Categorie: Predici scrise
Câți dintre noi știm să prețuim la justa valoare faptul că avem ochi sănătoși, prin care putem să interacționăm cu lumea din jur și să admirăm spectacolul creației? Numai cineva care și-a pierdut vederea, poate să ne explice, cel mai bine, cât de mare este această binecuvântare.
Lumina este atât de importantă încât a devenit simbolul vieții. Nici nu-i de mirare că a fost prima pe lista lui Dumnezeu în actul genezei.
Totuși există ceva mai grav decât orbirea trupeasca, și anume orbirea spirituală. Noi nu suntem numai materie ci și spirit. N-am fost concepuți numai pentru pământ, ci și pentru cer. Am fost creați cu capacitatea de a-L vedea pe Dumnezeu și de a intra în relație personală cu El.
Dacă lumea materială este frumoasă, cât de frumoasă trebuie să fie lumea spirituală! Dacă creația este încântătoare cât de încântător trebuie să fie Creatorul!
Minunate trebuie să fi fost momentele în care Adam și Eva se întâlneau la părtășie cu Dumnezeu, în răcoarea dimineții. Aceea a fost viața pentru care am fost creați.
Dar a intervenit căderea. Adam și Eva au păcătuit, iar aceasta le-a pricinuit moartea și orbirea. Omul a devenit incapabil să mai interacționeze cu lumea spirituală, respectiv cu Dumnezeu, iar aceste consecințe s-au răsfrânt asupra întregei umanități.
Scriptura descrie consecințele păcatului în termenii incapacității omului de a relaționa cu Dumnezeu și cu lumea Lui, cufundându-se în întunericul ignoranței și al morții. Iată cât de plastic descrie Isaia această realitate: ,,El va pribegi prin ţară apăsat și flămând și, când îi va fi foame, se va mânia și va huli pe Împăratul și Dumnezeul lui, apoi, fie că va ridica ochii în sus, fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz, negură, nevoie neagră și se va vedea izgonit în întuneric beznă.” (Isaia 8:21-22)
Dar printre negurii veacurilor întunecate răzbate promisiunea divină: ,,Totuși întunericul nu va împărăţi veșnic pe pământul în care acum este necaz. … Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.” (Isaia 9:1-2) Această promisiune Îl vizează pe Cristos: Lumina Lumii. Prin credința în El suntem aduși din întuneric la lumină, (Coloseni 1:13) suntem învățați să trăim ca niște copii ai luminii, (Efeseni 5:8) ca să avem parte de moștenirea sfinților în lumină. (Coloseni1:12)
În cadrul subiectului: Cristos, Lumina lumii, vă propun să analizăm trei aspecte: 1. CREZÂND în Cristos, Lumina lumii, 2. CONFRUNTAT cu Cristos, Lumina lumii și 3. CĂLĂUZIT de Cristos, Lumina lumii.
1. Crezând în Cristos, Lumina lumii.
La sărbătoarea corturilor evreii aveau un obicei foarte interesant, numit ceremonialul luminilor. În curtea femeilor erau înâlțate patru candelabre uriașe, a căror lumină umplea tot Ierusalimul. Acest ceremonial avea rolul să le îndrepte privirile, spre vremurile mesianice, când se vor împlini toate profețiile Vechiului Testament, cu privire la Lumina care va veni din cer. (Isaia 42:6, 60:3, etc)
Domnul Isus a folosit acest context și tocmai la o asemenea sărbătoare a exclamat: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)
Ei au înțeles foarte bine semnificația cuvintelor Mântuitorului, dovadă că n-au pus nici o întrebare pe această linie. Întrebările lor trădau, mai degrabă necredința și răzvrătirea, decât necunoașterea. De aceea, bine le-a răspuns Domnul când a zis: ,, veţi muri în păcatele voastre, căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” (Ioan 8:24)
Biblia are toate argumentele din lume pentru căutătorii sinceri, dar nu are nimic pentru cei răzvrătiți și prefăcuți. Domnul Isus, în loc să răspundă provocărilor lor, le-a condamnat necredința.
Iată câteva motive pentru a crede în Cristos, ca Lumină a lumii?
(1) Mărturia Tatălui. (Ioan 8:18, Matei 3:17, 17:5)
(2) Mârturia Fiului. (Ioan 8:12,)
(3) Mărturia Scripturii. (Ioan 5:39)
(4) Mărturia lui Ioan Botezătorul. (Ioan 1:6,7,29)
(5) Mărturia semnelor și caracterului lui Isus. (Cu prilejul vindecării orbului din naștere, Domnul Isus a reafirmat că este Lumina lumii. Ioan 9:5)
(6) Mărturia cunoașterii atotpătrunzătoare a lui Isus față de oameni. (Ioan 2:24)
(7) Mărturia biruinței Sale asupra întunericului, păcatului și morții. etc.
2. Confruntat cu Cristos, Lumina Lumii.
Mediul luminii este diametral opus de mediul întunericului. Din cauza uriașelor diferențe, trecerea de la întuneric la lumină totdeauna implică o anumită dificultate. Cât de greu ne obijnuim cu soarele strălucitor de primăvară după câte o iarnă închisă și mohorâtă. Însă toți suntem de acord asupra faptului că merită efortul. Lumina este un har. Să știți că și din punct de vedere spiritual este tot așa.
Personal, cred că impactul cu lumina este punctul cel mai dureros și sensibil, din tot procesului iluminării și mântuirii omului. Este vorba despre etapa în care Lumina lui Cristos ne confruntă cu toată ticăloșia și mizeria întunericului nostru spiritual. Este acțiunea prin care strălucirea Dreptății Sale ne anulează toate pretențiile de oameni cumsecade, ne demolează toate pricinile de laudă, ne demască toate perversitățile ascunse și ne expune în fața ochilor întreaga rușine și goliciune, a ființei noastre lăuntrice. Reacția firească în fața acestui proces este fuga de lumină.
Vă rog să vă imaginați un om care a trăit ani de zile captiv într-o peșteră întunecoasă, și care printr-o întâmplare fericită, dintr-o dată, se vede expus la lumina razelor soarelui de amiază: Ochii îi lăcrimează, durerea ajunge la limita insuportabilului și chiar dacă și-a dorit foarte mult lumina, va căuta în mod instinctiv să intre înapoi în peșteră. Dacă va alege în continuare întunericul peșterii, doar din pricina durerii confruntării cu lumina, dă dovadă de o mare nebunie, care îl va văduvi, de tot ce-i mai bun și frumos în viață.
Când lumina lui Cristos pătrunde în colțurile cele mai întunecate ale ființei noastre, și scoate la iveală, gânduri murdare, atitudini egoiste, vorbe rușinoase și fapte reprobabile, tendința noastră firească invariabilă este negarea, ascunderea și dezvinovățirea. Dacă cedăm în fața acestor presiuni avem aceeași soartă cu a omului din pildă, care din cauza durerilor cauzate de lumină, se întoarce la viața de peșterâ.
Iată cum descrie Domnul Isus aceste realități, din punct de vedere spiritual: ,,… odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (Ioan 3:19-21)
Nu trebuie să ne sperie confruntarea cu Adevărul. Nu trebuie să ne temem de convingerea de păcat lucrată de Duhul Sfânt, nici de cercetarea și mustrarea Domnului. Acestea reprezintă invitația Lui pentru noi, la lumină.
Dar înainte de a ne bucura de lumină trebuie să ne obijnuim cu ea. Trebuie să rezistăm tentației de a fugi în minciună, să îndurăm durerea confruntării cu realitatea și să acționăm motivați de extraordinara șansă, oferită prin Evanghelie, de a fi smulși din întunericul morții, de a deveni fii ai luminii și de a beneficia de moștenirea sfinților în lumină.
3. Călăuzit de Cristos, Lumina lumii.
Domnul Isus a reluat tema luminii, cu prilejul intrării Sale triumfale în Ierusalim, adresându-se fariseilor: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu știe unde merge. Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” (Ioan 12:35-36)
Scopul Domnului este să fim fii ai luminii. Credința în Lumina lumii, trebuie dovedită printr-o umblare în lumină. Lumina nu doar că ne confruntă cu întunericul nostru spiritual, ci ne scoate de acolo, ne vindecâ de orbire și ne învață să ne comportăm într-un chip vrednic de ea.
Pentru a înțelege mai bine aceste aspecte, propun să ne întoarcem puțin la ilustrația cu omul din peșteră și la suferința lui, atunci când este expus la razele soarelui. Chiar dacă într-un final, va alege lumina, încă rămân niște probleme pe care va trebui să și le rezolve. Trâirea îndelungată în întuneric i-a afectat starea de sănătate a ochilor, așa că el va trebui să meargă la medic. Dar trăirea în întuneric i-a influențat negativ și comportamentul, așa că va trebui să se dezvețe de apucăturile primitive ale vieții de peșteră și să se deprindă cu manierele civilizate ale omului care trăiește în lumină.
Dar cum sună toate acestea, din punct de vedere spiritual? Ce înseamnă umblare în lumină?
ÎN PRIMUL RÂND umblarea în lumină implică un act inițial de strămutare din împărăția întunericului în Împărăția luminii. Acesta are loc în momentul în care ne punem toată încrederea în Cristos, Lumina lumii, când ne lăsăm confruntați de Lumina Adevărului Său și Îi permitem ca, potrivit Evangheliei, să alunge tot întunericul păcatului din noi.
ÎN AL DOILEA RÂND umblarea în lumină presupune o atitudine permanentă de veghere asupra noastră și asupra altora. Aceasta este o stare de vigilență spirituală și are ca scop depistarea și îndepărtarea oricărei forme de întuneric al păcatului, care ar putea pătrunde în noi și care ne-ar putea înstrăina de Lumina lumii. ,,Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem și să fim treji.” (1Tesaloniceni 5:4-6)
ÎN AL TREILEA RÂND umblarea în lumină presupune dezbrăcarea de faptele întunericului și îmbrăcarea cu armele luminii. Sub îndrumarea Cuvântului Adevărului, prin puterea Duhului, într-o viață de disciplină, suntem chemați să ne debarasăm de toate obiceiurile și practicile păcătoase, moștenite din vremea când trăiam în întuneric și să ne deprindem cu un comportament vrednic de Împărăția luminii. ,,Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beţii; nu în curvii și în fapte de rușine; nu în certuri și în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” (Romani 13:12-14)
ÎN AL PATRULEA RÂND umblarea în lumină implică a ne feri de relațiile compromițătoare, cu cei necredincioși. ,,Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2Corinteni 6:14)
ÎN AL CINCELEA RÂND umblarea în lumină presupune o trăire în dragostea frățească, cu ceilalți credincioși. ,,Cine zice că este în lumină și urăște pe fratele său este încă în întuneric până acum. Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este niciun prilej de poticnire. Dar cine urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.” (1Ioan 2:9-11)
ÎN AL ȘASELEA RÂND umblarea în lumină presupune să reflectăm înspre alții lumina slavei lui Dumnezeu, manifestată în noi, prin lucrarea lui Cristos. ,,Voi sunteţi lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:14-16)
În concluzie:
Credința în Cristos, Lumina lumii, cât și confruntarea cu Cristos, Lumina lumii, au ca scop umblarea în Cristos, Lumina lumii. Dacă nu ajungem la această finalitate toată religiozitatea noastră este o zadarnică mare minciună.
,,Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, minţim și nu trăim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alţii; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţește de orice păcat. (1Ioan 1:5-7)
Părtășia cu Dumnezeu, părtășia frățească cât și iertarea păcatelor sunt condiționate de umblarea în lumină. Iată deci un subiect pe care trebuie să-l abordăm cu maximă seriozitate, pentru că doar în felul acesta vom avea parte de moștenirea sfinților în lumină.
sursa: https://predicipredici.wordpress.com/