text Predici crestine

Doar crede

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Fiecare dintre noi uneori este ispitit să se îndoiască. De obicei nu ne îndoim cu privire la existența Lui Dumnezeu, sau cu privire la aceea, că El ne poate ajuta, dar noi ne îndoim cu privire la aceea, că El dorește îndată să se implice în viața noastră. „De sigur, El este foarte ocupat, pentru ca să-mi rezolve problemele,” - deseori suntem ispitiți să gândim așa.

Evanghelia ne vorbește, că '... s-au luat după Isus doi orbi, care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!”' (Matei 9:27-29)

Oare ai dorința să-ți cercetezi credința ta pe care o ai în Domnul? Viața ta, împreună cu greutățile ei, nu este lăsată în voia sorții. Felul cum viața ta va decurge mai departe este direct influențat de credința ta.

Roagă-te ca credința ta în mila Lui Iisus, Fiul Lui David să se întărească. Prin toate lucrurile din această viață, vei putea trece prin credință în Domnul și Împăratul nostru. Credința este suficientă, pentru ca să învingă orice durere, frică, îngrijorare, apatie, lipsă de speranță, disperare și îndoială. Deci, să ne rugăm.

Iisuse, Fiul lui David! Te rog, întărește-mi AZI credința în Tine, pentru ca să pot crede: cu ajutorul Tău pot trece peste toate greutățile. Potolește-mi foamea sufletului meu, prin Cuvântul Tău, deoarece „credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine în urma ascultării Cuvântului Lui Dumnezeu” (Romani 4:21). Să nu mă îndoiesc cu privire la „cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!” (Psalmul 31:19) Doresc să vorbesc cu Tine și să-Ți aud glasul! În numele Lui Iisus, care m-a iubit pe mine și care S-a dat pentru mine, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

Dacă din cauza norilor negri, care s-au strâns deasupra capului tău, nu vezi vreo cale de scăpare, pentru ca să-ți fie împlinită nevoia, atunci predă-te în mâna Domnului și încrede-te în El!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Darul profeției Doctrine crestine
Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darurile și slujbele spirituale Doctrine crestine
Dumnezeu a revărsat daruri spirituale asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generaţie, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire şi pentru binele comun...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cina Domnului Doctrine crestine
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Botezul Doctrine crestine
Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Unitatea în trupul lui Hristos Doctrine crestine
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţio...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Rămășița și misiunea ei Doctrine crestine
Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească porunci...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Experiența mântuirii Doctrine crestine
În infinita Sa iubire şi milă, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca, în El, noi să putem fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduşi de Duhul Sfâ...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Viața, moartea și învierea Domnului Hristos Doctrine crestine
În viaţa Domnului Hristos de perfectă ascultare de voinţa lui Dumnezeu, în suferinţele Sale, în moartea şi învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispăşire pentru păcatul omenirii, astfel în...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise