text Predici crestine

Lucrarea de misiune și evanghelizare a Bisericii (Rom 15:14-21)

31 martie 2025

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Introducere 
În contextul chemării lui Dumnezeu la unitate și creștere spirituală în Biserică, apostolul Pavel subliniază în lecția de astăzi importanța slujbei Evangheliei, prin care Vestea Bună a mântuirii este dusă oamenilor nemântuiți, cu scopul salvării câtor mai mulți oameni din păcat, prin misiune și evanghelizare.

 

 

Prezentarea lecției

 

1. Pentru o lucrare bună și eficientă este nevoie de cunoștință și un caracter integru
Vers 14. În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii. 15. Totuşi, ici colo, v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu,

 

Biblia este suportul spiritual al creștinului. Pentru o lucrare eficientă este nevoie de o echipare teologică, o cunoaștere a Scripturii, a doctrinelor biblice și a modului de comunicare a Evangheliei, foarte bună.
“Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.” (2 Timotei 4:1-3)
“Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:17)
Caracterul integru este foarte important pentru eficiența lucrării fiecăruia în și prin Biserică
1 Timotei 4:12 Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.

 

 

2. Scopul Bisericii este pe de o parte de al slăvi pe Dumnezeu și pe de alta parte de a duce Evanghelia până la marginile pământului.
 

versetele 16-17. ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-i fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt. Eu, dar, mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu.
Misiunea izvorăște din dragostea Tatălui pentru Fiul
Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (1Ioan 4:9-10)
– Prin Scriptură Dumnezeu ne cheamă la misiune și evanghelizare
“Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.” (Matei 28:18-20)

 

 

3. Metodele subliniate de apostolul Pavel în lucrarea de misiune și evanghelizare sunt: chemarea lui Hristos, prin cuvânt ( prezentarea evangheliei și a mărturiei personale), prin faptele personale și prin lucrarea Duhului în și prin noi.

versetele 18. Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele,19. fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările dimprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos. 20. Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul, 21. după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, şi cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaşte.”
 

– Chemarea poate să fie în funcție de darul dat fiecăruia (misionar, evanghelist, învățător etc)
– Prin cuvânt, necesită o cunoștere deosebită a Evangheliei, a celor la care le împărtășești cuvântul (m-am făcut cu iudeul iudeu, cu grecul grec…) șI prezentarea mărturiei personale a întoarcerii la Dumnezeu.
– Prin faptele personale, o trăire în sfințenie
– Prin lucrarrea Duhului în și prin noi sau o trăire sub călăuzirea Duhului.

 

 

Aplicarea lecției 


Trebuie să înțelegem fiecare din noi că Dumnezeu ne cheamă la misiune șI evanghelizare, să cunoaștem bine Evanghelia, să trăim o viață de integritate și astfel să ducem Evanghelia celor nemântuițI, de aproape șI de departe, prin chemarea dată de Domnul fiecăruia, prin cuvânt, prezentându-le Evanghelia, mărturia personală, printr-o trăire în sfințenie șI călăuzițI de Duhul Sfânt.

 

Întrebări:

Ce înseamnă și cine este chemat la lucrarea de misiune și evanghelizare?
Care sunt metodele folosite de Pavel pentru misiune și evanghelizare, din lecția de azi?
Cât împlinesc eu personal chemarea lui Dumnezeu la a duce Evanghelia altora?
Ce pot să fac să ies din comfortul de astăzi șI să împlinesc această cerință a Domnului?
 

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Apocalipsa capitolul 6 – Prima pecete: Calul alb (31-100 d.Ch.) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (vers.1.2)IntroducereScena descrisă în capitolele al patrulea și al cincilea ale „Apocalipsei” este impresionantă. Atmosfera din fața tronului lui Dumnezeu este plină...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 6 – Cele șapte peceți – Considerații generale - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Cele șapte peceți reprezintă un tablou cuprinzător al Bisericii creștine de-a lungul veacurilor, începând cu timpul primei veniri a Domnului Christos și până la a doua...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 5 – Cartea cu șapte peceți - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 5,1‑14)Considerații generaleViziunea tronului lui Dumnezeu, redată în capitolul 4 al „Apocalipsei”, se continuă în capitolul 5, având de data aceasta în centrul...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 4 – Viziunea tronului lui Dumnezeu - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice (cap. 4,1-11)Considerații generaleCapitolele patru și cinci din cartea Apocalipsei reprezintă un „interludiu” între scrisorile adresate celor șapte biserici (cap.2 și...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Laodicea (sec. XX- Revenirea lui Christos)(cap. 3,14-22)Privire de ansambluIată-l pe imaginarul „poștaș” al Apocalipsei îndepli...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Filadelfia (sec. XVIII-XIX)(cap. 3,7‑13)Privire de ansambluFiladelfia reprezintă penultimul popas în marele „drum” al „Apocalip...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 3 – Epistola către Sardes (sec. XVI- XVII)(cap. 3,1‑6)Privire de ansambluLa aproximativ 80 km distanță de Tiatira și la est de Efes se află ruinel...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Tiatira (sec. VI-XV)(cap. 2,18-29)Privire de ansambluDupă ce părăsește Pergamul, itinerariul „poștașului Apocalipsei” continuă...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Pergam (sec. IV-V)(cap. 2,12‑17)Privire de ansambluÎn itinerariul parcurs de imaginarul „poștaș al Apocalipsei” se află și oraș...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III) - Profetii biblice
Categoria: Profetii biblice Apocalipsa capitolul 2 – Epistola către Smirna (sec. II-III)(cap. 2,8‑11)Privire de ansambluOrașul turcesc Izmir, cu cele peste 1,7 milioane de locuitori ai săi, se în...
de Marga Buhus 01 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise