Și-aceia sunt ai Mei!

Și-aceia sunt ai Mei!

E seară liniștită, masa e bogată,
Zăpada-i așteptată, de vânt e anunțată.
Se-aud colinde-n dulce cânt
În binecuvântarea dată;
Dar, Doamne,
De ce îmi vine atât de mult să plâng?
Tu Ți-ai ținut promisiunea,
Din bogății ai pus pe masă,
Ca-n casa Ta cerească.
Copiii sunt cuminți, avem de toate-n casă.
-Ai tăi, cum tu spui;
La masă-s îngrijiți și ospătați
Dar eu mai am și alții care-s tot ai Mei,
Iar între-ai tăi și-ai Mei, nu este diferență,
Chiar dacă-adorm flămânzi sau înghețați
Sau plâng în ploi înfometați.
Nu-i diferență între voi!
Și-aceia sunt ai Mei!
În locu-n care Eu i-am așezat,
'N același Legământ de milă,
Unii, care din staul au plecat,
I-au sărăcit pe-acești ai Mei,
Fără milă! Fără milă!
Și-au însușit tot auru-ce-am dat
Iar poama, grâul l-au furat
Făr-să se întrebe-n gând:
-Oare ce-o fi-nsemnând, cuvântul milă? !
Dar binele ce-o fi-nsemnând,
Când ''zdrențele sunt haine moi''
Pe-acel care trăiește lângă tine, mine, noi?
Ai cui sunt ei, dar eu, dar noi?
De ce am crede că-ntre noi și ei
Am fi întotdeauna preferați
Când se acoperă în zdrențe
Și umblă-nfometați?
-De ce credem că noi suntem mai buni
Și mai inteligenți dacă suntem școlați,
Când poate, Cartea n-am deschis
S-aflăm din ea că: Tatăl este Unul!
Iar ei, săracii cei flămânzi
Ne sunt rude de-aproape,
Ne sunt surori și frati,
Chiar de o duc rău, nu sunt la masă-plină ospătați...
Mă-ntorc spre masa-mbelșugață
Și n-o mai pot privi, mânca din ea,
Pân' nu voi sătura flămândul și orfanul
Ce stau demult-naintea mea.
-E seară înainte de Crăciun,
Miroase bine și a bunăstare:
-Străinule ce ești atât de plâns, flămând în drum,
Aș vrea să te îmbrac cu haina mea
Să simți căldura Domnului în ea,
Că și la tine-i sărbătoare.
Să-ți dau din tot ce am la masa mea,
Pân' te vei sătura cu-ai tăi
Din sfânta-mi binecuvântare...
E cald în suflet, lacrima-i de bine,
Mă-ntorc cu bucurie în genunchi,
Și-I mulțumesc Pruncului sfânt,
Că a găsit de bine
Să vină-n ieslea sufletului meu,
Și să Se nască-n mine.

14 decembrie-2019