Și Isus... Isus plângea

Motto: Isus i-a zis: "Fratele tău va învia. "Știu, i-a răspuns Marta, că va învia la înviere, în ziua de apoi."
Isus i-a zis: "Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă a murit, va trăi." Amin!
Ioan 11:23-25.
Scriptura nu precizează
Unde se afla Isus,
Când un om trimis de Marta
A venit la El și-a spus:

"Doamne, Marta și Maria
Te roagă să Te grăbești,
Că este bolnav de moarte
Cel pe care îl iubești."

Auzind, Isus a zis:
"Credeți ceea ce spun Eu:
Boala asta nu-i de moarte,
E spre slava lui Dumnezeu."

Isus iubea familia asta
Pentru-a lor credincioșie;
Ei erau mereu cu El
Într-o strânsă părtășie.

Dar o boală nemiloasă
Azi pe Lazăr l-a răpus
Înainte ca s-ajungă
Mult iubitul lor Isus.

Isus știa mai dinainte
Și anume a zăbovit;
Toți să vadă și să creadă
Cum că Lazăr a murit.

Când a ajuns în Betania
A aflat cele-ntâmplate,
Și că Lazăr e-n mormânt
De patru zile încheiate.

Marta a ieșit îndată
Înaintea lui Isus
Și adânc îndurerată,
Oaspetelui drag I-a spus:

"Doamne, de-ai fi fost aici
N-ar fi mort fratele meu!
Dar eu știu c-orice vei cere
Ție Îți dă Dumnezeu."

Iar Isus a alinat-o
Cu vorbe de mângâiere,
Și i-a întărit credința
Vorbindu-i de înviere.

A venit apoi Maria
Și I-a căzut la picioare;
Și din ochi îi picurau
Lacrimi, fără încetare.

"Doamne, I-a vorbit Maria
Și plângea înăbușit,
Dacă ai fi fost aici
Lazăr nu ar fi murit."

Când i-a văzut Isus durerea
Și cât de mult suferea,
El s-a tulburat de milă;
Și Isus... Isus plângea.

Și plângeau iudeii care
Din cetate au venit
Să fie lângă cele două,
A căror frate a murit.

O, cum simțea durerea care
În plânsul lor o auzea!
În duhul Lui s-a-nfiorat
Și Isus... Isus plângea.

El știa că-n scurtă vreme,
Lazăr, mortul va învia,
Dar Îl durea durerea lor
Și Isus... Isus plângea.

Doamne, întărește-n noi
Legătura de unire
Într-un chip desăvârșit,
Într-un gând și o simțire!

Să suferim toți împreună
Când durerea se răsfrânge,
Să simțim unii cu alții,
Să plângem cu cel ce plânge.

Isus a zis: "Unde l-ați pus?"
Și iudeii i-au arătat
Peștera aceea în care
Mortul a fost așezat.

La gura peșterii era
Așezată o piatră mare
Pusă ca să stăvilească
Să pătrundă om sau fiare.

"Să dați piatra la o parte!"
A zis câtorva iudei -
Era singura lucrare
Ce puteau s-o facă ei.

Căci să-ntoarcă iar la viață
Un om care a murit,
Nimănui nu-i stă-n putere
Numai Fiului iubit.

Piatra a fost depărtată
Și Isus a înălțat
O rugăciune către Tatăl,
După care a strigat:

"Vino, Lazăre, afară!"
Și la a lui Isus chemare
Mortul a ieșit îndată,
Singur, pe a lui picioare.

Că nimeni, când Isus îl cheamă,
Nu întârzie s-apară -
Chiar și morții din morminte
Vor ieși din ele afară.

Dumnezeu să ne găsească
Vrednici de chemarea Lui;
Și să fim tari în nădejde
Prin puterea Duhului.

Domnul să-mplinească-n noi
Cu putere, orice dorință
De bunătate, și lucrarea
Izvorâtă din credință,

Ca-n orice facem, orice spunem,
Noi să rămânem mereu
Cei ce înalță și slăvesc
Numele lui Dumnezeu.

De-om suferi puțină vreme,
Să răbdăm pân' la sfârșit
Și vom fi biruitori
Prin Acel ce ne-a iubit.

Că necazul, moartea, viața,
Puterile stăpânitoare,
Orice lucruri de acum
Sau din cele viitoare,

N-or putea ca să despartă
Niciodat-un credincios
De dragostea lui Dumnezeu
Care este în Hristos.

Și când Hristos, viața noastră,
Va veni fără zăbavă,
Îl vom vedea așa cum este
Și vom fi cu El în slavă. Amin!