Sfinţii

Atâta nevoie există sub soare
De oameni smeriţi, credincioşi,
Căci sunt plini de râvnă şi cu dedicare,
Slujirea o fac bucuroşi.
Ei sar în vâltoare când strigă sărmanul,
Aleargă să dea ajutor,
Îşi pun laolaltă efortul şi banul,
Chiar dacă nu le e uşor.

Nicicând nu se plâng de vremea de-afară,
De ceasul ce sună în zori,
Se roagă atunci când primesc doar ocară,
Deşi-ar merita numai flori.
În ore târzii când lumea adoarme,
Ei stau în veghere şi plâng,
Cuvintele Bibliei sunt săbii, sunt arme,
Ce-n dragoste sfântă, se frâng.

Cu glasul duios, cu iubire divină,
Îndrumă pe cel ce-i pierdut,
Nu ceartă, nu strigă, ci mângâie-alină,
Pe cel ce pe cale-i căzut.
Dau haina acelui ce n-are o haină
Şi apă-nsetaţilor dau,
Din pâine împart şi peştele-n taină
Dau celor ce hrană nu au.

Aceştia sunt sfinţii, nu vor o răsplată,
În umbră slujesc zi de zi,
Vor doar mântuirea! Averea lor toată
E dorul de cer, veşnicii.
În fiece clipă trăită sub soare,
Cuvântul trezirii rostesc:
"Isus e Cristosul!"Slujind cu ardoare,
În toate Scriptura-mplinesc!

04/04/14, Barcelona- Lucica Boltasu