text Predici crestine

Păstrează până la sfârșit o deplină nădejde(Evrei 6:11-20)

31 martie 2025

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Evrei 6:11. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, 12. aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele. 13. Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi 14. şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.” 15. Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. 16. Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. 17. De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; 18. pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, 19. pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20. unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

 

 

INTRODUCERE
Am învățat în lețiile trecute că Domnul Isus este Mare Preot și prin El beneficiem de mântuirea oferită de Dumnezeu, această Mântuire veșnică nu poate să fie pierdută atâta vreme cât rămânem în Hristos Domnul și sub autoritatea Lui, iar în lecția de astăzi suntem învățați să păstrăm până la sfârșit o deplină nădejde în promisiunile lui Dumnezeu.

 

 

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI
 

 1. Păstrezi nădejdea printr-o râvnă arătată prin credință, răbdare și umblare în ascultare de Dumnezeu
Evrei 6:11. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, 12. aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
2 Petru 1:3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, 4. prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. 5. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; 6. cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; 7. cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. 8. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. 9. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate. 10. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. 11. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. 12. De aceea, voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.
 

 

2. Păstrezi nădejdea bazat pe făgăduințele lui Dumnezeu și neschimbarea lor
Evrei 6:13. Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi 14. şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.” 15. Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. 16. Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. 17. De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ
2 Corinteni 1:19. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei, n-a fost „da” şi „nu”, ci în El nu este decât „da”. 20. În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu. 21. Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. 22. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului

 

 

3. Păstrezi nădejdea ca o ancoră a sufletului până în prezența lui Dumnezeu, alături de Hristos Domnul
Evrei 6:18. pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, 19. pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20. unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.Efeseni 2:4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, 5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). 6. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, 7. ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.

 

 

APLICAREA LECȚIEI:
Păstrezi până la sfârșit o deplină nădejdeprintr-o viață trăită în ascultare de Dumnezeu, printr-o râvnă arătată prin credință, răbdare, bazați pe făgăduințele Domnului neschimbabile, până la sfârșitul vieții fiind ancorați în aceste promisiuni, avându-le ca o ancoră a sufletului până în prezența Domnului..

 

 

ÎNTREBĂRI:
Până când trebuie păstrată nădejdea care o avem de la Dumnezeu?
Cum trebuie păstrată nădejdea care o avem în viața noastră prin credință?
Până când sunt valabile promisiunile lui Dumnezeu pentru noi ca și creștini?
 

 

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Apocalipsa capitolul 6 – Prima pecete: Calul alb (31-100 d.Ch.) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (vers.1.2)IntroducereScena descrisă în capitolele al patrulea și al cincilea ale „Apocalipsei” este impresionantă. Atmosfera din fața tronului lui Dumnezeu este plină...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 6 – Cele șapte peceți – Considerații generale - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Cele șapte peceți reprezintă un tablou cuprinzător al Bisericii creștine de-a lungul veacurilor, începând cu timpul primei veniri a Domnului Christos și până la a doua...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 5 – Cartea cu șapte peceți - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 5,1‑14)Considerații generaleViziunea tronului lui Dumnezeu, redată în capitolul 4 al „Apocalipsei”, se continuă în capitolul 5, având de data aceasta în centrul...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 4 – Viziunea tronului lui Dumnezeu - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 4,1-11)Considerații generaleCapitolele patru și cinci din cartea Apocalipsei reprezintă un „interludiu” între scrisorile adresate celor șapte biserici (cap.2 și...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos)(cap. 3,14-22)Privire de ansambluIată-l pe imaginarul „poștaș” al Apocalipsei îndepli...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX)(cap. 3,7‑13)Privire de ansambluFiladelfia reprezintă penultimul popas în marele „drum” al „Apocalip...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII)(cap. 3,1‑6)Privire de ansambluLa aproximativ 80 km distanță de Tiatira și la est de Efes se află ruinel...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV)(cap. 2,18-29)Privire de ansambluDupă ce părăsește Pergamul, itinerariul „poștașului Apocalipsei” continuă...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V)(cap. 2,12‑17)Privire de ansambluÎn itinerariul parcurs de imaginarul „poștaș al Apocalipsei” se află și oraș...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III)(cap. 2,8‑11)Privire de ansambluOrașul turcesc Izmir, cu cele peste 1,7 milioane de locuitori ai săi, se în...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise