Tu ești Stânca mea!

Uneori îmi pare Doamne că sunt singur, părăsit
Și îmi pare c-am uitat ce înseamnă-a fi iubit
Căci trecut-am prin furtuni și prin valuri am trecut
Și-au fost mulți care prin vorbe m-au rănit și m-a durut...
Uneori privind spre ceruri văd cum norii se adună
Și-mi pătrund în suflet Doamne stârnind teamă și furtună
Știu că dincolo de nori este soare dar mi-e greu
Căci îmi pare c-am pierdut pacea Ta de Dumnezeu...
Pe ce drum... pe ce cărare am pășit fără de Tine
Și m-am scufundat în marea de regrete și suspine?
În ce zi nefericită am uitat să-Ți mai vorbesc
Și în sfântă părtășie Numele să-Ți preamăresc?
Azi privesc în urma mea... ce-am făcut? Ce-am făptuit?
Câte inimi am deschis? Câte suflete-am zidit?
Cât am dus Cuvântu-n lume și-am vorbit despre iubire
Și de câte ori am dat chiar și-un strop de fericire?
Doamne, mă îndrept spre Tine... obosit și plin de vină...
Mă apasă greu povara peste trupul cel de tină
Totuși Doamne simt în suflet o speranță ce-nflorește
Când în nopțile târzii Duhul Sfânt din nou șoptește:
”Nu fi trist... nu dispera... Doamnul e aici cu tine
Se coboară-n ceas târziu lacrimile să-ți aline
El a fost mereu cu tine și pe brațe te-a purtat
Pentru tine și-a dat Fiul ca să fii răscumpărat!”
Slavă și mărire Ție... Tată Sfânt și Dumnezeu
Doar cu Tine și prin Tine voi răzbi în ceasul greu
Tu ești Cetățuia mea... Stâncă tare și-Adăpost
Mulțumesc că m-ai salvat și mi-ai dat în viață rost!


Vulcan-14-06-2021
Mary