Sunt atâtea lacrimi curse

"De ce trebuie să treacă, omul prin dureri amare,
Ca s-ajungă să-nțeleagă, că sunt nori, dar şi un Soare,
Că în viață sunt urcuşuri, dar alunecări mai multe
Şi că n-ar avea izbândă, dacă n-ar privi spre munte?

Sunt atâtea lacrimi curse, deznădejdile, cu carul,
Se gândesc că niciodată, nu vor trece stăvilarul,
Dar atâția alți trecut-au prin înfrângeri, prin victorii...
De nu cunoşteau căderea, nu priveau în zbor cocorii.

Şi aşa, urmând cărarea şerpuind printre coline,
Poartă-n suflet înălțarea, de asemenea, pe Mine,
Tot uitându-te la piscul ce străluce cu putere,
Primesc forțe noi prin Duhul şi în suflet mângâiere.

Fac un pas mai cu forțare, încă unul şi-apoi altul,
Scopul lor este puternic, îi ghidează chiar Înaltul,
Se gândesc că ținta-i cerul, vor să capete cununa,
Căci religiile sunt multe, dar credința-i numai una!

Nu există mântuire fără jertfa lui Mesia!
Prin credință Domnul Slavei vă deschide veşnicia,
O trăire fără pată, o perpetuă modelare
Şi aceasta presupune lămurirea în cuptoare.

"Eu vă vreau cu gelozie, spune Dumnezeu Yehova!"
Să trăiți în curăție aşa cum vă-nvață Slova,
Duhul să rodească-n inimi dragoste şi bunătate,
Ca să fiți lumini şi sare şi afară şi-n Cetate!"

Mâinile în rugăciune înălțați spre adorare,
"Da şi-Amin!" fie-vă vorba şi în toate, cumpătare!
Să trăiți în armonie, fiți mulțumitori în toate
Şi lui El Shadai Yehova dați mereu întâietare.

De ce trebuie să treacă, omul prin dureri amare,
Ca s-ajungă să-nțeleagă, că sunt nori, dar şi un Soare,
Că în viață sunt urcuşuri, dar alunecări mai multe
Şi că n-ar avea izbândă, dacă n-ar privi spre munte?"

Doamne, dă-ne-nțelepciune să alegem calea strâmtă,
Ne dorim haina albită, vrednici pentru marea Nuntă,
Tot ce am greşit, ne iartă, Duhul Sfânt să curățesacă
Şi în inimi pocăite, Dragostea să propăşească! 12/11/14, Barcelona-Lucica Boltaşu