text Predici crestine

Cum te maturizezi prin Cuvant?

de Florin Forgaci
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florin Forgaci

CUM TE MATURIZEZI PRIN CUVÂNT?

-Două probleme majore ridică Iacov la începutul epistolei sale, încercarea și ispita, după ce le explică el trece imediat la Cuvânt. Noi înțelegem de aici că maturizarea noastră este strâns legată de adunarea Cuvântului în viața noastră.

-Dacă înșelarea credinciosului de către satan, și acesta cade în păcat este o chestiune gravă, dureroasă cu atât mai mult este când ajungem să ne auto-înșelăm.

-o persoană care se înșeală este marcată de refuzul de a citi Cuvântul, de fi la părtășie, de a evita contactul cu consilierea si darea de socoteală. Nu poți să te maturizezi fără acestea.

-dar azi ne aplecăm asupra maturizării în Cuvânt, de unde pornește maturizarea noastră ca ființă duhovnocească.

I. ACCEPTÂND CUVÂNTUL VS. 19-21

-Iacov folosește termenul de Cuvântul sădit- urmărind pilda Domnului Isus cu sămânța din Matei 13, vede mai multe feluri de inimi- pietroase(tari) care nici nu înțeleg nici nu accept Cuvântul, superficiale- emoționale dar fără adâncime și nu rodesc, aglomerate-fără multă pocăință, foarte ocupate de alte griji și preocupări și în final roditoare- care fac rădăcină și aduc rod.

-testul final este rodul-viață schimbată, character și conduită creștină și slujire spre Gloria Lui. Potrivit Biblie rodirea poate fi mult mai variată după cum urmeaza –caracter(Gal 5:22-23), lucruri bune (Col 1:10), laudele aduse Domnului (Evrei 13:15), sfințirea (Rom 6:22), darnicia ta (Rom 15:28), câștigarea sufletelor pentru mântuire(Rom 1:16)

-dar cum acceptăm Cuvântul?

-vs 19a-Grabnic la ascultare- două urechi și o gură ne reamintește că trebuie mai degrabă să ascultăm decât să vorbim. Atenți la ceea ce Dumnezeu vrea să spună. David în 2 Sam 23:14-17, cine îmi va da apa din fântâna de la poarta Betleemului, 3 viteji s-au grăbit să împlinească dorința regelui.

-vs 19 b-încet la vorbire- deseori ne trezim chiar că argumentăm cu Dumnezeu. În Biserica primară la întâlniri erau chiar dezbateri, și unii își exercitau defectul cu mare pesuasiune. De multe ori este mai înțelept să taci.

Vs 19 c- încet la mânie- contextual este Cuvântul, să acceptăm fără nici o împotrivire Cuvântul în viața noastră. Când David au auzit povestea lui Natan cu mieluseaua –s-a mâniat- dar pe cine nu trebuie. Petru în grădină a fost iute la mânie și era pornit să omoare un om.

-de câte ori în Biserici se manifestă iuțimea aceasta la mânie și oamenii lovesc în stânga și în dreapta cu iuțimea lor.

Vs 20

-mânia este opusul răbdării pe care Dumnezeu o cultivă în viața noastră prin încercări

-mânia din tine va vorbi despre felul cum ești gata să accepți Cuvântul în procesul formării tale

Vs 21- o inimă pregătită- Iacov prezintă inima omului ca o grădină, ca un sol, care nelucrat va produce doar buruieni. Cuvântul este sădit, asta implică grijă si preocupare din partea lui Dumnezeu.

Cum- marturisire și o atitudine de blândețe, care este opusul mâniei. Să acceptăm voia lui Dumnezeu în viața noastră cu blândețe, liniștiți, deoarece știm că El dorește binele nostru. Doar așa va adduce rod, altfel cultivăm buruieni.

GM. Cum ne pregătim inimile pentru primirea Cuvântului?

II. ACȚIONÂND ÎN CUVÂNT VS 22-25

Vs 22 -nu este suficient să auzi ci trebuie să faci

-binecuvântarea este adusă de acțiune nu de auzire

-sunt vânătorii de conferințe- dar rezultatele sunt zero.

-mulți își marchează Bibliile dar din păcate Bibliile nu-i marchează pe ei.

-avem acum imaginea cu oglinda

Vs 23-24- 1. Examinarea. care este scopul unei oglinzi? Să observi cum arăți, curat, aranjat. La fel ne uităm în Cuvânt.

-Iacov prezintă câteva greșeli pe care le fac oamenii când privesc în oglinda Cuvântului.

-a. Se admiră doar pe ei. - poți să te uiți în oglindă dar să nu te vezi. Multi citesc zilnic Cuvântul dar nu o fac ca acest Cuvânt să le spună ceva ci ei să spună că sunt grozavi că citesc

b. uită imediat cum erau- când te uiți profund în interiorul tău, câteodată nu este confortabil.

c. eșuiază să se supună Cuvântului lui Dumnezeu- consideră că auzirea este egală cu împlinirea-fals.

-2. Restaurarea Exod 38:8- facerea cortului, femeile au donat oglinzile din metal și s-a făcut din ele ligheanul de aramă. Era de fapt un bazin mare care stătea între altar și locul sfânt. Era plin cu apă și preoții se spălau pe mâini și pe picioare înainte de a intra în locul sfânt.

-noi știm că suntem spălați potrivit Efeseni 5:26 cu spălare cu apă, prin Cuvânt. Oglinda Cuvântului nu numai că ne ajută la examinare ci și la restaurare. Prin adevărul Cuvântului Natan a confruntat pe David, examinarea dar tot prin Cuvânt a venit și restaurarea, nu vei muri….

-3. Transformarea 2 Cor 3:18- după ce Dumnezeu ne restaurează, El vrea să ne dea har ca să nu păcătuim din nou. Multi se marturisesc dar puțini se maturizează să biruiască păcatul. Avem cuvântul grecesc –metamorphosis-schimbare exterioara ce vine din interior. Viermele urât devine fluture frumos.

-Un om care se uită în Cuvânt trebuie să se transforme, gloria primită în interior începe să se vadă în exterior. Moise de pe munte, Isus se schimba la față.

GM-Care sunt câteva greșeli pe care le fac creștinii atunci când se uită în oglinda Cuvântului?

III. ARĂTÂND CUVÂNTUL VS 26-27

-religie, practicarea în văzul lumii o slujire adusă unui dumnezeu.

-religia curată, pură- nu are de a face cu zile, ceremonii, temple etc. ci practicarea Cuvântului împărțindu-l cu alții prin slujire, vorbire, trăire.

-vs 26- Vorbire –multe referiri la vorbire in carte, denotă că erau ceva probleme cu vorbirea în Biserica. Limba va arăta inima, dacă inima este ok și limba va fi ok.

Vs 27 a- Slujirea- un om transformat nu poate să nu vadă nevoile celuilalt. Vorbele nu pot să înlocuiască faptele. Nici chiar să ne rugăm pentru slujirea altora în locul nostru.

Vs 27 f- Separarea față de lume- lume=societaete fără Dumnezeu- Ca și copii a lui Dumnezeu suntem din lume fizic dar nu suntem din lume spiritual. Suntem trimiși în lume ca să slujim altora. Nu vom putea sluji cu adevărat fără să păstrăm separarea aceasta.

Lot nu a făcut separarea față de lume și la costat.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise