text Poezii

Testarea credinţei şi mântuirea (Marcu 16.16-18; 2 Cor. 13.5)

de Mihail Dimitriu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihail Dimitriu
Testarea credinţei şi mântuirea (Marcu 16.16-18; 2 Cor. 13.5)
de Mihail Dimitriu, scriitor creștin (poet și prozator)

Pe a mântuirii cale, poate merge bucuros, (Ps. 13.5)
Orice om care se-ncrede în Domnul Isus Hristos. (F. A. 4.12)
Iar cine-L crede pe Domnul, doar de El va asculta, (Evrei 11.8; 5.9)
Şi în orice acţiune, va-mplini doar voia Sa. (Ps. 15.2; Matei 7.21; 1 Ioan 2.17)

Sfânta Carte ne învaţă că noi toţi călătorim, (Evrei 11.13; 1 Petru 1.17; 2.11)
Din momentul când ne naştem, până-n clipa când murim. (Iov 16.22; Ps. 90.3-6; 102.11; 103.15-16; 144.4)
Timpul zboară cu iuţeală, fără să se poat-opri, (Iov 7.6; Iacov 4.14; 1 Petru 1.24)
Iar noi nu ştim câte zile încă vom călători. (Iov 7.6-7; 9.25-26; 17.11; Is. 38.10; Luca 12.16-21)

Mai citim în Sfânta Carte că în noi e-un suflet viu, (Gen. 2.7)
Ce la moarte părăseşte trupul, lăsându-l pustiu; (Iov 14.10; Ps. 35.12)
Duhul se-ntoarce la Domnul, de unde noi l-am primit, (Iov 34.14; Ecl. 12.7)
Însă sufletul va merge unde noi i-am pregătit. (1 Sam. 25.29)

Sunt numai două lăcaşuri unde sufletele-or sta (Luca 16.22-23)
Până-n clipa învierii, când cu trup s-or îmbrăca. (1 Împ. 17.21-22; 1 Cor. 15.42)
Va fi prima înviere, a celor neprihăniţi, (Luca 14.14)
Iar a doua înviere, a celor nemântuiţi. (Apoc. 20.5,12)

Şi unul dintre lăcaşuri e sânul lui Avraam, (Luca 16.22)
Unde-s sufletele celor credincioşi din orice neam, (Gal. 3.9; Apoc. 6.9)
Care-au ascultat de Domnul, făcând numai voia Sa; (Matei 7.21)
Ele-aşteaptă mângâiate, haină albă să le dea. (Luca 16.25; Apoc. 7.9)

În lăcaşul cel de-al doilea este-un foarte mare chin, (Luca 16.23-24)
Unde-s sufletele celor ce-au trăit mai libertin. (Luca 16.19-21)
Ei n-au ascultat de Domnul, făcând numai voia lor, (Gal. 5.17)
Şi îşi vor primi pedeapsa în iazul îngrozitor. (Apoc. 20.11-15)

Multe suflete din cele ce sunt în locul de chin, (Luca 16.23-24)
Îşi aşteaptă judecata, într-un ne-ncetat suspin, (Marcu 16.16; Ioan 12.48)
Căci n-au ascultat de Domnul, care i-a-ndemnat solemn, (Matei 7.21-27)
Să-şi pună la test credinţa, într-un mod corect şi demn. (2 Cor. 13.5)

Mulţi nu şi-au testat credinţa, c-au crezut că o aveau. (Ioan 8.30-31)
Dar Domnul Isus le spuse că ei doar se amăgeau. (Ioan 8.45-46)
Mai citim în Sfânta Carte, că Simon s-a amăgit (F. A. 8.13)
Că ar fi avut credinţă, pân’ ce-a fost descoperit. (F. A. 8.20-23)

Oamenii ce au credinţă, veşnic vor trăi în rai; (Ioan 3.16)
Ceilalţi, după judecată, vor avea un jalnic trai. (Apoc. 14.10-12; 20.11-15)
Orice om cu-nţelepciune se testează conştiincios: (2 Cor. 13.5)
De el crede, sau nu crede, în Domnul Isus Hristos. (F. A. 28.24; 2 Tes. 3.2)

Iată primul dintre teste: ca să îl îndeplineşti, (Gal. 5.6)
Şi pe Domnul şi pe oameni, trebuie să îi iubeşti! (1 Tim. 1.5)
Ca să treci şi alte teste: să-ţi fixezi al vieţii ţel, (Evrei 12.2)
Ca să-L porţi pe Domnu-n suflet, şi s-asculţi numai de El! (Ef. 3.17; Evrei 11.8)

De ai inima curată, testul patru l-ai bifat. (F. A. 15.9)
Testul cinci, e să-ţi verifici de ai cugetul curat. (1 Tim. 1.19; 3.9; Tit 1.15)
Dacă treci şi testul şase, atunci chiar eşti pocăit, (Iona 3.5-9)
Şi traiul tău frumos de-acum, de păcate-i curăţit. (Dan. 6.4; Osea 5.2; Ioan 16.8-9; Rom. 13.13)

De-ai trecut şi testul şapte, lumea tu ai biruit; (1 Ioan 5.4-5)
Ca să treci şi alte teste: tu vei fi un om smerit, (Ţef. 3.12)
Vei face doar fapte bune; banii nu-i vei mai iubi; (1 Tim. 6.10; Tit 3.8)
Şi modest îţi va fi traiul, căci bogat tu nu vei fi. (Luca 6.20,24; Iacov 2.5; 5.1-3)

Iată testul unsprezece: s-ai cu Domnul legământ! (Ps. 50.5)
Adică botez în apă şi botez cu Duhul Sfânt. (1 Petru 3.21; F. A. 15.8)
Alte teste-ale credinţei, pentru ca să-ndeplineşti: (1 Petru 1.7)
Tu, în temere de Domnul, de El, la toţi să vorbeşti! (Iosua 24.14; 1 Sam. 12.24; 2 Cor. 4.13)

Iată testul paisprezece: să-ngrijeşti de toţi ai tăi! (1 Tim. 5.8,16)
Ca să treci şi alte teste: nu fi una cu cei răi! (Dan. 6.4; Ps. 97.10; 2 Cor. 6.14-15; 1 Cor. 5.11; 2 Tes. 3.2; 1 Tim. 5.8)
Poartă-te cu-nţelepciune! Sfânt să-ţi fie al tău grai! (1 Tim. 6.20-21; 2 Tim. 3.15)
Ascultând de Domnu-n toate, nici un idol să nu ai! (F. A. 21.25)

Un alt test ce-ţi stă în faţă, e neprihănirea ta; (Hab. 2.4; Evrei 11.7)
Iar altul e adevărul în care tu vei umbla. (2 Tim. 3.8)
Ca să treci alt test de bază, fii atent cum te comporţi (2 Tes. 1.4; Iacov. 1.2-3)
Când te afli în necazuri, şi cum crucea ta ţi-o porţi! (Gen. 22.1-18; Apoc. 2.10,13)

Ca să treci şi alte teste: tu fricos nu poţi să fii, (Marcu 4.40; Evrei 13.6)
Căci în harul Său te afli, printre-ai Domnului copii. (Rom. 5.2)
De-ai trecut aceste teste, poţi să te aştepţi de-acum, (1 Petru 1.7)
Că vei trece încă două, pe al mântuirii drum. (2 Tim. 2.15)

Ca să îţi încerci credinţa tot pe-al Domnului temei, (1 Petru 1.6)
Iat-acum îţi stă în faţă, testul douăzeci şi trei. (Iacov 1.3)
După ce-a spus testu-acesta, Domnul S-a-nălţat la cer; (Marcu 16.19)
Iată ce cuvinte-atuncea, răsunat-au în eter: (Marcu 16.15-16)

De vei crede-n El: vei scoate, dracii în Numele Său; (Marcu 16.17)
Vei vorbi-n limbi ne-nvăţate; vei lua şerpi pe braţul tău; (Marcu 16.17-18)
Chiar de-ai bea ceva de moarte, tot nu te va vătăma; (Marcu 16.18)
Pe bolnavi de pui tu mâna, se vor însănătoşa. (Marcu 16.18)

Testul douăzeci şi patru, pe care Domnul l-a spus: (Iacov 1.3)
Dacă tu ai o credinţă reală-n Domnul Isus, (2 Tim. 1.5)
Vei face lucrări ca Domnul, chiar şi altele mai mari, (Ioan 14.12)
Şi vei fi printre aceia, care sunt aşa de rari. (Prov. 20.6; Luca 18.8)

Iar de ţi-ai testat credinţa într-un mod cât mai onest, (2 Cor. 13.5)
Şi ai constatat cu teamă că tu ai căzut la test, (Ioan 8.45-46)
Cât timp sufletul e-n tine şi cât duh de viaţă ai, (Gen. 7.22; F. A. 20.10)
Deşi încă mai ai şanse, liniştit tu să nu stai! (Ezec. 16.49)

Cere Domnului credinţă, căci doar El ţi-o poate da! (Luca 17.5)
Şi ascultă-L în tot timpul, făcând numai voia Sa! (Matei 7.21)
Iar ca Domnul să te-asculte, tu să ai acest sfânt ţel: (Ioan 15.7)
Să veghezi în permanenţă, ca tu să rămâi în El! (Ioan 15.4-6)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise