La staulul din Betleem

La staulul din Betleem


A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Ce n-ai putea nici să gândeşti,
Că s-ar putea vreodată.

S-a întâmplat, cu-adevărat,
Şi fără de tăgadă,
Când magii de la răsărit,
Erau uimiţi să vadă.

O nouă stea pe firmament,
Ce le-ntrecea pe toate,
Şi-o strălucire de moment,
Ce nici că se mai poate.

–Pesemne că-n vreun palat,
În mare strălucire,
Ni s-a născut un Împărat,
Ce-aduce mântuire.

Noi în Scripturi am cercetat,
În fiecare seară,
Şi chiar de mult am aşteptat,
Ca steaua să apară.

Veniţi degrab’ să-ncălecăm,
Au spus toţi trei deodată,
Şi Prinţului să ne-nchinăm,
Sub bolta înstelată.

Şi daruri, ca de Împărat,
Să-I dăm cu bucurie,
Că mântuire am aflat,
Acum şi pe vecie.

…Şi ei porniră după stea,
Venind hăt… de departe,
Iar steaua îi călăuzea,
Alunecând în noapte.


La multe porţi ei au bătut,
Chiar n-a rămas niciun palat,
Pe unde steaua a trecut,
Dar n-au găsit ce-au căutat.

La curtea lui Irod sosiţi,
Târziu, în miez de noapte,
La un ospăţ fură poftiţi,
Cu dulci vorbiri şi şoapte.

–Prea mult pe noi ne onoraţi
Trecând a noastră poartă,
La noi toţi trei sunteţi poftiţi,
Irod chiar vă aşteaptă.

–Noi, căutăm Un Prinţ născut,
În mare strălucire,
Un Împărat neprefăcut,
Ce-aduce mântuire.

Noi am venit din răsărit,
Mergând mai mult în noapte,
O stea chiar ne-a călăuzit,
Venită de departe.

Ce mult am vrea să ne-nchinăm,
Şi să-I urăm de bine,
Acelui Împărat născut,
Ce viaţa ne susţine.

–O, cât de mult ne bucurăm,
Irod le spuse iară
Şi-am vrea şi noi să ne-nchinăm,
Acelui Prinţ din ţară.

Cum vreţi, iluştri trecători,
Şi cinste mare vouă,
Noi vă vom fi pe veci datori,
Ce-acum ne spuneţi nouă.

Iar dacă, totuşi L-aţi aflat,
Ne daţi cumva de ştire,
Că vrem şi noi Un Împărat,
Ce-aduce mântuire.

Şi râse-apoi,pe înfundat,
Gândind cum să-L omoare,
Ca nou-născutul Împărat,
Cumva să nu-l doboare.

…Şi întrebând pe cărturari,
La Betleem fură-ndrumaţi:
–Acolo poate veţi găsi
Ceea ce voi tot căutaţi.

Dar ne mirăm chiar prea de tot,
Că n-avem nici o veste,
Şi voi că sunteţi doar străini,
Sunteţi chiar de poveste.

Pe-acolo nu-i nici un palat,
Cu mare strălucire,
Necum vre-Un mare Împărat,
Ce-aduce mântuire.

Sunt doar păstori şi doar ţărani,
Desculţi şi fără carte,
Precis că v-aţi cam rătăcit,
Că sunteţi de departe.

*
Ajunşi devreme-n Betleem,
La răsărit de soare,
Nici n-ai putea să bănuieşti,
Aşa minune mare.

Un Prinţ frumos plin de mister,
În ieslea cea de boi, culcat,
Cu mama Lui chiar lângă El,
În scutece sta înfăşat.

–O, Prinţ măreţ, cum ai ajuns
Să locuieşti în grajd cu boi,
Cum ai ajuns ca să Te naşti
La stâna cea de oi?

Nu s-a găsit nici un palat
Ca să Te găzduiască,
Chiar nici o casă de-mpărat
Acolo să Te crească?

O, Dumnezeu venit din cer,
Nespus de tare în Cuvânt,
Cum încăpu al Tău mister,
Intr-un Copil aşa plăpând?

Cum ai putut ca să cuprinzi,
Minunea cea cerească,
Mântuitor venit din cer,
Fecioara să Te nască?

Ce am văzut e prea de tot,
Ca mintea să-nţeleagă,
Doar când vei creşte şă ne spui,
Misterul se dezleagă.

Ne închinăm smeriţi şi noi,
Cu fruntea până la pământ,
Că-n staulul din Betleem,
S-a întrupat al Tău Cuvânt

*
Povestea-aceasta, dragii mei,
Nu este doar poveste,
Ci este chiar adevărat,
E cea mai dulce veste.

Că-n staulul din Betleem,
În ieslea cea săracă,
Isus Hristos veni la noi,
Lumină să ne facă.

Ce mult de tot Isus ar vrea,
Ca toţi să Îl primească,
Şi-n loc de staul pentru oi,
În inimi să se nască.

Pe tronul inimilor noi,
În veci de-a pururi va domni,
Şi-n veşnicie-n Paradis,
Cu Domnul nostru noi vom fi!