Tatăl. Atenție, intrăm pe cel mai sfânt teren din univers. Prințul cel mai mare din univers intră într-o relație cu niște oi, de o așa natură, cum numai între El și Tatăl Universului există. Despre așa ceva nu am auzit decât în basme. Dar Prințul este atât de real, iar relația noastră cu El este atât de reală, încât realizăm că basmul nu este basm, ci este cea mai reală realitate.
Dar ce finalitate ar putea avea o poveste atât de fascinantă? Finalitatea o găsim în Psalmul 23. Acest psalm descrie relația dintre Păstorul cel bun și oaia Sa. În primele trei versete ni se descrie modul în care oaia beneficiază de: hrană, apă, odihnă, călăuzire și ocrotire, prin păstorirea Păstorului cel bun. Însă în versetul patru se întâmplâ un miracol. Oaia nu mai este oaie. Oaia se transformă într-un prinț ceresc, care stă la masă, iar ,,chelnerul” este tocmai Păstorul cel bun. După cum spunea Marius Cruceru, oaia experimentează o metamorfoză miraculoasă, la fel ca în povestea porcului, care își părăsește pielea sa ingrată, pentru a deveni un prinț chipeș. Cumva într-un mod tainic, umblarea oii, prin lume, în urma Păstorului cel bun, are un efect miraculos asupra ei, transformând-o după Chipul Marelui Păstor. Exact despre aceasta este vorba în 2Corinteni 3:18: ,,Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbaţi în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
(3) RECUPERAREA oilor pierdute: pasiunea Păstorului cel bun. (16-18)
Aceste versete biblice ne dezvăluie esența inimii de Păstor a Domnului Isus. Cea mai mare satisfacție a Lui este atunci când găsește încă o oaie pierdută și reușește să o aducă în turma Sa. Această bucurie L-a determinat să-și dea viața de bună voie pentru oi si tot aceasta Îl determină să caute prin lumea întreagă oile cele mai rătăcite, flămânde, risipite și neajutorate.
Această atitudine Îl face plăcut înaintea Tatălui deoarece recuperarea celor pierduți este esența naturii divine, în contrast cu esența naturii diavolului, care nu vine decât să fure să junghie și să prăpădească.
3. Credința în Cristos este partea noastră spre a fi recreați ca oi în turma Sa.
De ce să credem în Isus? Simplu. Pentru că L-am găsit pe singurul care ne prețuiește și ne respectă cu adevărat. Doar dragostea Sa este sută la sută altruistă și urmărește în totalitate binele nostru absolut. El este singurul care a fost gata să moară pentru noi, singurul care ne-a căutat printre ruinele vieții și idealurilor noastre distruse, singurul care ne-a smuls din ghearele păcatului și din colții diavolului. El este singurul care a reușit să ne salveze din toate punctele de vedere, izbăvindu-ne de noi înșine, de diavolul, de lume și din fața mâniei lui Dumnezeu. El este singurul care a reușit să ne recupereze: demnitatea pierdută, bucuria de a trăi, relațiile frânte cât și siguranța într-un viitor binecuvântat. Credem în El pentru că El este Păstorul cel bun iar noi suntem oile Sale. Nu avem nevoie de alte argumente pentru credința noastră.
Care este modalitatea prin care cineva poate ajunge la o astfel de credință în Cristos? Iată frământările celor care au fost de față atunci când Domnul Isus a spus: ,,Eu sunt Păstorul cel bun.” ,,Din pricina acestor cuvinte, iarăși s-a făcut dezbinare între iudei. Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun. De ce-L ascultaţi? Alţii ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit. Poate un drac să deschidă ochii orbilor?” (v19-21)
Domnul Isus tocmai vindecase un orb din naștere. Cu alte cuvinte, a făcut ceva ce nici un pământean n-ar fi putut face. De aceea, orbul care de acum vedea bine, a crezut în Isus. Teologii corupți ai vremii i-au adus tot felul de argumente sofisticate, să-l convingă să nu creadă. Însă argumentul orbului era unul simplu dar imbatabil: ,,eu una știu: că eram orb, și acum văd.” (Ioan 9:25)
Cum poți ajunge la o astfel de credință în Isus? Simplu. Permite-I să se atingă de viața ta, așa cum i-a permis și orbul să se atingă de ochii lui. Dacă tot ai umblat cu viața ta distrusă pe la toți oamenii, și ai dat doar peste hoți și tâlhari, de ce n-ai încerca și la Isus? Roagă-L să se atingă de tine. Îndrăznește să faci ce-ți va cere și miracolul nu va întârzia să apară.
În loc de concluzie:
O poezie de Costache Ioanid:
Turmă blândă, turmă mică,
pradă lesne de-nghițit,
două mii de ani cum oare
n-ai pierit?
Prin străvechile pustiuri,
leii cei cu coama-n vânt
cum de nu ți-au șters și urma
pe pământ?
Ai tu oare, turmă blândă,
corn de taur, dinți de lup,
colț de viperă sau gheare
care rup?
Nu. N-avem nici colți, nici gheare,
nici venin otrăvitor.
Dar avem cu noi o forță:
un Păstor…
Prin străvechile pustiuri,
El, Păstorul înțelept,
Și-a purtat pe umeri mieii
și la piept!
Astfel, chiar dacă ni-e frică,
nu pierim ca fulgu-n zbor.
Căci suntem o turmă mică,
dar o turmă
și-un Păstor!
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/